ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1926/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C

. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 155 din 19

iunie 2008 a Tribunalului Dolj s-a respins contestația formulată de reclamanta V.A.

împotriva pârâților SC E. SA și Consiliul local Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre

au fost reținute următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat, în calitate

de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, prin

notificarea nr. 116/N/2002, restituirea în natură a imobilului situat în

Craiova, preluat în baza Decretului nr. 1650/1945, filele 39 – 45, completat

prin Decretul nr. 174/1949, de expropriere în vederea construirii „Fabricii E. ”.

Prin decizia nr. 4507/2007, SC E. SA

a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru

imobilul preluat.

Aceasta a uzat de faza

administrativă obligatorie, prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

finalizată prin decizia nr. 4507/2007.

Din certificatul constatator emis de

ORC Dolj, a rezultat că societatea deținătoare este integral privatizată, iar

statul nu mai deține vreun pachet de acțiuni. Potrivit art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și

(2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a

imobilelor solicitate”.

În forma actuală a art. 29 (fost art.

27) aplicabil în speță, nu se mai distinge asupra modului de preluare a

imobilului, respectiv dacă a avut loc o preluare cu titlu valabil sau abuzivă,

astfel că măsurile reparatorii sunt stabilite doar în echivalent și nu

restituire în natură. De altfel, imobilul nu a fost preluat în timpul regimului

comunist.

Prin urmare, dată fiind incidența

dispozițiilor enunțate mai sus, reclamanta este îndreptățită doar la măsuri

reparatorii, despăgubiri, cum corect a apreciat societatea deținătoare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta V.A. iar prin decizia civilă nr. 191 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a respins apelul reclamantei reținându-se următoarele considerente:

Terenul în suprafață de 720 mp ce

face obiectul notificării nr. 116/N/2002 situat în Craiova, a fost preluat de

la autorul reclamantei, V.I., prin expropriere conform Legii nr. 1781/1942,

completată prin Legea nr. 1650 din 28 mai 1945, fosta Direcție Generală C.F.R.

fiind autorizată să exproprieze mai multe terenuri situate în comuna suburbană

Bordei, ce aparținea de Craiova. Exproprierea a fost definitivată prin Decretul

nr. 174 din 28 aprilie 1949, fără a se stabili cuantumul despăgubirilor

cuvenite, acestea fiind precizate prin sentința civilă nr. 1007 din 21 martie 1957 a fostului Tribunal Popular al Orașului Craiova. Prin acte administrative de stat dreptul

Direcției Generale CFR asupra bunurilor expropriate a trecut asupra fabricii E.

Craiova.

Potrivit modului în care s-a

executat efectiv exproprierea se constată că imobilul notificat pentru restituirea

în natură (teren) intră în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, terenul

fiind preluat efectiv în anul 1949.

Prin decizia nr. 4507 din 12 iunie

2007 S.C. E. SA a respins cererea de restituire în natură a terenului motivând

că acesta se află sub platforma betonată destinată parcării autovehiculelor

societății și ale salariaților, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri

reparatorii.

La data emiterii acestei decizii,

S.C. E. SA nu era societate privatizată integral (privatizarea s-a efectuat la data

de 30 octombrie 2007 ca urmare a înstrăinării întregului pachet de acțiuni prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 67), situație ce atrage aplicarea

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu art. 29 din aceeași lege.

Potrivit art. 21.1 lit. d) din H.G. nr.

250/2007 (Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001), în cazul în

care unitatea deținătoare este societate comercială la care statul este

acționar majoritar și restituirea în natură este posibilă potrivit legii,

măsura aceasta este obligatorie, fiind o obligație legală ce prevalează asupra

oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat.

Chiar dacă societatea comercială

intimată făcea parte din categoria deținătorilor la care se referă art. 21 din

Legea nr. 10/2001, și față de aceasta obligația de restituire în natură se

subordonează condițiilor prevăzute de lege [art. 21.1 lit. d) din H.G. nr.

250/2007], în sensul că restituirea în natură trebuie să fie posibilă potrivit

legii.

Legea la care se referă dispoziția

din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 este constituită în

speță de art. 11 din aceeași lege, imobilul solicitat spre restituire fiind

expropriat în condițiile Legii de expropriere din 20 octombrie 1864, cu

referire la Legea nr. 1781/1942, Legea nr. 1650/1945 și Decretul nr. 174/1948.

Raportat la art. 11 din Legea nr.

10/2001 sunt aplicabile în speță dispozițiile alin. (4) care au în vedere

situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, motiv pentru care măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent pentru întregul imobil.

Pentru a se concluziona în acest mod

cu privire la dispoziția legală aplicabilă se are în vedere raportul de

expertiză întocmit în dosarul de fond expert M.A.D., completat în dosarul de

apel potrivit solicitărilor formulate de reclamantă.

Cu privire la raportul de expertiză

completat, niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni, expertul răspunzând

punctual tuturor obiectivelor fixate de instanță.

Concluziile expertului sunt temeinic

documentate pe actele de expropriere, planul CFR (în favoarea acestei

întreprinderi efectuându-se inițial exproprierea) cu amplasarea vechilor borne

hectometrice pe calea ferată „Jiul Vechi, planul CFR cu situația actuală a căii

ferate și noilor borne hectometrice, suprapunerea planurilor CFR pentru

transpunerea vechilor borne pe planul nou, suprapunerea planului actual

întocmit de expert cu planul CFR pentru transpunere vechilor borne

hectometrice, suprapunerea planului de expropriere cu planul actual întocmit de

expert, planul topo al terenului în litigiu, planul topo cu suprafața care se

suprapune pe terenul proprietatea SC E. SA, etc.

