ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2015

Decizia nr. 2737/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 septembrie 2012 reclamanțiiA. LTD, B. GMBH și C. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat:

- anularea adresei comunicate în format electronic în data de 14 februarie 2012 (Datele C.N.A.S. - Anexa 1 la prezenta Acțiune), precum și a notificării din 09 iulie 2012 comunicata subscriselor prin poștă în data de 13 iulie 2012 (Anexa 3 la prezenta Acțiune), ca nelegale și netemeinice;

- Obligarea C.N.A.S. la recalcularea procentului "p" și a consumului individual trimestrial aferent trimestrului IV 2011, cu excluderea medicamentelor vândute anterior datei de 01 octombrie 2011, excluderea TVA și a adaosurilor comerciale ale terților din baza de calcul și corectarea erorilor sesizate cu privire la consumul comunicat de C.N.A.S.;

- Obligarea C.N.A.S. sa comunice datele primare în baza cărora a fost determinat consumul centralizat atribuit D.A.P.P. pe Trimestrul IV 2011, la nivel lunar în perioada octombrie - decembrie 2011, pentru fiecare furnizor (farmacie, spital, centru de dializa) și pentru fiecare tranzacție în parte, respectiv codul C.I.M. și forma farmaceutică, volumele consumate, tipul de compensare și procentul specific de compensare (50%, 90%, 100%), precum și valorile specifice de suportat din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății și furnizorii acestor produse.

S-a arătat că, în conformitate cu O.U.G. nr. 77/2011, în sarcina reclamantelor a fost instituită obligația de a plăti trimestrial o taxă (taxa „clawback") pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe baza de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate („F.N.U.A.S.S.") și din bugetul Ministerului Sănătății.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința

nr. 1523 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. LTD, B. GMBH și C. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Au fost anulate actele atacate exclusiv cu privire la efectele lor juridice apărute după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în vederea achitării contribuției prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, C.N.A.S. a comunicat reclamantelor prin adresa în format electronic din data de 14 februarie 2012 că valoarea bugetului de referință pentru medicamente aferent Trimestrului IV 2011 este de 1413,7 mii RON, iar valoarea procentului "p" calculat conform consumului declarat de furnizori și centralizat este de 17,2%.

Curtea de apel a apreciat că notificările aveau o bază legală (O.U.G. nr. 77/2011) și aveau o motivare preluată prin trimitere la actul normativ din preambulul O.U.G. nr. 77/2011, dar efectele lor juridice au intrat ulterior în contradicție cu decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, în mod parțial, cu privire la TVA.

S-a constatat că notificările sunt nelegale dacă includ și taxa pe valoarea adăugată, deoarece sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională, așa cum a arătat de altfel Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 100/20.02.2013.

Curtea a reținut că notificările au fost emise în anul 2012, deci anterior datei publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, iar intimata le-a emis într-un status quo juridic din care nu făcea parte Decizia nr. 39/2013.

Curtea a apreciat astfel că interpretările care urmăresc aplicarea retroactivă a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 asupra notificărilor din 2012 în scopul de a atrage sancțiunea nulității lor, sunt o încălcare a art. 147 alin. (4) din Constituție, deoarece sintagma „au putere numai pentru viitor” nu poate fi schimbată cu aplicarea lor pentru trecut, iar aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 este nuanțată de existența Deciziei Curții Constituționale nr. 660/2007.

S-a considerat că art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu poate stabili prin lege o derogare de la Constituție, cu privire la sintagma „deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Totodată, a apreciat prima instanță că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale notificărilor după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul aplicării retroactive a acestor decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice, dar și toate actele realizate anterior Deciziei CCR cu terți de bună-credință.

S-a mai invocat și practica instanței supreme, astfel că, în concluzie, s-a considerat că nulitatea poate fi doar parțială, cu privire la efectele juridice ale notificărilor după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât în caz contrar principiul constituțional al aplicării pentru viitor de la data publicării a deciziilor Curții Constituționale ar fi schimbat cu principiul aplicării retroactive a acestor decizii, ceea ce ar afecta și securitatea raporturilor juridice, astfel că acțiunea a fost admisă în parte.

Recursurile

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele A. LTD, B. GMBH și C. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs recurentele - reclamante au arătat în esență că sentința este nelegală și netemeinică fiind dată cu greșita aplicare a legii și prin interpretarea eronată a situației de fapt deduse judecății.

Astfel, s-a susținut că instanța s-a aplecat doar asupra a două motive din cele nouă invocate, respectiv lipsa motivării și includerea TVA în baza de calcul a taxei clawback.

S-a arătat că au fost ignorate motivele acțiunii, precum și faptul că C.N.A.S. a refuzat să pună la dispoziția instanței documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative, pentru a se stabili dacă s-a efectuat în mod corect calculul taxei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin recursul formulat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că prima instanță în mod greșit a dispus anularea actelor atacate cu privire la efectele lor juridice după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, apreciind că între dispozitivul sentinței și motivarea acesteia există o contradicție.

