ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.03.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei ORDA nr. 31/2020 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 272 din 8 mai 2020, a admis cererea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a suspendat executarea Deciziei ORDA nr. 31/2020, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare, a obligat pârâta la plata sumei de 1.020 RON către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat achitat conform facturii CG x/29.04.2020, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respingând în rest cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare arată următoarele: Referitor la inexistența unui caz bine justificat În fapt, există o singură hotărâre judecătorească care statuează asupra incidenței art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, respectiv sentința civilă nr. 389 din 01.03.2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, definitivă prin neapelare, pronunțată ulterior datei emiterii deciziei ORDA care face obiectul prezentei cauze. Celelalte hotărâri depuse în probatoriu, prin care au fost admise acțiunile civile formulate de UPFR în contradictoriu cu utilizatorii din domeniu, sunt fundamentate pe obligația de plată a remunerațiilor, ca obligație generală aflată în sarcina acestora, nefiind pusă în discuție și analizată incidența noilor prevederi legale cu privire la eliminarea remunerației minime. Arătă că prin edictarea unei norme speciale, care dispune că nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor art. 1311 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate, intenția legiuitorului a fost de aplicare imediată, pentru viitor, a dispozițiilor noii reglementări, metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce privește prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate. Drept consecință, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018, nu se mai aplică nici prevederile referitoare la remunerațiilor fixe/minime din autorizațiile/licențele neexclusive, emise în baza metodologiilor aplicabile în cazul radiodifuzării, licențe prin care se stabilește pentru utilizatori obligația de plată a remunerațiilor fixe/minime. Așadar, metodologiile elaborate cu încălcarea art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 74/2018 își încetează de drept aplicabilitatea în termenul prevăzut de lege. Se poate constata că termenul de 90 de zile se calculează de la publicarea Legii nr. 74/2018 în Monitorul Oficial al României, nu de la publicarea unei viitoarei metodologii. Faptul că norma specială se aplică pentru viitor metodologiilor aflate în vigoare rezultă și din următoarele aspecte: - dacă nu ar viza metodologiile în vigoare, norma juridică - art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 - n-ar reglementa nimic, n-ar avea aplicabilitate, întrucât pentru metodologiile care se negociază după intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr. 8/1996, vor fi incidente prevederile art. 131 1 alin. (2) teza a II-a (devenit art. 164 alin. (2) prin republicare), potrivit cărora: pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate. - legea face referire la dispozițiile din metodologiile elaborate conform art. 131 și 131 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor art. 131 1 alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege. Metodologiile elaborate potrivit art. 131 și 131 1 din Legea nr. 8/1996 nu pot fi decât cele elaborate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 74/2018, deoarece nu se poate admite ca metodologiile publicate ulterior să conțină dispoziții referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării contrare prevederilor art. 1311 alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018. Curtea Constituțională a României a statuat prin Decizia nr. 1061/14.07.2009 că este justificată intervenția legiuitorului în reglementarea modului de stabilire și negociere a remunerațiilor. In Decizia C. civ. se arată că importanța socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenția statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire și negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în M Of al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părți - legea părților, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat. Aplicabilitatea generală vizează fără echivoc actele normative, prin urmare metodologiile publicate în Monitorul Oficial prin decizii ale Oficiului, au caracter normativ. Atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară modificării, Legea nr. 8/1996 prevede că metodologiile devin de la data publicării în M. Of. prin decizia directorului general al ORDA opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Întrucât dispozițiile din contractul cadru (așa cum a fost calificată metodologia de Curtea Constituțională) aplicabil cu caracter general, respectiv metodologia aplicabilă, conține prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor art. 131 1 alin. (2) (devenit art. 164 în forma republicată, prin renumerotare), astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, metoda de calcul nu poate fi decât cea prevăzută de art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 (R) potrivit căruia pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune a repertoriului gestionat colectiv în această activitate. Metoda de calcul a remunerațiilor procentuale stabilită de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012 și modificată prin decizia civilă nr. 83A/2013 a Curții de Apel București, respectă prevederile art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, republicată, modificată și completată, cuantumul remunerațiilor fiind stabilit diferențiat prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării repertoriului. Prin urmare, apreciem că sunt eronate susținerile intimatei-reclamantă referitoare la faptul că prin decizia ORDA s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor. În interpretarea ORDA, obligația de plată a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi subzistă în sarcina utilizatorilor, numai modul de calcul al acesteia este diferit, respectiv utilizatorii plătesc remunerații stabilite procentual, așa cum sunt stabilite în metodologii, și nu remunerații minime/fixe, stabilite forfetar. De altfel, în metodologie, regula generală de plată este remunerația procentuală, iar excepția era suma minimă. În concluzie, nu se mai aplică excepția. Sub un al doilea aspect reținut de către instanța de fond, cu nesocotirea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitor la admiterea excepției de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 79/2019 prin Hotărârea nr. 2479/11.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, precizează că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare supus unei proceduri speciale, neputând fi transformată într-un mijloc de prejudecare a fondului acțiunii, în afara cadrului procesual reglementat de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Referitor la paguba iminentă Curtea a constatat, în motivarea îndeplinirii acestei cerințe, faptul că îndeplinirea dispozițiilor deciziei contestate de către destinatarul actului ar presupune restituirea de către utilizatori a unor importante sume de bani, încasate cu titlu de remunerație minimă, precum și neurmărirea celor încasate. Este de reținut ca îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute, în cauză nefiind realizată o analiză documentată a datelor financiare și a posibilelor efecte ce ar apărea după momentul demarării luării măsurilor indicate în decizie. Modificarea prin lege a modului de stabilire a cuantumului remunerației echitabile în cazul radiodifuzăm nu reprezintă o vătămare a dreptului la remunerație echitabilă. Trebuie făcută distincție între dreptul la remunerație unică echitabilă, care subzistă, și cuantumul remunerației. Art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 prevede, în ceea ce privește strict cuantumul remunerației, că dispozițiile din metodologiile elaborate conform art. 131 și 131 1 din Legea nr. 8/1996, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzam, contrare dispozițiilor art. 131 1 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, deci, așa cum și intimata - reclamantă a susținut în plângerea prealabilă (pag. 5), își încetează de drept aplicabilitatea, nu se mai aplică pentru viitor, până la publicarea unei noi metodologii. Pe de altă parte, în justificarea lipsirii intimatei-reclamante de sume însemnate prin îndeplinirea măsurilor impuse de ORDA, instanța de fond a evidențiat o diferență de cuantum între remunerațiile minime facturate de UPFR după data de 01.07.2018 și cele încasate. Este de observat faptul că, prin adresa ORDA în referință, este evidențiat cuantumul total al remunerațiilor fixe/minime facturate, respectiv cuantumul total al remunerațiilor fixe/minime încasate de UPFR, astfel cum a rezultat din documentele transmise ORDA de către organismul de gestiune colectivă spre verificare. Acestea reflectă strict situația de fapt existentă în raport de cuantumul sumelor facturate/încasate. In contextul expus de către Curte, această chestiune apare ca reprezentând un exemplu de diferență între suma facturată de UPFR cu titlu de remunerație minimă, pe de o parte, și suma încasată cu titlu de remunerație procentuală, ceea ce este total eronat.

Apărările formulate în cauză Intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând cererea de recurs în raport de probele administrate și actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei ORDA nr. 31/2020 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și a suspendat executarea Deciziei ORDA nr. 31/2020, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare. Prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. La data examinării recursului, Înalta Curte constată că, acțiunea de anulare a deciziei ORDA nr. 31/2020 a fost respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată (decizie fiind neredactată). În aceste condiții, în ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac. În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond. Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, respingând-o, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca devenit lipsit de interes. Înalta Curte, obligă recurentul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la plata către intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, la plata sumei de 2.499 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.