DURAND c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4912/10 prezentate de Louis DURAND împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 7 iunie 2011 într-o Cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 decembrie 2009, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând ca reclamantul, dl Louis Durand, să fie un cetățean francez, născut în 1931 și rezident în Saint-Cyprien. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura principală Prin decretul din 14 aprilie 1995, prefectul Dordognei a declarat de interes public amenajarea unei zone de activitate economică și a autorizat municipalitatea Saint-Cyprien să achiziționeze fie la Õ , fie prin expropriere, clădirile necesare pentru operațiunea avută în vedere. Într-o acțiune înregistrată la 14 iunie 1995 la Tribunalul Administrativ din Bordeaux, reclamantul a anulat la data de 14 aprilie 1995. Prin hotărârea din 2 martie 2000, Tribunalul Administrativ din Bordeaux l-a decăzut pe reclamant din cererea sa. Printr-o hotărâre din 17 iunie 2004, Curtea Administrativă din Bordeaux a confirmat hotărârea. Prin hotărârea din 6 februarie 2006, Consiliul de Stat a respins recursul recurentului împotriva hotărârii din 17 iunie 2004. 2. Procedura în despăgubire la 13 mai 2008, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Paris cu o cerere de condamnare a statului la plata unei despăgubiri (23) 000 EUR (EUR) în despăgubirea prejudiciilor provocate ca urmare a duratei de judecată a cererii sale de anulare a cererii din 14 aprilie 1995. Tribunalul a trimis această cerere în fața Consiliului din 17 iunie 2009 care l-a înregistrat printr-o hotărâre din 14 aprilie 2010, Consiliul de Stat l-a condamnat pe reclamant să plătească suma de 3 000 EUR. După ce a reamintit principiile generale și dreptul justițiabililor de a judeca cererile într-un termen rezonabil, Curtea Supremă își motivează decizia după cum urmează: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durand de cereri în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux între anii 1995 și 2000 ar fi putut justifica, în interesul bunei administrări a justiției, durata de mai mult de patru ani și opt luni după care a fost pronunțată cu privire la cererea sa de anulare a celui de al doilea prefect al Dordognei din 14 aprilie 1995. ; nu rezultă mai mult din liturghie decât cererea de prelungire a termenului pe care domnul Durand l-ar fi formulat în fața Curții Administrative de Apel din Bordeaux la 27 septembrie 2001 a avut un efect dilator, din moment ce municipalitatea Saint-Cyprien nu și-a prezentat memoriul în apărare, după punerea în întârziere a Curții, că la 19 noiembrie 2002 Pe de altă parte, ministrul justiției susține, fără a fi contrazis, că, în ciuda faptului că procedura urmată în fața instanței administrative de apel a fost închisă la 13 martie 2003, domnul Durand însuși a solicitat ca cauza să nu fie înscrisă în rolul unei instanțe la 11 decembrie 2003, întârziend astfel examinarea cererii sale de recurs. ; întrucât a rezultat din cele de mai sus că, în circumstanțele din speță, durata globală de judecată a depășit cu doi ani și opt luni termenul în care cererea de la mai târziu ar fi trebuit să fie judecată în mod rezonabil; (...) Dreptul intern relevant figurează în hotărârea Sartory c. France 40089/07, 24 septembrie 2009). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii administrative pe fond. Pe lângă aceeași dispoziție, reclamantul se plânge de lipsa motivării hotărârilor judecătorești, de a fi victima unei denigrari a justiției și de încălcarea principiului contradictoriei pe motiv că, în fața Consiliului de Justiție, ministrul justiției a prezentat o memorie la care nu a fost atașată nicio piesă (inclusiv cea care conținea mențiunea potrivit căreia ar fi solicitat ca o cauză să nu fie înscrisă în rolul unei instanțe la data de 11 1 din Convenție, care dispune în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Potrivit reclamantului, durata acestei proceduri nu răspunde la cerința termenului rezonabil În acest sens, Curtea amintește jurisprudența sa în cauza Cocchiarella c. Italia ([GC]], 64886/01, § 84, CEDH 2006-V) potrivit căreia, în astfel de cazuri, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă. În speță, constatarea încălcării de către autoritățile naționale nu este controversată, deoarece, în hotărârea sa din 14 aprilie 2010, Consiliul d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (citată la punctul 86-107) în ceea ce privește caracteristicile pe care trebuie să le aibă o acțiune internă pentru a asigura o redresare adecvată și suficientă. Pentru a stabili dacă redresarea încălcării a fost adecvată și suficientă, Curtea examinează durata procedurii de despăgubire, cuantumul eventualei despăgubiri acordate și, dacă este cazul, întârzierea plății respectivei despăgubiri. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu se plânge de durata procedurii de despăgubire care a durat douăzeci și trei de luni. Un astfel de termen, pentru un singur grad de jurisdicție, nu se referă la o celeritate specială, dar pare rezonabil (a contraro Sartory menționat anterior, § 25). De asemenea, aceasta arată că reclamantul nu se plânge de întârzierea efectuării plății despăgubirii. În ceea ce privește suma acordată de către Consiliul de Stat, și anume 3 000 EUR, Curtea constată că aceasta corespunde unei jumătăți din suma pe care o acordă în acest tip de cauză și consideră că aceasta constituie o redresare adecvată (Cocciarrella, citată anterior, § 146 Garino c. Italia (dec.), 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că suma astfel acordată poate fi reținută ca fiind în general adecvată și, prin urmare, aptă să repare încălcarea suferită. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, a unei încălcări a dreptului său de a-și vedea cauza examinată într-un termen rezonabil. Reclamantul se plânge de mai multe încălcări ale dreptului său la un proces și invocă dispoziția convențională menționată anterior. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care Curtea era competentă să cunoască afirmațiile formulate, se propune respingerea acestei părți a cererii, deoarece nu apare nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale nu a fost ridicată. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

