XD. c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE

a requisiției nr. 48189/08

prezentată de Xd.

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), ședință la 22 februarie 2011 într-o cameră compusă din:

Dean Spielmann,

președinte,

Jean-Paul Costa,

Boštjan M. Zupančič,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ann Power,

Angelika Nussberger,

judecători,

și Stephen Phillips,

grefier adjoint de secțiune,

Având în vedere requisiția sus-menționată introdusă la 8 octombrie 2008,

Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât conform articolului 39 din regulamentul Curții,

Având în vedere decizia de a trata cu prioritate requisiția conform articolului 41 din regulamentul Curții.

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și acelea prezentate în răspuns de reclamantă,

După deliberare, redă următoarea decizie:

PRIVIND FAPTELE

Reclamanta, Xd., este o cetățeană de origine kosovară, născută în 1976 și rezidind la Toulouse. Președintele camerei a anunat cererea de nedivulgare a identității sale formulate de reclamantă (art. 47 § 3 din regulament). Ea este reprezentată înaintea Curții de către Doamna P.-M. Bonneau, avocat la Toulouse. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de agentul seu, Doamna E. Belliard, directoare a afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanta este originară unei familii din Kosovo, foarte atașată regimului politic pus în vigoare de Slobodan Milosevic. După moartea părinților săi în 1998 și 2000, ea credea că găsise locul de muncă dar de fapt ar fi fost vândută de un proxenet la o rețea de prostitucție.

Reclamanta a sosit în Franța în ianuarie 2001. Ea lucra în secret ca prostituată. În 2003, a fost obiectul a două rețineri pentru ședere iregulată și racolaj activ. În executare a unui ordin prefectoral de readmisie la frontieră, a fost redirecționată către Pristina.

Înaintea Curții, reclamanta explică că rețeaua de prostitucție din care făcea parte avea cunoștință despre readmisia sa la Kosovo datorită legăturilor strânse pe care le întreținea cu poliția. La sosire la loc, nu știind unde să meargă, reclamanta a luat un taxi pentru a se duce la un hotel. Șoferul a dus-o în altă locație unde mai mulți bărbaț, inclusiv polițiști, o așteptau și au violat-o în grup înainte de a o abandona pe jos. Reclamanta a încercat atunci să fugă din Kosovo.

De întoarcere în Franța, a fost obiect a unui control de identitate de polițiști în decembrie 2003 în timp ce ieșea dintr-o mașină la locul unde avea obiceiul să se prostitueze. Observând cu ocazia aceasta că era în situație iregulată, polițiștii au reținut-o și un nou ordin de readmisie la frontieră a fost luat la adresa sa. Reclamanta a fost plasată în retenție administrativă. Judecătorul libertăților și detenției a refuzat de a prelungi menținerea în retenție cu motivul că controlul de identitate era viciat de o iregularitate manifestă. A fost deci eliberată, dar procuratura Toulouse a urmărit-o pentru racolaj și ședere iregulată.

La 20 iulie 2004, reclamanta depuse o cerere de azil la biroul francez de protecție al refugiaților și apatrizi (OFPRA) invocând art. 3 din Convenție. În cererea sa, ea susținea că ea și mama sa fuseră maltratate și violentate de membri extremiști ai armatei de eliberare Kosovo (UCK), care omorâseră tatăl seu în 1998. Ea precizează că s-a refugiat atunci în Macedonia cu fratele seu unde a fost umilită din cauza originilor etnice. De întoarcere la Kosovo la sfârșitul conflictului, fratele seu găsi refugiu într-o familie sârbă și ea însăși a mers să lucreze la Pristina. Ea precizează că a fost violentată de angajatorul seu, ceea ce ar fi forțat-o să plece din Kosovo în 2001. Nevorbind limba franceză, nu a putut cere azil în Franța la sosire și a fost constrânsă să se prostitueze înainte de a fi expulzată către țara sa de origine în 2003. Ea indica că nefiind vreo existență legală la Kosovo și fiind declarată decedată de către serviciile consulare ale țării sale, ar fi hotărât să se întoarcă în Franța.

Reclamanta a fost convocată de două ori, la 11 august și 2 septembrie 2004 la un interviu cu un ofițer de protecție dar nu s-a prezentat. După ce a constatat această carență, biroul a respins cererea la 21 septembrie 2004 cu motivul că declarațiile scrise nedatate, vagi și succinte, nu conțin niciun element apt să susțină spusele reclamantei și că aceasta nu produsese, în susținerea cererii, niciun document apt să confirme atât identitatea cât și locul de origine și proveniență.

Reclamanta a fost din nou reținută de polițiști la domiciliul sau la 9 iunie 2004. Prefectura încercă să pună în executare ordinul de readmisie la frontieră și plasă reclamanta în retenție administrativă. Reclamanta sesizează tribunalul administrativ în suspendare a acestei puneri în executare susținând că din cauza urmăririlor penale intentate împotriva sa, era convocată înaintea tribunalului penal. Tribunalul a admis cererea la 11 iunie 2004. A suspendat executarea ordinului, anulă plasarea în retenție a reclamantei și i-a eliberat o autorizație provizorie de ședere până la pronunțarea tribunalului.

Reclamanta a fost achitată de tribunalul penal la 5 august 2005 pentru infracțiunile care i se imputau. Judecătorii au confirmat nulitatea controlului de identitate.

Autorizația provizorie de ședere care i fusese eliberată până la pronunțarea tribunalului a fost reînnoită de trei luni în trei luni până la primăvara 2008.

Entre-timp, o investigație judiciară fusese deschisă la instanța unui judecător de instrucție al tribunalului de mare instanță de Toulouse ca urmare a unei plângeri cu constituire de parte civilă pentru proxenetism depuse de o altă prostituată. Investigația a relevat existența unei rețele de proxenetism dirijată de doi cetățeni albanezi, X. și soția sa, acționând din Ucraina.

