ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), anularea avizului privind modificarea statutului organismului de gestiune colectivă C. sub aspectul gestionării de către aceasta și a categoriei drepturilor patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizual, precum și suspendarea acestui act administrativ până la soluționarea pe fond a cererii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, reclamanta a invocat excepția nulității actului administrativ - avizul ORDA de modificare a statutului C. și excepția lipsei capacității de folosință a C. privind gestionarea colectivă a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizualului.

Prin sentința civilă nr. 1049 din data de 29 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actului administrativ, formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor și intervenienta accesorie C..

Împotriva sentinței civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta B., Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă (OGC) a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată, în ceea ce privește primul motiv de casare, reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțând o sentință nelegală, deoarece în analizarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța nu a ținut cont de faptul că recurenta-reclamantă este organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și conexe ale producătorilor de opere cinematografice și audiovizuale (videograme), așa cum rezultă și din Decizia ORDA nr. 9/1999, ce gestionează colectiv drepturile patrimoniale ale membrilor săi și ale unor sute de mii de producători de videograme din întreaga lume, iar remunerația colectată de la diverse persoane juridice reprezintă drepturile patrimoniale ale producătorilor de opere audiovizuale.

Arată că are încheiate și 8 contracte de reprezentare reciprocă cu organisme similare din Uniunea Europeană și din alte state din întreaga lume și că, în cazul în care reclamanta ar da curs solicitărilor C. de a renegocia metodologia de repartizare a remunerațiilor între organismele de gestiune colectivă din domeniul audiovizual beneficiare ale acestor remunerații și de a-i acorda un procent pentru pretinșii săi membri producători de videograme, ar însemna că din remunerațiile cuvenite producătorilor de videograme ale căror opere se utilizează, reprezentați de organismele de gestiune colectivă care funcționează legal în domeniul audiovizual, s-ar lua un procent care s-ar acorda organismului de gestiune colectivă C. ce funcționează în mod nelegal în domeniul audiovizual și care nu este avizat de ORDA pentru colectarea remunerațiilor cuvenite producătorilor de videograme.

Consideră că această situație ar constitui o îmbogățire fără justă cauză pentru C., precum și o diminuare nejustificată a remunerațiilor colectate pentru producătorii de videograme din domeniul audiovizual.

Susține că în cazul în care reclamanta nu ar da curs solicitărilor considerate abuzive ale C., întemeiate doar pe modificarea statutului prin avizul ORDA, nu și de avizare a C. ca organism de gestiune colectivă și pentru drepturile conexe ale producătorilor de videograme și avizul ORDA nu ar fi suspendat până la soluționarea pe fond a cauzei, intimatul-pârât i-ar putea retrage temporar avizul acordat.

Astfel, consideră că în oricare dintre aceste situații s-ar bloca activitatea recurentei-reclamante, aceasta fiind în imposibilitatea de a mai colecta și de a mai repartiza remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi de autor și conexe, români și străini, ceea ce ar însemna o perturbare gravă a activității în acest domeniu.

De asemenea, susține că argumentele privind întrunirea cerinței unui caz bine justificat sunt reprezentate și de îndoiala serioasă asupra legalității avizului ORDA, fiind întrunită cerința cazului bine justificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Date fiind aceste aspecte, apreciază că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțând o sentință nelegală în ceea ce privește cererea de suspendare a executării, fără să verifice limita atribuțiilor instanței în aprecierea legalității unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât, potrivit deciziei ORDA nr. 73/2014, orice organism de gestiune colectivă poate gestiona categorii distincte de drepturi corespunzând unor domenii diferite de creație, dar în acest caz, consideră că aprecierile nedovedite ale instanței depășesc sfera puterii judecătorești în analiza și calculul prejudiciului produs de emiterea actului administrativ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanța a considerat că problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluția în cauză este a se stabili dacă, sub aspectul dreptului subiectiv pretins vătămat de către pârât, la emiterea avizului nr. x/07.08.2014 au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 8/1996, ulterior instanța statuând că avizarea propunerii de modificare a statutului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia orice propunere de modificare a statutului se supune avizării de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu cel puțin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată și în contradictoriu cu motivația că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanța judecătorească în vederea înregistrării modificării, iar în cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie motivat.

