ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2023

Ședința publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București la 06.10.2020, precizata la 09.06.2021, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual a solicitat, în contradictoriu cu paratul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, anularea Deciziei nr. 96/28.07.2020 a Directorului General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 2012 de la data de 22.12.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR DIN AUDIOVIZUAL, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR, astfel cum a fost precizata, ca neîntemeiata.

Împotriva sentinței civile nr. 2012 de la data de 22.12.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR DIN AUDIOVIZUAL a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, o primă critică invocată de recurenta – reclamantă are în vedere interpretarea și aplicarea greșită a art. 183 alin. (3) si (4) și art. 184 alin. (1) si (2) din Legea nr. 8/1996 republicată.

Intimatul-pârât nu a inclus în procesul-verbal de control nr. x/14.07.2020, în baza căruia a fost emisă Decizia contestată, observațiile pe care UPFAR ARGOA le-a formulat. Obligativitatea consemnării acestor observații în procesul-verbal este prevăzută în mod expres de alin. (3) al art. 183 din Legea nr. 8/1996, modificată și republicată, aplicabilă în perioada în litigiu.

Această faptă a intimatului-pârât a fost reținută si de către instanța de fond, care a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că intimatul-pârât a respectat dispozițiile legale anterior menționate întrucât acesta ar fi avut în vedere, la momentul emiterii actului administrativ și observațiile UPFAR ARGOA, chiar dacă nu au fost consemnate în procesul-verbal de control.

Hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a alin. (3) al art. 183 din Legea nr. 8/1996 întrucât prima instanță nu a coroborat acesta normă juridică cu dispozițiile alin. (4) al art. 183 și cu cele ale alin. (1) si (2) ale art. 184 din același act normativ.

Procedând astfel, instanța de fond a interpretat a reținut în mod nelegal că acest text normativ ar permite intimatului - pârât să nu includă în procesul-verbal de control observațiile pe care le primește de la reprezentantul organismului de gestiune colectivă, dacă le are în vedere la momentul emiterii deciziei de intrare în legalitate.

Decizia contestata dispune prin art. 3 comunicarea procesului-verbal de control, neconform cu legea, către adunarea generală a membrilor UPFAR ARGOA, pentru a-1 dezbate în prima ședința ordinară, conform alin. (4) al art. 183 din Legea nr. 8/1996, fiind obligată să prezinte adunării generale a membrilor săi un proces-verbal întocmit cu încălcarea legii, care nu cuprindea și observațiilor formulate, iar pe baza acestuia a adoptat o hotărâre de aprobare a punerii în executare a Deciziei contestate.

Hotărârea recurată este dată și cu încălcarea alin. (2) al art. 184 din Lege, care dispune că, "(2) Măsurile dispuse conform alin, fi) trebuie să fie clare, precise și cu indicarea temeiului legal pe care se bazează."

În speță, nici hotărârea recurată și nici Decizia contestată nu indica temeiul legal al comunicării către adunarea generală a membrilor UPFAR ARGOA a altui proces-verbal decât cel în forma pe care o prevede alin. (3) al art. 183 din Lega nr. 8/1996, respectiv a unui proces-verbal care nu cuprinde un element care este indicat in mod expres de legiuitor, respectiv observațiile formulate la acesta.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a reținut că Decizia poate fi emisă și în temeiul unui proces-verbal care nu a inclus și observațiile reprezentantului organismului de gestiune colectivă, care dispune comunicarea procesului-verbal nelegal către adunarea generală a membrilor organismului de gestiune colectivă, pentru a-l dezbate.

Hotărârea este data cu încălcarea art. 227 și art. 228 din C. civ. și a art. 33 coroborat cu art. 23 și art. 7 alin. (2) Ut. c) din O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociații si fundații, cu modificările ulterioare, raportat și la alin. (1) al art. 151 din Legea nr. 8/1996.

În cea ce privește dreptul persoanei juridice la un sediu și cerința legală imperativă a unui sediu pentru desfășurarea activității sunt incidente dispozițiile C. civ., cele ale O.G. nr. 26/2000 dar si lit. g) a alin. (1) al art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Hotărârea recurată încalcă art. 227 din C. civ., care face parte din Capitolul IV "Identificarea persoanei juridice", coroborat cu art. 228 din C. civ. și cu lit. g) a alin. (1) al art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Din interpretarea logică a celor două norme juridice rezultă fără echivoc faptul că asociația își poate atinge obiectivele statutare numai dacă este constituită si funcționează legal, ceea ce implică printre altele si cerința dobândirii dreptului de folosință asupra sediului.

