ÎCCJ, decizie (scj.ro #84168)

. Acțiune civilă. Daune morale

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de

bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală

și acțiunea civilă în procesul penal

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

acțiune civilă

-

daune morale

C. proc. pen.,

art. 14, art. 21

Dacă partea

vătămată, care s-a constituit parte civilă, a decedat în

cursul procesului penal, însă nu ca urmare a săvârșirii

infracțiunii, iar în cauză a fost introdus succesorul acesteia,

inculpații nu pot fi obligați să plătească succesorului

părții civile daune morale, întrucât dreptul personal nepatrimonial

este strâns legat de persoană și nu poate fi exercitat decât de

titularul acestuia.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 3258 din 19 iunie 2007

Prin sentința penală nr. 144 din 29 martie 2006, Tribunalul Mehedinți,

în baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din același cod, și a art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din același cod, a condamnat pe

inculpatul

A.M.

În baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și art. 109 din același cod, și a art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și art. 109 din același cod, a condamnat pe

inculpatul

N.A.

Prin aceeași

sentință, s-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă D.A. și au fost obligați inculpații în

solidar, precum și partea responsabilă civilmente N.V. în solidar cu

inculpatul minor N.A., la despăgubiri civile reprezentând daune materiale

în cuantum de 700 RON și daune morale în cuantum de 4.000 RON către

moștenitorul D.I.

Instanța a

reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de 16 iulie 2004,

inculpații N.A. și A.M., după ce au consumat băuturi

alcoolice la un bar, au luat rezoluția infracțională de a

sustrage bunuri din locuința vecinului C.G.

În acest scop,

inculpatul A.M. a pătruns în curtea locuinței părții

vătămate C.G. prin escaladarea gardului, după care a deschis

poarta, permițându-i accesul și însoțitorului său, iar apoi

au sustras un bidon cu 50 l de motorină și două prelate de sub

un șopron și au încărcat dintr-o grămadă de grâu 13

saci, ducând toate bunurile sustrase la locuința lui A.M.

Motorina și

cele 485 kg de grâu au fost găsite la locuința inculpatului A.M.

și predate părții vătămate C.G., care și-a

recuperat astfel prejudiciul de 2.000 RON și nu s-a mai constituit parte

civilă.

În aceeași

noapte, inculpații A.M. și N.A., folosind aceeași metodă,

au pătruns în curte și apoi în locuința părții

vătămate D.A., pe care au început să o lovească, deoarece a

refuzat să le dea bani, până au adus-o în stare de

inconștiență.

Inculpații au

căutat apoi prin locuință, găsind și

însușindu-și suma de 700 RON.

Din

certificatul  medico-legal a rezultat că D.A. a suferit multiple

leziuni de violență produse prin lovire cu un corp dur, fiindu-i

necesare pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În faza de

urmărire penală partea vătămată D.A. s-a constituit

parte civilă cu suma de 700 RON daune materiale și 4.000 RON daune

morale.

Ulterior, pe

parcursul desfășurării procesului, partea

vătămată D.A. a decedat, fiind introdus în cauză

moștenitorul acesteia D.I.

Prin decizia penală nr. 16 din 6 martie 2007, Curtea de Apel Craiova,

Secția minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpați.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs cei doi inculpați.

Prin motivele de recurs, susținute oral, inculpații au criticat

hotărârile pronunțate în cauză, în principal, sub aspectul

greșitei condamnări, susținând că nu au comis

infracțiunile pentru care au fost cercetați.

În drept, inculpații și-au întemeiat recursurile, între altele, pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

referitoare la comiterea unei grave erori de fapt.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursurile formulate sunt fondate, însă nu sub aspectele invocate de

inculpați, ci pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Există o eroare gravă de fapt când situația de fapt, astfel cum

a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară

probelor administrate în cauză.

De asemenea, trebuie să se constate că această eroare a

influențat hotărâtor soluția dată în cauză, respectiv

greșita stabilire a stării de fapt să fi determinat o

esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea

inculpatului.

În cauză, se constată că nu a fost comisă o gravă

eroare de fapt, întrucât soluția de condamnare a celor doi inculpați

este concordantă cu probele administrate pe parcursul procesului penal,

iar susținerile inculpaților că nu au comis infracțiunile

sunt în fapt toate prerogative ale dreptului la apărare.

