ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7432/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 09 martie 2009, reclamanta V.I.A.D.D., prin reprezentant legal V.M., a chemat în judecată pârâții M.P. și M.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, compus din casă cu parter și etaj, carmangerie, depozit, platformă, curte betonată, gard la stradă și din terenul aferent acestei construcții cu o suprafață totală ocupată de 388 mp; evacuarea pârâților din imobil; obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului menționat anterior, pe ultimii 3 ani, respectiv 10 martie 2006 - la zi.

La data de 13 mai 2009 pârâții M.P. și M.M. au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au arătat că acțiunea reclamantei este prescrisă întrucât au trecut mai mult de 3 ani de când reclamanta a obținut titlu executoriu-sentinta civilă nr. 14462 din 01 octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova. Prin sentința civilă nr. 12680 din 07 iulie 2010, pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 5547/215/2009, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii la Tribunalul Dolj, secția civilă, reținându-se că valoarea totală a imobilului revendicat este de 756.839,45 RON, fiind incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.. Prin sentința civilă nr. 398 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010 s-a admis în parte acțiunea principală și cererea reconvențională formulată de pârâți.

Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, astfel cum este identificat în titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat de sentința civilă irevocabilă nr. 14462 din 01 octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 4629/1998. S-a instituit dreptul de retenție în favoarea pârâților M.P. și M.M., asupra imobilului în litigiu, până la achitarea creanței în sumă de 560.492.174 RON, de către reclamantă, conform deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 4460/CIV/2004. S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că potrivit sentinței civile irevocabile nr. 14462 din 01 octombrie 1999, pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 4629/1998, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 1991, având ca obiect imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 288 mp și o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 3 camere, sală și bucătărie; s-a dispus repunerea părților contractante în situația anterioară, reclamanta-vânzătoare V.I.A.D.D. reintrând în posesia respectivului imobil, cu obligarea sa la restituirea prețului în sumă de 100.000 RON, reactualizat începând cu luna decembrie 1991 și până la data achitării obligației, către pârâții-cumpărători M.P.

și M.M., aceștia fiind obligați de a-i lăsa reclamantei-vânzătoare, în deplină proprietate și liniștită posesie și suprafața excedentară contractului, de 93 mp; de asemenea, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei-vânzătoare asupra construcțiilor situate pe terenul proprietatea sa, și anume: casă-parter plus etaj, carmangerie, depozit, platformă, curte betonată și gard la stradă. Această hotărâre judecătorească, învestită cu titlu executoriu, a fost pusă în executare, conform procesului-verbal încheiat la data de 18 martie 2003, în Dosarul nr. 112/E/2003 al B.E.J. I., executarea silită efectuându-se numai în privința imobilul-teren (288 mp și 93 mp), întrucât dispoziția cuprinsă în titlul executoriu prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei-vânzătoare asupra construcțiilor nu era susceptibilă de a fi pusă în executare, în raport de dispozițiile art. 371 alin. (1 2 ) C. proc.

civ.. Potrivit deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 4460/CIV/2004, pârâții M.P. și M.M. au obținut recunoașterea unor despăgubiri civile în sumă de 560.492.174 RON, fiind obligată V.I.A.D.D. la plata acestei creanțe, reprezentând sporul de valoare adus de aceștia imobilului în litigiu. Ulterior, între aceleași părți s-a mai purtat și un alt proces, având ca obiect constatarea unui drept de superficie, respectiv constatarea dreptului de proprietate al reclamanților M.P. și M.M. asupra construcțiilor edificate de aceștia (casă de locuit-parter și etaj, carmangerie și garaj) și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 288 m.p., pe care se află aceste construcții, proces finalizat prin respingerea irevocabilă a acestei solicitări, potrivit deciziei civile nr. 798 din 22 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 13397/215/2007.

Instanța a constatat ca întemeiată cererea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă, fiind incidente dispozițiile art 480 C. civ. cât timp reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului iar pârâții îl ocupă fără drept. Având în vedere că potrivit deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005 pârâții M.P. și M.M. au obținut recunoașterea unor despăgubiri civile în sumă de 560.492.174 RON, ca urmare a existenței unui debitum cum re iunctum, s-a apreciat că se impune instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâților M.P. si M.M. până la achitarea acestor despăgubiri de către reclamantă.