Potrivit schiței (anexa 9) terenul

fostă proprietate a autorului reclamantei se suprapune cu terenul deținut de

intimată pe suprafața de 277,18 mp, restul fiind ocupat de trotuar, spațiu

verde și str.

Suprafața de teren suprapusă este

constituită de parcarea betonată din incinta SC E. SA, în imediata vecinătate a

parcului auto. Pe această suprafață pe limita de nord, se află amplasată o

conductă de apă.

Această suprafață de teren a fost

cuprinsă în expropriere și ținând cont de specificația de proiect și procesul

verbal de recepție nr. 762 din 18 mai 1968 este platformă auto – parcare –

poarta 3, se constată că exproprierea și-a atins integral scopul, întregul

teren fiind ocupat funcțional. Din acest motiv, chiar dacă pe acest teren nu se

află edificată o construcție, se constată că nu constituie teren liber, în

sensul legii în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 ci cele prevăzute de art. 11 alin. (4) din aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii

apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține de către reclamantă că

hotărârea instanței de apel este nemotivată privind respingerea probelor

solicitate în această fază procesuală, fără nici un fel de justificare.

Recurenta mai învederează că nu se

înțelege ce a determinat instanța să respingă cererea de a face o nouă

expertiză în apel, din moment ce obiectul acțiunii privea numai suprafața de

409,28 mp, deținută de SC E. SA, iar expertul face trimitere la repere care nu

există.

Se mai susține că instanța nu

motivează nici faptul de a nu fi luat în calcul harta cadastrală iar în ce

privește conducta exterioară, aceasta este de fapt o simplă țeavă ce are montat

un robinet ce în prezent este înfundat.

Un alt motiv de recurs vizează

greșita interpretare și aplicare a legii, invocându-se dispozițiile art. 304

pct. 9 C . proc. civ.

Astfel se susține că nelegalitatea

privește două aspecte: - modul de administrare a probelor și interpretarea

incompletă și nelegală a probelor.

Recurenta solicită și o reapreciere

a probelor, raportat și la memoriul tehnic (fila 16 dosar 13049/6B/2007) și la

constatarea de la fila 204 privind faptul că terenul nu este traversat de nici

o conductă.

Intimata SC E. SA prin întâmpinarea

depusă (filele 30 – 31) s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Instanța de apel a examinat cauza

prin prisma principiului

tantum devolutum, quantum apellatum

, a

dispozițiilor art. 21.1 lit. d) din H.G. nr. 258/2007 (Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001) și respectiv art. 11 alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

Ca atare, susținerea recurentei în

ce privește nemotivarea hotărârii, este nefondată.

Motivarea unei hotărâri constituie

de fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în prevederile generale

și abstracte ale unei legi.

În conformitate cu dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C . proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și

de drept ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Condițiile procedurale privind

motivarea hotărârii sunt, însă, îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres

fiecărui argument invocat de părți, fiind astfel suficient ca din întregul

hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin

raționamente logico-juridice.

Or, examinând hotărârea instanței de

apel, prin prisma celor expuse, se constată că aceasta cuprinde motivele de

fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care

s-au înlăturat argumentele părților, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C .

proc. civ.

În consecință, este neîntemeiată

critica ce vizează nemotivarea hotărârii, încadrată în prevederile art. 304

pct. 7 C . proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs

invocat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C . proc. civ., Înalta Curte

reține că nu este incident nici acest motiv de recurs.

Astfel obiectul acțiunii reclamantei

vizează anularea deciziei nr. 4507 și restituirea în natură a terenului de 720 mp

Terenul în suprafață de 720 mp ce

face obiectul notificării nr. 116/2002 a fost preluat de la autorul

reclamantei, prin expropriere conform Legii nr. 1781/1942, Legea nr. 1650 din

28 mai 1945 și Decretul nr. 174 din 28 aprilie 1949.

Astfel Direcția Generală CFR a fost

autorizată să exproprieze mai multe terenuri situate în comuna suburbană Bordei,

iar, ulterior, prin acte administrative de stat, dreptul Direcției Generale CFR

asupra bunurilor expropriate, a trecut asupra fabricii E. Craiova.

Raportat la această stare de fapt,

instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001 și respectiv art. 21 lit. d) din H.G. nr. 250/2007.

Expertiza efectuată în cauză a

clarificat (filele 114 – 126) amplasamentul actual al terenului din litigiu

(anexa 9 filele 114 dosarul instanței de fond) pe care este constituită parcarea

betonată din incinta SC E. SA în vecinătatea parcului auto, suprafață pe care

se află o conductă de apă.

Or, față de constatările expertizei

tehnice, de dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001și

art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța de

apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, reținând că suprafața

de teren solicitată nu poate fi restituită în natură, fiind oportună doar

măsura reparatorie a acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Față de cele expuse, nu este incident

nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C . proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs,

reclamanta învederează și aspecte ce țin de reaprecierea probelor, însă această

critică nu mai este reglementată de dispozițiile art. 304 (în cele 9 puncte) C.

proc. civ. (pct. 11 al art. 304 C . proc. civ. fiind abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005) motiv pentru care critica legată de

reaprecierea probelor nu mai poate constitui motiv de recurs.

Cum în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C . proc. civ., recursul reclamantei urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta V.A. împotriva deciziei nr. 191 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

22 martie 2010

.