Astfel, în declarația dată de inculpatul N.A. la 17 iulie 2004,

acesta a relatat că împreună cu inculpatul A.M. a luat rezoluția

infracțională de a merge la locuința părții

vătămate C.G., pentru a sustrage grâu, rezoluție pusă în

aplicare de cei doi inculpați.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

această declarație inițială a inculpatului corespunde

adevărului, fiind dată în prezența părții responsabile

civilmente N.V. și reprezentând o relatare fidelă a modului de

desfășurare a întregii activități infracționale, pe

care inculpatul nu le putea cunoaște decât în urma participării

la  săvârșirea infracțiunii.

Mai mult, bunurile au fost transportate la locuința nefolosită a

bunicului decedat al inculpatului A.M., amplasată peste drum de

locuința părții vătămate C.G. și pe care acesta o

cunoștea în detaliu, fiind singurul care mai folosea din când în când

această locuință. Locul de depozitare a bunurilor sustrase (în

șopron, bucătăria de vară și o cameră a casei)

demonstrează că au fost ascunse de către persoane care

cunoșteau în detaliu locuința și dependințele acesteia,

reprezentând un argument în plus privind participarea inculpatului A.M. la

săvârșirea acestei infracțiuni.

De asemenea, în declarația din 17 iulie 2007, inculpatul N.A. a relatat în

detaliu modul de săvârșire a tâlhăriei asupra părții

vătămate D.A., inclusiv pătrunderea în locuința acesteia,

loviturile aplicate părții vătămate și modul de

împărțire a banilor sustrași.

Împrejurarea că ulterior acest inculpat a revenit asupra

declarațiilor, chiar în faza de urmărire penală, nu are

relevanță în cauză, atâta timp cât aceste declarații au

fost date în prezența părții responsabile civilmente și a

martorilor C.C. și B.C., care au relatat  că nu s-a exercitat

nicio presiune asupra acestui inculpat din partea agenților de

poliție.

Această recunoaștere a inculpatului se coroborează cu

procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice,

proba testimonială administrată atât la urmărirea penală,

cât și la prima instanță și instanța de apel.

Mai mult, inculpatul A.M. a fost recunoscut după voce de partea

vătămată D.A., conform declarației din 21 iulie 2004

și procesului-verbal de confruntare din 7 mai 2005.

În raport cu aceste împrejurări, instanța reține că este

nefondat motivul de recurs privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din probele administrate

pe parcursul întregului proces penal rezultând fără dubiu

săvârșirea  de către cei doi inculpați a

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Recursurile inculpaților sunt fondate sub aspectul soluționării

laturii civile a cauzei.

Astfel, partea vătămată D.A. s-a constituit parte civilă cu

sumele de 700 RON, daune materiale (suma sustrasă de cei doi

inculpați) și cu 4.000 RON, daune morale, reprezentând

suferințele fizice și psihice la care a fost supusă ca urmare a

comiterii faptei de tâlhărie de către cei doi inculpați.

Pe parcursul procesului penal, partea civilă D.A. a decedat, iar în

cauză a fost introdus fiul acesteia D.I., în calitate de moștenitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în

această situație inculpații nu mai puteau fi obligați

să plătească succesorului părții civile suma de 4.000

RON, cu titlul de daune morale.

Astfel, drepturile care privesc existența și integritatea fizică

și morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale,

drepturi subiective care nu au un conținut economic și care, fiind

strâns legate de persoană, servesc la individualizarea acesteia.

Dreptul personal nepatrimonial, fiind strâns legat de persoană, nu poate

fi exercitat decât de titularul acestui drept.

Întrucât în cauză titularul dreptului a decedat, dar nu ca urmare a

săvârșirii infracțiunii de tâlhărie de către

inculpați, nu se poate dispune obligarea acestora la plata

despăgubirilor bănești pentru acoperirea prejudiciului moral

cauzat părții vătămate D.A.

În

consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile inculpaților, a casat decizia

penală atacată, în totalitate și, în parte, sentința

penală nr. 144 din 29 martie 2006 a Tribunalului Mehedinți, cu

privire la greșita soluționare a laturii civile, înlăturând

dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților și a

inculpatului minor N.A. în solidar și cu partea responsabilă

civilmente N.V. la plata sumei de 4.000 RON daune morale către

moștenitorul părții civile D.A., respectiv D.I.