ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2015

Decizia nr. 3157/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. x/45/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând anularea raportului de evaluare nr. 26203/G/II din 14 mai 2012 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută deoarece nu respectă condițiile de validitate cerute de lege la întocmirea acestuia, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În al doilea rând, s-a arătat că raportul de evaluare nr. 26203/G/II din 14 mai 2012 face o gravă eroare de interpretare conținutului Legii nr. 176/2010 și Legii nr. 161/2003 privind instituția stării de incompatibilitate și a dispoziției art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, astfel: raportul reține și concluzionează că ”s-au identificat elementele unei stări de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010” concluzie total eronată, deoarece art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu definește starea de incompatibilitate, ci stabilește doar procedurile de urmat de către inspectorul de integritate privind informarea persoanei în cauză, starea de incompatibilitate a funcționarului public este definită de Legea nr. 161/2003 la art. 94 alin. (1) și (2).

S-a mai arătat că, în continuarea raportului de evaluare se face trimitere la situația prevăzută de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reținând-o și interpretând-o tot ca o stare de incompatibilitate, ceea ce în opinia reclamantului este o gravă eroare.

A mai arătat reclamantul că, Agenția Națională de Integritate nu are competența materială de a constata situația reglementată de art. 95 din Legea nr. 161/2003 și de a sesiza organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, această competență de constatare doar fiind dată de lege în competența șefului ierarhic.

Prin sentința nr. 358/2012 Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate.

Hotărârea primei instanțe a fost recurată de către A.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3000/2014, a admis recursul formulat de recurentul A., casând sentința recurată și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, considerând că este necesară suplimentarea probațiunii, cu fișa postului reclamantului, fișa postului fiicei reclamantului B. și rezultatul verificărilor efectuate de Direcția de Control intern cu privire la săvârșirea de către reclamant a abaterii disciplinare referitoare la starea de incompatibilitate.

Prin sentința nr. 30 din 23 februarie 2015, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

În ceea ce privește criticile reclamantului referitoare la nulitatea actului contestat Curtea a reținut că raportul de evaluare a fost întocmit cu respectarea întocmai a tuturor elementelor obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, s-a reținut că actul contestat conține o parte descriptivă a situației de fapt în care nu se menționează doar modalitatea de sesizare a Agenției Naționale de Integritate așa cum eronat a precizat reclamantul ci și descrierea faptei pentru care acesta se face vinovat, respectiv, nerespectarea regimului juridic al incompatibilității precum și funcția publică pe care acesta o ocupă, aceea de șef al Poliției Orașului Negrești.

A mai reținut Curtea că, în capitolul din act privind evaluarea elementelor în sensul existenței unei stări de incompatibilitate, instituția publică pârâtă nu se limitează doar în a insera documentele solicitate de aceasta de la alte instituții și autorități publice ci prezintă în concret și situația ce rezultă din conținutul acelor documente, situație ce a stat la baza concluziilor existente în conținutul acestui raport.

A mai reținut Curtea faptul că legiuitorul s-a limitat doar să indice la art. 21 alin. (3) elementele ce trebuie să se regăsească în cuprinsul unui raport de evaluare, nefăcând nicio trimitere la amploarea consemnărilor ce trebuie să se regăsească în conținutul fiecărui element. Prin urmare, nu au putut fi reținute concluziile reclamantului privind nulitatea actului contestat.

În ceea ce privește situația de fapt reținută de Agenția Națională de Integritate prin raport, Curtea a considerat că pârâta în mod corect a apreciat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Existența raporturilor ierarhice directe în perioada 30 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2010 între reclamant, în calitate de șef al Poliției Orașului Negrești și fiica acestuia B., rezultă din fișele postului celor doi funcționari, din organigrama Poliției Orașului Negrești, depusă la dosar, precum și din adresa nr. 17015 din 28 februarie 2012 emisă de I.P.J. Vaslui.

De asemenea, în opinia Curții, nu prezintă relevanță faptul că situația de incompatibilitate s-a născut ca urmare a dispoziției conducerii Ministerului Administrației și Internelor de a o repartiza pe fiica reclamantului la aceiași unitate de poliție la care acesta avea calitatea de șef, atât timp cât reclamantul avea obligații profesionale clare impuse de dispozițiile art. 95 din Legea nr. 161/2003 și nu a acționat în termen legal pentru a pune capăt acestei stări de incompatibilitate.

Și în ceea ce privește temeiul juridic reținut de către funcționarul ce a întocmit raportul de evaluare, instanța a reținut că este corect.