O comisie rogatorie internațională a fost dată pentru a cere autorităților ucrainiene să investigheze pe teritoriul lor cu privire la această rețea. Soția lui X. a fost găsită asasinată și acesta a fugit.

Reclamanta a fost audiată la 8 februarie 2005 în cadrul acestei investigații judiciare. În mărturie a pus în cauză mai mulți oameni de origine albaneză ca având jucat un rol în supravegherea prostituatelor la Toulouse.

Instrucțiunea nu a permis de a identifica formal nici de a reține pe persoanele puse în cauză, de sorte că o ordonanță de neluare în considerare a fost pronunțată de judecătorul de instrucție responsabil cu investigația la 23 august 2005.

Reclamanta se prevălu de dispozițiile articolului L. 316-1 din codul intrării și șederii străinilor (CESEDA) permițând persoanelor care mărturisiseră împotriva proxeneților lor să ceară beneficiul unui titlu de ședere pe teritoriu. Potrivit reclamantei, prefectura acordă această protecție temporară celorlalte prostituate care toate aveau un certificat de cerere de titlu de ședere, dar refuza reclamantei deoarece aceasta, fiind plasată în retenție administrativă la 9 iunie 2004 și eliberată de tribunalul administrativ la 11 iunie următor, avusese o autorizație provizorie de ședere și nu un certificat de cerere de titlu de ședere.

Prefectura i-a notificat un ordin portând obligația de a pleca din teritoriu la 22 ianuarie 2008.

Reclamanta a contestat ordinul înaintea tribunalului administrativ de Toulouse care a respins cererea la 27 mai 2008. A constatat că cererea de azil a reclamantei fusese respinsă de OFPRA și că ea nu justifica, ținând seama de elementele produse, că ar fi personal expusă unor riscuri grave în caz de întoarcere în țara sa. Reclamanta sesizează curta administrativă de apel a unui recurs împotriva acestui jugement. În memoriul seu, se plângea de neaplicare la adresa sa a articolului L. 316-1 din CESEDA, și invoca articolele 3 și 8 din Convenție.

Printr-o hotărâre la 17 februarie 2009, curta administrativă de apel de Bordeaux confirmă prima instanță. Ea consideră pe de o parte că la data ordinului contestat, reclamanta nu putea mai beneficia de articolul L. 316-1 din CESEDA deoarece procedura penală se încheiase printr-o neluare în considerare și, pe de altă parte, că ea nu justifica să fie suficient expusă unor riscuri contrare Convenției în caz de readmisie către țara sa de origine.

La 24 septembrie 2008, reclamanta a fost reținută la domiciliu și imediat plasată în centru de retenție. Printr-o ordonanță pronunțată la 26 septembrie 2008, judecătorul libertăților și detenției a refuzat de a prelungi retenția sa și a atribuit-o la reședință, cu motivul că prezenta suficiente garanții de reprezentare. În recurs al prefectului, curta de apel Toulouse a infirmat această ordonanță și ordonă din nou plasare în retenție a reclamantei. Aceasta a ținut voluntar la această decizie și s-a dus de bună voie la centrul de retenție. Ea și-a manifestat de mai multe ori dorința de a fi readmisă la Belgrad și nu la Kosovo, unde susținea că are frică să se întoarcă. Procedura de readmisie către Kosovo s-a continuat.

La 9 octombrie 2008, Curte hotărî de a indica guvernului francez, în aplicare articolului 39 din regulament, că era de dorit de a nu readmite reclamanta către Kosovo pe durata procedurii înaintea Curții.

B.

Dreptul intern și internațional relevant

1.

Codul intrării și șederii străinilor și dreptul de azil

Articolul L. 316-1

„Cu excepția cazului în care prezența sa constituie o amenințare la ordinea publică, un carnet de ședere temporară portând mențiunea „viață privată și familială" poate fi livrat unui străin care depune plângere împotriva unei persoane pe care o acuză de a fi comis la adresa sa infracțiuni [referitoare la traficul de ființe omenești] sau mărturisește într-o procedură penală privind o persoană urmărită pentru aceleași infracțiuni (...). Acest carnet de ședere temporară deschide dreptul la exercitarea unei activități profesionale.

În caz de condamnare definitivă a persoanei puse în cauză, un carnet de rezident poate fi livrat străinului care depusese plângere sau mărturisise.

"

2.

Cu privire la situația la Kosovo

Potrivit raportului 2010 cu privire la traficul de ființe omenești, publicat la 14 iunie 2010 de departamentul de Stat american:

„Kosovo este țară de sursă, tranzit și destinație pentru femei și copii care sunt subiecți ai traficului de ființe omenești, în special prostitucție forțată, și copii în cerșetorie forțată. Majoritatea victimelor străine a prostitucției forțate sunt tinere femei din Europa de Est inclusiv Moldova, Albania, Bulgaria și Serbia. Femeile și copiii din Kosovo sunt subiect a prostitucției forțate în Kosovo și de asemenea în țări de pe tot continentul european.

(...)

Guvernul Kosovei nu se conformează în totalitate cu standardele minime pentru eliminarea traficului; cu toate acestea, depune eforturi importante pentru aceasta. Guvernul condamnă un număr crescut de infractori ai traficului și a desfășurat eforturi critice de sensibilizare pentru a preveni traficul în perioada raportării. Cu toate acestea, nu a atribuit sancțiuni adecvate traficantului condamnat; multe sentințe erau sub minimul legal prescris prin legea sa a traficului. De altfel, majoritatea infractorilor de trafic condamnați fuseră eliberați pe apel în 2009. Tehnicile inadecvate de identificare a victimei continuă să obstrucționeze capacitatea guvernului de a detecta și proteja victimele traficului.