Consideră că în mod contradictoriu și nelegal, instanța a înlăturat susținerile sale privind nerespectarea dispozițiilor art. 125, 126 și 129 din Legea nr. 8/1996.

Referitor la motivul de nelegalitate reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că intervenienta C. a fost constituită ca organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme în domeniul muzical prin decizia ORDA nr. 206/2006, verificarea îndeplinirii cerințelor reglementate de art. 125 și art. 126 din Legea nr. 8/1996 realizându-se la momentul constituirii asociației.

În raport cu procedura de constituire prevăzută de art. 125 alin. (1) și art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, susține că organismele de gestiune colectivă au deja o autoritate de constatare a funcționalității - lucru judecat, întrucât îndeplinirea condițiilor invocate de către recurenta-reclamantă se verifică la momentul constituirii sale. În speță, avizul acordat de către pârât vizează propunerea de modificare a statutului unui organism de gestiune colectivă deja constituit, sens în care invocă autoritatea de lucru judecat cu privire la avizul dat constituirii organismului de gestiune C..

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici.

O primă critică vizează cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă arătând că a formulat această cerere pentru a înlătura caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat, precum și dovada prejudiciului material viitor și previzibil, pe care îl apreciază a fi actual, dată fiind blocarea sumelor datorate de UPFR.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de casare, dar referitoare la acțiunea în anulare, consideră că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 8/1996 ce reglementează mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, constatând că statutul intervenientei C. nu este lovit de nulitate și că analiza lipsei capacității de folosință a acesteia ar excede cadrului procesual, câta vreme nu se circumscriu unor indicii de nelegalitate a actului administrativ contestat, sens în care invocă rolul activ al judecătorului prevăzut la art. 22 C. proc. civ.

Susține că la data de 10.10.2014, Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr. x/2014, a admis cererea C. de înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a noului său statut avizat de către ORDA, fără a se verifica legalitatea avizului ORDA și a statutului C., conform Legii nr. 8/1996, iar instanța de fond, deși putea verifica strict legalitatea procedurii și a statutului C. sub aspectul prevederilor O.U.G. nr. 26/2000 și a Legii nr. 8/1996, a pronunțat o hotărâre bazată pe respectivul act administrativ, a cărui legalitate și temeinicie sunt prezumate.

Mai arată că susținerea intimatului-pârât ORDA potrivit căreia față de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2014, atât anularea cât și suspendarea avizului ORDA nu mai au nicio relevanță, a fost reținută greșit de către instanța de fond, deoarece la baza pronunțării respectivei încheieri de modificare a statutului C. stă întocmai avizul emis de ORDA, ce face obiectul prezentei cauze.

Pe fondul cauzei, arată că intimatul-pârât ORDA prin întâmpinare a recunoscut faptul că a analizat legalitatea statutului doar prin prisma prevederilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, deși ar fi trebuit să analizeze legalitatea statutului cu privire la toate prevederile și condițiile legale aplicabile, respectiv art. 124 și următoarele din Legea nr. 8/1996. Arată că legea prevede anumite condiții pentru funcționarea unui organism de gestiune colectivă, respectiv: organismul să fie constituit direct de titularii de drepturi pentru a căror gestiune colectivă se constituie; existența unui repertoriu valabil de opere din care să rezulte drepturile patrimoniale a căror gestiune se încredințează organismului de gestiune colectivă; obținerea unui aviz de funcționare din partea ORDA pentru un domeniu specific de creație și pentru o anumită categorie de titulari; funcționarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 și în limita avizului de funcționare acordat de ORDA;

Astfel, consideră că admiterea cererii de înregistrare a noului statut al C. de către Judecătoria Sectorului 3 București, în urma verificării doar a procedurii de modificare a statutului prevăzută de O.U.G. nr. 26/2000, nu echivalează cu verificare legalității actului administrativ sau a noului statut C..

Precizează că nu a susținut că nelegalitatea actului administrativ ar consta în neîndeplinirea procedurii de înregistrare a statutului prevăzută de art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ci motivul nelegalității avizului ORDA de modificare a statutului C. constă în faptul că statutul depășește limitele activității și funcționării C. pentru care aceasta a fost avizată și autorizată conform Legii nr. 8/1996.