Curtea a mai apreciat că nu prezintă relevanță faptul că instituția publică în care cei doi funcționari publici cu regim special (tată și fiică) își desfășurau activitatea, avea sau nu personalitate juridică sau care era natura raporturilor dintre poliția locală și cea care funcționa la nivel județean din moment ce dispozițiile art. 95 din Legea nr. 161/2003 nu condiționează în nici un fel existența acestei stări de incompatibilitate, această situație sancționabilă putând opera la nivelul oricărei structuri organizatorice.

În plus, Curtea a mai reținut că activitatea A.N.I. se desfășoară independent de activitatea I.P.J. Vaslui sau al oricărui alt organism public, în cauză neinteresând nici demersurile pe care fiica reclamantului le-ar fi făcut pentru a-și schimba locul de muncă, nici faptul că raporturile de serviciu nu se stabilesc prin acordul părților, și nici procedura prin care o persoana o poate urma pentru a pune capăt stării de incompatibilitate, întrucât toate acestea nu au nici o legătură directă cu activitatea desfășurată de pârâta și nici nu sunt de natură să conducă la anularea efectelor ce decurg din apariția unei situații de incompatibilitate, scopul instituțional al pârâtei fiind acela de a constata încălcări ale legii indiferent de data la care acestea au intervenit și nu de a rezolva problemele ce decurg din apariția stării de incompatibilitate.

Din moment ce raporturile directe, dintre reclamantă și tatăl său, rezultă în mod indubitabil din înscrisul ce stă la baza acestor raporturi (fișa postului), Curtea a apreciat că nu are nici o relevanță dacă instituția publică în care cei doi și-au desfășurat activitatea avea sau nu personalitate juridică, sau care era natura raporturilor dintre structura locală și cea care funcționa la nivel județean, din moment ce art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu instituie vreo condiționalitate de acest gen, legiuitorul rezumându-se la a prevedea că sunt interzise "raporturile ierarhice directe, în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I", normă ce induce ideea ce această interdicție poate opera la nivelul oricărei structuri organizatorice și că singura condiție pentru a se reține starea de incompatibilitate este aceea de a exista un raport ierarhic direct între tată și fiică, cum este cazul de față.

Întrucât nici reclamantul și nici fiica sa nu au acționat, în termenul legal, de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe calculat de la data de 30 noiembrie 2008, când I.P.J. Vaslui confirmă nașterea unei relații directe între comisarul șef al Poliției Negrești și agentul de poliție B., în direcția încetării raporturilor ierarhice directe, Curtea a constatat că actul administrativ contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării dispozițiilor legale referitoare la regimul incompatibilităților, în limitele de competență recunoscute pârâtei, că acesta respectă cerințele art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 30 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel Iași a declarat recurs A., susținând netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate.

În motivarea căii extraordinare de atac, recurentul a formulat următoarele critici care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- competența de constatare a existenței situației de raport ierarhic direct în cazul funcționarilor soți sau rude de gradul I este dată șefului ierarhic superior al funcționarilor în cauză și nu A.N.I.;

- instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 95 din Legea nr. 161/2003 în ceea ce privește noțiunea de subordonare ierarhică directă;

- conform Legii nr. 360/2002 și a actelor normative adiacente, agentul de poliție este subordonat ierarhic direct șefului de birou în care a fost repartizat și își desfășoară activitatea, astfel că nu au existat raporturi ierarhice directe cu fiica sa, B., agent de poliție, aceasta nefiind în subordinea sa directă;

- a fost dovedit prin adresa nr. 18875 din 3 octombrie 2012 că fiica sa a adresat mai multe cereri conducerii unității pentru a fi transferată de la Poliția Negrești la alte unități ale M.A.I., însă acestea nu i-au fost aprobate.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recurentului, apreciind ca fiind temeinică și legală sentința recurată sub toate aspectele.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din considerentele expuse la pct. 1 al prezentei decizii, recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 26203/G/II din 14 mai 2012 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, soluția de respingere a acțiunii fiind temeinică și legală.

Criticile referitoare la competența Agenției Naționale de Integritate de a emite raportul de evaluare și implicit de a constata nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, sunt neîntemeiate.

Este adevărat că examinarea legalității actului administrativ atacat se face și din perspectiva competenței autorității publice pârâte de a emite actul administrativ contestat, competența fiind o condiție de validitate a actului administrativ.

Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 176/2010, prevăd că scopul Agenției Naționale de Integritate este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele care îndeplinesc funcții publice, pe perioada îndeplinirii acestora.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 11 din același act normativ, activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Incompatibilitatea reținută în situația recurentului este cea prevăzută de disp. art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că nu sunt permise raporturi ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici sunt soți sau rude de gradul I.

