ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, a solicitat anularea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012, ca fiind dată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor și drepturile conexe și a dispozițiilor art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 595/23.08.2011 privind avizarea și funcționarea organismelor de gestiune colectivă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizie ORDA s-a dispus avizarea unui organism de gestiune colectivă care vizează aceeași categorie de drepturi de autor pentru care a fost înființată și reclamanta, acest lucru fiind expres interzis de dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 - privind dreptul de autor și drepturile conexe - „Organismele de gestiune colectiva pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari" și de dispozițiile art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 "Organismele de gestiune colectivă constituite în condițiile legii, cu avizul ORDA, funcționează numai pentru câte un domeniu distinct de creație sau numai pentru câte o categorie distinctă de titulari de drepturi și gestionează numai categoriile distincte de drepturi corespunzătoare domeniului de creație sau categoriei de titulari de drepturi pentru care s-au constituit". Față de aceasta situație de nelegalitate, existând o evidentă suprapunere a intereselor noului organism avizat, cu gestiunea exercitată de reclamantă, apreciază că decizia este una nelegală atât timp cat este încălcat principiul unicității domeniului de gestiune colectivă consacrat cu caracter expres de textele de lege mai sus menționate.

Mai mult, până în prezent atât ORDA, cât și noul organism de gestiune avizat au refuzat sa facă publice statutul Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual și repertoriul protejat, aceasta constituind o noua încălcare a dispozițiilor exprese ale legii, respectiv a dispozițiilor art. 125 1 din Legea nr. 8/1996. Totodată, a învederat ca decizia a fost emisă in mod nelegal, întrucât Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu îndeplinește condițiile minimale de membri cerute de lege, în condițiile în care din cei trei membri fondatori ai Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, doi dintre acești membri au încheiat cu reclamanta contracte de mandat, respectiv D.C.

a încheiat contractul de mandat din 04 decembrie 2000 și P.C. a încheiat contractul de mandat din 13 aprilie 2001. Ca atare, având in vedere mandatele exprese acordate de către cele doua persoane mai sus menționate reclamantei în vederea gestiunii drepturilor de autor, mandate care nu au fost revocate, nu au încetat și sunt și în prezent în vigoare, apreciază că Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunește condițiile minime necesare constituirii acesteia. În plus, la data de 22 mai 2012, domnul P.C. prin adresă a comunicat reclamantei faptul că a renunțat la calitatea de membru al Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, astfel fiind evident faptul ca ulterior acestui demers Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunește condițiile referitoare la numărul minim de membri necesar constituirii acesteia.

2. Întâmpinările formulate în cauză Pârâții Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată. II. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6606 din 19 noiembrie 2012, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Romani din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâții Oficiul Român pentru Drepturi de Autor și Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, dispozițiile cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe nu prevăd o competență exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de activitate, din contră, prevederile actului normativ menționat anterior stipulează în mod expres situația în care există mai multe organisme de gestiune colectiva pentru aceeași categorie de drepturi, situație de fapt care se întâlnește în prezenta cauză.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 124 și art. 125 din Legea nr. 8/1996, rezultă că legea prevede expres posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari, astfel că nu poate fi vorba de o competență exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de creație. De altfel, necontestat este și faptul că în alte domenii de creație (de exemplu în domeniul producătorilor de fonograme, al gestionării drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, al producătorilor de opere audiovizuale), sunt avizate de ORDA și funcționează mai multe organisme de gestiune colectivă.

Prin urmare, art. 125 alin. (3) și art. 133 din Legea nr. 8/1996 prevăd atât existența cât și coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, astfel că nu poate fi reținută încălcarea acestor dispoziții la emiterea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că sunt nefondate criticile reclamantei care vizează dublarea nepermisă a competenței, precum și cele care vizează faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi și nu pe aceleași categorii de opere gestionate colectiv. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, prin Decizia ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 260/20.04.2012 nu i-a fost avizată vreo competență exclusivă ca organism de gestiune colectivă. Referitor la motivele invocate de către reclamantă cu privire la nelegala funcționare în prezent a prezent a pârâtei, ca persoană juridică înființată în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, instanța de fond a constatat că nu sunt de competența instanței de contencios administrativ pentru a fi analizate. III. Recursul formulat de reclamanta Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs recurenta-reclamantă, criticând-o pentru motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, în motivarea căii de atac se arată că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât pe de o parte este înlăturat în mod neîntemeiat argumentul unicității domeniului de gestiune colectivă, iar pe de altă parte, instanța de fond a ignorat analizarea Statutului Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, care cuprinde în continuare dispoziții ce demonstrează faptul că acest organism a fost avizat pentru mai multe categorii de titulari de drepturi de autor. Mai mult, Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual nu întrunea numărul necesar de membri, instanța de fond ignorând solicitarea societății de a obliga Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual să facă dovada mandatului din partea acestor membrii în condițiile art. 129 din Legea nr. 8/1996.