Consideră că proiectul de modificare a statutului încalcă prevederile art. 125, art. 126 și art. 129 din Legea nr. 8/1996, deoarece: modificarea statutului unui organism de gestiune colectivă ține de funcționarea acestuia și are legătura cu textele de lege indicate; statutul avizat depășește limitele avizului de constituire și funcționare a C.; ORDA, în calitate de organ de control, are tocmai atribuția și obligația de a verifica legalitatea statutului și respectarea tuturor prevederilor Legii nr. 8/1996.

4.1. Intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului.

Cu privire la cererea de suspendare a executării avizului ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014, arată că recurenta-reclamantă nu precizează în ce constă depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești.

Mai arată că: pentru drepturile supuse gestiunii colective facultative, B., în calitate de organism de gestiune colectivă, colectează și repartizează remunerațiile pentru proprii membri și, în baza contractelor de reciprocitate, pentru membrii organismelor similare din străinătate, nu și pentru titularii de drepturi care au acordat mandat unui alt organism de gestiune colectivă, în speță C., iar autorizațiile (licențele neexclusive) la care face referire recurenta sunt emise pentru utilizatori în limita repertoriului gestionat pe bază de mandat și a repertoriului gestionat în baza contractelor de reciprocitate; pentru copia privată, drept supus gestiunii colective obligatorii, colector unic este organismul de gestiune colectivă UPFR care colectează remunerația în numele tuturor titularilor de drepturi din domeniul audiovizual; pentru dreptul de retransmitere prin cablu, drept gestionabil colectiv obligatoriu, colector unic este B., dar potrivit art. 121 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, acest organism de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care nu au încredințat gestiunea drepturilor lor unui organism de gestiune colectivă, deci nu-i poate reprezenta pe membrii C..

Precizează că, astfel cum arată și recurenta, sumele nu sunt colectate de către B. în nume propriu, ci în numele și pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor și conexe pentru operele audiovizuale produse de către aceștia, din domeniul audiovizual, în temeiul legii și al mandatelor ce i-au fost conferite și sunt repartizate acestora (producători de videograme) potrivit criteriilor legale și celor stabilite de Adunarea Generală a membrilor. Deși recurenta are încheiate contracte de reciprocitate cu organisme similare din străinătate, în temeiul acestora colectează remunerațiile numai pentru titularii străini de drepturi care, potrivit art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, au acordat mandat indirect, prin contracte scrise, încheiate între organisme de gestiune colectivă din România și organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor membrilor acestora.

Consideră că B. nu are niciun temei legal pentru a pretinde remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi care sunt membri și au acordat C. mandat de gestiune colectivă pentru videogramele (videoclipurile muzicale) produse, cu atât mai mult cu cât coexistența organismelor de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație este recunoscută expres de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Referitor la afirmația reclamantei că ORDA i-ar putea retrage temporar avizul de funcționare, arată că această măsură se dispune de către Oficiu potrivit art. 138

3

din Legea nr. 8/1996, fiind condiționată de rămânerea definitivă a unei decizii de intrare în legalitate.

Precizează că Statutul C. a fost modificat prin voința titularilor de drepturi, membri C., potrivit Hotărârii nr. 1/17.09.2014 a Adunării Generale Extraordinare, iar Judecătoria Sector 3 București a luat act de modificarea Statutului C. și a admis cererea de înscriere a modificărilor în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, iar ORDA a eliberat, conform art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, avizul nr. x/07.08.2014 privind proiectul de modificare a statutului, astfel că nu se poate reține depășirea de către ORDA a atribuțiilor legale.

Mai arată că avizul ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014 privind proiectul de modificare a statutului C. nu contravine Deciziei ORDA nr. 73/2014 prin care s-a statuat că un organism de gestiune colectivă poate gestiona categorii distincte de drepturi corespunzând unor domenii diferite de creație.

Consideră că în privința cererii de suspendare a executării nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, precizând că blocarea de către colectorul unic UPFR a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi din sursa copie privată a fost considerată abuzivă și contestată de B. în Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul secției a III-a civilă a Tribunalului București.

