SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 27171/06 prezentate de Jean Michel OLIVIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Jean-Paul Costa, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; Santiago Quesada, grefier de secțiune. Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 iunie 2006, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Jean Michel Olivier, este un cetățean francez, născut în 1961 și rezident la Pomy (Aude). El este reprezentat în fața Curții de către dl Jean Menard Durand, avocat la Beziers. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul comunei Pomy al parcelelor de teren, cadastrues secțiunea B, numărul 49-50-52-54-55-56, pe care și-a construit drumul pentru a-și accesa proprietatea asupra șoselei departamentale RD44. Calea privată a fost realizată în 1970 în conformitate cu un traseu paralel cu drumul comun al vecinului. Reclamantul a fost obligat să construiască drumul privat, având în vedere degradarea căii comune care a devenit imposibil de realizat și de a face proprietatea sa inaccesibilă. Odată construit, drumul a fost deschis temporar pentru circulația publică, până când drumul comunal a fost reamenajat. Cu toate acestea, 20 de ani mai târziu, situația s-a extins, iar calea privată a crescut la circulația publică. Reclamantul a decis apoi să vândă drumul privat comunei Pomy în schimbul unei despăgubiri. La 29 iunie 2001, s-a emis o ordonanță de expropriere, iar tribunalul de mare instanță din Carcassonne a fost sesizat pentru stabilirea fondului. La 17 septembrie 2001, municipalitatea Pomy l-a sesizat pe judecător cu privire la expropriere și a oferit suma de 2 215 franci, adică 337,67 EUR (EUR). Reclamantul a contestat această propunere și a solicitat o despăgubire de 400 000 franci, adică 60 980 EUR. Comisarul guvernului a ajuns la o despăgubire în conformitate cu oferta, adică 337,67 EUR. El a precizat că terenul era de natură agricolă, că terenul de expropriere legat de o clădire nu putea fi fixat pe baza prețului de cost al acestei clădiri, că reclamantul a devenit proprietarul acestor parcele printr-o donație care le evalua ca fiind terenuri agricole și că o cale nu avea nici o valoare în sine, ci doar o valoare de utilizare. Printr-o hotărâre din 17 mai 2002, judecătorul de lalle expropriere la tribunalul de mari instanțe a stabilit la 514,52 EUR cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul dreptului de proprietate asupra parcelelor reclamantului, pe baza baremului valorii medii a terenurilor agricole în 1999. Judecătorul a considerat că terenurile, căile de trecere, nu au o valoare de piață independentă de terenul pe care sunt situate, deoarece ele nu pot fi vândute în majoritatea cazurilor separat. Și așa era cazul, în speță. Singura pierdere legată direct de expropriere, a fost faptul că nu mai este singurul care utilizează calea. Faptul de a fi singurul care poate utiliza un element de bun nu dă, în sine, acestui element de valoare palpabil pentru piață, si . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, aceasta a fost la valoarea terenurilor agricole pe care ar trebui să o evalueze calea expropriată. Prin o hotărâre înainte de a spune dreptul din 3 decembrie 2002, instanța de apel Montpellier a ordonat o măsură de competență. În cazul în care dosarul conține elemente care permit să se aprecieze valoarea terenurilor agricole, astfel cum sunt definite ca bunuri de teren care fac sau care pot face obiectul unei operațiuni, acesta nu conține însă niciun element care să permită stabilirea valorii parcelelor expropriate care formează lanurile unei căi amenajate Într-adevăr, în cazul în care domnul J.M. Olivier produce o estimare sumară a lucrărilor pentru o sumă de 255 000 F Ö Õil prezentată ca fiind stabilită de D.D.E., această piesă nu permite totuși verificarea acestei origini sau a datei la care a fost stabilită și, în orice caz, se constată că aceasta se referă numai la costul lucrărilor modernizate Pe de altă parte, nu este produsă nicio altă piesă și nu se propune niciun termen de comparație, ceea ce se explică prin particularitatea cazului; această situație excepțională justifică recurgerea la o