ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2022

Ședința publică din data de 06 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), a solicitat Curții de Apel București să dispună anularea Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 572 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a anulat Decizia ORDA nr. 79/22.08.2019 și a obligat pârâtul, către reclamantă, la cheltuieli de judecată în sumă de 10.710 RON onorariu avocațial plus 50 RON taxă judiciară de timbru.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 572 din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Arată recurentul că verificarea respectării de către organismul de gestiune colectivă UPFR a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, a făcut obiectul unui control punctual ale cărui concluzii au fost consemnate în procesul-verbal înregistrat la ORDA cu nr. x/01.08.2019; ca urmare a constatării nerespectării obligațiilor impuse prin lege, Oficiul a emis Decizia nr. 79/22.08.2019 prin care a dispus măsurile necesare intrării în legalitate, pentru a căror îndeplinire a acordat un termen de 3 luni, potrivit art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, modificată și completată.

În opinia recurentului, măsurile dispuse derivă din interdicția stabilită de Legea nr. 74/2018 de a se aplica, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicare, prevederile din metodologii referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării. Măsurile au ca finalitate îndeplinirea de către UPFR a obligației de a solicita unei categorii de utilizatori, respectiv posturile de radio, remunerații procentuale stabilite în baza aceleiași metode de calcul, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării repertoriului.

Susține recurentul că finalitatea și scopul actului administrativ emis constă în aplicarea dispozițiilor noi imperative, stabilite de legea cadru în domeniu, modificarea modului de stabilire a cuantumului remunerației echitabile în cazul radiodifuzării, fiind expres prevăzută de art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 care ar fi impus utilizarea aceleiași metode de calcul al remunerației pentru toți radiodifuzorii, respectiv determinarea acesteia procentual, fără să se suprime dreptul la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor. Obligația de plată a remunerației unice echitabile subzistă, iar condițiile de licențiere derivă din metodologia în vigoare, însă cu luarea în considerare a încetării de drept a aplicabilității prevederilor referitoare la sume/remunerații fixe sau minime, începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

În opinia titularului căii de atac, cu privire la valabilitatea în timp a metodologiei, norma specială dispune expres în sensul în care nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor noii reglementări, metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce privește prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate; drept consecință, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018, nu se mai aplică nici prevederile referitoare la remunerațiile fixe/minime din autorizațiile/licențele neexclusive, emise în baza metodologiilor aplicabile în cazul radiodifuzării, licențe prin care se stabilește, pentru utilizatori, obligația de plată a remunerațiilor fixe/minime.

Arată recurentul că, de altfel, Curtea Constituțională a României a statuat, prin Decizia nr. 1061/14.07.2009, că este justificată intervenția legiuitorului în reglementarea modului de stabilire și negociere a remunerațiilor, iar importanța socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenția statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire și negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în M Of al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părți, aceste metodologii au aplicabilitate generală în domeniul reglementat.

Se precizează de către recurent și că metoda de calcul a remunerațiilor procentuale, stabilită de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, respectă prevederile art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 (R), cuantumul remunerațiilor fiind stabilit diferențiat prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării repertoriului, astfel că ar fi eronate susținerile referitoare la faptul că, prin decizia ORDA, s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor.

Cu privire la faptul că decizia ORDA ar conține elemente neclare referitor la termenii "actualizare" sau "recalculare", ca măsuri concrete de executare, apreciază recurentul că înțelesul acestora ar rezultă fără echivoc din dispozițiile Legii nr. 8/1996 republicată, care obligă organismul de gestiune colectivă să actualizeze informațiile prevăzute de art. 170 alin. (2), printre care și contractele standard de acordare a autorizațiilor neexclusive, iar în ceea ce privește efectele sentinței civile nr. 2479/11.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, solicită să constate că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care nu poate fi transformată într-un mijloc de prejudecare a fondului acțiunii, în afara cadrului procesual, reglementat de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ca atare, în opinia titularului căii de atac, în mod nejustificat instanța de fond ar fi reținut că decizia ORDA atacată nu ține cont de soluțiile definitive ale instanței de judecată în privința remunerației minime, în fapt existând o singură hotărâre judecătorească care, la data emiterii deciziei în cauză, statua asupra incidenței art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, respectiv sentința civilă nr. 389 din 01.03.2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, definitivă prin neapelare.