Per a contrario, atingerea obiectivelor statutare nu poate fi realizată de o persoană juridica inactivă, respectiv de către asociația căreia îi lipsește sediul, element legal și obligatoriu de identificare a acesteia.

In speță, spațiul din București, str. x, Sectorul 1 este sediul UPFAR ARGOA, sediu ce a fost stabilit cu aprobarea Adunării Generale a membrilor UPFAR ARGOA si este înregistrat in Registrul asociațiilor si fundațiilor, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 26/2000, pe baza modificărilor statutare, realizate cu avizul prealabil al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.

Rezultă așadar că este nelegală, hotărârea instanței de fond, întrucât este întemeiată pe considerentul că asigurarea folosinței sediului nu ar contribui în mod concret la atingerea obiectivelor statutare ale asociației.

Hotărârea recurată este data cu încălcarea art. 150 alin. (1) și cu interpretarea si aplicarea greșită a alin. (2) al art. 151 si a literei a) și a) alin. (1) al art. 162 din Lege.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca, neîntemeiată reținând că nu ar exista vreo hotărâre a Adunării generale a membrilor UPFAR ARGOA care să aprobe utilizarea sumelor mai sus menționate pentru asigurarea folosinței sediului social.

Niciunul dinte textele legale reținute de instanța de fond nu prevăd vreo formula solemna, care ar trebui sa fie folosită în textul hotărârii adunării generale a membrilor asociației atunci când aproba cheltuielile sale ori schimbarea sediului social.

În speță, pe de o parte, a fost aprobată în mod expres utilizarea sumei de bani pentru destinațiile menționate la art. 28.4. si 29.1 din Statutul recurentei, în acest sens fiind Hotărârea nr. 9/31.05.2019. Art. 28.4 din Statul UPFAR ARGOA se refera la închirierea de bunuri imobile pentru atingerea, în general, a obiectivelor UPFAR ARGOA și nu doar la atingerea obiectivelor de sprijinire a producătorilor ce ii sunt membri ori pentru realizarea de către aceștia de producții proprii, aspect care rezulta și din utilizarea sintagmei "inclusiv".

Or, asigurarea sediului, folosinței acestuia, reprezintă o condiție legală esențială pentru constituirea și pentru atingerea obiectivelor asociației, fără de care asociația nu poate fi activă.

În plus, tot Adunarea Generală a membrilor UPFAR ARGOA a aprobat pentru anul 2019 situațiile financiare anuale, rapoartele anuale, darea de seama anuală și acoperirea deficitului din sumele prescrise, așa cum rezultă din Hotărârile nr. 3/24.04.2020, nr. 2/24.04.2020, nr. 2/14.08.2020 si nr. 3/14.08:2020.

Prin toate aceste hotărâri membri UPFAR ARGOA au aprobat, atât direct cât si indirect, atât utilizarea sumelor de bani cât si operațiunile în sine, de utilizare a acestora respectiv de închiriere și amenajare a spațiului si de schimbare a sediului social, realizate prin plata sumelor de bani mai sus menționate.

Hotărârea recurată este dată și cu încălcarea art. 4 si art. 6 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările ulterioare, întrucât s-a reținut fără temei legal că asigurarea unuia dintre elementul de identificare a asociației, sediul, nu ar corespunde interesului comun al membrilor UPFAR ARGOA, in condițiile in care în absența dreptului de folosință al acestuia asociația devine inactivă.

In concluzie, in condițiile in care nu există normă juridică ce ar impune o formulă solemna pentru aprobarea de către adunarea generala a asociației a unor operațiuni precum cele în litigiu, hotărârea recurată este nelegală întrucât aprobările date de Adunarea Generală potrivit celor mai sus menționate produc efecte juridice prevăzute de alin. (1) al art. 23 din O.G. nr. 26/2000 cu modificările ulterioare.

Instanța de fond a interpretat greșit și alin. (2) la art. 184 din Legea nr. 8/1996, textul actului administrativ contestat nu satisface cerințele acestei norme juridice întrucât cele doua texte legale invocate drept temei al emiterii acestuia au mai multe teze și prevăd mai multe categorii de obligații în sarcina organismelor de gestiune colectivă.