Necontestat este că atât recurentul cât și fiica acestuia, în calitatea lor de polițiști în cadrul Poliției Orașului Negrești, aveau calitatea de funcționari publici cu statut special, care se subsumează noțiunii mai largi de funcționari public.

Prin urmare, A.N.I. este autoritatea publică ce are competența legală de a evalua situațiile de incompatibilitate, în baza procedurii reglementate prin lege, inclusiv în cazul dedus judecății, recurentul-reclamant fiind funcționar public cu statut special.

Nu era necesară menționarea acestei incompatibilități în legea care reglementează Statutul polițiștilor întrucât Legea nr. 161/2003 vizează întreg spectrul funcției publice, în ceea ce privește domeniul incompatibilităților.

Criticile referitoare la faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 95 din Legea nr. 161/2003, sunt nefondate.

Prin raportul de evaluare nr. 26203/G/II din 14 mai 2012, intimata Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în privința recurentului A., în sensul prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 și ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, urmare a faptului că, în perioada 30 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2010, s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu fiica sa, B., ambii fiind salariați ai Poliției Orașului Negrești, jud. Vaslui.

Conform art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: „Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I.”

Înalta Curte, apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că raporturile ierarhice directe dintre recurent și fiica sa rezultă în mod indubitabil din înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Astfel, din fișa postului agent II, în ceea ce o privește pe fiica recurentului B., înregistrată la Poliția Negrești sub nr. 301131 din 22 februarie 2010, semnată de aceasta, rezultă că potrivit pct. 4.1., agentul II „se subordonează șefului Poliției orașului, șefului de birou și șefului Serviciului Poliției de Ordine Publică, cooperează cu celelalte compartimente”.

Totodată, în fișa postului agent secție poliție rurală, compartiment Siguranță publică, înregistrată la aceeași unitate de poliție sub nr. 517268 din 09 februarie 2012, fișă care o vizează pe fiica recurentului, fiind semnată de aceasta, se menționează la pct. 4 că funcționarul public cu regim special „se subordonează nemijlocit șefului secției de poliție rurală și direct șefului Serviciului Cazier și Evidență operativă din cadrul I.P.J. Vaslui”.

Raporturile de subordonare analizate rezultă și din organigrama I.P.J. Vaslui.

De asemenea, această situație este confirmată și de adresa nr. 17015 din 28 februarie 2012 emisă de Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Poliție Vaslui, potrivit căreia: „În perioada 17 martie 2007 - 30 noiembrie 2008, relațiile de subordonare dintre agentul B. și comisarul A. au fost de șef ierarhic al șefului nemijlocit, iar în perioada 30 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2010, relația a fost de șef direct. Ulterior, până la data de 01 iulie 2011, agentul B. a desfășurat activități pe linie de evidență operativă, fiind sub coordonarea Serviciului cazier judiciar, statistică și evidență informativă din cadrul I.P.J. Vaslui”.

Față de cele prezentate, rezultă fără putință de tăgadă că fiica reclamantului în calitatea ei de polițist, se afla în raporturi de subordonare directă atât cu șeful de birou cât și cu șeful de serviciu, dar și cu șeful poliției, tatăl acesteia, recurentul în cauză.

Nu prezintă relevanță că starea de incompatibilitate s-a născut ca urmare a dispoziției conducerii Ministerului Administrației și Internelor de a o repartiza pe fiica recurentului la aceeași unitate de poliție la care acesta avea calitatea de șef, cât timp incompatibilitatea constatată în cauză este expres prevăzută de lege, iar recurentul avea obligațiile profesionale impuse de dispozițiile art. 95 din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, recurentul nu a acționat în termenul legal instituit de prevederile art. 95 alin. (3) din aceeași lege, pentru a înlătura starea de incompatibilitate, neprezentând relevanță în cauză cererile formulate de fiica sa pentru schimbarea locului de muncă, din perspectiva stării de incompatibilitate în care s-a găsit acesta.

Mai mult, prin decizia nr. 1633/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în mod irevocabil a fost menținut raportul de evaluare emis de A.N.I., prin care s-a constatat existența stării de incompatibilitate în privința fiicei recurentului pentru aceeași perioadă, în temeiul acelorași dispoziții legale, respectiv art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fapt care confirmă o jurisprudență unitară în acest domeniu.

Prin urmare, față de considerentele prezentate, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu elementele de fapt ale speței, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că actul administrativ contestat a fost emis de autoritatea competentă, în limitele atribuțiilor reglementate de lege, fiind interpretate și aplicate în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

În consecință, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 30 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2015.