Decizia nr. 4373/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 572/2020 a Curții de Apel București

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), a solicitat să dispună anularea Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 572 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a anulat Decizia ORDA nr. 79/22.08.2019 și a obligat pârâtul, către reclamantă, la cheltuieli de judecată în sumă de 10.710 RON onorariu avocațial plus 50 RON taxă judiciară de timbru.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Obiectul cererii de revizuire Prin decizia civilă nr. 2531 din 6 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinței civile nr. 572 din 7 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, în rejudecare, pe fond, a respins acțiunea reclamantei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 iulie 2022, sub nr. x/2022, împotriva deciziei de la pct. 4 a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ., desființarea deciziei revizuite și trimiterea recursului spre rejudecare. În motivare, arată că instanța de recurs nu a ținut cont de hotărârile judecătorești definitive (și de chestiunile de drept soluționate de acestea), pronunțate de instanțele civile în legătură cu pretențiile relative la remunerația minimă echitabilă, aferentă perioadei ulterioare trimestrului III 2018, interpretând dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 [care au modificat art. 161 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996] în desconsiderarea acestor hotărâri (și a drepturilor civile instituite de aceste hotărâri), încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârilor. Una din principalele critici de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 79/2019 a fost aceea că a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârilor preexistente actului administrativ. Subliniază în acest sens că, la momentul emiterii deciziei ORDA nr. 79/2019, erau pronunțate deja cel puțin 4 hotărâri de către Tribunalul București, despre care ORDA a avut cunoștință, respectiv: sentința civilă nr. 398/01.03.2019 din dosarul civil nr. x/2019 (privind utilizatorul A. SRL) care a fost obligat la plata remunerației minime inclusiv pentru trim. III 2018), definitivă; sentința civilă nr. 1095/20.05.2019 din dosarul civil nr. x/2019 (privind utilizatorul B. x S.R.L. care a fost obligat la plata remunerației minime inclusiv pentru trim. III și IV 2018), definitivă; sentința civilă nr. 1237/05.06.2019 din dosarul civil nr. x/2017 (privind utilizatorul C. S.R.L. care a fost obligat la plata remunerației minime inclusiv pentru trim. III și IV 2018), definitivă; sentința civilă nr. 1292/03.06.2019 din dosarul civil x/2018 (privind utilizatorul D. care a fost obligat la plata remunerației minime, inclusiv pentru trim. III 2018-trim. I 2019), definitivă. În timpul judecății prezentei cauze, acestor hotărâri judecătorești li s-au mai adăugat și altele, respectiv cele indicate în cuprinsul cererii de revizuire, la filele x din aceasta. Prin hotărârile menționate - toate definitive, instanțele civile au stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că radiodifuzorii datorează remunerația minimă echitabilă, prevăzută de metodologii, inclusiv pentru perioada ulterioară împlinirii termenului de 90 de zile după intrarea în vigoare a Legii nr. 74/2018. Acest fapt reiese și din drepturile stabilite de instanță cu privire la remunerația minimă pentru perioada ulterioară trim. III 2018. Deși, în rejudecarea cauzei, instanța de recurs avea obligația să analizeze toate criticile de nelegalitate ale actului administrativ reprezentat de Decizia ORDA nr. 79/2019, în motivarea sa, pe de o parte, a reținut că excepția de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 79/2019 - soluționată favorabil de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, prin sentința civilă nr. 2479/11.11.2019 - are un caracter relativ și nu produce efecte juridice în prezenta cauză (drept urmare a ignorat în totalitate considerentele definitive ale instanței civile), iar pe de altă parte, a reținut că dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, coroborate cu art. 164 (după renumerotare) din Legea nr. 8/1996 rep. justifică măsurile administrative în condițiile în care aceste dispoziții prevăd faptul că nu se mai aplică remunerațiile minime/fixe din metodologiile în vigoare, aplicabile în cazul rediodifuzării, întrucât ar fi contrare dispozițiilor art. 131 indice 1 din Legea nr. 8/1996. Iar în ceea ce privește "competența ORDA" de a reglementa activitatea în domeniu, prin luarea acestor măsuri de intrare în legalitate, instanța de recurs a reținut doar faptul că "voința legiuitorului în cauza de față nu creează niciun dubiu în sensul lipsirii de efecte juridice/încetării de drept a dispozițiilor din metodologiile publicate în Monitorul Oficial prin decizii ale directorului general ORDA, aplicabile în cazul radiodifuzării, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime, contrare dispozițiilor art. 131 indice 1 alin. (2) [devenit art. 164 alin. (2) prin republicare], astfel cum au fost modificate". Astfel, instanța de recurs a admis în mod implicit că ORDA are competența de a dispune măsurile de intrare în legalitate, fără a oferi o motivare convingătoare și deplin asumată, fiind vădit contrară hotărârii definitive/sentința civilă nr. 2479/11.11.2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă din dosarul civil nr. x/2018 Or, chestiunea juridică tranșată de instanța civilă în dosarul nr. x/2018 a fost aceea că ORDA nu are competența legală de a dispune - prin măsuri de intrare în legalitate - modificarea contractelor de licență pe care UPFR le-a încheiat cu radiodifuzorii și recalcularea remunerațiilor datorate de aceștia din urmă, în condițiile în care toate aceste aspecte țin de metodologia adoptată de părți într-un cadru juridic special în care ORDA nu are niciun drept să intervină. Această dezlegare a instanței, chiar dacă a fost adusă în contextul soluționării excepției de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 79/2019, beneficiază conform art. 430 C. proc. civ. de autoritate de lucru judecat, considerentele fiind acoperite de această autoritate și, prin urmare, nu mai pot fi contrazise ulterior prin altă hotărâre judecătorească, fie ea dată și de ÎCCJ. În consecință, chiar dacă efectele excepției sunt relative în planul judecății cauzei în care a fost invocată excepția de nelegalitate (în sensul că nu se va ține cont de actul administrativ care a făcut obiectul excepției de nelegalitate în cauza respectivă), totuși, nu se poate ignora efectul pozitiv al hotărârii cu privire la considerentele pentru care s-a reținut că Decizia ORDA nr. 79/2019 este nelegală. În definitiv, această chestiune de drept - privitoare la competența ORDA de a emite aceste măsuri de intrare în legalitate (care privesc, în substanță, modificarea licențelor și recalcularea remunerațiilor) a fost tranșată de instanța civilă în mod definitiv, drept pentru care instanța de recurs trebuia să dea dovadă de consecvență în judecată și să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii, nicidecum să o desconsidere plecând de la o interpretare discutabilă a efectelor hotărârii judecătorești. Ignorarea acestei hotărâri (dar și a celorlalte hotărâri judecătorești menționate) și pronunțarea unei soluții contradictorii reprezintă un atac grav la securitatea juridică a raporturilor deja stabilite (și chiar executate) de instanță în mod definitiv, cu nesocotirea autorității de lucru judecat și cu încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, devenind incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. Faptul că nu s-a pronunțat și în raport de aceste hotărâri judecătorești definitive, deși au fost formulate critici de nelegalitate inclusiv în funcție de acestea, determină incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut prin cererea de anulare a deciziei.

Apărările formulate în cauză Intimatul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele motivelor de revizuire invocate în cauză, pentru apărările dezvoltate la dosar.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din 15 iunie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prorogând, totodată, discutarea excepției pentru data de 5 octombrie 2023, pentru când a solicitat părților să formuleze în scris un punct de vedere asupra acestei excepții. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. II.1. Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire întemeiată pe motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca tardiv formulată, pentru considerentele ce urmează. Art. 509 pct. 8 C. proc. civ. prevede că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri." În speță, în situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume decizia nr. 2531 din 6 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, termenul în care se poate solicita revizuirea, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., începe să curgă de la data pronunțării acesteia, respectiv 6 mai 2022, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 6.05.2022, s-a împlinit pe data de 6.05.2022. Având în vedere că revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 2531/6.05.2022 la data de 14 iulie 2022 (potrivit datei înscrise pe plicul aflat la f.93 dosar), Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind tardiv formulată. Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 513 același Cod, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2531 din 6 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată. II.2. Apoi, examinând cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare. Așadar, revizuenta a întemeiat calea extraordinară de atac și pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv de revizuire care reglementează un caz de reformare a hotărârii definitive, determinat de împrejurarea că instanța de judecată "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". În sensul dispozițiilor citate, ca reflectare a principiului disponibilității, pretinsa pronunțare a instanței ultra petita/extra petita/minus petita se analizează în raport cu obiectul litigiului, astfel cum acesta este delimitat prin cererea de chemare în judecată. Revizuenta a invocat aspecte legate de omisiunea instanței de a analiza anumite critici ("minus petita"), referindu-se în acest sens la faptul că instanța de recurs a încălcat autoritatea de lucru judecat a tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele civile, prin care s-a stabilit obligația radiodifuzorilor de plată a remunerației minime și după trimestrul III 2018, precizând, totodată, că una din principalele critici de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 79/2019 a fost aceea că a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârilor preexistente actului administrativ. Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. are în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, deci pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a cererilor de chemare în judecată. Este vorba, așadar, de pretențiile formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată. Prin "lucru cerut" trebuie înțelese acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății. Textul de lege are în vedere nepronunțarea sau pronunțarea în plus sau în minus asupra obiectului acțiunii, iar nu asupra altor aspecte (motive de recurs, probe solicitate de către părți sau apărări formulate de părți). În ceea ce privește invocarea aspectelor ca fiind omise de la soluționare, nu se poate reține că reprezintă o parte a petitului acțiunii. În speță, există un singur capăt de cerere constând în anularea deciziei ORDA nr. 79/2019. Aspectele invocate reprezintă veritabile argumente de drept, critici ale raționamentului instanței de recurs, care nu pot face obiectul revizuirii din această perspectivă. În atare condiții, nu se poate vorbi despre incidența ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., referitoare la minus petita invocată de revizuentă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată.