ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84041)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84041) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune civilă. Exercitarea acțiunii

civile față de succesori

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de

bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală

și acțiunea civilă în procesul penal

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

acțiune civilă

-

exercitarea

acțiunii civile față de succesori

art. 14, art. 21

În

cazul în care inculpatul a decedat în cursul procesului penal, instanța,

introducând în cauză succesorii acestuia, nu îi poate obliga la plata

despăgubirilor civile, dacă nu există dovada acceptării

succesiunii de către aceștia și a limitelor în care succesiunea

este acceptată. Cu privire la succesorii minori ai inculpatului,

succesiunea poate fi acceptată numai sub beneficiu de inventar și,

prin urmare, instanța poate dispune obligarea acestora la plata

despăgubirilor civile exclusiv în limita activului succesoral, dacă

există dovada acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar, precedată

sau urmată, potrivit art. 705 C. civ., de întocmirea unui inventar fidel

și exact al bunurilor succesorale, pentru a se stabili activul succesoral.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 128 din 16 ianuarie 2008

Prin sentința nr. 368/D din 9

iulie 2007 pronunțată de Tribunalul

Bacău,

Secția penală, s-au dispus următoarele:

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva

inculpatului B.N., cercetat sub aspectul săvârșirii tentativei la

infracțiunea de omor

calificat

prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C.

pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a intervenit

decesul acestuia;

- în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la

art. 998 C. civ. s-au admis în parte pretențiile civile ale

părții civile C.F. și, în consecință, au fost

obligați moștenitorii legali ai inculpatului decedat, respectiv B.L.,

B.l., B.D. și B.M., la plata despăgubirilor civile, în cuantum de

1.500 de lei cu titlu de daune materiale și 1.500 de lei cu titlu de daune

morale.

Audiat în cursul cercetării

judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,

avut o atitudine sinceră, cooperantă și a precizat că a

fost provocat de către partea vătămată care-i purta

ranchiună datorită faptului că fusese dată afară din

serviciu și îl bănuia pe inculpat ca fiind

persoana care o pârâse pentru că sustrăsese o ladă de

cuie.

În raport cu

împrejurarea că inculpatul a decedat în cursul cercetării

judecătorești,

tribunalul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin.

(1)  lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal.

În latura civilă

a cauzei, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu

suma de

10.000 de lei daune materiale și 20.000 de lei daune morale.

Față de împrejurarea că

partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat și

a perseverat în conflictul ivit, instanța a reținut în sarcina

fiecărei părți o culpă în procent de 50%, care a fost

avută în vedere la aprecierea daunelor ce s-au acordat. Cât privește

sumele cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă,

tribunalul Ie-a apreciat ca fiind excesive și nejustificate atât în raport

cu împrejurările comiterii faptei, cât și cu urmările produse,

așa încât, constatând întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, Ie-a admis în parte, apreciindu-le global la câte 3.000 de lei

fiecare, iar ca efect al reținerii circumstanței atenuante a

provocării și, respectiv, a culpei în proporție de 50%, Ie-a

înjumătățit.

Totodată, în raport cu faptul

că inculpatul a decedat, în cauză au fost introduși

moștenitorii legali ai acestuia și, în temeiul art. 14, art. 346 C.

proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., aceștia au fost obligați la

plata daunelor materiale și morale stabilite de instanță.

Împotriva sentinței a declarat apel, între

alții, moștenitoarea inculpatului decedat, B.L., în nume propriu

și în numele celorlalți moștenitori minori.

În esență, apelanta

moștenitoare a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând faptul

că are o situație materială precară și nu poate

plăti sumele stabilite prin hotărârea judecătorească.

Prin decizia nr. 192 din 16 octombrie 2007 a Curții

de Apel Bacău, Secția penală, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de

moștenitoarea inculpatului

decedat, B.

L., în nume propriu și în numele celorlalți

moștenitori minori B.l., B.D. și B.M.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs moștenitoarea inculpatului decedat, B.L., criticând-o pentru

nelegalitate sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile

a cauzei fără ca instanțele să se pronunțe asupra unor

cereri esențiale de natură să garanteze drepturile

moștenitorilor - respectiv aceștia au fost obligați la plata

despăgubirilor civile în condițiile în care nu există dovada

dezbaterii succesiunii, iar pe de altă parte,

moștenitorii minori nu au capacitate de exercițiu,

aceștia neputând accepta moștenirea

decât sub beneficiu de

inventar.

Examinând decizia recurată în raport cu criticile

formulate, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

În cauză, ca urmare a decesului inculpatului B.N.

s-a dispus, în mod corect, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de

acesta pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Ca urmare a acestui fapt și în condițiile în

care la data decesului fusese pusă în mișcare acțiunea

civilă în cadrul procesului penal, potrivit art. 21 C. proc. pen., au fost

introduși în cauză succesorii inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că instanța de fond și de apel au soluționat

greșit latura civilă a cauzei, obligând pe moștenitorii

inculpatului, în solidar, la plata despăgubirilor civile, deși la

dosarul cauzei nu existau

dovezi în sensul

dacă succesiunea a fost acceptată de soție, B.L., și în ce

limite,

fiind încălcate totodată dispozițiile Codului de

procedură civilă în ceea ce-i privește pe copiii minori ai

defunctului inculpat, întrucât, în cazul acestora, acceptarea se putea face

numai în limita activului succesoral.

Pe de altă parte, din interpretarea

dispozițiilor art. 21 C. proc. pen., reiese că succesorii devin

subiecți principali în latura civilă a procesului penal, fiind

considerați părți prin succesiune, ei având aceleași

prerogative și facultăți procesuale pe care le avea și

partea decedată. Chiar dacă succesorii preiau procedura din momentul introducerii

lor în cauză, ei dispun de toate mijloacele de apărare privind

soluționarea acțiunii penale pe care le-ar fi avut inculpatul, cu

consecințe asupra soluționării acțiunii civile. Or, în

cauză, soluția instanței de fond, de

obligare a moștenitorilor inculpatului, în solidar, la plata

daunelor materiale

și morale către partea civilă

(soluție menținută și de către instanța de apel),

s-a raportat numai la declarațiile de recunoaștere a faptelor date de

inculpat.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că în condițiile în care printre succesorii inculpatului se află

și copiii minori ai acestuia, instanțele nu au avut rol activ în

soluționarea laturii civile a cauzei, încălcând în acest mod

dispozițiile art. 4 C. proc. pen., în sensul că nu au administrat

probe în vederea soluționării laturii civile a cauzei, cu garantarea

drepturilor procesuale ale succesorilor, mărginindu-se la a-i obliga la

plata sumelor cu care partea vătămată s-a constituit parte

civilă, după reducerea acestora proporțional culpei comune

stabilite.

În altă ordine de idei, este necesară precizarea că, în

cazul minorilor, legea impune acceptarea moștenirii sub beneficiu de

inventar, acceptantul - beneficiar răspunzând pentru pasivul care-i revine

din moștenire numai în limita și cu activul moștenit, acceptarea

fiind un act juridic solemn. Totodată, pentru ca acceptarea sub beneficiu

de inventar să producă efectele prevăzute de lege (potrivit art.

713 pct. 1 C. civ., moștenitorul beneficiar este obligat să

plătească datoriile succesiunii numai până la concurența

valorii bunurilor din moștenire), declarația trebuie să fie

precedată sau urmată de întocmirea unui inventar fidel și exact

al bunurilor succesorale, făcut în formele cerute de legile de

procedură (art. 705 C. civ.). Or, în cauză, succesorii minori ai

inculpatului decedat au fost obligați în solidar cu soția

supraviețuitoare, fără a se stabili dacă de pe urma

defunctului au rămas bunuri și care este activul succesoral.

În consecință, având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat în cauză, a casat

decizia atacată și sentința

penală

nr. 368/D din 9 iulie 2007 în latura civilă și a trimis cauza spre

rejudecare la

Tribunalului Bacău, Secția penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus în sensul că, rejudecând, instanța va stabili dacă

succesiunea a fost acceptată și în ce condiții, cu luarea în

calcul a regulii valabile pentru succesorii minori, va administra probele utile

și pertinente soluționării laturii civile a cauzei în vederea

garantării drepturilor procesuale ale succesorilor inculpatului defunct

și a respectării principiului contradictorialității

procesului penal, apreciind totodată dacă pentru ocrotirea intereselor

minorilor nu se impune numirea unui curator care să le apere interesele.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă