ÎCCJ, decizie (scj.ro #84246)

Contestație la executare. Lege penală

nouă. Consecințe deosebit de grave

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Partea

specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

contestație la executare

-

lege penală nouă

-

consecințe deosebit de grave

C. pen.,

art. 12, art. 14, art. 15

C. proc. pen.,

art. 458, art. 461 alin. (1)

Prevederile art. 458 C. proc. pen. reglementează numai

situațiile în care, prin legea penală nouă, fapta este dezincriminată sau

pedeapsa prevăzută pentru fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este

modificată, în sensul reducerii acesteia. În consecință, prevederile menționate

nu sunt aplicabile în cazul când cererea condamnatului privește schimbarea

încadrării juridice ca urmare a unor modificări legislative, cum este aceea

prin care s-a majorat valoarea pagubei ce atrage încadrarea juridică în variantele

agravate, privitoare la producerea consecințelor deosebit de grave, ale unora

dintre infracțiunile contra patrimoniului.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1477

din 7 martie 2006

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 826 din 17 iunie 2005

a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul

M.N.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe

rolul instanței la 11 mai 2005, condamnatul a formulat contestație contra

executării sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunțată de

Tribunalul Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 14 martie 2000 a

Curții de Apel Galați, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile,

întrucât prin modificările aduse Codului penal cuantumul prejudiciului cauzat

prin faptele comise nu se mai înscrie în prevederile textului legal care se

referă la „consecințe deosebit de grave”.

Tribunalul a mai reținut că, prin sentință penală menționată, contestatorul a

fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și 5 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37  alin. (1) lit. a) din același

cod, precum și că în cauză sunt incidente prevederile art. 15 C. pen., însă în

raport cu datele concrete ale cauzei și persoana condamnatului reducerea

pedepsei nu se justifică.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia nr. 767 din 10 octombrie 2005, a respins apelul

condamnatului.

Recursul declarat de condamnatul nu este fondat.

Art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede că împotriva executării

hotărârii de condamnare, contestația se poate face când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare, iar conform celor prevăzute în alin. (1) lit. d) a aceluiași

articol, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză

de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării.

În art. 458 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că atunci când după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca

infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care

prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută sau urmează a se

executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a

dispozițiilor art. 12, art. 14 și art. 15 C. pen.

În cauză, prin recursul condamnatului se solicită încetarea executării

sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999, definitivă prin decizia penală

nr. 134 din 14 martie 2000, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă

de 13 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Condamnatul și-a motivat contestația la executare împotriva acestei hotărâri pe

împrejurarea că, după condamnarea sa definitivă, au fost adoptate O. U. G. nr.

207/2000 și Legea nr. 456/2001, care au modificat la un miliard și, respectiv,

două miliarde de lei valoarea pagubelor materiale, ce atrage încadrarea

juridică în alin. (5) al art. 215 C. pen., paguba produsă prin fapta sa fiind

sub această valoare.

Din examinarea textului art. 458 C. proc. pen. rezultă că acesta se referă, pe

de o parte, la ipoteza dezincriminării faptei, și anume când după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care nu mai prevede

ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea - caz în care

instanța ia măsuri de aducere la îndeplinire a dispozițiilor art. 12 C. pen.,

înlăturând toate consecințele penale ale condamnării.

Pe de altă parte, textul art. 458 C. proc. pen. privește modificarea pedepsei,

care poate interveni ca urmare a înscrierii în legea nouă a unei pedepse mai

ușoare decât cea avută în vedere de către legea veche și care să fie în curs de

executare sau să urmeze a se executa - caz în care instanța va proceda conform

dispozițiilor art. 14 și art. 15 C. pen.

Or, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele nici uneia dintre ipotezele

prevăzute în art. 458 C. proc. pen., având în vedere că modificările aduse prin

O. U. G. nr. 207/2000 și prin Legea nr. 456/2001 nu dezincriminează

înșelăciunea, astfel că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 12 C.

pen., invocate de condamnat, ci prevăd că această faptă, care a avut drept

consecință crearea unui prejudiciu sub două miliarde lei, nu mai constituie

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, variantă agravată

prevăzută în alin. (5) al art. 215 C. pen.

Prin cererea condamnatului se solicită, în mod indirect, schimbarea încadrării

juridice dată faptei într-una mai ușoară, de vreme ce vizează înlăturarea de la

încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune comisă de acesta, a alin. (5)

al art. 215 C. pen.

Cum încadrarea juridică a faptei se face exclusiv în cursul judecății, este

inadmisibil ca în cursul executării hotărârilor să se încalce autoritatea

lucrului judecat cu privire la încadrarea juridică a faptei, atâta timp cât

prevederile art. 458 C. proc. pen. se referă numai la dezincriminarea faptei

sau la modificarea pedepsei definitive.

În raport cu considerentele ce preced, recursul a fost respins.