"

Raportul 2009 al Amnesty International cu privire la Kosovo conține următoarele pasaje:

„Violență împotriva femeilor și fetelor

Un nou Plan de luptă contra traficului de ființe omenești a fost adoptat în iulie (...). Serviciul de poliție Kosovo a raportat o creștere a numărului victimelor traficului intern. Suspecții nu erau în general urmăritori, în timp ce femeile victime ale traficului continuau să fie arestate pentru prostitucție.

Comitetul pentru drepturile economice, sociale și culturale a constatat în noiembrie că violența familială era foarte răspândită la Kosovo, că proporția urmăririlor inițiate și condamnărilor pronunțate era mică și că victimele nu beneficiau de nicio ajutor nici protecție demnă de acest nume.

"

PREȚUL

Invocând articolele 3 și 4, și în esență art. 2 din Convenție, reclamanta susține că riscă să sufere maltratament în caz de readmisie către Kosovo, din faptul în special al rolului jucat în procedura judiciară vizând cetățeni albanezi. Ea adaugă că refuzul autorităților franceze de a-i aplica dispozițiile articolului L. 316-1 din CESEDA, chiar dacă colaborarea sa la demontarea unei rețele internaționale de trafic de ființe omenești nu este contestată, a dus la excluderea din piața forței de muncă și a contribuit la precarizarea situației. Readmisia sa la Kosovo este echivalentă, după ea, cu a o face să se reîntoarecă în rețea de trafic de ființe omenești, care este o formă de sclavie. Ea subliniază că mai mulți alți oameni angajați într-o procedură judiciară conexă vizând demontarea unei rețele de trafic de ființe omenești obținuseră un titlu de ședere.

Invocând art. 8 din Convenție, ea se plânge că readmisie către Kosovo, unde niciun membru al familiei rezidă și unde nu dispune de niciun locuințe, în timp ce explicit ceruse să fie readmisă la Belgrad, încalcă dreptul seu la a duce o viață privată și familială normală.

Invocând art. 13 din Convenție, combinat cu art. 3 din aceasta, reclamanta susține că în caz de executare a măsurii de readmisie, ar fi fost privată de orice recurs efectiv.

CU PRIVIRE LA DREPT

1.

Reclamanta consideră că executare readmisiei sale către Kosovo ar expune-o unui risc de tratamente contrare articolelor 2 și 3 din Convenție, redate după cum urmează:

art. 2

„(...) Dreptul oricărei persoane la viață este protejat de lege. Moartea nu poate fi infligată cuiva intenționat, decât în executare a unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care delictul este pedepsit cu această pedeapsă de lege.

"

art. 3

„Nicio persoană nu poate fi supusă torturii nici pedeapselor sau tratamentelor inhumane sau degradante.

"

Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate trase de neepuizare a căilor de atac interne în măsura în care reclamanta nu s-a prezentat la convocări înaintea OFPRA și deci nu permise oficiului să se pronunțe favorabil la cererea de azil. El observă de asemenea că reclamanta nu contestă decizia de respingere a cererii de azil înaintea curții naționale dreptul de azil (CNDA) în timp ce acest recurs era suspensiv și că nu contestă hotărârea pronunțată la 17 februarie 2009 de curta administrativă de apel de Bordeaux înaintea Consilului de Stat. El consideră în consecință că reclamanta, care dispunea de recourse juridictionale eficace și disponibile, nu le epuizase și nu pusese autoritățile naționale în măsură de a corecta încălcările susținute.

Guvernul consideră de asemenea că prețul este în mod evident prost fondat în măsura în care reclamanta prezentase cerere de azil doar în iulie 2004 în timp ce sosise în Franța în 2001 și se întoarcase în decembrie 2003 după readmiterea o prima dată către Pristina. El observă deci că cererea a fost prezentată șapte luni după readmiterea reclamantei pe teritoriu și în timp ce era din nou urmărită pentru ședere iregulată. Guvernul constată că reclamanta nu produsese înaintea OFPRA niciun element de dovadă permițând susținerea conținutului cererii de azil și că în decizie, biroul observa că nu furnizează niciun document permițând confirmarea identității sau locului de origine. El observă de asemenea că jurisdicțiile administrative, care aveau să examineze de două ori acuzațiile de maltratament în caz de readmisie a reclamantei, estimaseră de fiecare dată că nu exista niciun element în situația personală care probând că putea fi expusă unui asemenea risc.

Reclamanta susține că din cauza participării la demontarea rețelei de prostitucție din care făcea parte și executare unei comisii rogatoare la străinătate vizând persoană la cap acestei rețele, ar fi expusă unui risc de maltratament în caz de întoarcere în țara sa de origine. Ea precizează că familiile altor prostituate trăind în Ucraina au primit amenințări ca urmare a investigațiilor poliției.

Ea pretinde de asemenea că este ca urmare a unei erori manifeste de apreciere din partea autorităților administrative că nu putea beneficia de titlu de ședere pe temei articolul L. 316-1 din CESEDA.

Curte nu estimează necesar de a rezolva chestiunea epuizării căilor de atac interne deoarece acest preț este în orice caz inadmisibil din următoarele motive.

Înainte de orice, Curte constată că articolul L. 316-1 din CESEDA prevede posibilitatea livrării unui carnet de ședere străinului care depusese plângere pentru infracțiuni referitoare la traficul de ființe omenești. Se trece o simplă posibilitate și nu obligație legală. Ea observă de asemenea că curta administrativă de apel de Bordeaux consideră că reclamanta nu putea pretinde beneficiul dispozițiilor din articolul menționat cu motivul că ordinul prefectoral din 22 ianuarie 2008 era posterior ordonanței de neluare în considerare care fusese pronunțată de judecătorul de instrucție în 2005. În orice caz, Curte reamintește că nu-i aparține de a substitui autorităților interne cu privire la chestiunea dacă reclamanta ar fi trebuit sau nu beneficia unor asemenea titlu de ședere, chestiune intrând în aprecierea suverană autorităților naționale. Ea reamintește de altfel că Convenția nu garantă dreptul unui străin de a intra și ședea în țara alegerii (vezi

Moustaquim c. Belgia

, 18 februarie 1991, seria A nr. 193).