măsură de competență La 11 august 2003, expertul și-a prezentat raportul, printre altele, că, de la crearea drumului de către solicitant, municipalitatea efectuase lucrări importante și asigurase întreținerea drumului din 1973. Reclamantul susținea că parcelele în litigiu nu aveau o valoare de teren agricol, ci o valoare de lucrări publice și, prin urmare, trebuia să se ia în considerare lucrările de infrastructură pe care le realizase, și anume crearea unui pod care putea suporta 30 tone, o decuplare, crearea unei platforme într-un perete stâncos și terasament în vederea deschiderii căii private. Reclamantul a solicitat o despăgubire de 66 582 EUR. Comisarul guvernului a solicitat Curții să stabilească 514,52 EUR suma totală a despăgubirilor. El a făcut să se afirme că mai mult decât evaluarea valorii de creare a căii de atac nu a fost făcută, că Hotărârea departamentală a echipamentelor (D.D.E.) nu a avut nici o competență de a evalua un bun, că actul de donare a parcelelor care include calea care se referă la o valoare globală de 4 421 EUR care corespunde valorii terenurilor agricole, că utilizarea căii expropriete nu ar fi modificată pentru solicitant și că expertul a reținut o valoare de refacere care nu ar putea fi acceptată. La 18 ianuarie 2005, camera exproprierilor din curtea de apel Montpellier a confirmat hotărârea atacată. Prevăzut că este de jurisprudență că o teren care oferă acces la mai multe proprietăți care, fără el ar fi înclavate, nu are o valoare proprie și nu este probabil să fie despăgubit, în măsura în care unica sa utilizare epuizează întreaga valoare în beneficiul imobilelor pe care le desert, fiind observat în cazul de față că exproprierea va menține un drept de utilizare și de trecere în condiții similare celor care existau anterior și va fi descărcat Așteptând ca valoarea terenului care servește ca fâșie la cale să nu fie discutată; (...) Reclamantul s-a ocupat de rupere. În concluziile sale, acesta s-a plâns de încălcarea articolului 6 din Convenție din cauza faptului că stabilirea landului fusese determinată în lumina concluziilor comisarului guvernului, care este expert și parte la procedura de expropriere, ocupă o poziție dominantă în raport cu mai mult decât exproprierea și beneficiază de acces la informațiile relevante publicate în fișierul imobiliar. Prin hotărârea din 29 martie 2006, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului prin următorul motiv: Statuând pe baza unei legături strânse cu scopul de a căuta elementele care permit să se determine în special valoarea de piață a parcelelor pe care este situat drumul expropriat, Curtea, care arată că valoarea acestor parcele nu este discutată, a stabilit, fără a încălca art. 6 alin. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt expuse și descrise în cauza Yvon c. Franța (hotărârea din 24 aprilie 2003, n 44962/98, §§ 15-22, CEDH 2003 V). La 2 iulie 2003, a treia Cameră civilă a Curții de Casație a pronunțat o hotărâre (Monzerian), analizând într-o reverență a jurisprudenței sale anterioare pentru a se conforma hotărârii Curții în cauza Yvon. Curtea de Casație a pronunțat după cum urmează (...) Având în vedere art. 6 alineatul (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Așteptând ca hotărârea atacată (Grenoble, 15 februarie 2002) să stabilească indemnizațiile care revin consorțiilor X, ca urmare a exproprierii în beneficiul Departamentului Drôme de o pajiști care le aparțin în lumina concluziilor de expropriere, expropriere, precum și a celor ale comisarului guvernului; În acest sens, în măsura în care rezultă din dispozițiile articolelor R. 13-32, R. 13-35, R. 13-36 și R. 13-47 din Codul de la. 13-47 privind rolul comisarului de guvern în procedura de stabilire a detașărilor de expropriere și a articolelor 2196 din Codul civil, 38-1 și 39 din Decretul nr. 55-1350 din 14 octombrie 1955 ca acesta, expert și parte la această procedură, să ocupe o poziție dominantă și să beneficieze, în comparație cu la.. ex. expropriet, de un interes în accesul la informațiile relevante publicate în fișierul imobiliar; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . [...] În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 