ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1513/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 271 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, str. A., județul Dolj conform Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010 emisă de SC R. SA București. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: În acest sens se reține că reclamantul din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în situat în Municipiul Craiova, str. A., județul Dolj.

Prin Dispoziția nr. 79 din data de 17 septembrie 2010, SC R. SA București a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Se constată că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări din data de 10 octombrie 2011, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 17 septembrie 2010. Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea reclamantei a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.

Ca urmare se apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, consideră instanța de fond că se impune a se face, în cauză, aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului. Apreciază, judecătorul fondului că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se mai reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speța de față, apreciază instanța de fond că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Împrejurarea invocată de către intimată prin întâmpinare privind parcurgerea unor etape în vederea emiterii deciziei de despăgubire, în opinia instanței de fond, nu poate fi reținută ca unic argument juridic, în condițiile în care mare parte din etapele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie parcurse într-un anumit termen, identificat de instanțele judecătorești în lipsa unui termene expres prevăzute de lege ca fiind termen rezonabil, ce se apreciază de la caz la caz.

Consideră instanța de fond că durata procedurii administrative, calculată începând cu data depunerii notificării - 2001 și până în prezent - 2011 este de natură a încălca principiului termenului rezonabil, de unde rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce se extinde și la etapa administrativă. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței nr. 271 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia au susținut, în esență, următoarele: Astfel, recurenta susține că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării Dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 48524/CC dar și de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Mai arată recurenta-pârâtă că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare. Se mai arată că în privința reclamantului a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, însă, ulterior, cu ocazia analizării legalității cererii de restituire în natură a imobilului, s-a constatat că din dosar lipseau înscrisurile care să ateste situația încasării despăgubirilor la preluare, ceea ce a impus emiterea unei adrese la 19 mai 2011, pe baza căreia Dosarul nr. 48524/CC a fost completat.

Mai susține recurenta-pârâtă că în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu și-a îndeplinește obligația de a transmite dosarul aferent unei astfel de decizii conținând toate înscrisurile nu poate fi reținută culpa sa sub aspectul nesoluționării dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil. În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-pârâtă procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc.

civ. În acest context Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este de necontestat faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 48524/CC aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010, emisă de SC R. SA București în favoarea reclamantului, în baza Deciziei civile nr. 866A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

Este fără putere de tăgadă că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate sau arogându-și atribuții ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 și să aducă astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.

Pentru respectarea termenului rezonabil, recurenta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, Decizia nr. 79 din 17 septembrie 2010 a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești iar procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării nr. X/2001 către Primăria Municipiului Craiova, și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire Nu pot fi primite nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării dosarului aferent Deciziei nr. 79 din 17 septembrie 2010 în condițiile în care, din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepția unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, recurenta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, ambele recursuri declarate în cauză, se privesc ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 271 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012. Procesat de GGC - AS