1.4. Apărările formulate de intimat

Intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Susține sus-numita că toate aceste considerente ale sentinței civile nr. 2479/11.11.2019 a Tribunalului București, secția a-IV-a civila, din dosarul civil nr. x/2018 ale instanței, ar fi intrat în puterea lucrului judecat, nefiind criticate de parata-recurenta; de altfel, in mod vădit, pârâta-recurentă ar fi evitat să trateze cererea sa de recurs din perspectiva hotărârilor definitive ale instanțelor civile care, pe lângă admiterea excepției de nelegalitate în sentința civilă nr. 2479/11.11.2019, au stabilit că organismele de radiodifuziune datorează remunerație minimă echitabilă, în baza metodologiei în vigoare, până la stabilirea unei noi metodologii, deci și după expirarea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018.

Pe de altă parte, susține că ar fi făcut dovada nu doar a unei hotărâri izolată, ci a unei practici judiciare uniformă, în sensul admiterii remunerației minime și pentru perioada ulterioară trimestrului III 2018, dar și dovada faptului că, în situația dosarelor care au ca obiect remunerația minimă datorată de organismele de radiodifuziune ulterior trimestrului III 2018, parte din ele au fost soluționate prin încheierea unor contracte de tranzacție judiciară, iar altele prin soluții de admitere a cererii, dispuse de instanță.

Prin urmare, în opinia sa, în mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că decizia administrativă nesocotește, deopotrivă, atât drepturile câștigate în instanță, cât si puterea lucrului judecat a hotărârilor prin care s-au acordat aceste drepturi, decizia administrativă fiind o ingerință nepermisă în actul de justiție, cu încălcarea puterii lucrului judecat in cauzele civile.

Se mai arată în întâmpinare că intervenția pârâtei-recurente a fost în scopul vădit de a crea organismelor de radiodifuziune un avantaj material, în ciuda hotărârilor judecătorești, ca prin măsurile de intrare în legalitate, reclamanta să ajungă în situația restituirii remunerațiilor minime încuviințate de instanța, ceea ce este inadmisibil.

Reglementarea activității în domeniu poate fi realizată de ORDA numai în baza Legii nr. 8/1996 republicată și vizează măsuri cu caracter general, aplicabile unor domenii diverse de activitate (de exemplu, stabilirea formatului de depunere a repertoriului de opere la ORDA, măsură care se aplică deopotrivă tuturor organismelor de gestiune colectivă, nu doar unora); un act administrativ cu caracter individual și coercitiv nu poate constitui o măsura de reglementare a activității în domeniu, cu atât mai mult, fiind vorba despre aplicarea în timp a unei metodologii (a remunerației minime din metodologie), aspect față de care pârâta-recurentă nu are absolut nicio atribuție legală de intervenție.

Se mai arată în întâmpinare că intenția pârâtei-recurente, la momentul emiterii deciziei, a fost să stabilească o remunerație procentuală diferită de cea prevăzută de metodologie (mai ales în condițiile în care, în actul administrativ, nu s-a referit nicicum la aplicarea remunerației procentuale prevăzută de metodologie), fapt pentru care toate celelalte aprecieri ulterioare emiterii deciziei, ar fi simple speculații.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, deoarece prima instanță a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, pentru considerentele următoare:

Din perspectiva situației de fapt, se reține că, în perioada 25.06.2019 -08.07.2019, pârâtul a efectuat un control privind activitatea derulată de către reclamantă, în scopul de a se verifica modul de respectare a dispozițiilor art. II din Legea nr. 74/2018 pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