mai 2005 a fost publicat Decretul nr. 2005-467 din 13 mai 2005 de modificare a Codului de proprietate publică pentru motive de interes public și a fost urmat de o circulară în acest sens, din 3 octombrie 2005, publicată în Buletinul Oficial al Ministerului Justiției nr. 100 (1 octombrie - 31 decembrie 2005). Aceste două documente țin seama de Hotărârea Yvonc. Franța menționat anterior, cel de-al doilea menționat în mod expres. Decretul, care ia măsuri pentru a evita anumite confuzii identitare (de a face o distincție clară între comisarul pentru guvern, pe de o parte, și cel care îl exproprie, pe de altă parte) restabilește o procedură împotriva părților și a comisarului pentru guvern, ale cărei concluzii își pierd, în plus, greutatea dominantă, cu atât mai mult cu cât își pierde monopolul de competență. Comisarul guvernului trebuie acum să notifice concluziile sale prin scrisoare recomandată cu cel puțin opt zile înainte de vizitarea locului (articolul R.13-32) pentru a consolida principiul contradicției, iar nerespectarea acestui termen antrenează pentru dl comisar al concluziilor sale, fără a fi examinat în profunzime. În plus, acesta trebuie să menționeze elementele de referință pe care se bazează. De asemenea, i se solicită să precizeze termenii de comparație obținuți din actele de mutație pe care le-a selectat și pe care se bazează. Concluziile sale trebuie să conțină orice indicație privind motivele pentru care elementele nerelevante au fost respinse. Părțile au dreptul de a răspunde în aceleași forme (scrisoarea recomandată cu solicitare de aviz de primire adresată celorlalte părți și comisarului pentru guvern) până în ziua în care a fost încununat. Atât părțile, cât și comisarul pentru guvern pot fi autorizate de către judecător să prezinte în mod public documentele și documentele pe care ar fi fost imposibil să le producă. În ceea ce privește pierderea în greutate a concluziilor comisarului guvernului, aceste concluzii, deși chiar și dl comisar propune o evaluare mai mică decât cea a celui de expropriere, nu mai pot fi anexate la dosar (R.13-35). În plus, nu se poate cere judecătorului să motiveze în mod special respingerea evaluării comisarului (R.13-36). Noua redactare a articolului R.13-28 face posibilă utilizarea unui expert. O simplă motivație a judecătorului este suficientă, atât în primă instanță, cât și în apel. În schimb, nu este necesară nicio reformă în ceea ce privește accesul la fișierul imobiliar deținut pentru păstrarea ipotecar. Accesul gratuit la fișiere este gratuit pentru comisarul guvernului și plătește pentru persoanele fizice și exproprietorii care nu sunt un serviciu de afaceri. Cu toate acestea, tariful rămâne rezonabil: 12 euro, în octombrie 2005, prin rechiziționarea șefului a cinci clădiri și a trei persoane. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea principiului egalității armelor. Reclamantul se plânge de poziția dominantă a comisarului guvernului în procedura care a dus la stabilirea unei părți derizorie pentru exproprierea anumitor parcele care îi aparțin. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În special, reclamantul susține că indemnizațiile sale au fost stabilite în special în lumina concluziilor comisarului guvernului, care este expert și este parte la procedura de expropriere și beneficiază de un avantaj în accesul la informațiile relevante publicate în fișierul imobiliar. Reclamantul subliniază că, în speță, D.D.E. a estimat valoarea căii de atac la 38 874,50 EUR, expertul judiciar desemnat de camera de expropriere a instanței judecătorești la 25 084 EUR și, un alt expert (inginer-consilier maestru) la 66 127,05 EUR. Cu toate acestea, prin acordarea unei despăgubiri, instanțele interne au reținut ca bază suma propusă de comisarul guvernului în concluziile sale, ușor mărită. Curtea amintește că principiul egalității armelor este unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Acesta impune un echilibru corect între părți : Fiecare trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o pun într-o situație de dezavantaj net față de adversarul sau adversarii săi (a se vedea, printre altele, Hotărârea