Cu privire la situația femeilor victime ale traficului de ființe omenești la Kosovo, Curte iau notă a concluziilor rapoartelor emanând din surse internaționale fiabile (vezi partea „Texte și documente internaționale" de mai sus), raportând eforturi din partea autorităților kosovare, dar în larg insuficiente pentru asigurare siguranța victimelor rețelelor de prostitucție. Ea subliniază că situația acestor femei la Kosovo este, de la sine, preocupantă. Se pune cu toate acestea întrebarea dacă situația personală a reclamantei este susceptibilă, în caz de readmisie, a o expune unui risc real de a suferi tratamente inhumane sau degradante.

În cazul de speță, Curte constată că narația prezentată de reclamantă este în particular succintă. De altfel, observă că reclamanta dăduse mai multe versiuni ale narației sale în cursul procedurii (vezi, mutatis mutandis,

A.M. c. Franța

(dec.), nr. 20341/08, 12 octombrie 2010). De fapt, în narația la OFPRA în 2004, ea susținea că singură hotărâse plecarea o prima dată din Kosovo în 2001, din cauza violenței săvârșite de angajatorul. Înaintea Curții, reclamanta explică că credea că găsise locul de muncă la Kosovo dar că de fapt fusese vândută de un proxenet la rețea de prostitucție acționând în Franța.

De asemenea, la narația la OFPRA, preciza plecat o a doua oară din Kosovo în 2003 deoarece nu avea vreo existență legală în țara și era declarată decedată de către serviciile consulare. Cu toate acestea, această versiune nu a fost reluată înaintea Curții deoarece reclamanta pretinde a fi fost dusă de unui șofer de taxi la o locație unde mai mulți bărbaț, inclusiv polițiști, ar fi violat-o în grup.

Dacă ambele versiuni coincid cu privire la date și locuri, ele diverg categoric cu privire la motivele fricilor invocate. Deci, Curte estimează că reclamanta a eșuat să demonstreze existența unui risc real, personal și curent căruia ar fi expusă pe teritoriul kosovar.

La lumina ce precede, acest preț trebuie respins ca fiind în mod evident prost fondat, în aplicare art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

2.

Reclamanta estimează că decizia prefectului refuzării sa beneficiu dispozițiilor articolului L. 316-1 din CESEDA, în timp ce contribuise la demontarea unei rețele de trafic de ființe omenești, a împiedicat-o sa aibă acces la piață forței de muncă franceze și a constrâns-o să se prostitueze pe teritoriu pentru a-și subzista nevoile. Ea teme de asemenea ca readmisia sa către Kosovo nu o expună unui risc de a se reîntoarecă într-o rețea de prostitucție din care va deveni sclava. Ea invocă art. 4 din Convenție care se citește după cum urmează:

„

1.

Nicio persoană nu poate fi ținută în sclavie nici în servitute.

2.

Nicio persoană nu poate fi obligată să îndeplinească o muncă forțată sau obligatorie (...).

"

Guvernul observă că acest preț a fost prezentat o prima oară înaintea Curții deoarece nu fusese niciodată ridicat înaintea jurisdicțiilor administrative în cursul procedurii contestării obligației de a pleca din teritoriu. El concluzionează la inadmisibilitate acestui preț pentru neepuizare a căilor de atac interne.

Reclamanta nu prezintă nicio observație privind epuizarea căilor de atac interne. Ea reafirmă că decizia prefectului refuzării ei titlu de ședere permițând-o lucra pe teritoriu a constrâns-o să se prostitueze, ce asimileaza la muncă forțată.

Curte constată, similar Guvernului, că acest preț nu fusese ridicat, chiar în esență, înaintea jurisdicțiilor interne, fie cerere de azil prezentată înaintea OFPRA fie recurs înaintea tribunalului administrativ împotriva ordinului portând obligația de a pleca din teritoriu.

Din aceasta căile de atac interne nu fuseseră epuizate privitor la acest preț și se cuvine respingerea în aplicare art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

3.

Reclamanta estimează că readmisia sa către Kosovo ar fi încalcă dreptul la respectul vieții familiale. Ea invocă art. 8 din Convenție care se citește după cum urmează:

„

1.

Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale, domiciliu și corespondenței.

2.

Nu poate exista ingerință autorității publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care ingerință este prevăzută de lege și constituie măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, siguranță publică, bine-stării economice țării, apărare ordinii și prevenție infracțiuni penale, protecție sănătății sau moralei, sau protecție drepturi și libertăți altora.

"

Guvernul estimează că acest preț este în mod evident prost fondat deoarece reclamanta nu justifica vreo viață familială pe teritoriul francez și nu aduce dovada că ar fi în imposibilitate de a avea viață familială în caz de readmisie către Kosovo.

Reclamanta nu prezintă nicio observație în răspuns la acelea ale Guvernului. Ea declară pur și simplu preferință de a fi readmisă la destinație Belgrad.

Curte se limitează constatare că în speță, Franța încercă pusă în executare măsură readmisie reclamantei la Kosovo și deci trebuie să se atașeze examinare dacă măsură citată ar încalca viață familială reclamantei.

Curte constată că în speță, din dosaru nu rezultă că reclamanta dispune vreo legătură familială pe teritoriul francez. În absență legări familiale în țara gazduire, Curte constată că acest preț este în mod evident prost fondat.

Din aceasta trebuie respins în aplicare art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

4.

Reclamanta se plânge de caracter nonsuspensiv procedurii înaintea curții administrative de apel și invocă articolele 3 și 13 din Convenție combinate. Aceasta din urmă dispoziție se citește după cum urmează:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție încălcate, are dreptul octroi recours efectiv înaintea instanță națională, chiar dacă încălcare ar fi fost săvârșit persoane acționând în exercitarea funcțiilor oficiale.