În urma acestui control, a fost emisă Decizia nr. 79/22.08.2019 prin care s-au stabilit, ca măsuri în sarcina reclamantei: elaborarea formatului autorizației-licență neexclusivă și a formatului contractului standard de acordare a autorizațiilor neexclusive pentru radiodifuzarea radio a fonogramelor, cu eliminarea dispozițiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferențiată prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării, de către fiecare utilizator, a repertoriului gestionat colectiv; de asemenea, s-a dispus postarea pe propriul site (www.x.ro) a noului format de contract de licență, potrivit cerințelor de mai sus, dar și actualizarea tuturor contractelor standard si autorizațiilor licență-neexclusivă încheiate de UPFR cu organismele de radiodifuziune (pentru licențierea radiodifuzării fonogramelor la radio), aflate în derulare în perioada 01.07.2018 - 22.08.2019 (data emiterii deciziei), în scopul eliminării dispozițiilor referitoare la sumele minime de plată, astfel încât metoda de calcul a remunerațiilor datorate de organismele de radiodifuziune să fie realizată exclusiv procentual, diferențiată prin directa proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv.

Prin aceeași sentință, consecință a măsurilor anterior enumerate, s-a dispus și recalcularea remunerațiilor încasate de la toate organismele de radiodifuziune, în situațiile în care UPFR a emis facturi și a încasat remunerații minime/fixe pentru radiodifuzarea fonogramelor la posturile de radio, potrivit cerințelor de mai sus, urmând ca recalcularea să se realizeze conform art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, coroborat cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 respectiv procentual, diferențiat prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator a repertoriului gestionat colectiv.

Împotriva acestei decizii, reclamanta-intimată a formulat acțiune în anulare, admisă de către curtea de apel, în condițiile expuse în preambulul prezentei decizii.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, mijloc utilizat în cadrul unui proces declanșat pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ; aceasta deoarece interesul contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii, ale căror obiecte să aparțină unor materii diverse.

Dar, spre deosebire de acțiunea directă în anulare, care are drept rezultat, în cazul admiterii, lipsirea completă de efecte juridice a actului atacat (erga omnes), în cazul admiterii excepției de nelegalitate, aceasta va produce efecte numai în ceea ce privește părțile în proces, în sensul neluării în considerare a actului administrativ individual, cu ocazia soluționării litigiului în care a fost invocată excepția; deși excepția este admisă, aplicabilitatea generală a actului vizat nu este afectată, el nefiind înlăturat din ordinea juridică, astfel încât raportul existent între autoritatea emitentă și destinatarul actului nu este nici modificat, nici stins.

Prin urmare, admiterea excepției produce consecințe asupra conținutului raportului juridic transpus în plan procesual în litigiul de fond, pentru că instanța va judeca litigiul fără a mai ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată, făcând să devină lipsite de suport pretențiile părții care își fundamentează dreptul pretins sau apărarea pe actul administrativ respectiv; cu alte cuvinte, nelegalitatea actului administrativ unilateral, constatată de către instanță, este o nelegalitate subiectivă, în sensul că produce efecte juridice doar față de părțile din dosar și față de instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate.

În lumina acestor considerații teoretice, este fără putere de tăgadă faptul că, în contra celor reținute de către prima instanță, sentința civilă 2479/11.11.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 79/22.08.2019, contestată și în prezentul dosar, nu poate produce efecte juridice în cauza de față, aplicabilitatea generală a respectivului act administrativ nefiind afectată, iar efectul respectivei hotărâri judecătorești nu poate fi acela al înlăturării acestei decizii din ordinea juridică.

În altă ordine de idei, așa cum s-a reținut în procesul-verbal nr. x/01.08.2019 care a stat la baza deciziei contestate, prin Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv prin art. II alin. (3) s-a prevăzut că dispozițiile din metodologiile elaborate conform art. 131 și 131

1

din acest ultim act normativ care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare disp. art. 131

1

(2), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018 în M.Of. al României, Partea I.