Ankerl c. Elveția din 23 octombrie 1996, Rec., p. 1567-1568, § 38, Nideröst-Huber c. Elveția din 18 februarie 1997, Rec. 1997-I, pp. 107-108, § 23, și Kress c. France [GC], n 39594/98, § 72, CEDH 2001-VI. Curtea amintește că, în Hotărârile sale Yvon c. France 44962/98, 24 aprilie 2003) și Roux c. France 16022/02, 25 aprilie 2006), Curtea a considerat că există, în detrimentul exproprierii, un dezechilibru care nu ține seama de principiul egalității armelor. În Hotărârea Yvon c. Franța , Curtea a considerat incompatibile cu dispoziiile articolului 6 alineatul (1) din Convenie anumite avantaje de care se bucura comisarul guvernului, poziia sa dominantă în cadrul procedurii în calitate de expert în materie și În acest sens, Tribunalul a adăugat că, pentru acest judecător, desemnarea unui alt expert în primă instanță și a unui alt expert în primă instanță, precum și în recurs, cu excepția unor circumstanțe excepționale, faptul că instanța nu era obligată să ia în considerare în același mod ca și concluziile comisarului o expertiză efectuată pe cheltuiala de la mail expropriat, și că nu era obligat să motiveze în mod special respingerea concluziilor comisarului care conținea o evaluare mai mare decât cea reținută de către exproprient. Curtea a reiterat această concluzie în hotărârea Roux c. Franța Curtea nu sesizează în speță nicio încălcare a principiului egalității armelor. Ea constată că în speță se distinge de cauzele Yvon Roux , din moment ce instanța de apel a desemnat un expert pentru a căuta elementele care permit stabilirea valorii de piață a parcelelor expropriate la data hotărârii de expropriere. Este adevărat că este o mare diferență între estimarea făcută de expertul judiciar (25 084 EUR) și cea a comisarului guvernului (337,67 EUR). Cu toate acestea, instanța de apel nu a optat în mod arbitrar pentru una dintre aceste sume. Aceasta și-a întemeiat decizia pe o jurisprudență care pare bine stabilită în acest domeniu, potrivit căreia un teren care oferă acces la mai multe proprietăți care fără aceasta ar fi încastrate, nu are o valoare proprie și nu este probabil să fie despăgubit, în măsura în care unica sa utilizare epuizează întreaga valoare în beneficiul clădirilor pe care le deservește. În plus, Curtea a arătat că valoarea terenului care servește ca teren de cale mai degrabă reprezintă doar 4% din terenurile pe care este expropriată. mai degrabă, Curtea consideră că fâșia reclamantului se analizează ca o critică a deciziilor luate de instanțele interne. Or, în acest sens, Comisia reamintește autorităților naționale și, în special, instanțelor și instanțelor (Tejedor García c. Spania, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, p. 2796, § 31, și Garcίa Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999-I. În cele din urmă, Curtea arată că, ca urmare a hotărârii Yvon , un decret din 13 mai 2005 a modificat Codul de lale expropriere pentru motive de interes public. Acest decret a fost urmat de o circulară din 3 octombrie 2005 care se referă în mod expres la această hotărâre. Scopul acestor texte este de a restabili o procedură contradictorie față de părți și față de comisarul pentru guvern care își pierde acum monopolul și ale cărui concluzii își pierd, de asemenea, greutatea dominantă. Or, această reformă a avut loc după hotărârile Tribunalului din Montpellier, care dispunea de o expertiză și acționează în fond, astfel încât Curtea nu o poate lua în considerare în speță. Cu toate acestea, Comisia remarcă faptul că, la 3 decembrie 2002, competența, care a avut loc în speță la 3 decembrie 2002, ocupă un loc esențial în noul sistem adoptat în 2005 în aplicarea jurisprudenței convenționale. În consecință, instanța este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Santiago Quesada Boštjan Dl Zupančič Moduler Președinte
de la requête n
o
27171/06
présentée par Jean Michel OLIVIER
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 24 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Boštjan M. Zupančič,
président,
Corneliu Bîrsan,
Jean-Paul Costa,
Elisabet Fura-Sandström,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et
de
Santiago Quesada,
greffier de section.