A arătat recurenta - pârâtă că notificarea aferentă trimestrului IV 2011 a produs efecte juridice până la data de 25 februarie 2012, data scadentă la care reclamanta avea obligația legală de a plăti contribuția trimestrială aferentă trimestrului IV 2011.

S-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat instanței de contencios administrativ să pronunțe o hotărâre în sensul anulării - adresei comunicate în format electronic în data de 14 februarie 2012, precum și a notificării din 09 iulie 2012; obligării C.N.A.S. la recalcularea procentului "p" și a consumului individual trimestrial aferent trimestrului IV 2011, cu excluderea medicamentelor vândute anterior datei de 01 octombrie 2011, excluderea TVA și a adaosurilor comerciale ale terților din baza de calcul și corectarea erorilor sesizate cu privire la consumul comunicat de C.N.A.S.; obligării C.N.A.S. sa comunice datele primare în baza cărora a fost determinat consumul centralizat atribuit D.A.P.P. pe Trimestrul IV 2011, la nivel lunar în perioada octombrie - decembrie 2011, pentru fiecare furnizor și pentru fiecare tranzacție în parte, respectiv codul C.I.M. și forma farmaceutică, volumele consumate, tipul de compensare și procentul specific de compensare (50%, 90%, 100%), precum și valorile specifice de suportat din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății și furnizorilor acestor produse.

Prima instanță, soluționând hotărârea s-a limitat la a constata că notificările au o bază legală, respectiv O.U.G. nr. 77/2011, fiind și motivate, însă că efectele acestora au intrat ulterior în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, în mod parțial cu privire la TVA, decizie care potrivit jurisprudenței și doctrinei se impune a fi aplicată și în cauză.

Or, constată instanța de control judiciar că prin sentința atacată s-a analizat legalitatea notificării pârâtei exclusiv prin prisma declarării neconstituționalității sintagmei care include și taxa pe valoarea adăugată din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale.

Este fondată susținerea recurentelor reclamante în sensul că nu au invocat aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale, ci au solicitat, în fapt, să se constate că procentul de taxa "p" a fost calculat în mod eronat, prin creșterea artificială a consumului total trimestrial; că în acest consum au fost incluse medicamente vândute anterior datei de 01 octombrie 2011, ceea ce ar conduce la dubla taxare a acestora; că valoarea TVA aferentă consumului propriu a fost inclusă în mod eronat în baza de calcul, în condițiile inexistenței unor prevederi legale în acest sens; precum și că în consumul comunicat au fost incluse medicamente care nu s-au comercializat niciodată în România, sau nu s-au mai comercializat cu mult înainte de intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Instanța de fond nu a efectuat nicio analiză în ceea ce privește modalitatea de calcul al procentului de taxă „p” și al consumului real de medicamente, deși aceasta era problema pe care era chemată să o dezlege.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să răspundă la aceste obiective, expertiză neconcludentă în condițiile in care expertul a precizat că nu a avut la dispoziție machetele - raport prevăzute în anexa 1 la Ordinul nr. 927 din 18 noiembrie 2011, obligatorii pentru validarea consumului lunar, că nu poate stabili valoarea consumului de medicamente precum și că nu poate formula un răspuns la obiectivele 3, 4 și 5.

Chiar și motivul de nelegalitate referitor la includerea TVA în baza de calcul a fost examinat trunchiat, doar prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, cu toate că reclamantele își structuraseră pe mai multe paliere criticile.

Toate aceste aspecte confirmă concluzia instanței de recurs că motivarea sentinței nu satisface exigențele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care prevăd obligația cuprinderii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În egală măsură, sentința nesocotește jurisprudența C.E.D.O. în materia art. 6 parag. 1 din Convenție, care a statuat constant că dreptul la un proces echitabil presupune ca hotărârea instanței să cuprindă răspunsuri specifice și explicite la aspectele esențiale supuse judecății, altfel spus un examen concret, efectiv al aspectelor importante ale cauzei (de ex. în cauza Albina împotriva României, 2005 ori în cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, 2006).

Or, în lipsa unei motivări adecvate, controlul judiciar nu poate fi exercitat decât asumând lipsirea părților de un grad de jurisdicție, ceea ce nu este admisibil.

Totodată, astfel cum s-a arătat, în condițiile în care expertul contabil nu a putut oferi răspunsuri la obiectivele expertizei, iar instanța fondului a respins cu o motivare insuficientă, prin încheierea de ședință din data de 9 mai 2014, obiecțiunile părților, Înalta Curte apreciază că hotărârea este criticabilă și prin prisma dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocate de reclamante, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Constatând că soluția nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamante în raport cu toate circumstanțele concrete ale cauzei și cu prevederile legale incidente față de obiectul pricinii, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

La rejudecare, pe lângă examinarea motivelor de nelegalitate instanța de fond va dispune refacerea raportului de expertiză tehnică.

Totodată, în raport de soluția preconizată, Înalta Curte reține că analiza celorlalte motive de recurs (care vizează fondul cauzei) a devenit de prisos.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A. LTD, B. GMBH și C. și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 1523 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2015.