ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2015

Decizia nr. 2911/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 03 aprilie 2012, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. MP98 din 22 februarie 2012, obligarea pârâtului să dispună reintegrarea sa în rândul cadrelor active ale MApN la același loc de muncă din cadrul U.M. xx Câmpia Turzii, obligarea pârâtului la plata sumelor de bani reprezentând drepturile sale salariale plus dobânzile legale aferente începând cu 22 februarie 2012 până la efectiva reintegrare în gradul și funcția avute înainte de trecerea sa în rezervă și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 100.000 RON și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 5491 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. M153/2005 Ministerul Apărării Naționale a aprobat Regulamentul Consiliilor de Judecată R.G. nr. 8/2005, că la data adoptării ordinului erau în vigoare prevederile art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, care exceptau de la publicare actele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranța națională, iar dispozițiile normative ulterioare, respectiv H.G. nr. 1226/2007 sunt aplicabile actelor administrative adoptate după intrarea în vigoare a acesteia.

În ceea ce privește necomunicarea actului de sancționare, s-a apreciat că acesta nu afectează legalitatea actului.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că nu sunt fondate criticile reclamantului cu privire la inexistența Ordinului nr. M153/2005 al M.Ap.N. prin care a fost aprobat Regulamentul consiliilor de judecată, R.G. nr. 8/2005, acest act administrativ intrând în vigoare la 01 octombrie 2005, dată la care dispozițiile H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare erau în sensul că “Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”- art. 28 alin. (3).

Dispozițiile normative ulterioare, H.G. nr. 1226/2007 invocate de reclamant, privind aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării sunt aplicabile actelor administrative adoptate/aprobate după intrarea în vigoare a hotărârii de guvern respective.

Prima instanță a apreciat că abaterile reținute în sarcina reclamantului au fost individualizate prin actul administrativ atacat, care face trimitere la Decizia Consiliului de Judecată a apelului nr. A901 din 15 februarie 2012, comunicată reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant A.

În motivele de recurs, reclamantul a susținut că nepublicarea Ordinului M.Ap.N. nr. M153/2005 în Monitorul Oficial îl lipsește de efecte, iar în cazul actului administrativ individual, efectele se produc numai de la data comunicării, motiv pentru care până la această dată este inexistent.

A precizat reclamantul că în mod greșit s-au ignorat prevederile din Legea nr. 571/2004, potrivit cărora personalul din autoritățile publice care semnalează încălcări ale legii se află sub protecția acestei legi, sancțiunea disciplinară urmând a fi anulată, dacă a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, iar în speță reclamantul a făcut o astfel de avertizare la data de 23 ianuarie 2012.

S-a susținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, libertatea de expresie este recunoscută și militarilor, cu respectarea unor reguli menite să împiedice slăbirea disciplinei militare și că autoritățile naționale nu pot să invoce regulile disciplinare militare pentru a împiedica exprimarea unor opinii, chiar și atunci când acestea ar putea fi îndreptate împotriva armatei ca instituție a statului.

S-a mai arătat că faptele reținute în sarcina recurentului nu justifică trecerea în rezervă.

Prin decizia nr. 3117 din 02 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5491 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată și a admis, în parte, acțiunea, în sensul că a dispus anularea Ordinului nr. MP 98 din 22 februarie 2012 al Ministrului Apărării Naționale și înlocuirea sancțiunea trecerii în rezervă cu sancțiunea amânării înaintării în gradul următor pe timp de doi ani; a dispus reintegrarea reclamantului în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naționale și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile salariale începând cu data trecerii în rezervă și până la reintegrarea efectivă, cu dobânda legală până la data achitării efective, respingând cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat intimatul la plata sumei de 1.000 RON către recurent, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Cu privire la inexistența Ordinului nr. M153 din 12 septembrie 2005, de aprobare a R.G. nr. 8/2005, Ordinul M153/2005 a fost adoptat cu respectarea cerințelor din H.G. nr. 50/2005, act normativ infralegislativ, aplicabil la data adoptării ordinului.

Prin această hotărâre de Guvern s-a adoptat Regulamentul privind procedurile pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare.

Potrivit art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2008, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial, dacă legea nu dispune altfel, actele care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Or, în cazul dedus prezentei analize judiciare, actele au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, iar legea nu dispunea altfel, așa încât nu erau supuse regimului de publicare prin Monitorul Oficial.

Cu privire la necomunicarea actului de sancționare, s-a reținut că reclamantului i s-au comunicat motivele pentru care a fost trecut în rezervă și încadrarea normativă a faptelor care s-au reținut în sarcina sa, precum și soluția adoptată.