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 juin 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jean Michel Olivier, est un ressortissant français, né en 1961 et résidant à Pomy (Aude). Il est représenté devant la Cour par M
e
Jean Menard Durand, avocat à Béziers.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est propriétaire sur la commune de Pomy des parcelles de terres, cadastrées section B, numéro 49-50-52-54-55-56, sur lesquelles il construisit son chemin pour accéder à sa propriété de la route départementale RD44. Le chemin privatif fut réalisé en 1970 selon un tracé parallèle au chemin communal voisin. Le requérant fut contraint de construire le chemin privatif compte tenu de la dégradation du chemin communal qui était devenu impraticable et rendait sa propriété inaccessible. Une fois construit, le chemin fut provisoirement ouvert à la circulation publique, jusqu’à ce que le chemin communal soit réaménagé. Toutefois, vingt ans plus tard la situation se pérennisa et le chemin privatif s’élargit à la circulation publique. Le requérant décida alors de vendre le chemin privatif à la commune de Pomy en contrepartie d’une indemnisation.
Le 29 juin 2001, une ordonnance d’expropriation fut rendue et le tribunal de grande instance de Carcassonne fut saisi pour la fixation de l’indemnité.
Le 17 septembre 2001, la commune de Pomy saisit le juge de l’expropriation et offrit la somme de 2
215 francs, soit 337,67 euros (EUR). Le requérant contesta cette proposition et sollicita une indemnité de 400
000
francs, soit 60
980 EUR. Le commissaire du gouvernement conclut à une indemnisation conforme à l’offre, soit 337,67 EUR. Il précisait que le terrain était de nature agricole, que l’indemnité d’expropriation afférente à un immeuble ne pouvait être fixée en se basant sur le prix de revient de cet immeuble, que le requérant était devenu propriétaire de ces parcelles par une donation qui les évaluait comme des terres agricoles et qu’un chemin n’avait aucune valeur en soi, mais seulement une valeur d’usage.
Par un jugement du 17 mai 2002, le juge de l’expropriation auprès du tribunal de grande instance fixa à 514,52 EUR le montant des indemnités au titre de l’expropriation des parcelles du requérant, en se fondant sur le barème de la valeur vénale moyenne des terres agricoles en 1999.
Le juge considéra que les terrains, voies de passage, n’ont pas de valeur marchande indépendante des terrains sur lesquels ils sont implantés car ils ne peuvent dans la plupart des cas être vendus séparément. Et tel était bien le cas, en l’espèce. La seule perte directement liée à l’expropriation, c’était le fait de ne plus être le seul à utiliser le chemin. Le fait d’être le seul à pouvoir utiliser un élément d’un bien ne donne pas, en soi, à cet élément de valeur palpable pour le marché, s’il n’y a pas situation privilégiée prise en elle-même, ce qui n’était pas le cas du terrain du requérant. De plus, la surface expropriée ne représentait que moins de 4% des terrains sur lesquels elle était prise. C’était donc à la valeur de terres agricoles que devrait être évalué le chemin exproprié.
Par un arrêt avant dire droit du 3 décembre 2002, la cour d’appel de Montpellier ordonna une mesure d’expertise.
La cour d’appel releva
:
«
Si le dossier comporte des éléments qui permettent d’apprécier la valeur des terrains agricoles, entendus comme des biens de terre faisant, ou susceptibles de faire l’objet d’une exploitation, il n’en comporte en revanche aucun qui permettrait de fixer la valeur des parcelles expropriées qui forment l’assiette d’un chemin aménagé
;
En effet, si M. J.M. Olivier produit une estimation sommaire des travaux pour une somme de 255
000 F qu’il présente comme établie par la D.D.E., cette pièce ne permet cependant pas de vérifier cette origine ni la date à laquelle elle a été établie et il apparaît, en tout état de cause, qu’elle ne concerne que le coût de travaux réactualisés
;
Aucune autre pièce n’est par ailleurs produite et aucun terme de comparaison n’est proposé, ce qui s’explique par la particularité du cas
; cette situation exceptionnelle justifie le recours à une mesure d’expertise
;
»
L’expert rendit son rapport le 11 août 2003. Il notait, entre autres, que depuis la création du chemin par le requérant, la commune avait effectué des travaux importants et assuré l’entretien du chemin depuis 1973.