"

Guvernul observă că reclamanta explicit ridicase, înaintea autorităților naționale, prețul tras art. 3 din Convenție și că autoritățile răspundeseră manieră precisă și argumentată. El subliniază de asemenea că reclamanta absținuse saisire CNDA acest preț și concluzionează defect manifest fondament.

Reclamanta subliniază că fără intervenție Curții și aplicare măsură provizorie în speță, nu ar fi fost în măsură sesiza curta administrativă apel recours împotriva judecății tribunalului administrativ.

Curte reamintește că art. 13 din Convenție se aplică doar în prezență acuzații încălcări Convenție constituind griefs apărătoare sens jurisprudența (vezi în special

Rotaru c. România

[GC], nr. 28341/95, § 67, CEDO 2000-V). Cu toate acestea, Curte concluzionând anterior că prețul tras art. 3 din Convenție era în mod evident prost fondat, din aceasta această parte requisiției trebuie respinsă în mod evident prost fondată, în aplicare art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curte, cu majoritate,

Declară

requisiția inadmisibilă.

Stephen Phillips

Dean Spielmann

Grefier adjoint

Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

48189/08

présentée par Xd.

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 22 février 2011 en une chambre composée de

:

Dean Spielmann,

président,

Jean-Paul Costa,

Boštjan M. Zupančič,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ann Power,

Angelika Nussberger,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 octobre 2008,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article

39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour.

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, Xd., est une ressortissante d’origine kosovare, née en

1976 et résidant à Toulouse. Le président de la chambre a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par la requérante (article

47

§

3 du règlement). Elle est représentée devant la Cour par M

e

P.

‑

M.

Bonneau, avocat à Toulouse. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est originaire d’une famille du Kosovo, très attachée au régime politique mis en place par Slobodan Milosevic. Après la mort de ses parents en 1998 et 2000, elle croyait avoir trouvé du travail mais aurait en réalité été vendue par un proxénète à un réseau de prostitution.

La requérante arriva en France en janvier 2001. Elle travailla de manière clandestine comme prostituée. En 2003, elle fit l’objet de deux

interpellations pour séjour irrégulier et racolage actif. En exécution d’un arrêté préfectoral de reconduite à la frontière, elle fut renvoyée vers Pristina.

Devant la Cour, la requérante explique que le réseau de prostitution auquel elle appartenait avait connaissance de son retour au Kosovo en raison des liens étroits qu’il entretenait avec la police. A son arrivée sur place, ne sachant pas où aller, la requérante a emprunté un taxi pour se rendre dans un hôtel. Le chauffeur l’a conduite dans un autre endroit où plusieurs hommes, dont des policiers, l’attendaient et l’ont violée collectivement avant de l’abandonner au sol. La requérante a alors cherché à fuir le Kosovo.

De retour en France, elle fit l’objet d’un contrôle d’identité par des policiers en décembre 2003 alors qu’elle sortait d’une voiture à l’endroit où elle avait l’habitude de se prostituer. S’apercevant à cette occasion qu’elle était en situation irrégulière, les policiers l’interpellèrent et un nouvel arrêté de reconduite à la frontière fut pris à son encontre. La requérante fut placée en rétention administrative. Le juge des libertés et de la détention refusa de prolonger son maintien en rétention au motif que le contrôle d’identité était entaché d’une irrégularité manifeste. Elle fut donc remise en liberté, mais le parquet de Toulouse la poursuivit pour racolage et séjour irrégulier.

Le 20 juillet 2004, la requérante déposa une demande d’asile auprès de l’office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA) en invoquant l’article 3 de la Convention. Dans sa demande, elle fit valoir qu’elle et sa mère furent maltraitées et violentées par des membres extrémistes de l’armée de libération du Kosovo (UCK), lesquels ont tué son père en 1998. Elle précise qu’elle s’est alors réfugiée en Macédoine avec son frère où elle fut humiliée en raison de ses origines ethniques. De retour au Kosovo à la fin du conflit, son frère a trouvé refuge dans une famille serbe et elle-même est allée travailler à Pristina. Elle précisa avoir été violentée par son employeur, ce qui l’aurait poussée à quitter le Kosovo en

La requérante fut convoquée à deux reprises, les 11 août et 2

septembre 2004 à un entretien avec un officier de protection mais ne se présenta pas. Après avoir relevé cette carence, l’office rejeta sa demande le 21

septembre 2004 au motif que les déclarations écrites non datées, floues et succinctes, ne contiennent aucun élément de nature à accréditer les dires de la requérante et que celle-ci n’avait produit, à l’appui de sa demande, aucun document de nature à confirmer tant son identité que son lieu d’origine et de provenance.

La requérante fut à nouveau interpellée par les policiers à son domicile le 9

juin 2004. La préfecture tenta de mettre à exécution l’arrêté de reconduite à la frontière et plaça la requérante en rétention administrative. La requérante saisit le tribunal administratif en suspension de cette mise à exécution en faisant valoir qu’en raison des poursuites pénales intentées contre elle, elle était convoquée devant le tribunal correctionnel. Le tribunal fit droit à sa demande le 11 juin 2004. Il suspendit l’exécution de l’arrêté, annula le placement en rétention de la requérante et lui fit délivrer une autorisation provisoire de séjour jusqu’à ce que le tribunal ait statué.

La requérante fut relaxée par le tribunal correctionnel le 5 août 2005 pour les infractions qui lui étaient reprochées. Les juges confirmèrent la nullité du contrôle d’identité.

L’autorisation provisoire de séjour qui lui avait été délivrée jusqu’à ce que ce tribunal se prononce fut renouvelée de trois mois en trois

mois jusqu’au printemps 2008.

