ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7432/2012

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 09 martie 2009,

reclamanta V.I.A.D.D., prin reprezentant legal V.M., a chemat în judecată

pârâții M.P. și M.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în Craiova, compus din casă cu parter și etaj, carmangerie, depozit,

platformă, curte betonată, gard la stradă și din terenul aferent acestei

construcții cu o suprafață totală ocupată de 388 mp; evacuarea pârâților din

imobil; obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a

imobilului menționat anterior, pe ultimii 3 ani, respectiv 10 martie 2006 - la

zi.

La data de 13 mai 2009 pârâții M.P. și

M.M. au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au arătat

că acțiunea reclamantei este prescrisă întrucât au trecut mai mult de 3 ani de când

reclamanta a obținut titlu executoriu-sentinta civilă nr. 14462 din 01

octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 12680 din 07

iulie 2010, pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 5547/215/2009, a fost

declinată competența de soluționare a acțiunii la Tribunalul Dolj, secția civilă,

reținându-se că valoarea totală a imobilului revendicat este de 756.839,45 RON,

fiind incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..

Prin sentința civilă nr. 398 din 11 octombrie

2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010 s-a admis în parte

acțiunea principală și cererea reconvențională formulată de pârâți.

Au fost obligați pârâții să lase reclamantei

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, jud. Dolj,

astfel cum este identificat în titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat

de sentința civilă irevocabilă nr. 14462 din 01 octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova,

pronunțată în Dosarul nr. 4629/1998.

S-a instituit dreptul de retenție în favoarea

pârâților M.P. și M.M., asupra imobilului în litigiu, până la achitarea creanței

în sumă de 560.492.174 RON, de către reclamantă, conform deciziei civile irevocabile

nr. 640 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul

nr. 4460/CIV/2004.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul

a reținut că potrivit sentinței civile irevocabile nr. 14462 din 01 octombrie 1999,

pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 4629/1998, s-a dispus anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 1991, având ca obiect

imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 288 mp și

o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 3 camere, sală și bucătărie; s-a dispus

repunerea părților contractante în situația anterioară, reclamanta-vânzătoare V.I.A.D.D.

reintrând în posesia respectivului imobil, cu obligarea sa la restituirea prețului

în sumă de 100.000 RON, reactualizat începând cu luna decembrie 1991 și până la

data achitării obligației, către pârâții-cumpărători M.P. și M.M., aceștia fiind

obligați de a-i lăsa reclamantei-vânzătoare, în deplină proprietate și liniștită

posesie și suprafața excedentară contractului, de 93 mp; de asemenea, s-a constatat

dreptul de proprietate al reclamantei-vânzătoare asupra construcțiilor situate pe

terenul proprietatea sa, și anume: casă-parter plus etaj, carmangerie, depozit,

platformă, curte betonată și gard la stradă.

Această hotărâre judecătorească, învestită

cu titlu executoriu, a fost pusă în executare, conform procesului-verbal încheiat

la data de 18 martie 2003, în Dosarul nr. 112/E/2003 al B.E.J. I., executarea silită

efectuându-se numai în privința imobilul-teren (288 mp și 93 mp), întrucât dispoziția

cuprinsă în titlul executoriu prin care s-a constatat dreptul de proprietate al

reclamantei-vânzătoare asupra construcțiilor nu era susceptibilă de a fi pusă în

executare, în raport de dispozițiile art. 371 alin. (1

2

) C. proc. civ..

Potrivit deciziei civile irevocabile

nr. 640 din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul

nr. 4460/CIV/2004, pârâții M.P. și M.M. au obținut recunoașterea unor despăgubiri

civile în sumă de 560.492.174 RON, fiind obligată V.I.A.D.D. la plata acestei creanțe,

reprezentând sporul de valoare adus de aceștia imobilului în litigiu. Ulterior,

între aceleași părți s-a mai purtat și un alt proces, având ca obiect constatarea

unui drept de superficie, respectiv constatarea dreptului de proprietate al reclamanților

M.P. și M.M. asupra construcțiilor edificate de aceștia (casă de locuit-parter și

etaj, carmangerie și garaj) și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață

de 288 m.p., pe care se află aceste construcții, proces finalizat prin respingerea

irevocabilă a acestei solicitări, potrivit deciziei civile nr. 798 din 22 iunie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 13397/215/2007.

Instanța a constatat ca întemeiată cererea

în revendicare imobiliară formulată de reclamantă, fiind incidente dispozițiile

art 480 C. civ. cât timp reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului iar

pârâții îl ocupă fără drept.

Având în vedere că potrivit deciziei civile

irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005 pârâții M.P. și M.M. au obținut recunoașterea

unor despăgubiri civile în sumă de 560.492.174 RON, ca urmare a existenței unui

debitum cum re iunctum, s-a apreciat că se impune instituirea unui drept de retenție

în favoarea pârâților M.P. si M.M. până la achitarea acestor despăgubiri de către

reclamantă.

S-a apreciat ca neîntemeiat capătul de

cerere din acțiunea principală, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților

la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu, pe ultimii 3

ani, întemeiat pe dispozițiile art. 483 C. civ., întrucât reclamanta nu a înțeles

să-și susțină și să-și dovedească această pretenție, neindicând și nedepunând la

dosarul cauzei niciun mijloc de probă.

