ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1513/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 271 din 20 mai 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat

pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul

situat în Municipiul Craiova, str. A., județul Dolj conform Deciziei nr. 79 din

17 septembrie 2010 emisă de SC R. SA București.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

În acest sens se

reține că reclamantul din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr.

10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în situat în Municipiul

Craiova, str. A., județul Dolj.

Prin Dispoziția nr.

79 din data de 17 septembrie 2010, SC R. SA București a propus acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinse în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Se constată că

reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări din data de 10 octombrie 2011,

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 17 septembrie

2010.

Ulterior dosarul

întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea

reclamantei a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a

fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.

Ca urmare se

apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință,

consideră instanța de fond că se impune a se face, în cauză, aplicarea art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca autoritatea pârâtă

să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare

la imobilul ce a aparținut reclamantului.

Apreciază,

judecătorul fondului că împrejurarea că autoritățile administrative române nu

au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora

și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, se mai reține că prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o

evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România

prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speța de față,

apreciază instanța de fond că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o

încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a

despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul

la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Împrejurarea invocată

de către intimată prin întâmpinare privind parcurgerea unor etape în vederea

emiterii deciziei de despăgubire, în opinia instanței de fond, nu poate fi

reținută ca unic argument juridic, în condițiile în care mare parte din etapele

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie parcurse într-un anumit

termen, identificat de instanțele judecătorești în lipsa unui termene expres

prevăzute de lege ca fiind termen rezonabil, ce se apreciază de la caz la caz.

Consideră instanța de

fond că durata procedurii administrative, calculată începând cu data depunerii

notificării - 2001 și până în prezent - 2011 este de natură a încălca

principiului termenului rezonabil, de unde rezultă că sunt aplicabile

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce se extinde și

la etapa administrativă.

în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 271 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia au susținut, în esență, următoarele:

Astfel, recurenta

susține că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea

reclamantului și a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a ține cont

de aspectele obiective ale soluționării Dosarului de despăgubire al

reclamantului nr. 48524/CC dar și de faptul că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai

multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități,

ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Mai arată

recurenta-pârâtă că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se

poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând

ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr.

2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca

rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele

aflate în situații similare.

Se mai arată că în

privința reclamantului a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării

dosarului, însă, ulterior, cu ocazia analizării legalității cererii de

restituire în natură a imobilului, s-a constatat că din dosar lipseau

înscrisurile care să ateste situația încasării despăgubirilor la preluare, ceea

ce a impus emiterea unei adrese la 19 mai 2011, pe baza căreia Dosarul nr.

48524/CC a fost completat.

Mai susține

recurenta-pârâtă că în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind

soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu

și-a îndeplinește obligația de a transmite dosarul aferent unei astfel de

decizii conținând toate înscrisurile nu poate fi reținută culpa sa sub aspectul

nesoluționării dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil.

În concluzie,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând

încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantului urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în

drepturi a persoanelor îndreptățite.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru

considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate,

recurenta-pârâtă procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate

în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în

considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele

expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor

care se circumscriu unor motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

În acest context

Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând

că este de necontestat faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit

obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după

înregistrarea Dosarului nr. 48524/CC aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie

2010, emisă de SC R. SA București în favoarea reclamantului, în baza Deciziei

civile nr. 866A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

Este fără putere de

tăgadă că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen

în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative

nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce

i-a fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate sau

arogându-și atribuții ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 și să aducă astfel, atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Chiar dacă Legea nr.

247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza

Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea

obligația a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un

termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura

administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării

dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi

acordate reclamantului.

Pentru respectarea

termenului rezonabil, recurenta era obligată să-și organizeze activitatea în

așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de

față, Decizia nr. 79 din 17 septembrie 2010 a fost emisă în baza unei hotărâri

judecătorești iar procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin

formularea notificării nr. X/2001 către Primăria Municipiului Craiova, și nici

până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire

Nu pot fi primite

nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin

necesitatea completării dosarului aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie

2010 în condițiile în care, din prevederile legale aplicabile nu rezultă că,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a

exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepția unui singur

aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în

discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de

soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă,

recurenta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a

măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

ambele recursuri declarate în cauză, se privesc ca nefondat și în baza art. 312

C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 271 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - AS