Entre-temps, une information judiciaire avait été ouverte auprès d’un juge d’instruction du tribunal de grande instance de Toulouse à la suite d’une plainte avec constitution de partie civile pour proxénétisme déposée par une autre prostituée. L’enquête révéla l’existence d’un réseau de proxénétisme dirigé par deux ressortissants albanais, X. et son épouse, agissant depuis l’Ukraine.

Une commission rogatoire internationale fut délivrée pour demander aux autorités ukrainiennes d’enquêter sur leur territoire à propos de ce réseau. L’épouse de X. fut retrouvée assassinée et ce dernier prit la fuite.

La requérante fut auditionnée le 8 février 2005 dans le cadre de cette information judiciaire. Dans son témoignage elle mit en cause plusieurs personnes d’origine albanaise comme ayant joué un rôle dans la surveillance des prostituées à Toulouse.

L’instruction n’a cependant pas permis d’identifier formellement ni d’interpeller les personnes mises en cause, de sorte qu’une ordonnance de non

‑

lieu fut rendue par le juge d’instruction chargé de l’enquête le 23

août 2005.

La requérante se prévalut des dispositions de l’article L. 316-1 du code de l’entrée et du séjour des étrangers (CESEDA) permettant aux personnes ayant témoigné contre leurs proxénètes de demander à bénéficier d’un titre de séjour sur le territoire. Selon la requérante, la préfecture accorda cette protection temporaire aux autres prostituées qui avaient toutes un récépissé de demande de titre de séjour, mais la refusa à la requérante car celle

‑

ci ayant été placée en rétention administrative le 9 juin 2004 et libérée par le tribunal administratif le 11 juin suivant, elle avait eu une autorisation provisoire de séjour et non un récépissé de demande de titre de séjour.

La préfecture lui notifia un arrêté portant obligation de quitter le territoire le 22 janvier 2008.

La requérante contesta cet arrêté devant le tribunal administratif de Toulouse qui rejeta sa demande le 27 mai 2008. Il releva que la demande d’asile de la requérante avait été rejetée par l’OFPRA et qu’elle ne justifiait pas, compte tenu des éléments produits, qu’elle serait personnellement exposée à des risques graves en cas de retour dans son pays. La requérante saisit la cour administrative d’appel d’un recours contre ce jugement. Dans son mémoire, elle se plaignait de la non-application à son égard de l’article

L. 316-1 du CESEDA, et invoquait les articles 3 et 8 de la Convention.

Par un arrêt du 17 février 2009, la cour administrative d’appel de Bordeaux confirma le premier jugement. Elle considéra d’une part qu’à la date de l’arrêté contesté, la requérante ne pouvait plus bénéficier de l’article

L.

316-1 du CESEDA puisque la procédure pénale s’était achevée par un non-lieu et, d’autre part, qu’elle ne justifiait pas être suffisamment exposée à des risques contraires à la Convention en cas de renvoi vers son pays d’origine.

Le 24 septembre 2008, la requérante fut interpellée à son domicile et immédiatement placée en centre de rétention. Par une ordonnance rendue le 26

septembre 2008, le juge des libertés et de la détention refusa de prolonger sa rétention et l’assigna à résidence, au motif qu’elle présentait suffisamment de garanties de représentation. Sur recours du préfet, la cour d’appel de Toulouse infirma cette ordonnance et ordonna de nouveau le placement en rétention de la requérante. Celle-ci déferra volontairement à cette décision et se rendit de son plein gré au centre de rétention. Elle manifesta à plusieurs reprises son souhait d’être renvoyée à Belgrade et non au Kosovo, où elle alléguait avoir peur de retourner. La procédure d’éloignement vers le Kosovo se poursuivit.

Le 9 octobre 2008, la Cour décida d’indiquer au gouvernement français, en application de l’article 39 de son règlement, qu’il était souhaitable de ne pas renvoyer la requérante vers le Kosovo pour la durée de la procédure devant la Cour.

B.

Le droit interne et international pertinent

1.

Le code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile

Article L. 316-1

«

Sauf si sa présence constitue une menace à l’ordre public, une carte de séjour temporaire portant la mention «

vie privée et familiale

» peut être délivrée à l’étranger qui dépose plainte contre une personne qu’il accuse d’avoir commis à son encontre les infractions [relatives à la traite des êtres humains] ou témoigne dans une procédure pénale concernant une personne poursuivie pour ces mêmes infractions (...). Cette carte de séjour temporaire ouvre droit à l’exercice d’une activité professionnelle.

En cas de condamnation définitive de la personne mise en cause, une carte de résident peut être délivrée à l’étranger ayant déposé plainte ou témoigné.

»

2.

Sur la situation au Kosovo

Selon le rapport 2010 sur la traite des êtres humains, publié le 14

juin 2010 par le département d’Etat américain

:

«

Kosovo is a source, transit, and destination country for women and children who are subjected to trafficking in persons, specifically forced prostitution, and children in forced begging. Most foreign victims of forced prostitution are young women from Eastern Europe including Moldova, Albania, Bulgaria and Serbia. Kosovo women and children are subjected to forced prostitution within Kosovo and also in countries throughout Europe.

(...)

The Government of Kosovo does not fully comply with the minimum standards for the elimination of trafficking; however, it is making significant efforts to do so. The government convicted an increased number of trafficking offenders and undertook critical outreach efforts to prevent trafficking during the reporting period. However, it did not assign adequate punishments to convicted traffickers; many sentences were below the legal minimum prescribed under its trafficking law. Furthermore, the majority of convicted trafficking offenders were freed on appeal in 2009. Inadequate victim identification techniques continued to hamper the government’s ability to detect and protect trafficking victims.

»

Le rapport 2009 d’Amnesty International sur le Kosovo contient les passages suivants

:

«

Violences contre les femmes et les filles

Un nouveau Plan de lutte contre la traite des êtres humains a été adopté en juillet (...). Le Service de police du Kosovo a signalé une augmentation du nombre des victimes d’un trafic interne. Les coupables présumés n’étaient généralement pas poursuivis, alors que les femmes victimes de la traite continuaient d’être arrêtées pour prostitution.