Cu privire la cererea de anulare a Avizului ORDA nr. RGII/6585/07.08.2014, arată că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate și că ORDA a avizat propunerea de modificare a statutului C. în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, iar instanța a constatat că avizul contestat a fost emis în mod legal.

Susține că, față de argumentele recurentei, nu sunt incidente nici motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, recurenta nu a precizat care este hotărârea judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin pronunțarea hotărârii recurate de către instanța de fond.

Consideră că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond reținând în mod corect dispozițiile legale aplicabile.

Apreciază că susținerile recurentei sunt eronate, având în vedere că art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 prevede că în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere și a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul verifică legalitatea acestora, ceea ce înseamnă că acesta verifică legalitatea modificărilor statutare inclusiv sub aspectul respectării prevederilor Legii nr. 8/1996. Contrar celor susținute de către recurentă, arată că la baza pronunțării de către Judecătoria Sector 3 București a încheierii stau atât avizul ORDA, dar și hotărârea adunării generale. De altfel, împotriva încheierii de admitere a înscrierii modificărilor statutului C. în Registrul asociațiilor și fundațiilor, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr. x/2014, B. avea posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000.

Astfel, precizează că a avizat, cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, proiectul/propunerea de modificare a statutului C., neavând temei legal pentru a face o reevaluare a condițiilor prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru avizarea constituirii unui organism de gestiune colectivă, deoarece C. funcționa în mod legal ca organism de gestiune colectivă în baza Deciziei ORDA nr. 206/30.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 589/07.07.2006.

4.2. Intimata-intervenientă accesorie C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este legală și că motivele de casare invocate nu sunt incidente în speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), anularea avizului privind modificarea statutului organismului de gestiune colectivă C. sub aspectul gestionării de către aceasta și a categoriei drepturilor patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme din domeniul audiovizual, precum și suspendarea acestui act administrativ până la soluționarea pe fond a cererii în anulare.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

2.1.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează cererea de suspendare a executării avizului nr. x/07.08.2014 emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu privire la proiectul de modificare a statutului C..

Critica este nefondată, instanța de fond apreciind în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În practica judiciară s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie o măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege, și anume: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat presupune o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ ce trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Recurenta-reclamantă susține că aspectele privind întrunirea cerinței unui caz bine justificat sunt reprezentate de îndoiala serioasă asupra legalității avizului ORDA, fără a invoca vreun argument concret care să poată conduce instanța la concluzia îndeplinirii acestei condiții. Mai mult, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce vizează fondul cauzei, cum ar fi modalitatea de colectare și repartizare a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și conexe, care se impun a fi analizate în cadrul acțiunii în anulare.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada iminenței producerii unei pagube, respectiv a prejudiciului material viitor și previzibil sau a perturbării previzibile grave a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, invocând doar blocarea activității în ipoteza în care instanța nu s-ar dispune suspendarea executării actului administrativ.

O asemenea critică nu poate fi reținută, în condițiile în care recurenta-reclamantă, în calitate de organism de gestiune colectivă, continuă să colecteze și să repartizeze remunerațiile pentru proprii membri și, în baza contractelor de reciprocitate, pentru membrii organismelor similare din străinătate, criticile sale vizând faptul că nu colectează aceste drepturi și pentru titularii de drepturi care au acordat mandat unui alt organism de gestiune colectivă, în speță C..

În consecință, Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care a înțeles să facă o analiză doar la nivel aparent a condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării și nu a analizat toate aspectele ridicate de către reclamantă, ce vizau fondul pretențiilor, acestea putând fi analizate doar în cadrul acțiunii în anulare.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Or, în speță nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive și de altfel, recurenta-reclamantă nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ atât cu cererea de suspendare a executării, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și cu cererea în anularea aceluiași act administrativ, astfel că prima instanță s-a pronunțat prin hotărârea recurată asupra ambelor capete de cerere.