Intimata pârâta avea obligația să indice în mod expres care dintre multiplele teze ale fiecăreia dintre normelor juridice invocate in decizie constituie temeiul legal al fiecărei măsuri pe care a dispus-o.

Indicarea drept temei a unor dispoziții legale care cuprind mai multe teze, mai multe obligații, fără a indica dacă actul administrativ se întemeiază pe toate aceste teze sau ipoteze ori numai pe unele dintre ele, constituie un viciu grav al actului administrativ.

O astfel de încălcare a normei de ordine publică, expresă și imperativă este sancționată cu nulitatea actului administrativ, vătămarea fiind în acest caz una prezumată.

A mai precizat că se relevă lipsa motivării în drept a sentinței recurate, cu indicarea temeiurilor de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond cu precizarea că observațiile nu au fost incluse în procesul-verbal de control, chiar dacă au fost analizate de autoritatea publică la emiterea deciziei, (motiv de recurs prevăzut de punctul 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ.).

În drept, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 483 si urm. din C. proc. civ., art. 1, art. 2, art. 8 si urm. și art. 20 si urm. din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, pe cele ale art. 227 si 228 din C. civ. precum și pe normele de drept invocate în cuprinsul cererii.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență, a susținut că, în mod corect, instanța de fond a interpretat și a aplicat normele de drept material incidente în cauză astfel că sentința civilă este la adăpost de criticile expuse în calea de atac a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30.08.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 15.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Decizia nr. 96/28.07.2020 emisa de paratul Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, s-a stabilit ca in termen de 3 luni, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, organism de gestiune colectiva, sa recupereze suma de 1.649.471,45 RON reprezentând cheltuieli de funcționare, utilizata în anul 2019 din " Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizat, notificate si nerevendicate in termenul legal de 3 ani", cu încălcarea dispozițiilor art. 151 alin. (2) și art. 162 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, modificată și completată, coroborate cu prevederile statutare ale art. 28.4, art. 28,3,1, art. 32 lit. v) și lit. C. civ.), pentru acoperirea următoarelor activități: amenajare punct de lucru A. nr. 17 et. 1 - 70.207,04 RON; asistență juridică proiecte - 21.471,70 RON; închiriere punct de lucru A. - 1.557.792,71 RON si sa aprobe modul de utilizare și destinația sumei de 1.649.471,45 RON prin hotărâre a Adunării Generale a UPFAR ARGOA, conform dispozițiilor art. 151 alin. (2) si art. 162 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, modificată și completată, coroborate cu prevederile statutare ale art. 32 lit. v) si C. civ.).

Prin plângerea prealabilă înregistrată la pârât sub nr. x/12.08.2020, reclamanta a solicitat revocarea Deciziei ORDA nr. 96/28.07.2020.

Pârâta a respins plângerea prealabilă și a menținut Decizia ORDA nr. 96/28.07.2020, așa rezultă din adresa pârâtei cu nr. x/19.08.2020.

Împotriva deciziei ORDA a formulat cerere de chemare în judecată reclamanta UNFAR iar Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința recurată, a respins cererea acesteia, ca neîntemeiată.

Reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociația Romana de Gestiune a Operelor din Audiovizual a criticat soluția primei instanțe prin prisma greșitei aplicări a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 183 alin. (3) și (4) din Legea nr. 8/1996.

Așadar, în mod corect a reținut prima instanță de judecată faptul că intimatul – pârât a comunicat procesul-verbal de control recurentei – reclamante cu mențiunea de a depune observații în raport de conținutul acestuia, recurenta – reclamantă a formulat și a transmis observații ORDA iar acestea au fost avute în vedere de intimat și reluate in Referatul Direcției Registre si Gestiune Colectiva nr. RGII/3222/24.07.2020, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, menționat in preambulul actului administrativ contestat.

Prin urmare, deși au fost primite, respectivele observații au fost analizate și au fost apreciate ca fiind lipsite de susținere de către ORDA.

Mai mult decât atât, ad absurdum, chiar dacă s-ar lua în considerare alegația recurentei, Înalta Curte nu reușește să identifice vătămarea care i s-ar fi produs părții în condițiile în care punctul său de vedere a fost primit dar a fost invalidat de ORDA, existând posibilitatea pentru aceasta de a ataca actele administrative finale, respectiv Decizia nr. 96/28.07.2020, pe cale judiciară, cu respectarea dreptului la apărare.