4912/10

présentée par Louis DURAND

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 juin 2011 en une Chambre composée de

:

Dean Spielmann,

président,

Elisabet Fura,

Jean-Paul Costa,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Ganna Yudkivska,

Angelika Nußberger,

juges,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 décembre 2009,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Louis Durand, est un ressortissant français, né en 1931 et résidant à Saint-Cyprien.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un arrêté du 14 avril 1995, le préfet de la Dordogne déclara d’utilité publique l’aménagement d’une zone d’activité économique et autorisa la commune de Saint-Cyprien à acquérir soit à l’amiable, soit par voie d’expropriation, les immeubles nécessaires à l’opération envisagée.

Dans un recours enregistré le 14 juin 1995 auprès du tribunal administratif de Bordeaux, le requérant demanda l’annulation de l’arrêté du 14 avril 1995.

Par un jugement du 2 mars 2000, le tribunal administratif de Bordeaux débouta le requérant de sa demande.

Par un arrêt du 17 juin 2004, la cour administrative d’appel de Bordeaux confirma le jugement. Par un arrêt du 6 février 2006, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi du requérant contre l’arrêt du 17 juin 2004.

Le 13 mai 2008, le requérant saisit le tribunal administratif de Paris d’une demande tendant à ce que l’Etat soit condamné à lui verser une indemnité (23

000 euros (EUR)) en réparation du préjudice né du fait de la durée de jugement de sa demande d’annulation de l’arrêté du 14 avril 1995. Le tribunal renvoya cette demande devant le Conseil d’Etat qui l’enregistra le 17 juin 2009.

Par un arrêt du 14 avril 2010, le Conseil d’Etat condamna l’Etat à payer au requérant la somme de 3

000 EUR. Après avoir rappelé les principes généraux et le droit des justiciables à ce que les requêtes soient jugées dans un délai raisonnable, la haute juridiction motiva sa décision comme suit

:

«

Considérant qu’il ne résulte pas de l’instruction que la multiplication par M.

Durand de demandes devant le tribunal administratif de Bordeaux entre les années 1995 et 2000 ait pu justifier, dans un souci de bonne administration de la justice, la durée de plus de quatre ans et huit mois au terme de laquelle il a été statué sur sa demande d’annulation de l’arrêté du préfet de la Dordogne du 14 avril 1995

; qu’il ne résulte pas davantage de l’instruction que la demande de délai supplémentaire que M.