De asemenea, tot ca neîntemeiată s-a apreciat

și cererea pârâților M.P. și M.M. prin care au solicitat constatarea unui drept

de proprietate asupra unei mansarde a imobilului în litigiu, construirea unei scări

exterioare pentru a ajunge la aceasta, permiterea amenajării unui apartament în

această mansardă, precum și crearea unui drept de superficie asupra terenului pe

o lățime de 4 m, pentru ieșirea la stradă, fiind evident că aceste solicitări sunt

pur speculative, pârâții neputând furniza nicio explicație cu privire la momentul

și împrejurările în care ar fi fost edificată pretinsa mansardă, neconstituind în

realitate decât o încercare hazardată a acestora de a acredita, într-o manieră total

neverosimilă, existența unei alte arhitecturi constructive a imobilului în litigiu,

neavută în vedere cu prilejul judecării litigiilor anterioare, în scopul evident

al sustragerii acestora de sub efectele puterii de lucru judecat al tuturor hotărârilor

judecătorești pronunțate de-a lungul întregului istoric litigios.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți.

În

motivarea apelului declarat de reclamantă s-a susținut că

în mod greșit s-a respins cererea sa pentru obligarea pârâților la plata contravalorii

lipsei de folosință a imobilului, cât timp prin expertiza realizată la Judecătoria

Craiova s-a calculat o valoare a despăgubirilor de 38.199 RON.

S-a criticat admiterea cererii de instituire

a dreptului de retenție, arătându-se că dreptul de creață al pârâților este prescris.

Ultimul motiv de apel a vizat compensarea

cheltuielilor de judecată.

Pârâții au susținut prin motivele de apel

că în mod greșit nu s-a avut în vedere existența autorității de lucru judecat, față

de sentința civilă nr. 14462/1999 și sentința civilă nr. 9755 din 26 iunie 2007.

S-a susținut că acțiunea a fost promovată prin reprezentant, iar acesta nu a făcut

dovada calității sale, respectiv a acceptului A.T.P.A..

S-a criticat faptul că reclamanta a fost

scutită de la plata taxei de timbru, deși s-a făcut dovada veniturilor acesteia

și s-a arătat că deși au fost solicitate probe pentru a face dovada susținerilor

din cererea reconvențională, cererea nu a fost încuviințată iar susținerile pârâților

nu au fost consemnate în hotărârea pronunțată.

În

apel ambele părți au formulat cerere de acordare a ajutorului

public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor de timbru, cererile fiind admise

în condițiile O.U.G. 51/2008 pentru reclamantă și pentru pârâții M.P., M.M..

La data de 16 martie 2012 pârâții apelanți

V.G., M.M.A. și M.P.C. au formulat cerere prin care au arătat că renunță la judecata

apelului pe care l-au promovat, partea adversă fiind de acord cu renunțarea.

Prin decizia civilă nr. 34 din 11 aprilie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă,

s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă V.I.A.D.D. prin reprezentant legal

V.M., împotriva sentinței civile 398 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010,în contradictoriu cu pârâții M.P., M.M., M.T.,

V.G. , M.M.A. și M.P.C..

S-a schimbat în parte sentința în sensul

că s-a admis cererea în pretenții formulată de reclamantă.

Au fost obligați pârâții către reclamantă

la plata sumei de 38.199 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință

a imobilului-construcții situat în Craiova, jud. Dolj.

S-a respins cererea reconvențională formulată

de pârâții M.P.,M.M., M.T., V.G., M.M.A. și M.P.C..

Au fost obligați pârâții către reclamantă

la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și, către stat

la plata sumei de 10.755 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

S-a respins apelul declarat de pârâții

apelanți M.P., M.M. împotriva aceleiași sentințe.

S-a anulat ca netimbrat apelul declarat

de apelanții pârâți M.T., V.G., M.M.A. și M.P.C..

Au fost obligați apelanții pârâți către

apelanta reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu

avocat și către stat la plata sumei de 1.067 RON cheltuieli de judecată reprezentând

taxă de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâții M.P. și M.M. fără a indica motivele de nelegalitate și fără dezvoltarea

acestora, pentru o eventuală încadrare în drept.

La primul termen de judecată, recurenții-pârâți

sau depus o „cerere de completare" a motivelor de recurs susținând nelegalitatea

deciziei motivat de faptul că instanța nu a încuviințat administrarea unor probe

pentru stabilire situației de fapt.

Recursul este nul.

Potrivit dispozițiilor art. 302 lit.

c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie sa cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..

Totodată, art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede ca recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor care se refera la motive de ordine publica. Prin urmare, potrivit legii,

nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecata al instanței, raportat la motivul de recurs

invocat.

Numai indicarea greșită a motivelor de

recurs sau neindicarea acestor obligă instanța la o încadrare corectă a acestora,

în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligație nefiind stabilită

în sarcina instanței în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs

din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici nu a dezvoltat în termen motivele

de nelegalitate.

În

cauza, recurenții nu s-au conformat dispozițiilor înscrise

în art. 302

1

și 304 C. proc. civ. întrucât, în declarația de recurs,

nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile

formulate peste termen nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate

expres și limitativ prevăzute de lege, de ordine publică.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurenților-pârâți, aceștia vor fi obligați

la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâții

M.P. și M.M. împotriva deciziei nr. 34 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția

I

civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 2.000

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5

decembrie 2012.