Le requérant soutenait que les parcelles litigieuses n’avaient pas une valeur de terrain agricole mais celle d’un ouvrage de travaux publics et, par conséquent, il fallait prendre en considération les travaux d’infrastructure qu’il avait réalisés, à savoir la création d’un pont pouvant supporter 30
tonnes, un désenrochement, la création d’une plateforme dans une paroi rocheuse et le terrassement en vue de l’ouverture du chemin privatif. Le requérant sollicita une indemnisation de 66
Le commissaire du Gouvernement demandait à la cour de fixer à 514,52
EUR le montant total des indemnités. Il faisait valoir qu’aucune évaluation de la valeur de création du chemin n’avait été faite, que la Direction départementale de l’équipement (D.D.E.) n’avait aucune compétence pour évaluer un bien, que l’acte de donation des parcelles incluant le chemin mentionnant une valeur globale de 4
421 EUR correspondant à la valeur des terres agricoles, que l’usage du chemin exproprié ne serait pas modifié pour le requérant et que l’expert avait retenu une valeur de reconstitution qui n’était pas susceptible d’être accueillie.
Le 18 janvier 2005, la chambre des expropriations de la cour d’appel de Montpellier confirma le jugement attaqué. Elle s’exprima en ces termes
:
«
Attendu qu’il est de jurisprudence qu’un terrain donnant accès à plusieurs propriétés qui sans lui seraient enclavées, n’a pas de valeur propre et n’est pas susceptible d’être indemnisé, dans la mesure où son seul usage épuise toute la valeur au profit des immeubles qu’il dessert, étant observé au cas présent que l’exproprié gardera un droit d’usage et de passage dans les conditions analogues à celles qui existaient antérieurement et se verra déchargé – même s’il ne s’en chargeait pas en pratique – de son entretien
;
Attendu que la valeur du terrain servant d’assiette au chemin n’est pas discutée
; (...)
»
Le requérant se pourvut en cassation. Dans ses conclusions, il se plaignait de la violation de l’article 6 de la Convention en raison du fait que la fixation de l’indemnité avait été déterminée au vu des conclusions du commissaire du gouvernement, lequel est expert et partie à la procédure d’expropriation, occupe une position dominante par rapport à l’exproprié et bénéficie d’avantages dans l’accès aux informations pertinentes publiées au fichier immobilier.
Par un arrêt du 29 mars 2006, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant par le motif suivant
:
«
Statuant au vu de l’expertise ordonnée afin de rechercher les éléments permettant de déterminer notamment la valeur vénale des parcelles sur lesquelles est situé le chemin exproprié, la Cour d’appel, qui relève que la valeur de ces parcelles n’est pas discutée, a, sans violer l’article 6 § 1 de la Convention (...) souverainement fixé le montant de l’indemnité d’expropriation revenant à Monsieur Olivier.
»
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont exposés et décrits dans l’affaire
Yvon c.
France
(arrêt du 24 avril 2003, n
o
‑
V).
Le 2 juillet 2003, la troisième chambre civile de la Cour de cassation a rendu un arrêt (Monzérian), s’analysant en un revirement de sa jurisprudence antérieure pour se conformer à l’arrêt de la Cour dans l’affaire Yvon. La Cour de cassation a statué comme suit
:
«
(...)
;
Vu l’article 6, alinéa 1er, de la Convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales ;
Attendu que l’arrêt attaqué (Grenoble, 15 février 2002) fixe les indemnités revenant aux consorts X... à la suite de l’expropriation au profit du département de la Drôme d’une parcelle leur appartenant au vu des conclusions de l’expropriant, des expropriés, ainsi que de celles du commissaire du Gouvernement ;
Qu’en statuant ainsi, alors qu’il résulte des dispositions des articles R. 13-32, R. 13-35, R. 13-36 et R. 13-47 du code de l’expropriation relatives au rôle tenu par le commissaire du Gouvernement dans la procédure en fixation des indemnités d’expropriation et des articles 2196 du code civil, 38-1 et 39 du décret n
o
55-1350 du 14 octobre 1955, que celui-ci, expert et partie à cette procédure, occupe une position dominante et bénéficie, par rapport à l’exproprié, d’avantages dans l’accès aux informations pertinentes publiées au fichier immobilier ; qu’en appliquant ces dispositions génératrices d’un déséquilibre incompatible avec le principe de l’égalité des armes, la cour d’appel a violé le texte susvisé ;
(...)