Le Comité des droits économiques, sociaux et culturels a relevé en novembre que la violence familiale était très répandue au Kosovo, que la proportion de poursuites engagées et de condamnations prononcées était faible et que les victimes ne bénéficiaient d’aucune aide ni protection digne de ce nom.

»

GRIEFS

Invoquant les articles 3 et 4, et en substance l’article 2 de la Convention, la requérante soutient qu’elle risque de subir des mauvais traitements en cas de renvoi vers le Kosovo, du fait notamment du rôle qu’elle a joué dans la procédure judiciaire visant des ressortissants albanais. Elle ajoute que le refus des autorités françaises de lui appliquer les dispositions de l’article

L.

316-1 du CESEDA, alors même que sa collaboration au démantèlement d’un réseau international de traite des êtres humains n’est pas contestée, a entraîné son exclusion du marché du travail et a contribué à la précarisation de sa situation. Son éloignement à destination du Kosovo équivaut, selon elle, à la faire retomber dans un réseau de traite des êtres humains, qui est une forme d’esclavage. Elle souligne que plusieurs des autres personnes engagées dans une procédure judiciaire connexe visant au démantèlement d’un réseau de traite d’êtres humains ont obtenu un titre de séjour.

Invoquant l’article 8 de la Convention, elle se plaint de ce qu’un renvoi vers le Kosovo, où aucun membre de sa famille ne réside et où elle ne dispose d’aucun logement, alors qu’elle avait expressément demandé à être renvoyée vers Belgrade, porte atteinte à son droit à mener une vie privée et familiale normale.

Invoquant l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article 3 de celle-ci, la requérante allègue qu’en cas d’exécution de la mesure d’éloignement, elle aurait été privée de tout recours effectif.

EN DROIT

1.

La requérante considère que la mise à exécution de son renvoi vers le Kosovo l’exposerait à un risque de traitements contraires aux articles

2 et

3 de la Convention, ainsi libellés

:

Article 2

«

(...) Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. La mort ne peut être infligée à quiconque intentionnellement, sauf en exécution d’une sentence capitale prononcée par un tribunal au cas où le délit est puni de cette peine par la loi.

»

Article 3

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée du non

‑

épuisement des voies de recours internes dans la mesure où la requérante ne s’est pas rendue aux convocations devant l’OFPRA et n’a ainsi pas permis à l’office de statuer favorablement sur sa demande d’asile. Il relève également que la requérante n’a pas contesté la décision de rejet de sa demande d’asile devant la cour nationale du droit d’asile (CNDA) alors que ce recours était suspensif et qu’elle n’a pas contesté l’arrêt rendu le 17

février 2009 par la cour administrative d’appel de Bordeaux devant le Conseil d’Etat. Il considère en conséquence que la requérante, qui disposait de recours juridictionnels effectifs et disponibles, ne les a pas épuisés et n’a pas mis les autorités nationales en mesure de redresser les violations alléguées.

Le Gouvernement considère également que le grief est manifestement mal fondé dans la mesure où la requérante n’a présenté une demande d’asile qu’en juillet 2004 alors qu’elle était arrivée en France en 2001 et qu’elle y était revenue en décembre 2003 après avoir été renvoyée une première

fois vers Pristina. Il observe donc que cette demande a été présentée sept

mois après le retour de la requérante sur le territoire et alors qu’elle était à nouveau poursuivie pour séjour irrégulier. Le Gouvernement relève que la requérante n’a produit devant l’OFPRA aucun élément de preuve permettant d’accréditer le contenu de sa demande d’asile et que dans sa décision, l’office relève qu’elle ne fournit aucun document permettant de confirmer son identité ou son lieu d’origine. Il observe également que les juridictions administratives, qui ont eu à examiner à deux reprises les allégations de mauvais traitements en cas de renvoi de la requérante, ont à chaque fois estimé qu’il n’existait aucun élément dans sa situation personnelle prouvant qu’elle pourrait être exposée à un tel risque.

La requérante soutient qu’en raison de sa participation au démantèlement du réseau de prostitution auquel elle appartenait et de l’exécution d’une commission rogatoire à l’étranger visant la personne à la tête de ce réseau, elle serait exposée à un risque de mauvais traitements en cas de retour dans son pays d’origine. Elle précise que les familles d’autres prostituées vivant en Ukraine ont reçu des menaces à la suite des investigations policières.

Elle prétend également que c’est à la suite d’une erreur manifeste d’appréciation de la part des autorités administratives qu’elle n’a pas pu bénéficier d’un titre de séjour sur le fondement de l’article L. 316-1 du CESEDA.

La Cour n’estime pas nécessaire de trancher la question de l’épuisement des voies de recours internes puisque ce grief est en tout état de cause irrecevable pour les raisons suivantes.

Avant tout, la Cour constate que l’article L. 316-1 du CESEDA prévoit la possibilité de délivrer une carte de séjour à l’étranger qui a déposé plainte pour des infractions relatives à la traite des êtres humains. Il s’agit d’une simple possibilité et non d’une obligation légale. Elle observe également que la cour administrative d’appel de Bordeaux a considéré que la requérante ne pouvait prétendre au bénéfice des dispositions dudit article au motif que l’arrêté préfectoral du 22 janvier 2008 était postérieur à l’ordonnance de non-lieu qui avait été rendue par le juge d’instruction en

Moustaquim

c.

Belgique

, 18 février 1991, série A n

o

193).

Sur la situation des femmes victimes de traite des êtres humains au Kosovo, la Cour prend note des conclusions des rapports émanant de sources internationales fiables (voir la partie «

Textes et documents internationaux

» ci-dessus), faisant état d’efforts de la part des autorités kosovares, mais largement insuffisants pour assurer la sécurité des victimes des réseaux de prostitution. Elle souligne que la situation de ces femmes au Kosovo est, en soi, préoccupante. Se pose toutefois la question de savoir si la situation personnelle de la requérante est susceptible, en cas de renvoi, de l’exposer à un risque réel de subir des traitements inhumains ou dégradants.

