Decizia nr. 2158/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, suspendarea executării Deciziei O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019. Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii și a solicitat respingerea cererii de suspendare a Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 829 din 22 noiembrie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2019, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de către pârât, ca nefondată, și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și admiterea cererii de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a criticat sentința recurată, ca nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate susținând, în esență, următoarele: Instanța de fond a respins cererea de suspendare a Deciziei ORDA nr. 79/2019, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004; în privința cazului bine justificat, instanța de fond a apreciat că motivele cererii conțin veritabile critici de nelegalitate a deciziei, care nu pot fi cercetate în cadrul acestei proceduri speciale. Recurenta-reclamantă consideră nelegală soluția, deoarece instanța nu a analizat temeinic împrejurările care au legătură cu elementele de fapt și de drept, și care susțin o îndoială serioasă în privința legalității deciziei contestate. Astfel, arată recurenta, O.R.D.A. (intimatul-pârât, s.n.) a emis Decizia nr. 79/2019 la mai mult de un an de la data de 01.07.2018, dată de când pretinde că organismele de radiodifuziune nu ar mai datora remunerația minimă prevăzută de art. 6 din Metodologia în vigoare, într-un context în care U.N.F.R. se afla deja în judecată cu mulți radiodifuzori pentru plata remunerației minime, inclusiv, pentru perioada ulterioară datei de 01.07.2018. La momentul emiterii deciziei, chestiunea juridică ce ține de interpretarea art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018- în temeiul căruia a fost emisă decizia - nu numai că era dedusă judecății în cazul multor dosare civile, însă era și soluționată de unele instanțe, soluția fiind contrară interpretărilor O.R.D.A., în dovedirea acestui aspect depunând la dosar o situație a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, în contextul în care ORDA avea cunoștință despre soluțiile instanțelor de judecată (în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018), se întreabă recurenta de ce, totuși, a mai emis decizia, de ce i-a impus măsurile de recalculare a remunerațiilor minime și de actualizare a contractelor, în condițiile în care însăși instanța i le-a încuviințat în cadrul dosarelor menționate. Evident că aspecte, precum acesta, au născut o bănuială legitimă în legătură cu intervenția ORDA, respectiv, dacă aceasta este legală sau nu, dacă ea respectă hotărârile judecătorești în materie ori drepturile fundamentale la un proces echitabil și la apărare. Tocmai pentru aceste împrejurări, recurenta- reclamantă a apreciat că O.R.D.A. a emis decizia cu scopul de a o pune în situația restituirii diferențelor de bani rezultate în urma recalculării remunerației, fără a ține cont de drepturile dobândite prin hotărâri judecătorești ori ca urmare a încheierii contractelor de tranzacții judiciare, nesocotind contractele (voința suverană a părților) și plățile voluntare ale utilizatorilor vizați, mai ales în contextul în care acestea au constituit temeiul acțiunilor judiciare demarate (anterior emiterii deciziei) de către recurentă. Recurenta-reclamantă consideră că evaluarea aspectelor de fapt și de drept nu conduc, per se, la o antepronunțare asupra legalității deciziei, cum eronat se detașează instanța de fond, ci, dimpotrivă, evaluarea este chiar necesară, deoarece intervenția O.R.D.A. în raporturile cu utilizatorii iese din sfera firească a atribuțiilor prevăzute de lege pentru O.R.D.A., ceea ce, sub aspectul aparenței dreptului, se poate constata cu ușurință în contextul relatat. Instanța de fond s-a limitat doar la o apreciere evazivă a practicii judiciare invocate, deși analiza ei era necesară pentru a evalua împrejurările în care decizia a fost emisă, reținând fără temei că "fiind vorba de litigii soluționate sub imperiul incidenței formei în vigoare a legii de la fiecare moment procesual, ceea ce evident nu poate prezenta un criteriu de examinare conform art. 14, care impune neantamarea fondului cauzei", motivarea sugerând că hotărârile instanțelor la care recurenta a făcut referire nu pot fi verificate sub aspectul faptului că au avut în vedere și remunerația ulterioară perioadei 01.07.2018, ori că în cazul acestora s-ar fi aplicat și modificările aduse prin Legea nr. 74/2018. În fapt, arată recurenta, este cât se poate de evident (și poate fi verificat de instanță) că aceste sentințe se referă la remunerația minimă în discuție, întrucât litigiile vizează, fără echivoc și perioada ulterioară datei de 01.07.2018 (dată de la care O.R.D.A. a dispus executarea măsurilor administrative), perioadă pentru care instanța civilă a avut în vedere forma în vigoare a legii, adică, forma Legii nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 4/2018. Se mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat sub nicio formă în legătură cu cele reținute de instanța civilă în dosarul nr. x/2018- pârâtă fiind S.C. A. S.R.L., deși dezlegarea juridică pe care instanța civilă o