Împrejurarea că nu i-a fost comunicat în integralitate ordinul de trecere în rezervă nu i-a afectat dreptul de a se adresa justiției, acesta formulând prezenta acțiune în anulare, iar ordinul a fost depus în cursul judecății.

Referitor la aplicarea prevederilor Legii nr. 571/2004, instanța de control judiciar a constatat că reclamantul a fost cercetat și sancționat pentru fapte și evenimente legate de disciplina militară, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 9 din actul normativ menționat.

Cu referire la sancțiunea aplicată, Înalta Curte a reținut că interdicția prevăzută de art. 29 lit. g) din Legea nr. 80/1995 privește participarea la mitinguri, demonstrații cu caracter politic, fără a putea afecta drepturile civile, cetățenești, în general, singura restrângere legală existentă în cazul membrilor forțelor armate române referindu-se la întruniri cu caracter politic și sindical. Or, reclamantul nu a participat la o întrunire cu un astfel de specific.

Din susținerile intimatei-pârâte rezultă că pentru data de 23 ianuarie 2012, reclamantul a beneficiat, la cerere, de recuperare, înștiințând conducerea unității militare despre părăsirea garnizoanei în perioada 20 ianuarie 2012, orele 16

00

- 23 ianuarie 2012, orele 24

00

și deplasarea în garnizoanele Cluj Napoca și Sibiu, fără a anunța despre deplasarea la București.

Față de această stare de fapt, pentru că nu a anunțat ca loc de deplasare și municipiul București, reclamantul a săvârșit abaterea reținută în actul administrativ de sancționare disciplinară.

De asemenea, potrivit art. 89 alin. (1) din R.G.1 personalul militar poartă la serviciu uniforma militară, astfel că și portul uniformei în afara serviciului constituie abatere.

În ceea ce privește acordarea de interviuri sau declarații reprezentanților mass-mediei civile, s-a reținut că reclamantul nu a avut aprobarea comandantului, dar cu acest prilej nu a furnizat informații clasificate, faptele fiind afirmate generic și reprezintă un punct de vedere civic.

De asemenea, din extrasele aflate la dosar rezultă caracterul pașnic al discursului reclamantului, fără a exista vreo amenințare la ordinea sau siguranța publică sau fără a se fi divulgat informații confidențiale.

În cauză, s-a constatat că natura și severitatea sancțiunii aplicate sunt disproporționate, adică nu s-a respectat echilibrul rezonabil între faptele săvârșite și sancțiunea aplicată, ceea ce fundamentează concluzia nelegalității măsurii de sancționare, astfel cum a fost dispusă.

În ceea ce privește gravitatea abaterii, potrivit art. 1 alin. (2) din R.G. nr. 8/2005, prin abatere gravă se înțelege încălcarea, cu consecințe grave, a normelor și principiilor regulamentare, care produce disfuncții în activitățile structurii militare, afectează ordinea și disciplina militară și lezează demnitatea și onoarea militară.

Înalta Curte a apreciat, însă, că abaterile reclamantului nu au produs disfuncții în activitatea structurii militare, ordinea și disciplina militară au fost afectate nesemnificativ, după cum s-a explicat mai sus, astfel că nu se poate reține o abatere gravă care să conducă la sancțiunea extremă a trecerii în rezervă.

În precedent, reclamantul a avut un comportament corect, în consonanță cu regulamentele militare, având în mod constant calificativul foarte bine.

Aceste două componente, alături de vârsta celui judecat, experiența în profesie, impuneau aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe.

Instanța de recurs a respins cererea de daune morale reținând că nu s-a dovedit existența cerințelor legale privind prejudiciul moral, iar anularea actului și obligarea la plata drepturilor salariale constituie o reparație echitabilă, suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de către reclamant.

Împotriva acestei decizie nr. 3117 din 02 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, invocând dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

- În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuentul a precizat că motivul de revizuire invocat este o consecință a nesocotirii principiului disponibilității, garanția aplicării acestui principiu fiind dată de respectarea de către judecători a obligației de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

- A arătat revizuentul că, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul nu a solicitat analiza proporționalității măsurii administrative, limitându-se doar la analiza temeiniciei hotărârii de fond, solicitând casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

- Motivele invocate de recurent se referă la motive ce țin de legalitatea măsurii dispuse, precum și ale sentinței de fond, aspectele de netemeinicie nefăcând obiectul acestei cereri.

- Totodată, instanța de control judiciar, chiar și în analiza situației de fapt, a reținut aprecieri eronate.

Astfel, instanța a reținut corect că faptele au fost săvârșite, însă în mod eronat a apreciat că sancțiunea aplicată contravine principiului proporționalității, fără a se avea în vedere că adunarea publică la care a participat recurentul, a avut un vădit caracter politic, fiind de notorietate faptul că manifestația nu a fost una pașnică.