En l’espèce, la Cour constate que le récit présenté par la requérante est particulièrement succinct. En outre, elle observe que la requérante a donné plusieurs versions de son récit au cours de la procédure (voir,

mutatis mutandis

,

A.M. c. France

(déc.), n

o

20341/08, 12 octobre 2010). En effet, dans son récit devant l’OFPRA en 2004, elle fit valoir qu’elle avait d’elle-même décidé de quitter une première fois le Kosovo en 2001, en raison des violences commises par son employeur. Devant la Cour, la requérante explique qu’elle croyait avoir trouvé du travail au Kosovo mais qu’elle a, en réalité, été vendue par un proxénète à un réseau de prostitution agissant en France.

De même, lors de son récit devant l’OFPRA, elle précise avoir quitté une seconde fois le Kosovo en 2003 car elle n’avait pas d’existence légale dans ce pays et qu’elle était portée décédée par les services consulaires. Or, cette version n’a pas été reprise devant la Cour puisque la requérante prétend avoir été emmenée par un chauffeur de taxi dans un endroit où plusieurs hommes, dont des policiers, l’auraient violée collectivement.

Si les deux versions coïncident s’agissant des dates et des lieux, elles divergent catégoriquement quant aux motifs des craintes invoqués. Dès lors, la Cour estime que la requérante a failli à démontrer l’existence d’un risque réel, personnel et actuel auquel elle serait exposée sur le territoire kosovar.

A la lumière de ce qui précède, ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

2.

La requérante estime que la décision du préfet de lui refuser le bénéfice des dispositions de l’article L. 316-1 du CESEDA, alors qu’elle a contribué au démantèlement d’un réseau de traite des êtres humains, l’a empêchée d’avoir accès au marché du travail français et l’a contrainte à se prostituer sur le territoire pour subvenir à ses besoins. Elle craint également que son renvoi vers le Kosovo ne l’expose à un risque de retomber dans un réseau de prostitution duquel elle deviendra esclave. Elle invoque l’article

4 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

1.

Nul ne peut être tenu en esclavage ni en servitude.

2.

Nul ne peut être astreint à accomplir un travail forcé ou obligatoire (...).

»

Le Gouvernement relève que ce grief a été présenté pour la première

fois devant la Cour puisqu’il n’a jamais été soulevé devant les juridictions administratives au cours de la procédure en contestation de l’obligation de quitter le territoire. Il conclut à l’irrecevabilité de ce grief pour non

‑

épuisement des voies de recours internes.

La requérante ne présente aucune observation quant à l’épuisement des voies de recours internes. Elle réaffirme que la décision du préfet de lui refuser un titre de séjour lui permettant de travailler sur le territoire l’a contrainte à se prostituer, ce qu’elle assimile à un travail forcé.

La Cour constate, à l’instar du Gouvernement, que ce grief n’a pas été soulevé, même en substance, devant les juridictions internes, qu’il s’agisse de sa demande d’asile présentée devant l’OFPRA ou de son recours devant le tribunal administratif contre l’arrêté portant obligation de quitter le territoire.

Il s’ensuit que les voies de recours internes n’ont pas été épuisées concernant ce grief et qu’il convient de le rejeter en application de l’article

35 §§ 1 et 4 de la Convention.

3.

La requérante estime que son renvoi vers le Kosovo porterait atteinte à son droit au respect de la vie familiale. Elle invoque l’article 8 de la Convention qui se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

Le Gouvernement estime que ce grief est manifestement mal fondé puisque la requérante ne justifie pas d’une vie familiale sur le territoire français et n’apporte pas la preuve qu’elle serait dans l’impossibilité d’avoir une vie familiale en cas de renvoi vers le Kosovo.

La requérante ne présente aucune observation en réponse à celles du Gouvernement. Elle déclare simplement préférer être renvoyée à destination de la Serbie.

La Cour se borne à constater qu’en l’espèce, la France a tenté de mettre à exécution une mesure de renvoi de la requérante à destination du Kosovo et doit en conséquence s’attacher à examiner si ladite mesure porterait atteinte à la vie familiale de la requérante.

La Cour constate qu’en l’espèce, il ne ressort pas du dossier que la requérante dispose d’une attache familiale sur le territoire français. En l’absence de liens familiaux dans le pays d’accueil, la Cour constate que ce grief est manifestement mal fondé.

Il s’ensuit qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

4.

La requérante se plaint du caractère non suspensif de la procédure devant la cour administrative d’appel et invoque les articles 3 et 13 de la Convention combinés. Cette dernière disposition se lit comme suit

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

Le Gouvernement relève que la requérante a expressément soulevé, devant les autorités nationales, son grief tiré de l’article 3 de la Convention et que ces autorités y ont répondu de manière précise et argumentée. Il souligne également que la requérante s’est abstenue de saisir la CNDA de ce grief et conclut au défaut manifeste de fondement.

La requérante souligne que sans l’intervention de la Cour et l’application d’une mesure provisoire en l’espèce, elle n’aurait pas été en mesure de saisir la cour administrative d’appel d’un recours contre le jugement du tribunal administratif.

La Cour rappelle que l’article 13 de la Convention ne s’applique qu’en présence d’allégations de violations de la Convention constituant des griefs défendables au sens de sa jurisprudence (voir notamment

Rotaru c.

Roumanie

[GC], n

o

28341/95, § 67, CEDH 2000-V). Or, la Cour ayant conclu précédemment que le grief tiré de l’article 3 de la Convention était manifestement mal fondé, il s’ensuit que cette partie de la requête doit également être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la r

equête irrecevable.

Stephen Phillips

Dean Spielmann

Greffier adjoint

Président