Durand aurait formulée devant la Cour administrative d’appel de Bordeaux le 27

septembre 2001 ait eu un effet dilatoire, dès lors que la commune de Saint-Cyprien n’a produit son mémoire en défense, après mise en demeure de la Cour, que le 19

novembre 2002

; qu’en revanche, le ministre de la justice soutient, sans être contredit, qu’alors que l’instruction de la procédure suivie devant la cour administrative d’appel avait été clôturée le 13 mars 2003, M. Durand a lui-même demandé que l’affaire ne soit pas inscrite au rôle d’une audience le 11 décembre 2003, retardant ainsi l’examen de sa requête d’appel

; considérant qu’il résulte de ce qui précède que, dans les circonstances de l’espèce, la durée globale de jugement a excédé de deux ans et huit mois le délai dans lequel la demande de l’intéressé aurait dû être raisonnablement jugée

; (...)

».

B.

Le droit interne pertinent

Le droit interne pertinent figure dans l’arrêt

Sartory c. France

(n

o

40589/07, 24 septembre 2009).

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure administrative au fond.

2.

Sous l’angle de la même disposition, le requérant se plaint de l’absence de motivation des décisions de justice, d’être victime d’un déni de justice et de la violation du principe du contradictoire au motif que devant le Conseil d’Etat, le ministre de la justice avait produit un mémoire auquel n’était joint aucune pièce (dont celle contenant l’allégation selon laquelle il aurait demandé que l’affaire ne soit pas inscrite au rôle d’une audience le 11

décembre 2003).

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure administrative au fond et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, lequel dispose en ses parties pertinentes

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Selon le requérant, la durée de cette procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1.

Avant d’examiner la question de savoir s’il y a eu en l’espèce violation de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour doit d’abord examiner si le requérant peut continuer à se prétendre «

victime

» au sens de l’article 34 de la Convention après avoir exercé le recours en réparation précité.

A cet égard, la Cour rappelle sa jurisprudence dans l’affaire

Cocchiarella c.

Italie

([GC)], n

o

64886/01, § 84, CEDH 2006-V) selon laquelle dans ce genre d’affaires il appartient à la Cour de vérifier, d’une part, s’il y a eu reconnaissance par les autorités, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention et, d’autre part, si le redressement peut être considéré comme approprié et suffisant.

En l’espèce, le constat de violation par les autorités nationales ne prête pas à controverse puisque, dans son arrêt du 14 avril 2010, le Conseil d’Etat a considéré que le droit du requérant à un délai raisonnable de jugement avait été méconnu.

Quant à la seconde condition, à savoir un redressement approprié et suffisant, la Cour se réfère à ce qu’elle a énoncé dans l’arrêt

Cocchiarella c.

Italie

(précité, §§ 86-107) quant aux caractéristiques que doit avoir un recours interne pour apporter un redressement approprié et suffisant. Afin de déterminer si le redressement de la violation était approprié et suffisant, la Cour se livre à un examen de la durée de la procédure d’indemnisation, du montant de l’indemnisation éventuellement accordée ainsi que, le cas échéant, du retard dans le paiement de ladite indemnité.

La Cour note que le requérant ne se plaint pas de la durée de la procédure indemnitaire qui a duré vingt-trois mois. Un tel délai, pour un seul degré de juridiction, n’est pas révélateur d’une célérité particulière mais apparaît raisonnable (

a contrario

,

Sartory

précité, § 25). Elle relève également que le requérant ne se plaint pas du retard dans le paiement de l’indemnisation.

En ce qui concerne la somme octroyée par le Conseil d’Etat, à savoir 3

000 EUR, la Cour constate qu’elle correspond à la moitié de ce qu’elle octroie dans ce type d’affaire et estime qu’elle constitue un redressement adéquat (

Cocciarrella

, précité, § 146

;

Garino c. Italie

(déc.), n

os

16605/03, 16641/03 et 16644/03, 18 mai 2006). Eu égard à ce qui précède, la Cour considère que la somme ainsi accordée peut être retenue comme globalement adéquate et de ce fait apte à réparer la violation subie. Le requérant ne peut plus dès lors se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, d’une violation de son droit à voir sa cause examinée dans un délai raisonnable.

2.

Le requérant se plaint de plusieurs violations de son droit à un procès et invoque la disposition conventionnelle précitée.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où la Cour était compétente pour connaître des allégations formulées, il est proposé de rejeter cette partie de la requête car aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles n’a été relevée.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Greffière

Président