Pe de altă parte, se reține că, potrivit pct. 20 din Legea nr. 74/2018, art. 131

1

menționat în paragraful anterior s-a modificat, dobândind următorul cuprins:, Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 131 alin. (3) lit. b) și c), ținându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, tipurile de opere și alte obiecte protejate și domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalți utilizatori desemnați să negocieze;

c) repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reciprocitate;

d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul pentru a cărui utilizare se negociază metodologiile;

g) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă.

(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeași categorie de utilizatori, fie remunerații forfetare, fie remunerații procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obținute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate."

Așadar, din economia acestor dispoziții legale, rezultă fără dubiu faptul că, din rațiuni evidente, s-a impus utilizarea aceleiași metode de calcul al remunerației pentru toți radiodifuzorii, respectiv determinarea acesteia procentual, fără să se suprime dreptul la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor; astfel, obligația de plată a remunerației unice echitabile subzistă, iar condițiile de licențiere derivă din metodologia în vigoare, însă cu luarea în considerare a încetării de drept a aplicabilității prevederilor referitoare la sume/remunerații fixe sau minime începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea actului normativ menționat, în Monitorul Oficial al României, această dispoziție tranzitorie fiind inaplicabilă pentru metodologiile elaborate după împlinirea termenului de 90 de zile, anterior precizat.

Cu alte cuvinte, ca limită temporală, norma specială dispune expres în sensul în care nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor noii reglementări, respectiv articolului 131 indice 1, așa cum a fost modificat, intenția legislativă fiind aceea a aplicării imediate, pentru viitor, a metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce privește prevederile referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate.

Pe de altă parte, în acord cu dispozițiile art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii, iar voința legiuitorului în cauza de față nu creează niciun dubiu în sensul lipsirii de efecte juridice/încetării de drept a dispozițiilor din metodologiile publicate în Monitorul Oficial prin decizii ale directorului general al ORDA, aplicabile în cazul radiodifuzării, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime, contrare dispozițiilor art. 131indice 1 alin. (2) (devenit art. 164 alin. (2) prin republicare), astfel cum acestea au fost modificate.

Este fără putere de tăgadă că norma a vizat metodologiile în vigoare, deoarece, în caz contrar, n-ar fi avut aplicabilitate, câtă vreme, pentru metodologiile care se negociază după intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr. 8/1996, au devenit incidente prevederile art. 131 indice 1 alin. (2) teza a doua (devenit art. 164 alin. (2), prin republicare), potrivit cărora, așa cum s-a menționat anterior, pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă "pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator-organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate"; așadar, era exclus ca metodologiile publicate ulterior să conțină dispoziții referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuziunii, contrare prevederilor art. 131

1

alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la faptul că, prin decizia ORDA, s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remunerațiilor, câta vreme obligația de plată a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi subzistă în sarcina utilizatorilor, fiind evident că numai modul de calcul al acesteia este diferit, respectiv utilizatorii plătesc remunerații stabilite procentual, așa cum sunt prevăzute.

Nu este lipsit de semnificație nici faptul că, prin Decizia nr. 1061/14.07.2009 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 131 alin. (1), art. 131

1

alin. (2), art. 131

2

alin. (2), (3), (10), art. 131

3

și ale art. 131

4

din Legea nr. 8/1996, Curtea Constituțională, a stabilit caracterul justificat al intervenției legiuitorului în reglementarea modului de stabilire și negociere a remunerațiilor, subliniindu-se faptul că "importanța socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenția statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire și negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a metodologiilor negociate, se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părți - legea părților, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat"; prin urmare, atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară modificării, Legea nr. 8/1996 prevede că metodologiile devin, de la data publicării în M.O., prin decizia directorului general al ORDA, opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496, 497, 498 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurentului - pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinței nr. 572 din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, pe fond:

Respinge acțiunea reclamantei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2022.