dă în privința remunerației minime este cât se poate de lămuritoare și, mai important, definitivă. Este cât se poate de evident, arată recurenta- reclamantă, că tocmai aceste împrejurări de fapt fac dovada unei serioase îndoieli asupra legalității deciziei, mai ales în condițiile în care, la data emiterii acesteia, intimatul- pârât O.R.D.A. știa de existența acestor hotărâri judecătorești (sentințele civ. nr. 389/01.03.2019, din dosarul nr. x/2018- pârâtă S.C. A. S.R.L.; nr. 1237/05.06.2019 din dosarul nr. x/2017- pârâtă S.C. B. S.R.L. și nr. 1292/03.06.2019, din dosarul nr. x/2018- pârâtă S.C. C.). Recurenta a criticat faptul că măsurile dispuse prin decizie nu sunt clare și, legat de acest aspect, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze temeinic toate împrejurările învederate, a căror apreciere nu presupune, cum în mod eronat pretinde instanța de fond, antamarea fondului, deoarece întrebările puse sunt cât se poate de pertinente și relevă lipsa unei soluții echitabile în raport de situațiile învederate (inclusiv în raport de hotărârile judecătorești), pe care decizia trebuia să o ofere, în considerarea drepturilor dobândite prin instanță ori a principiilor de drept legate de accesul la justiție și la un proces echitabil. Recurenta-reclamantă mai face trimitere la sentința civilă nr. 2479/11.11.2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dosar nr. x/2018, pârâtă S.C. D. S.R.L., prin care s-a admis excepția de nelegalitate a Deciziei O.R.D.A. nr. 79/2019, și pe care instanța de fond a refuzat s-o aibă în vedere la soluționarea cauzei, pe motiv că a fost depusă după închiderea dezbaterilor. În altă ordine de idei, în opinia recurentei, este cât se poate de evident că soluția instanței civile, de admitere a excepției de nelegalitate, ridică un mare semn de întrebare în privința legalității deciziei, fiind o dovadă care confirmă toate susținerile sale din prezenta cauză și care pune la îndoială la modul cel mai serios legalitatea deciziei. Prin urmare, în soluționarea cererii de recurs, recurenta- reclamantă solicită a se avea în vedere și această soluție a instanței, împreună cu toate celelalte înscrisuri pe care le-a administrat deja. Pentru toate aceste motive, recurenta-reclamantă consideră că a făcut dovada împrejurărilor de fapt și de drept, legat de emiterea deciziei și de conținutul ei, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei contestate. În legătură cu paguba iminentă, ce reprezintă expresia unui prejudiciu material viitor și previzibil ori perturbarea previzibilă gravă a funcționării unui serviciu public (cum este, în speță, cel de gestiune colectivă), recurenta-reclamantă solicită a se reține că, în speță, a produs suficiente dovezi în susținerea acestei condiții, pe care instanța de fond le-a evaluat eronat. În acest sens, a arătat că, în primul rând, dacă decizia s-ar dovedi nelegală, și diminuarea pricinuită asupra patrimoniului ar fi, la rândul ei, nelegală, situație față de care prejudiciul material și viitor ar fi cât se poate de previzibil. În al doilea rând, arată că a făcut referire chiar la procesul-verbal de control al O.R.D.A., în care se rețin foarte clar sumele pe care recurenta le-a colectat cu titlu de remunerații minime de la organismele de radiodifuziune în perioada 01.07.2018 - data efectuării controlului, respectiv, 356.318,58 RON, sume pe care, în urma executării măsurilor din decizie, este pusă în situația restitutirii lor, iar în cuantumul acestor sume reținute de O.R.D.A. cu ocazia controlului, se regăsesc și sumele care au făcut obiectul tranzacțiilor judiciare indicate ori cele care au fost facturate de recurentă și cele admise ca pretenții de instanța de judecată. Recurenta arată că prejudiciul l-a dovedit și din perspectiva consecințelor negative pe care le va suporta în cauzele în care, practic, va fi pusă în situația să renunțe la judecată, fiind expusă la plata cheltuielilor de judecată. În altă ordine de idei, mai arată că sunt implicate și o serie de costuri semnificative cu personalul pentru modificarea contractelor, recalcularea remunerațiilor, refacturare, stornare, restituire remunerații, care toate bulversează în mod serios activitatea de gestiune colectivă a recurentei și, față de toate aceste aspecte, a apreciat că prejudiciul calculat pentru perioada dintre 01.07.2018- până în prezent este mai mare de 400.000 RON. În fine, în al treilea rând, recurenta susține că consecințele negative trebuie analizate și din perspectiva aplicării sancțiunii de suspendare a activității de gestiune colectivă în măsura în care decizia n-ar fi suspendată, caz în care suspendarea activității ar aduce după sine o pierdere foarte mare, în condițiile în care colectează de la utilizatori aproximativ 5.393.900 RON/lună, astfel cum rezultă din darea de seamă pe anul 2018, și, nu în ultimul rând, suspendarea deciziei ar conduce și la preîntâmpinarea altor prejudicii viitoare, ce țin de sumele colectate de la utilizatorii vizați, inclusiv, în ideea de a preîntâmpina consecințele negative legate de derularea proceselor pe rol. Față de toate aceste aspecte, recurenta-reclamantă consideră că a făcut dovada pagubei iminente, măsurile dispuse de O.R.D.A. fiind cu un evident impact financiar asupra sumelor colectate în relația cu organismele de radiodifuziune.

Apărarea formulată în cauză Intimatul- pârât OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 11 decembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recurenta- reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 79/22.08.2019, emisă de intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, prin respectiva Decizie fiind stabilite mai multe măsuri administrative, între care, (3)actualizarea tuturor contractelor și autorizațiilor licență-neexclusivă încheiate de UPFR cu organismele de radiodifuziune (pentru licențierea radiodifuzării fonogramelor la radio), aflate în derulare în perioada 01.07.2018 - 22.08.2019 (data emiterii deciziei) în scopul eliminării dispozițiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferențiată prin directa proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv și recalcularea remunerațiilor încasate de la toate organismele de radiodifuziune în situațiile în care UPFR a emis facturi și a încasat remunerații minime/fixe pentru radiodifuzarea fonogramelor la posturile de radio, potrivit cerințelor de mai sus. Toate aceste masuri sunt justificate de ORDA din perspectiva necesității respectării dispozițiilor art. II alin, 3 din Legea nr. 74/2018, coroborat cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 republicată, dispoziții în raport de care apreciază că remunerația în cazul acestor utilizatori trebuie recalculată, începând cu 01.07.2018, după o noua "metodă de calcul", "exclusiv procentual", "diferențiat prin directa proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv. Instanța de fond a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, în esență, reținând că argumentele invocate de aceasta în dovedirea cazului bine justificat ar presupune o analiză chiar pe fondul acțiunii în anulare, neputând fi dezlegate în cadrul procesual specific unei cereri de suspendare a executării, caracterizat prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, și în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analiza cerinței privind paguba iminentă. Soluția la care s-a oprit instanța de fond urmează a fi reformată, din perspectiva următoarelor considerente: Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 și 15 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Textul de lege evocat impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata, în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată, și, desigur, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt criticabile, întrucât s-a apreciat greșit că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantei. Astfel, contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, argumentele recurentei- reclamante reprezentând împrejurări de natură să creeze o îndoială în privința legalității actului, reținându-se, în acest sens, împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar. Totodată, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 2479 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și pârâta S.C. D. S.R.L., fiind admisă excepția nelegalității invocată de reclamantă cu privire la Decizia O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019 și constatată nelegalitatea dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019, invocate în apărare de către pârâtă. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv, soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentei-reclamante cu privire la dovedirea cerinței cazului bine justificat. În acest sens, va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv, cauza T-184/01 R, E.. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", iar în cauza de față au fost invocate motive de nelegalitate a actului administrativ care, la o cercetare sumară, conduc spre ideea unei interpretări și aplicări eronate de către organul fiscal a prevederilor legale în materie. Este adevărat că, examinarea elementelor de nelegalitate invocate de reclamantă necesită o analiză profundă și un probatoriu complex, care exced cadrului cererii de suspendare, fiind specifice acțiunii în anulare a actului administrativ, cum, de altfel, a reținut în mod corect și prima instanță. Dar, Înalta Curte va avea în vedere argumentele și susținerile formulate de reclamantă în fața primei instanțe, referitoare la cazul bine justificat și la aparența de nelegalitate a actului administrativ, în raport de care se constată că reclamanta a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a deciziei contestate. Actul administrativ se bucură, într-adevăr, de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului. În acest sens sunt și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat. Posibilitatea suspendării actelor administrative, consacrată și în documentele emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, prevede, deci, ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, motiv pentru care Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sens în care, cererea reclamantei urmează a fi admisă, în sensul suspendării executării Deciziei emise de intimatul- pârât O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anulare. Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății recurente-reclamante. Raportat la obligația stabilită în sarcina reclamantei prin măsurile a căror suspendare se solicită, Înalta Curte apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea recurentei-reclamante, obligând la demararea unor proceduri de ordin administrativ și/sau judiciar, cu costuri materiale și de resurse umane considerabile. Condiția "pagubei iminente", îndeplinirea acesteia, rezultă, indubitabil, din cuantumul mare al sumei în litigiu, de peste 400.000 RON, fiind previzibil că executarea deciziei de impunere în cauză, mai înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, creează premisele intrării în incapacitate de plată. În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente cu privire la actul administrativ dedus judecății. Față de toate acestea, se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor legale, întrucât, în acest caz, sunt întrunite, cumulativ, atât condiția cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a conduce la reformarea soluției instanței de fond, susținerile și criticile recurentei-reclamante fiind întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. fiind fondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, va casa în parte sentința civilă recurată și, rejudecând: va admite cererea formulată de reclamantă și, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, va dispune suspendarea executării Deciziei emise de intimatul-pârât O.R.D.A. nr. 79/22.08.2019, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anulare, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.