De asemenea, participarea unui militar activ, în uniformă, la o astfel de manifestație publică, necomunicarea deplasării în București, oferirea de interviuri unor televiziuni naționale, constituie abateri disciplinare grave în opinia consiliului de judecată, întrucât interesul lezat este cel care guvernează activitatea Ministerului Apărării Naționale, iar drepturile și interesele private ale reclamantului nu pot avea întâietate în fața interesului național.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire

În condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Admisibilitatea revizuirii se apreciază sub următoarele aspecte:

- hotărârea atacată este cel puțin definitivă,- prin hotărâre s-a cercetat fondul cauzei, - criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată în cauza de față privește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3117 din 2 iulie 2014, decizie irevocabilă, prin această din urmă decizie s-a cercetat fondul cauzei, s-a admis recursul, s-a modificat sentința recurată conform dispozitivului acesteia.

În ceea ce privește criticile formulate, acestea se pot încadra în prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. urmând ca analizând pe fond fiecare motiv invocat să se dezlege dacă cererea de revizuire este fondată.

Prin urmare, se va respinge excepția inadmisibilității.

Cererea de revizuire se întemeiază în drept pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. - „dacă instanța s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Motivul de revizuire privind respectarea principiului disponibilității și obligația judecătorului de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății

Se observă că obiectul cererii de chemare în judecată a reclamantului a vizat anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. Ministerul Public 98 din 22 februarie 2012, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în rândul cadrelor active la același loc de muncă, plata drepturilor salariale plus dobânzile aferente până la reintegrarea efectivă, daune morale și cheltuieli de judecată.

Instanța de recurs, investindu-se cu cererea așa cum a fost formulată, rejudecând cererea reclamantului a admis-o și a anulat Ordinul sus menționat, a înlocuit sancțiunea, a acordat drepturile salariale cuvenite cu dobânda legală și a respins cererea de acordare a daunelor morale, cu cheltuielile de judecată.

- Motivul de revizuire privind analizarea proporționalității măsurii administrative și solicitarea reclamantului de a se trimite cauza spre rejudecare, motivele invocate se referă la legalitatea măsurii și nu la aspecte de netemeinicie.

Se reține că instanței de contencios administrativ îi revine rolul de a stabili existența vătămării aduse reclamantului în drepturile sale subiective ori interesele sale legitime printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri (art. 1 din Legea nr. 554/2004).

În aprecierea legalității unui act administrativ pretins vătămător, instanța de contencios administrativ este îndreptățită să analizeze și elementele de oportunitate.

Oportunitatea exprimă un element al legalității care derivă din capacitatea pe care o are autoritatea care emite actul, de a alege din mai multe soluții posibile, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocolit, relevând deci calitatea actului administrativ de a satisface atât rigorile stricte ale legii, cât și o nevoie socială determinată într-un timp și loc aparte.

Astfel, controlul exercitat de instanța de contencios administrativ subiectiv nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic de drept administrativ dedus judecății.

Prin urmare, instanța de recurs a analizat raportul de drept administrativ conform cererii deduse judecății.

- Celelalte critici privind adunarea publică la care a participat reclamantul, aprecierile eronate privind participarea reclamantului la manifestație și interviurile oferite unei televiziuni naționale - nu pot face analiza unei instanțe de revizuire, o reapreciere a probatoriului nefiind posibilă această cale extraordinară de atac, nedevolutivă.

- Motivul privind plus petita, de asemenea nu este întemeiat

În primul rând, instanța de recurs nu a dat mai mult decât a cerut reclamantul, iar înlocuirea sancțiunii corespunde dispoziției privind anularea ordinului solicitat de reclamant, fiind consecința acestei anulări în limitele de apreciere a oportunității actului administrativ, așa cum s-a arătat mai sus.

- Nu rezultă din probele administrate în cauză și reapreciate de instanța de recurs că s-ar fi dat prioritate dreptului subiectiv față de interesul public al statului, al emitentului Ministerul Apărării Naționale, instanța de recurs motivând judicios încălcarea principiului proporționalității față de normele legale în materie.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, constatând că motivele de fapt invocate de revizuient nu sunt întemeiate, se va respinge cererea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (3) va obliga revizuentul Ministerul Apărării Naționale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2480 RON reprezentând onorariu de avocat și 1681,91 reprezentând contravaloare cazare și transport către intimatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge cererea de revizuire formulată de Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 3117 din 2 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă revizuentul Ministerul Apărării Naționale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2480 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., și 1681,91 reprezentând contravaloare cazare și transport către intimatul A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.