»
Au Journal officiel du 15 mai 2005 parut le décret n
o
2005-467 du 13 mai 2005 portant modification du code de l’expropriation pour cause d’utilité publique. Il fut suivi par une circulaire y relative, du 3 octobre 2005, publiée au bulletin officiel du ministère de la Justice n
o
100 (1
er
octobre au 31
décembre 2005). Ces deux documents tiennent compte de l’arrêt
Yvon c. France
précité, que le second cite expressément.
Le décret, qui prend des mesures pour éviter certaines confusions identitaires (établir une nette distinction entre le commissaire du Gouvernement, d’une part, et l’expropriant et l’évaluateur, d’autre part), rétablit une procédure contradictoire à l’égard des parties et du commissaire du Gouvernement, dont les conclusions perdent en outre leur poids dominant, ce d’autant plus qu’il perd son monopole d’expertise.
Le commissaire du Gouvernement doit désormais notifier ses conclusions par lettre recommandée avec demande d’avis de réception au moins huit jours avant la visite des lieux (article R.13-32) et ceci afin de renforcer le principe de la contradiction. Le non respect de ce délai entraîne pour le commissaire du Gouvernement l’irrecevabilité de ses conclusions, sans examen au fond. Celui-ci doit, en outre, faire état des éléments de référence sur lesquels il s’appuie. Il lui est aussi demandé de préciser les termes de comparaison issus des actes de mutation qu’il a sélectionnés et sur lesquels il s’est fondé. Ses conclusions doivent comporter toute indication sur les raisons pour lesquelles les éléments non pertinents ont été écartés.
Les parties disposent d’un droit de réponse, dans les mêmes formes (lettre recommandée avec demande d’avis de réception adressée aux autres parties et au commissaire du Gouvernement) jusqu’au jour de l’audience. Tant les parties que le commissaire du Gouvernement peuvent être autorisés par le juge à produire à l’audience les pièces et documents qu’il aurait été impossible de produire.
En ce qui concerne la perte du poids dominant des conclusions du commissaire du Gouvernement, ces conclusions, quand bien même le commissaire propose une évaluation inférieure à celle de l’expropriant, n’ont plus à être annexées au dossier (R.13-35). De plus il ne peut être demandé au juge de motiver plus spécialement le rejet de l’évaluation du commissaire (R.13-36).
La nouvelle rédaction de l’article R.13-28 rend désormais possible le recours à un expert. Une simple motivation du juge est suffisante, tant en première instance qu’en appel. Aucune réforme ne s’est en revanche avérée nécessaire quant à l’accès au fichier immobilier détenu à la Conservation des hypothèques. L’accès au fichier est gratuit pour le commissaire du Gouvernement et payant pour les particuliers et les expropriants qui ne sont pas un service de l’Etat. Le tarif reste cependant raisonnable
: douze euros, en octobre 2005, par réquisition du chef de cinq immeubles et de trois personnes.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la violation du principe de l’égalité des armes.
Le requérant se plaint de la position dominante du commissaire du Gouvernement dans la procédure qui a abouti à la fixation d’une indemnité dérisoire pour l’expropriation de certaines parcelles lui appartenant. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, dispose
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Plus particulièrement, le requérant soutient que ses indemnités ont été déterminées au vu notamment des conclusions du commissaire du Gouvernement, lequel est expert et partie à la procédure d’expropriation et bénéficie d’avantages dans l’accès aux informations pertinentes publiées au fichier immobilier.
Le requérant souligne qu’en l’espèce, la D.D.E. a estimé la valeur du chemin à 38
874,50 EUR, l’expert judiciaire désigné par la chambre d’expropriation de la cour d’appel à 25
084 EUR et, un autre expert (ingénieur-conseil maître d’œuvre) à 66
127,05 EUR. Toutefois, en accordant une indemnisation, les juridictions internes ont retenu comme base le montant proposé par le commissaire du Gouvernement dans ses conclusions, légèrement augmenté.