Pentru aceste motive, critica expusă în cadrul recursului nu se confirmă, Înalta Curte apreciind că prima instanță nu a interpretat eronat dispoziția legală anterior amintită.

În ceea ce privește cea de-a doua critică din recurs relativă la încălcarea dispozițiilor art. 227 și art. 228 C. civ.. coroborat cu art. 23 și art. 7 alin. (12) lit. c) din O.G. nr. 26/2000, Înalta Curte reține că nici aceasta nu se confirmă în cauză deoarece, așa cum a constatat și instanța de fond, actul administrativ contestat nu încalcă in niciun mod dreptul recurentei – reclamante la un sediu, aceasta nefiind împiedicata în exercitarea drepturilor legale ca urmare a emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, întrucât raportul juridic dedus judecații este unul de drept administrativ si produce efecte juridice numai între părțile litigante.

Relativ la critica recurentei în sensul că sentința civilă de la fond este dată cu încălcarea art. 150 alin. (1) și (2), art. 151 lit. a) și art. 162 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, instanța de control judiciar, verificând cuprinsul hotărârii de la fondul cauzei constată că, prin Hotărârea nr. 9/31.05.2019, Adunarea Generala Extraordinara a UPFAR ARGOA a aprobat utilizarea sumei de 5.569.817,63 RON, din Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizate, notificate si nerevendicate in termenul de 3 ani, numai pentru realizarea destinațiilor prevăzute la art. 28.4 din Statut. Așadar, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu avea dreptul sa utilizeze în anul 2019 o parte din aceasta suma, mai exact suma de 1.649.471,45 RON, pentru plata unor cheltuieli de funcționare care au constat in amenajarea punctului de lucru din A. nr. 17 et. 1 - 70.207,04 RON, în închirierea acestuia pentru suma de 1.557.792,71 RON achitata in avans pentru 5 ani și în plata asistenței juridice proiecte în cuantum de 21.471,70 RON.

În continuare, Înalta Curte reține că nu este întemeiată nici critica expusă de recurentă din perspectiva încălcării disp. art. 184 din Legea nr. 8/1996, partea susținând că acest text de lege conține mai multe teze iar în decizia contestată nu ar fi fost indicată punctual ipoteza legală în care se încadra recurenta – reclamantă.

O astfel de critică nu poate avea susținere, Înalta Curte constatând că actul administrativ contestat, care are la bază procesul – verbal de control nr. x de la data de14.07.2020(un act administrativ premergător, emis ca urmare a efectuării controlului activității recurentei-reclamante), conține toate elemente cerute de lege pentru a fi apreciat ca legal întocmit, întemeiat și fundamentat. Totodată, acesta conține linii directoare privind măsurile pe care trebuie să le ia recurenta – reclamantă pentru a intra în legalitate față de împrejurarea că au fost identificate la nivelul acestei unități o serie operațiuni nelegale de aprobare a fondurilor pentru plata chiriei sediului social, amenajarea acestuia și asistență juridică proiecte.

Astfel, modificarea sediului social care a fost înregistrată în Registrul special aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1, așa cum a reținut și prima instanță, nu face decât sa întărească ideea ca toate aceste cheltuieli destinate închirierii si amenajării spațiului din str. x, Sector 1 sunt cheltuieli de funcționare conform art. 28.3 lit. a) si h din Statut, fara a putea fi suportate din Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizate, notificate si nerevendicate in termenul de 3 ani, in baza art. 28.4 din Statut.

Totodată, în considerarea celor anterior expuse, având în vedere caracterul de act administrativ premergător al procesului –verbal emis de intimatul – pârât ORDA în urma controlului efectuat la recurenta-reclamantă, act care stă la baza emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, nu se poate aprecia că în cauză se relevă un conținut neclar sau imprecis al măsurilor dispuse de autoritate în sarcina organismului colectiv, deoarece prin cele două acte au fost identificate deficiențe în gestionarea fondurilor recurentei și au fost propuse de către autoritate soluții pentru intrarea în legalitate a Uniunii Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, care sunt fără echivoc.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual împotriva sentinței civile nr. 2012 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2023.