S-a apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea principală, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu, pe ultimii 3 ani, întemeiat pe dispozițiile art. 483 C. civ., întrucât reclamanta nu a înțeles să-și susțină și să-și dovedească această pretenție, neindicând și nedepunând la dosarul cauzei niciun mijloc de probă. De asemenea, tot ca neîntemeiată s-a apreciat și cererea pârâților M.P. și M.M.

prin care au solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra unei mansarde a imobilului în litigiu, construirea unei scări exterioare pentru a ajunge la aceasta, permiterea amenajării unui apartament în această mansardă, precum și crearea unui drept de superficie asupra terenului pe o lățime de 4 m, pentru ieșirea la stradă, fiind evident că aceste solicitări sunt pur speculative, pârâții neputând furniza nicio explicație cu privire la momentul și împrejurările în care ar fi fost edificată pretinsa mansardă, neconstituind în realitate decât o încercare hazardată a acestora de a acredita, într-o manieră total neverosimilă, existența unei alte arhitecturi constructive a imobilului în litigiu, neavută în vedere cu prilejul judecării litigiilor anterioare, în scopul evident al sustragerii acestora de sub efectele puterii de lucru judecat al tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate de-a lungul întregului istoric litigios.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. În motivarea apelului declarat de reclamantă s-a susținut că în mod greșit s-a respins cererea sa pentru obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, cât timp prin expertiza realizată la Judecătoria Craiova s-a calculat o valoare a despăgubirilor de 38.199 RON. S-a criticat admiterea cererii de instituire a dreptului de retenție, arătându-se că dreptul de creață al pârâților este prescris. Ultimul motiv de apel a vizat compensarea cheltuielilor de judecată. Pârâții au susținut prin motivele de apel că în mod greșit nu s-a avut în vedere existența autorității de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 14462/1999 și sentința civilă nr. 9755 din 26 iunie 2007. S-a susținut că acțiunea a fost promovată prin reprezentant, iar acesta nu a făcut dovada calității sale, respectiv a acceptului A.T.P.A..

S-a criticat faptul că reclamanta a fost scutită de la plata taxei de timbru, deși s-a făcut dovada veniturilor acesteia și s-a arătat că deși au fost solicitate probe pentru a face dovada susținerilor din cererea reconvențională, cererea nu a fost încuviințată iar susținerile pârâților nu au fost consemnate în hotărârea pronunțată. În apel ambele părți au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor de timbru, cererile fiind admise în condițiile O.U.G. 51/2008 pentru reclamantă și pentru pârâții M.P., M.M.. La data de 16 martie 2012 pârâții apelanți V.G., M.M.A. și M.P.C. au formulat cerere prin care au arătat că renunță la judecata apelului pe care l-au promovat, partea adversă fiind de acord cu renunțarea.

Prin decizia civilă nr. 34 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă V.I.A.D.D. prin reprezentant legal V.M., împotriva sentinței civile 398 din 11 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010,în contradictoriu cu pârâții M.P., M.M., M.T., V.G. , M.M.A. și M.P.C.. S-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis cererea în pretenții formulată de reclamantă. Au fost obligați pârâții către reclamantă la plata sumei de 38.199 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului-construcții situat în Craiova, jud. Dolj. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții M.P.,M.M., M.T., V.G., M.M.A.

și M.P.C.. Au fost obligați pârâții către reclamantă la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și, către stat la plata sumei de 10.755 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. S-a respins apelul declarat de pârâții apelanți M.P., M.M. împotriva aceleiași sentințe. S-a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanții pârâți M.T., V.G., M.M.A. și M.P.C.. Au fost obligați apelanții pârâți către apelanta reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat și către stat la plata sumei de 1.067 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M.P. și M.M. fără a indica motivele de nelegalitate și fără dezvoltarea acestora, pentru o eventuală încadrare în drept.

La primul termen de judecată, recurenții-pârâți sau depus o „cerere de completare" a motivelor de recurs susținând nelegalitatea deciziei motivat de faptul că instanța nu a încuviințat administrarea unor probe pentru stabilire situației de fapt. Recursul este nul. Potrivit dispozițiilor art. 302 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie sa cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.. Totodată, art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

prevede ca recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se refera la motive de ordine publica. Prin urmare, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecata al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Numai indicarea greșită a motivelor de recurs sau neindicarea acestor obligă instanța la o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., o asemenea obligație nefiind stabilită în sarcina instanței în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici nu a dezvoltat în termen motivele de nelegalitate. În cauza, recurenții nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și 304 C. proc. civ. întrucât, în declarația de recurs, nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate peste termen nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, de ordine publică. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurenților-pârâți, aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții M.P. și M.M. împotriva deciziei nr. 34 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2012.