Prin urmare, întrucât suspendarea actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu putea opera decât până la pronunțarea pe fondul acțiunii în anulare și care a avut loc prin aceeași hotărâre judecătorească, orice discuție asupra suspendării executării după acest moment, nu mai este de actualitate, căci o asemenea măsură nu poate dăinui dincolo de analiza în primă instanță a cererii în anularea respectivului act administrativ, măsura suspendării executării actului administrativ fiind limitată sub aspect temporal până la data pronunțării instanței de fond.

2.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează cererea în anularea actului administrativ, recurenta-reclamantă invocând contradictorialitatea considerentelor hotărârii recurate, susținând că, pe de o parte, instanța a reținut că problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluția în cauză este a se stabili dacă la emiterea avizului nr. x/07.08.2014 au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 8/1996, ulterior instanța statuând că avizarea propunerii de modificare a statutului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, susține că în mod contradictoriu și nelegal, instanța a înlăturat susținerile sale privind nerespectarea dispozițiilor art. 125, 126 și 129 din Legea nr. 8/1996.

Verificând aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în speță nu se constată existența unor elemente contradictorii și că hotărârea recurată îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fără a se identifica elemente de contradictorialitate în construcția logico-juridică a considerentelor hotărârii atacate.

Cu toate acestea, se impune a se reține faptul că prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esențiale și relevante juridic, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație nu constituie automat motiv de casare a sentinței.

Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

2.1.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta se referă la acțiunea în anulare și vizează încălcarea autorității de lucru judecat în raport cu faptul că avizul acordat de către pârât vizează propunerea de modificare a statutului unui organism de gestiune colectivă deja constituit, pentru care s-a verificat îndeplinirea condițiilor de funcționalitate la momentul constituirii, recurenta-pârâtă apreciind că este vorba despre o autoritate de constatare a funcționalității, respectiv de o autoritate de lucru judecat circumscrisă motivului de casare invocat.

Prin instituția autorității de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat.

Prin urmare, pentru a se putea reține incidența acestui motiv de casare, este imperios necesar să existe o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, care să fi tranșat problemele litigioase din prezentul litigiu.

Or, în speță, recurenta-reclamantă nu a arătat care ar fi hotărârea avută în vedere și nici nu a dovedit faptul că s-ar fi pronunțat de către o instanță judecătorească vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată prin soluția dată în dosarul de față și, prin urmare, Înalta Curte constată că principiul autorității de lucru judecat nu a fost încălcat.

2.1.4. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat mai multe critici.

Astfel, o primă critică vizează cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte constatând că în privința acesteia nu este incident motivul de casare mai sus arătat.

După cum s-a arătat și la pct. 2.1.1. din prezenta hotărâre, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții și nu a invocat aspecte de nelegalitate a actului administrativ care să poată fi analizate la nivel aparent, apte să conducă la o îndoială serioasă asupra legalității avizului ORDA, iar pe de altă parte, nici nu a făcut dovada iminenței producerii unei pagube.

De altfel, recurenta-reclamantă a invocat în susținerea cererii de suspendare a executării aspecte ce pot face obiectul doar în cadrul acțiunii în anulare.

Referitor la criticile formulate cu privire la acțiunea în anulare și subsumate aceluiași motiv de casare, Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate.

Astfel, obiectul acțiunii îl constituie avizul nr. x/07.08.2014 emis de către intimatul-pârât ORDA, prin care a fost avizată propunerea de modificare a statutului C., ca urmare a cererii înregistrate la ORDA sub nr. x/06.08.2014 și formulate de C., prin care s-a solicitat avizarea propunerii de modificare a statutului asociației sub aspectul gestionării drepturilor patrimoniale ale producătorilor de videograme.

Aspectele invocate de către recurenta-reclamantă vizează faptul că emiterea acestui aviz s-ar fi făcut cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 125, 126 și 129 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 125 din Legea nr. 8/1996 - forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, respectiv 07.08.2014:

"(1) Organismele de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condițiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, și funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial și potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, și acționează în limitele mandatului încredințat și pe baza statutului adoptat după procedura prevăzută de lege.

(3) Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari."