La Cour rappelle que le principe de l’égalité des armes est l’un des éléments de la notion plus large de procès équitable, au sens de l’article 6 §
1 de la Convention. Il exige un «
juste équilibre entre les parties
»
: chacune doit se voir offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son ou ses adversaires (voir, parmi d’autres, les arrêts
Ankerl c. Suisse
, du 23 octobre 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996-V, pp. 1567-1568, § 38,
Nideröst-Huber c. Suisse
, du 18 février 1997,
Recueil
1997-I, pp. 107-108, § 23, et
Kress c. France
[GC], n
o
39594/98, §
La Cour rappelle que dans ses arrêts
Yvon c. France
(n
o
44962/98, 24
avril 2003) et
Roux c. France
(n
o
16022/02, 25
avril 2006), elle a estimé qu’il existait, au détriment de l’exproprié, un déséquilibre méconnaissant le principe de l’égalité des armes.
Dans l’arrêt
Yvon c.
France
, la Cour a jugé incompatibles avec les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention certains avantages dont jouissait le commissaire du Gouvernement, sa position dominante dans la procédure en tant qu’expert en la matière et «
partie à l’instance
», ainsi que l’influence importante qu’il exerçait sur l’appréciation du juge de l’expropriation quant au montant de l’indemnité (§§ 33-37). A cela s’ajoutait l’impossibilité pour ce juge de désigner un autre expert en première instance ainsi qu’en appel, sauf circonstances exceptionnelles, le fait que le juge n’était pas tenu de prendre en compte de la même manière que les conclusions du commissaire une expertise effectuée aux frais de l’exproprié, et qu’il n’était pas obligé de motiver spécialement le rejet de conclusions du commissaire contenant une évaluation supérieure à celle retenue par l’expropriant.
La Cour a réitéré cette conclusion dans l’arrêt
Roux c. France
.
La Cour n’aperçoit en l’espèce aucune violation du principe de l’égalité des armes. Elle note que l’espèce se distingue des affaires
Yvon
et
Roux
, puisque la cour d’appel a désigné un expert aux fins de rechercher les éléments permettant de fixer la valeur vénale des parcelles expropriées à la date du jugement d’expropriation. Il est vrai qu’il existe un grand écart entre l’estimation faite par l’expert judiciaire (25
084 EUR) et celle du commissaire du Gouvernement (337,67 EUR). Toutefois, la cour d’appel n’a pas opté arbitrairement pour l’un des ces montants. Elle a fondé sa décision sur une jurisprudence paraissant bien établie en la matière, selon laquelle un terrain donnant accès à plusieurs propriétés qui sans lui seraient enclavées, n’a pas de valeur propre et n’est pas susceptible d’être indemnisé, dans la mesure où son seul usage épuise toute la valeur au profit des immeubles qu’il dessert. Elle a en outre relevé que la valeur du terrain servant d’assiette au chemin – surface ne représentant que 4% des terrains sur lesquels elle est expropriée – n’était pas discutée.
La Cour estime que le grief du requérant s’analyse plutôt comme une critique des décisions prises par les juridictions internes. Or à cet égard, elle rappelle qu’elle n’a pas pour tâche de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, l’interprétation de la législation interne incombant au premier chef aux autorités nationales et, spécialement, aux cours et tribunaux (
Tejedor
García c. Espagne
, arrêt du 16 décembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VIII, p. 2796, § 31, et
Garcίa Ruiz c.
Espagne
[GC], n
o
30544/96, §
Enfin, la Cour relève que, suite à l’arrêt
Yvon
, un décret du 13 mai 2005 porta modification du code de l’expropriation pour cause d’utilité publique. Ce décret fut suivi d’une circulaire du 3 octobre 2005 qui se réfère expressément à cet arrêt. Ces textes ont pour but de rétablir une procédure contradictoire à l’égard des parties et du commissaire du Gouvernement qui dorénavant perd son monopole d’expertise et dont les conclusions perdent aussi leur poids dominant.
Or cette réforme est intervenue après les arrêts de la cour d’appel de Montpellier ordonnant une expertise et statuant au fond, de sorte que la Cour ne peut pas la prendre en considération en l’espèce. Toutefois, elle note que l’expertise, ordonnée en l’espèce le 3 décembre 2002, occupe une place essentielle dans le nouveau dispositif adopté en 2005 en application de la jurisprudence conventionnelle.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Boštjan M. Zupančič
Greffier
Président