În consecință, recurenta solicită modificarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii și anularea Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012. IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu analizarea legalității Deciziei ORDA nr. 13 din 13 februarie 2012, prin care s-a dispus avizarea constituirii și funcționării organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere audiovizuale și videograme pentru Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual.

Recurenta a invocat prin cererea de chemare în judecată două motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe și dispozițiile art. 1 din Decizia ORDA nr. 237 din 12 august 2011 privind avizarea și funcționarea organismelor de gestiune colectivă. Mai concret, reclamanta reproșează autorității publice pârâte încălcarea principiului unicității domeniului de gestiune colectivă consacrat de dispozițiile art. 125 din Legea nr. 8/1996, precum și neîndeplinirea cerințelor minimale cerute de lege privind membrii asociației, în condițiile în care doi dintre cei trei membrii fondatori ai Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au încheiat cu reclamanta contracte de mandat (contractul din 04 decembrie 2000 – D.C.

și contractul din 13 aprilie 2001 – P.C.), mandate ce nu au fost revocate până în prezent. Judecătorul fondului, reținând că motivele invocate de reclamantă ce vizează dublarea nepermisă a competenței, precum și faptul că organismele de gestiune colectivă se pot constitui pe categorii distincte de drepturi și nu pe aceleași categorii de opere gestionate colectiv, sunt nefondate, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Dispozițiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, prevăd că organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari.

Rezultă cu evidență că legea prevede posibilitatea creării organismelor de gestiune colectivă în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor categorii distincte de titulari, fără a institui o competență exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un domeniu de creație specific. Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care se referă la „situația în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru aceleași domeniu de creație (…)”, astfel că susținerea recurentei-reclamante privind evidenta suprapunere a intereselor sale cu cele ale noului organism avizat cu gestiunea nu poate fi primită.

De asemenea, se invocă nelegalitatea actului administrativ atacat și în raport de dispozițiile art. 1 din Decizia nr. 237 din 12 august 2011 emisă de ORDA. Înalta Curte reține că decizia mai sus menționată, emisă în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nu interzice coexistența mai multor organisme de gestiune colectivă în același domeniu de creație, ci reglementează o cu totul altă ipoteză, anume că același organism de gestiune colectivă nu poate să gestioneze repertorii aparținând mai multor domenii distincte de creație și aparținând mai multor categorii distincte de titulari. Mai concret, drepturile gestionate de organismele de gestiune colectivă trebuie să aparțină unor domenii distincte de creație (literar, artistic, științific) și unor categorii distincte de titulari (artiști, interpreți sau executanți, producători de programe, producători de videograme, etc.).

Așadar, este nefondată și critica ce vizează încălcarea acestor dispoziții legale prin emiterea actului administrativ atacat. O ultimă critică vizează neîndeplinirea condițiilor minimale cu privire la membrii asociațiilor, recurenta-reclamantă arătând că doi dintre cei trei membri fondatori ai Asociației Române pentru Drepturi de Autor din Audiovizual au mandatat-o prin procurile din 04 decembrie 2000 (D.C.) și din 13 aprilie 2001 (P.C.). Chiar dacă acest motiv de nelegalitate vizează nelegala funcționare a pârâtei ca persoană juridică, înființată în baza O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, totuși se impune a fi precizat că legea specială în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe nu conține dispoziții exprese derogatorii de la dreptul comun, iar prevederile ei se completează cu dreptul comun, sens în care dispune explicit art. 153 din Legea nr. 8/1996.

Prin urmare, regulile din dreptul civil în materia mandatului sunt pe deplin aplicabile în acest caz, deci și cele cu privire la posibilitatea revocării lui (art. 155 pct. 1 C. civ.). Este neîndoielnic că în îndeplinirea atribuțiilor sale de colector unic al drepturilor patrimoniale de autor de opere audiovizuale, reclamanta nu exercită drepturi proprii ci acționează în calitate de reprezentant (mandatar), astfel că în situația în care persoanele nominalizate (D.C. și P.C.) au împuternicit noul organism de gestiune avizat de ORDA, a operat o revocare implicită a contractelor de mandat acordate inițial (contractele din anul 2000 și din anul 2001). V. Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual împotriva sentinței nr. 6606 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2014.