Art. 126 din Legea nr. 8/1996 prevede că:

"(1) Avizul prevăzut la art. 125 alin. (1) se acordă organismelor de gestiune colectivă cu sediul România, care:

a) urmează să se constituie sau funcționează potrivit reglementărilor legale la data intrării în vigoare a prezentei legi;

b) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor repertoriul de opere, interpretări și execuții artistice, fonograme și videograme, aparținând propriilor membri și pe care îl gestionează, precum și contractele încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organisme străine;

c) au adoptat un statut care îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;

d) au capacitate economică de gestionare colectivă și dispun de mijloacele umane și materiale necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al țării;

e) permit, potrivit procedurilor exprese din propriul statut, accesul oricăror titulari ai drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se înființează și care doresc să le încredințeze un mandat.

(2) Repertoriul menționat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de bază de date, protejat potrivit legii, în format scris și electronic, stabilit prin decizie a directorului general, și conține cel puțin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau videogramelor.

(3) Avizul de constituire și funcționare pentru organismul de gestiune colectivă se acordă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă."

De asemenea, art. 129 din Legea nr. 8/1996 stabilește că:

"(1) Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, este acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi.

(2) Fiecare titular de drepturi care a acordat un mandat organismului de gestiune colectivă are dreptul la un vot în cadrul adunării generale. Artiștii interpreți sau executanți care au participat la o execuție sau o interpretare colectivă a unei opere au dreptul la un singur vot în cadrul adunării generale, prin reprezentantul desemnat conform procedurii prevăzute la art. 99 alin. (2).

(3) Mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, poate fi acordat și indirect de către titulari, prin contracte scrise, încheiate între organisme de gestiune colectivă din România și organisme străine care gestionează drepturi similare, pe baza repertoriilor membrilor acestora. Mandatul indirect nu conferă drept de vot titularilor de drepturi.

(4) Orice titular de drepturi de autor sau de drepturi conexe poate încredința prin mandat administrarea drepturilor sale privind repertoriul propriu unui organism de gestiune colectivă. Organismul respectiv este obligat să accepte administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii colective în limita obiectului său de activitate.

(5) Organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea repertoriului protejat pentru care au primit un mandat de gestiune colectivă."

Analizând aspectele factuale ale cauzei de față, în raport cu legislația aplicabilă, Înalta Curte constată că intervenienta C. a solicitat Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emiterea, în acord cu prevederile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, a unui aviz pentru propunerea de modificare a statutului acestei entități, aviz ce a fost emis sub nr. x/07.08.2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996:

"(3) Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării, de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu cel puțin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanța judecătorească în vederea înregistrării modificării. În cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie motivat."

C. s-a constituit prin decizia emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x/2006, fiind publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 589/07.07.2006, ca organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme în domeniul muzical, fiind respectate, din acest punct de vedere prevederile art. 125 din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, respectiv 07.08.2014.

Se impune a se reține faptul că potrivit alin. (2) din art. 125 al Legii nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, acestea pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de către prima instanță, că avizul nr. x/07.08.2014 a fost emis de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu respectarea prevederilor legale de la momentul emiterii sale, astfel că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă nu sunt fondate.

Dincolo de acest aspect, se constată că recurenta-reclamantă critică legalitatea Statutului C., apreciind că prin avizarea modificării acestui statut o parte din sumele cuvenite producătorilor de videograme pe care recurenta-reclamantă îi reprezintă s-ar acorda organismului de gestiune colectivă C., care, în opinia sa, funcționează în mod nelegal în domeniul audiovizual.

Or, un asemenea argument nu poate fi primit, în condițiile în care titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe pot uza, conform art. 125 din Legea nr. 8/1996, de dreptul de a-și crea în mod direct organisme de gestiune colectivă, pentru gestionarea sumelor de bani provenite din drepturile de autor ale operelor difuzate, acestea putând fi create și separat pe categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creație, precum și pentru gestionarea de drepturi aparținând unor categorii distincte de titulari.

Referitor la invocarea de către recurenta-reclamantă a încălcării dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată că aceasta nu a specificat în concret care dispoziții din acest articol au fost încălcate, aspect reținut în mod corect de către prima instanță.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind evidențiată incidența niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale împotriva sentinței civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual, A., Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor Producătorilor de Înregistrări Audiovizuale împotriva sentinței civile nr. 1049 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.