ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie

și Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, în contradictoriu

cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Asociația Română pentru Drepturi

de Autor din Audiovizual, a solicitat anularea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie

2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012, ca fiind dată

cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv cu încălcarea

dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor

și drepturile conexe și a dispozițiilor art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august

2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 595/23.08.2011 privind avizarea și funcționarea

organismelor de gestiune colectivă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizie ORDA s-a dispus avizarea unui organism de gestiune

colectivă care vizează aceeași categorie de drepturi de autor pentru care a fost

înființată și reclamanta, acest lucru fiind expres interzis de dispozițiile

art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor și drepturile

conexe - „Organismele de gestiune colectiva pot fi create în mod separat pentru

gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite

de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte

de titulari" și de dispozițiile art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12

august 2011 "Organismele de gestiune colectivă constituite în condițiile legii,

cu avizul ORDA, funcționează numai pentru câte un domeniu distinct de creație sau

numai pentru câte o categorie distinctă de titulari de drepturi și gestionează numai

categoriile distincte de drepturi corespunzătoare domeniului de creație sau categoriei

de titulari de drepturi pentru care s-au constituit".

Față de aceasta situație

de nelegalitate, existând o evidentă suprapunere a intereselor noului organism avizat,

cu gestiunea exercitată de reclamantă, apreciază că decizia este una nelegală atât

timp cat este încălcat principiul unicității domeniului de gestiune colectivă consacrat

cu caracter expres de textele de lege mai sus menționate.

Mai mult, până în prezent

atât ORDA, cât și noul organism de gestiune avizat au refuzat sa facă publice statutul

Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual și repertoriul protejat,

aceasta constituind o noua încălcare a dispozițiilor exprese ale legii, respectiv

a dispozițiilor art. 125

1

din Legea nr. 8/1996.

Totodată, a învederat

ca decizia a fost emisă in mod nelegal, întrucât Asociația Română pentru

Drepturi de Autor din Audiovizual nu îndeplinește condițiile minimale de membri

cerute de lege, în condițiile în care din cei trei membri fondatori ai Asociației

Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, doi dintre acești membri au încheiat

cu reclamanta contracte de mandat, respectiv D.C. a încheiat contractul de mandat

din 04 decembrie 2000 și P.C. a încheiat contractul de mandat din 13 aprilie

2001.

Ca atare, având in vedere

mandatele exprese acordate de către cele doua persoane mai sus menționate reclamantei

în vederea gestiunii drepturilor de autor, mandate care nu au fost revocate, nu

au încetat și sunt și în prezent în vigoare, apreciază că Asociația Română

pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunește condițiile minime necesare

constituirii acesteia.

În plus, la data de 22

mai 2012, domnul P.C. prin adresă a comunicat reclamantei faptul că a renunțat la

calitatea de membru al Asociației Române pentru Drepturi de Autor din

Audiovizual, astfel fiind evident faptul ca ulterior acestui demers Asociația

Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunește condițiile referitoare

la numărul minim de membri necesar constituirii acesteia.

în cauză

Pârâții Oficiul Român

pentru Drepturile de Autor și Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual

au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii

de chemare în judecată.

II. Hotărârea instanței

de fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6606 din

19 noiembrie 2012, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta

Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Romani

din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturi de Autor

și Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, dispozițiile cuprinse în Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe nu prevăd o competență exclusivă a

unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de activitate, din contră,

prevederile actului normativ menționat anterior stipulează în mod expres situația

în care există mai multe organisme de gestiune colectiva pentru aceeași categorie

de drepturi, situație de fapt care se întâlnește în prezenta cauză.

Din cuprinsul dispozițiilor

art. 124 și art. 125 din Legea nr. 8/1996, rezultă că legea prevede expres posibilitatea

creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat pentru gestionarea de

categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație,

precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de

titulari, astfel că nu poate fi vorba de o competență exclusivă a unui organism

de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de creație.

De altfel, necontestat

este și faptul că în alte domenii de creație (de exemplu în domeniul producătorilor

de fonograme, al gestionării drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, al

producătorilor de opere audiovizuale), sunt avizate de ORDA și funcționează mai

multe organisme de gestiune colectivă.

Prin urmare, art. 125

alin. (3) și art. 133 din Legea nr. 8/1996 prevăd atât existența cât și coexistența

mai multor organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, astfel

că nu poate fi reținută încălcarea acestor dispoziții la emiterea Deciziei ORDA

nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat că sunt nefondate criticile reclamantei care vizează dublarea

nepermisă a competenței, precum și cele care vizează faptul că organismele de gestiune

colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi și nu pe aceleași

categorii de opere gestionate colectiv.

Aceasta cu atât mai mult

cu cât pârâtei Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, prin Decizia

ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 260/20.04.2012 nu i-a fost avizată vreo competență exclusivă ca organism de

gestiune colectivă.

Referitor la motivele

invocate de către reclamantă cu privire la nelegala funcționare în prezent a prezent

a pârâtei, ca persoană juridică înființată în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile

și fundațiile, instanța de fond a constatat că nu sunt de competența instanței de

contencios administrativ pentru a fi analizate.

