ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4242/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 510 din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.Ș., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., Primăria Municipiului Craiova - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Craiova, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă imobilului situat în C., județul Dolj, a respins cererea de chemare în garanție și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, urmare a solicitării formulate de reclamanta P.Ș. de a i se acorda măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în C., județul Dolj, Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția din 25 ianuarie 2006, prin care s-a propus acordarea către reclamantă de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri, dosarul fiind transmis ulterior către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prima instanță a constatat faptul că reclamanta a inițiat procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la data de 20 decembrie 2005. Instanța de fond a mai reținut că instituția competentă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII Legea nr. 247/2005, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu și-a îndeplinit obligațiile legale până la momentul soluționării cauzei.

Având în vedere această situație de fapt, Curtea a făcut aplicarea art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că exigența respectării termenului rezonabil se referă și la durata procedurilor administrative și, pe cale de consecință, a reținut culpa autorităților administrative române în procedura de punere în executare a legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza dedusă judecății, având în vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Instanța de fond a mai apreciat că instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, a adus atingere noțiunii de bun, iar absența totală a despăgubirilor a produs reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova - prin Primar, formulată de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a apreciat că se impune respingerea acesteia, întrucât Primăria Municipiului Craiova și-a îndeplinit în integralitate obligațiile legale în ceea ce privește restituirea imobilului în litigiu.

Împotriva sentinței nr. 510 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - instanța de fond în mod netemeinic și nelegal s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, deși nu este competentă să soluționeze excepția invocată în baza art. 4 Legea nr. 554/2004; - la data preluării abuzive imobilul aparținea în coproprietate moștenitorilor defunctului I.C., respectiv I.T. - în calitate de soție, P.Ș.

- în calitate de fiică și I.E. - în calitate de fiu, Primăria Municipiului Craiova depășindu-și limitele investirii prin emiterea unei dispoziții pentru întreg imobilul, în condițiile în care notificatoarele I.T. și P.Ș. moștenesc numai o cotă-parte din imobil; - în mod greșit s-a reținut că autoritatea administrativă pârâtă ar fi încălcat principiul termenului rezonabil în soluționarea dosarului de despăgubiri al reclamanților, procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 fiind o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai multor etape, iar decizia din 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor impune respectarea ordinii de soluționare a dosarelor . Recurenta și-a încadrat motivele de recurs din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. . Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin încheierea din 17 septembrie 2010 instanța de fond a respins în mod corect excepția de nelegalitate invocată de recurenta-intimată, față de împrejurarea că potrivit art. 26 Legea nr. 10/2001 dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează notificarea privind restituirea unui imobil preluat abuziv este supusă contestației la secția civilă a tribunalului, fiind astfel, în conținutul său un act juridic civil, iar nu un act administrativ. Potrivit art. 4 Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect doar un act administrativ, iar nu de altă natură.

În ceea ce privește insuficienta dovedire a dreptului reclamantei cu privire la imobilul preluat abuziv, acest motiv de recurs nu poate fi primit atât pentru faptul că autoritatea pârâtă a stat în pasivitate în privința acestui dosar mai bine de 4 ani, iar dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintată către comisie, având avizul de legalitate al prefectului, cât și pentru faptul că înscrisurile ce au stat la baza dispoziției contrazic susținerile recurentei cu privire la cota ce revine intimatei - aceasta dovedind cu certificatele de moștenitor depuse și contract de vânzare-cumpărare că a dobândit în integralitatea sa dreptul la despăgubiri pentru imobilul din Craiova, județul Dolj.

De asemenea, urmează a fi respins ca nefondat motivul de recurs referitor la greșita apreciere a „termenului rezonabil”, instanța de fond stabilind în mod corect că acest principiu a fost încălcat, din moment ce reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său în anul 2001, dispoziția entității notificate (Primăria municipiului Craiova) a fost emisă în anul 2006, iar până în prezent autoritatea pârâtă nu a efectuat nici un demers pentru emiterea titlului de despăgubire conform prevederilor Titlului VII, cap. 5, art. 16 alin. (4), (5) și (6) Legea nr. 247/2005. În acest sens, invocarea deciziei din 2008 prin care recurenta stabilește ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire nu o poate exonera pe aceasta de obligația respectării termenului rezonabil, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 510 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.000 RON (prin apreciere potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.) către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.