III. Recursul formulat

de reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor

Români din Audiovizual

Împotriva sentinței Curții

de apel a formulat recurs recurenta-reclamantă, criticând-o pentru motive ce se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în motivarea

căii de atac se arată că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât pe de o parte este înlăturat în mod neîntemeiat argumentul

unicității domeniului de gestiune colectivă, iar pe de altă parte, instanța de fond

a ignorat analizarea Statutului Asociației Române pentru Drepturi de Autor din

Audiovizual, care cuprinde în continuare dispoziții ce demonstrează faptul că acest

organism a fost avizat pentru mai multe categorii de titulari de drepturi de autor.

Mai mult, Asociația

Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunea numărul necesar de membri,

instanța de fond ignorând solicitarea societății de a obliga Asociația Română pentru

Drepturi de Autor din Audiovizual să facă dovada mandatului din partea acestor membrii

în condițiile art. 129 din Legea nr. 8/1996.

În consecință, recurenta

solicită modificarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii și anularea Deciziei

ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012.

IV. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios

administrativ și fiscal a fost învestită cu analizarea legalității Deciziei ORDA

nr. 13 din 13 februarie 2012, prin care s-a dispus avizarea constituirii și funcționării

organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere

audiovizuale și videograme pentru Asociația Română pentru Drepturi de Autor din

Audiovizual.

Recurenta a invocat prin

cererea de chemare în judecată două motive de nelegalitate ale actului administrativ

atacat, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe și dispozițiile art. 1 din Decizia

ORDA nr. 237 din 12 august 2011 privind avizarea și funcționarea organismelor de

gestiune colectivă.

Mai concret, reclamanta

reproșează autorității publice pârâte încălcarea principiului unicității domeniului

de gestiune colectivă consacrat de dispozițiile art. 125 din Legea nr. 8/1996, precum

și neîndeplinirea cerințelor minimale cerute de lege privind membrii asociației,

în condițiile în care doi dintre cei trei membrii fondatori ai Asociației

Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au încheiat cu reclamanta contracte

de mandat (contractul din 04 decembrie 2000 – D.C. și contractul din 13 aprilie

2001 – P.C.), mandate ce nu au fost revocate până în prezent.

Judecătorul fondului,

reținând că motivele invocate de reclamantă ce vizează dublarea nepermisă a competenței,

precum și faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii

distincte de drepturi și nu pe aceleași categorii de opere gestionate colectiv,

sunt nefondate, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Dispozițiile art. 125

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe,

prevăd că organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru

gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite

de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte

de titulari.

Rezultă cu evidență că

legea prevede posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat

pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor categorii

distincte de titulari, fără a institui o competență exclusivă a unui organism de

gestiune colectivă într-un domeniu de creație specific.

Aceeași concluzie rezultă

și din dispozițiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care se referă la „situația

în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru aceleași domeniu

de creație (…)”, astfel că susținerea recurentei-reclamante privind evidenta suprapunere

a intereselor sale cu cele ale noului organism avizat cu gestiunea nu poate fi primită.

De asemenea, se invocă

nelegalitatea actului administrativ atacat și în raport de dispozițiile art. 1 din

Decizia nr. 237 din 12 august 2011 emisă de ORDA.

Înalta Curte reține că

decizia mai sus menționată, emisă în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) din

Legea nr. 8/1996 nu interzice coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă

în același domeniu de creație, ci reglementează o cu totul altă ipoteză, anume că

același organism de gestiune colectivă nu poate să gestioneze repertorii aparținând

mai multor domenii distincte de creație și aparținând mai multor categorii distincte

de titulari. Mai concret, drepturile gestionate de organismele de gestiune colectivă

trebuie să aparțină unor domenii distincte de creație (literar, artistic, științific)

și unor categorii distincte de titulari (artiști, interpreți sau executanți, producători

de programe, producători de videograme, etc.).

Așadar, este nefondată

și critica ce vizează încălcarea acestor dispoziții legale prin emiterea actului

administrativ atacat.

O ultimă critică vizează

neîndeplinirea condițiilor minimale cu privire la membrii asociațiilor, recurenta-reclamantă

arătând că doi dintre cei trei membri fondatori ai Asociației Române pentru

Drepturi de Autor din Audiovizual au mandatat-o prin procurile din 04 decembrie

2000 (D.C.) și din 13 aprilie 2001 (P.C.).

Chiar dacă acest motiv

de nelegalitate vizează nelegala funcționare a pârâtei ca persoană juridică, înființată

în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, totuși se impune a fi

precizat că legea specială în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe

nu conține dispoziții exprese derogatorii de la dreptul comun, iar prevederile ei

se completează cu dreptul comun, sens în care dispune explicit art. 153 din Legea

nr. 8/1996. Prin urmare, regulile din dreptul civil în materia mandatului sunt pe

deplin aplicabile în acest caz, deci și cele cu privire la posibilitatea revocării

lui (art. 155 pct. 1 C. civ.).

Este neîndoielnic că în

îndeplinirea atribuțiilor sale de colector unic al drepturilor patrimoniale de autor

de opere audiovizuale, reclamanta nu exercită drepturi proprii ci acționează în

calitate de reprezentant (mandatar), astfel că în situația în care persoanele nominalizate

(D.C. și P.C.) au împuternicit noul organism de gestiune avizat de ORDA, a operat

o revocare implicită a contractelor de mandat acordate inițial (contractele din

anul 2000 și din anul 2001).

V. Temeiul legal al soluției

pronunțate

Pentru considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Români

din Audiovizual împotriva sentinței nr. 6606 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2014.