ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 133/2015

Cadrul procesual al acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 27000/G/II din 21 mai 2012 întocmit de pârâtă. Pârâta B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant. La data de 11 decembrie 2012, a fost formulată cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, de către F. și de G.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 72 din 20 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei B., formulată de intervenienții F. și G. A reținut instanța că prin Raportul de evaluare nr. 27000/G/II din 21 mai 2012, B. a constatat, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 septembrie 2008 - 30 ianuarie 2009, întrucât a deținut simultan calitatea de președinte al Consiliului Județean Hunedoara și cea de președinte al Adunărilor Generale a Acționarilor sau Asociaților la SC C. SA Deva, fiind încălcate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 161/2003. Evaluarea a fost efectuată în urma sesizării formulate de D., sesizare înregistrată sub nr. x/S/II din 20 martie 2012. Prin Hotărârea nr. 194/2006 a Consiliului Județean Hunedoara, privind reorganizarea Regiei Autonome Direcția Județeană a Drumurilor Deva în SC C. SA Deva, reclamantul a fost numit reprezentant al Consiliului Județean în Adunarea Generală a Acționarilor. Ulterior, prin Hotărârea nr. 7 din 30 ianuarie 2009 a Consiliului Județean Hunedoara, a fost abrogată Hotărârea nr. 194/2006. A apreciat prima instanță că legea nu a fost aplicată în mod retroactiv, deoarece dispozițiile care reglementează situațiile de incompatibilitate din Legea nr. 161/2003 se aplică din anul 2003, iar la 21 mai 2012, dată la care a fost emis raportul de evaluare, reclamantul îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean. Legea nr. 167/2010 nu stabilește un termen pentru constatarea stării de incompatibilitate, ci prevede că evaluarea incompatibilităților se poate realiza pe toată perioada în care o persoană exercită o funcție publică, condiție îndeplinită în situația reclamantului. Raportul atacat îndeplinește cerințele art. 17 alin. (3) din lege din punct de vedere al conținutului și contrar susținerilor reclamantului, raportul de evaluare nu trebuie să cuprindă prevenția sau corecția subiectului căruia îi este adresat, deoarece, în această etapă, Agenția doar evaluează starea de fapt cu care a fost sesizată și constată dacă persoana ce face obiectul sesizării se află sau nu în stare de incompatibilitate. Pentru constatarea stării de incompatibilitate, legea nu prevede un termen de prescripție, iar aplicarea sancțiunii, în condițiile art. 25 și art. 26 din lege, nu poate să facă obiectul litigiului, deoarece prin actul contestat nu se aplică reclamantului vreo sancțiune, ci doar se constată starea de incompatibilitate, astfel că, termenul de aplicare a sancțiunii nu poate fi analizat în cadrul acestui litigiu. A mai reținut instanța, referitor la sesizarea pârâtei că, potrivit art. 12 din lege, Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. Agenția a efectuat evaluarea în urma sesizării unui cetățean, sesizare care îndeplinește cerințele cuprinse în dispozițiile O.G. nr. 27/2002, la filele 35-37 din dosar fiind depusă sesizarea numitului D. cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului, nefiind o sesizare anonimă. Astfel, a apreciat instanța că raportul de evaluare a fost emis în condiții de legalitate, atât sub aspectul condițiilor de formă, din punct de vedere al conținutului și modalității de sesizare, cât și din punct de vedere al incompatibilității constatate.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva încheierilor de ședință din 23 ianuarie 2013 și 13 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva sentinței civile nr. 72 din 20 februarie 2013 a aceleiași instanțe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A. Preliminar expunerii motivelor de recurs, se reține că, deși în preambulul cererii de recurs, reclamantul a menționat că formulează recurs împotriva încheierii din 13 februarie 2013 și a sentinței civile nr. 72 din 20 februarie 2013, din examinarea motivelor de recurs a rezultat că acesta a formulat critici și cu privire la soluția de încuviințare în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei, pronunțată de instanța de fond prin încheierea din 23 ianuarie 2013, motiv pentru care, instanța de control judiciar a constatat că este legal învestită și cu recursul declarat împotriva acestei încheieri sub aspectul criticat. În principal, recurentul a solicitat, în temeiul art. 34 C. proc. civ., casarea încheierii din 13 februarie 2013 și a sentinței civile nr. 72 din 20 februarie 2013, rejudecarea cererii de recuzare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță și admiterea acestei cereri, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În subsidiar, recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 și art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv, modificarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii contestației, anulării raportului de evaluare din data de 21 mai 2012, întocmit de pârâta Agenția Naționale de Integritate și respingerii ca inadmisibile a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată de F. și de G. În susținerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a formulat, în esență, următoarele critici: a) Nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1) teza II din Legea nr. 176/ 2010; a.1. Din verificarea conținutului sesizării înregistrată la B. sub nr. 744 din 01 martie 2012, a rezultat că aceasta nu este caracterizată cu toate datele impuse de O.G. nr. 27/2002, respectiv: numele persoanei care are domiciliul în Deva, județul Hunedoara, este E. și nu D., așa cum este menționat în sesizare, persoana fizică identificată cu acest din urmă nume neexistând; din cuprinsul sesizării lipsesc datele de stare civilă ale petiționarului. Rezultă că sesizarea, neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege, în mod greșit a fost admisă, deși trebuia să fie clasată, potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 27/2002. a.2. Pe de altă parte, potrivit declarației autentificate prin încheierea din 30 octombrie 2012 a B.N.P., E. nu-și însușește sesizarea înregistrată la B. din 01 martie 2012, sub aspectul conținutului și al semnăturii. Pe cale de consecință, actul de sesizare al pârâtei, act premergător obligatoriu pentru începerea activității de evaluare prevăzute de art. 11 din Legea nr. 176/2010, fiind, pe de o parte, inform, iar pe de altă parte, lovit de nulitate absolută (fictiv), neexistând nicio sesizare din oficiu, efectuată în condițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, rezultă că raportul de evaluare este nelegal. a.3. În raport de aceste aspecte de fapt și de drept, a fost formulată în fata instanței de fond cerere de suspendare a soluționării prezentei cauze, potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a.3.1. Instanța a soluționat cererea fără dezbaterea contradictorie în ședință publică a acesteia, astfel că, sentința pronunțată este nelegală, fiind încălcate principiile contradictorialității și dreptului la apărare și implicit, dreptul la un proces echitabil. a.3.2. Cererea de suspendare a fost în mod greșit respinsă de către instanța de fond, în condițiile în care, au fost îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege. Cu privire la prima condiție, potrivit adresei din 16 noiembrie 2012 emisă în Dosarul penal nr. x/P/2012 al Inspectoratului de Poliție a Județului Hunedoara, având ca obiect plângerile penale formulate de reclamant și de E., rezultă că a fost începută urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunile deduse prin plângerea penală, aspect confirmat și de rezoluția de începere a urmăririi penale, comunicată la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 13 februarie 2013. Este îndeplinită și cea de-a doua condiție, respectiv, legătura cu prezenta cauză a faptelor încriminate de legea penală, precum și înrâurirea hotărâtoare pe care modul de soluționare a acestora o va avea asupra pricinii ce face obiectul prezentului dosar, pentru motivele indicate prin precizarea de acțiune, depusă la termenul de judecată din 31 octombrie 2012. În condițiile arătate, se regăsesc atât elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât și cele ale infracțiunii de fals privind identitatea. Instanța de fond a respins în mod nemotivat soluția dată cu privire la cererea de suspendare, întrucât, pe de o parte, este lipsită de legătură cu cele două condiții impuse, cu titlu general, de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar pe de altă parte, nu are nicio legătură cu motivarea adusă în susținerea concretă a necesitații suspendării prezentei cauze. a.

Cererea de înscriere în fals formulată potrivit art. 180-184 C. proc. civ., a fost respinsă de instanța de fond printr-o motivare lipsită de temei legal. Motivarea instanței, care a respins cererea ca inadmisibilă, este greșită, atât pentru confuzia făcută cu proba de verificare de scripte, cât și față de modul în care s-a apreciat relevanța inexistenței sesizării prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. l76/2010, asupra legalității raportului de evaluare contestat. b) Legea nr. 176/2010 nu putea reprezenta bază legală pentru emiterea raportului de evaluare în ceea ce îl privește pe contestator. La momentul ocupării, simultan, a funcțiilor de natură a atrage starea de incompatibilitate, astfel cum este reglementată de Legea nr. 161/2003, nu exista cadrul legal de reglementare pentru evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților și deci pentru aplicarea unor sancțiuni, subsecvent emiterii raportului de evaluare. Prevederile Legii nr. 176/2010 nu pot fi aplicate unor raporturi juridice desfășurate și finalizate anterior intrării sale în vigoare. În privința stării de incompatibilitate, aceasta s-a născut, consumat și încetat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, care prevede posibilitatea pârâtei de a evalua incompatibilitățile prevăzute de Legea nr. 161/2003 și pe cale de consecință, de emitere a raportului de evaluare în cazul constatării stării de incompatibilitate. De asemenea, principiul neretroactivității legii impune ca norma să nu se aplice pentru faptele săvârșite anterior momentului intrării ei în vigoare, excepțiile de la acest principiu fiind admise limitativ. c) Raportul de evaluare este nelegal prin conținutul său, având în vedere lipsa din capitolul destinat concluziilor a efectelor principale și complementare constatării stării de incompatibilitate. Cu privire la condițiile de fond, în speța de față, au fost nesocotite prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 167/2010, întrucât actul nu surprinde în cuprinsul său scopul raportului de evaluare, care, așa cum stabilește legiuitorul prin noul cadru de reglementare reprezentat de Legea nr. 176/2010, este, după caz, prevenția specială și/sau corecția subiectului raportului de evaluare. Acest viciu de fond este vătămător, întrucât determină imposibilitatea sesizării instanței, potrivit principiului disponibilității părții, cu analiza legalității actului administrativ, prin raportare la toate efectele sale. Din punct de vedere al conținutului deficitar al actului administrativ, lipsit de prevederi sub aspectul scopului acestuia, se creează în detrimentul subiectului raportului de evaluare premisa înlăturării accesului necondiționat la justiție, în sensul de a verifica instanța de judecată legalitatea interdicției prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, precum și întinderea sa. d) Raportul administrativ este nelegal sub aspectul reținerii incidenței prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. Instanța de fond a aplicat greșit aceste prevederi legale, apreciind că termenul de prescripție invocat privea constatarea stării de incompatibilitate și nu constatarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de legea specială. Sub aspectul primei teze a art. 25 alin. (2) din lege, nici aceasta nu-și găsește aplicabilitatea în speță, întrucât din economia prevederilor art. 25 rezultă că eliberarea din funcție se poate dispune doar pentru fapta persoanei care, în stare de incompatibilitate, a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu încălcarea obligațiilor legale, potrivit art. 25 alin. (1) din lege. Însă, aceste elemente nu se regăsesc în realitate și nici în cuprinsul raportului de evaluare, „Cap. 1. partea descriptivă a situației de fapt”. e) În mod greșit a fost soluționată cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată învestit cu soluționarea contestației, întrucât prin respingerea cererilor de suspendare a judecății și de înscriere în fals, judecătorul s-a antepronunțat asupra fondului pricinii. f) În privința cererilor de intervenție, în mod greșit au fost încuviințate în principiu și admise pe fond, prima instanță aplicând greșit legea, iar motivarea fiind generală și formală. În raport de prevederile art. 52 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, se impune o soluție de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtei B., având în vedere obiectul prezentei acțiuni, ce îl constituie contestația formulată de reclamant, în calitate de persoană care a făcut obiectul procedurii de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, contestația vizând raportul de evaluare întocmit la finalizarea procedurii anterior menționate. 4. Apărările formulate de intimata B.; Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Apărările formulate de intimatele F. și G. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatele-interveniente F. și G. au invocat excepțiile netimbrării și tardivității recursului, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului declarat de reclamant. La termenul de judecată din 19 martie 2014, intimatele interveniente au renunțat la susținerea excepției netimbrării recursului, iar prin încheierea pronunțată la aceeași dată, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, invocată de către acestea. La data de 25 aprilie 2014, recurentul-reclamant a depus la dosar motive suplimentare de recurs, cu privire la care, Înalta Curte a constatat că sunt tardive, prin încheierea pronunțată în ședința din 30 aprilie 2014. Prin aceeași încheiere de ședință, instanța de control judiciar a respins, în principiu, cererile de intervenție accesorie în interesul recurentului-reclamant, formulate de Consiliul Județean Hunedoara și de H. Prin încheierea pronunțată la data de 28 mai 2014, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate din Legea nr. 176/2010, a admis cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 lit. e) și f) din Legea nr. 161/2003, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale și a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de I., precum și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurent la termenul de judecată din 28 mai 2014. Prin încheierea nr. 83 pronunțată la 16 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2014, Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte, formulată de Asociația pentru Tineret, Învățământ și Turism și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului-reclamant, formulată de SC J. SRL. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârile recurate în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Motivul de recurs privind soluționarea în mod greșit a cererii de recuzare, formulată de reclamant împotriva președintelui completului de judecată învestit cu judecarea cauzei în primă instanță, este nefondat. Prin încheierea pronunțată la 13 februarie 2013, a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului fondului, reținându-se că aspectele de fapt indicate de reclamant, nu se circumscriu motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. În acord cu interpretarea dată de completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de recuzare, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de reclamant în susținerea cererii de recuzare, respectiv, respingerea de către judecătorul fondului a cererii de suspendare a judecății, formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum și a cererii de înscriere în fals cu privire la înscrisul sub semnătură privată ce constituie actul de sesizare a B., nu se încadrează în motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, acest motiv de recuzare vizează situația judecătorului care și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, iar în speță, prin modul de soluționare a cererilor formulate de reclamant, judecătorul nu și-a spus părerea cu privire la fondul cauzei și nu a antamat rezultatul final al procesului prin motivarea soluției de respingere a acestor cereri. Susținerile recurentului cu privire la nelegalitatea sesizării B., prin prisma nerespectării de către pârâtă a prevederilor art. 12 alin. (1) teza II din Legea nr. 176/2010, sunt nefondate. Din lucrările dosarului rezultă că, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la B. a fost înregistrată la data de 01 martie 2012, sub nr. x/2012, sesizarea formulată de D., domiciliat în Deva, județul Hunedoara, care a semnalat nerespectarea de către A. - președintele Consiliului Județean Hunedoara, a dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților. În cuprinsul sesizării, care este datată 28 februarie 2012 și este semnată, sunt indicate numele petiționarului și adresa de domiciliu a acestuia, în conformitate cu cerințele prevăzute de dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3 și art. 7 din O.G. nr. 27/2002. Împrejurarea că numele petiționarului nu este complet și nu este menționată starea civilă a acestuia, nu este de natură a conduce la calificarea petiției drept anonimă în sensul art. 7 din O.G. nr. 27/2002, în condițiile în care, după cum s-a arătat, din conținutul sesizării rezultă autorul și domiciliul acestuia și este posibilă comunicarea unui răspuns către petent cu privire la aspectele semnalate. În acest sens, conform susținerilor formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, prin adresa din 28 martie 2012, numitul D. a fost informat cu privire la înregistrarea sesizării la B. sub nr. 16718/S/II din 20 martie 2012, și la faptul că la finalizarea evaluării urmează să fie informat despre rezultatul acesteia. D. nu a negat formularea sesizării, astfel încât, în mod legal aceasta a fost luată în considerare de către pârâta B. și a fost declanșată procedura de evaluare a stării de incompatibilitate a reclamantului. Faptul că ulterior întocmirii raportului de evaluare, numitul E. a declarat că nu își însușește conținutul sesizării și a contestat semnătura aplicată la finalul acesteia, nu prezintă relevanță sub aspectul valabilității sesizării ce a fost înregistrată la B. la data de 01 martie 2012, în privința căreia nu au fost identificate motive de clasare. Mai mult, deși prin adresa din 21 martie 2012 emisă de B., reclamantul a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, urmare a unei sesizări formulate de o persoană fizică, reclamantul nu a adus la cunoștința pârâtei vreun motiv de nelegalitate al respectivei sesizări. Susținerile recurentului-reclamant în sensul că Legea nr. 176/2010 nu poate reprezenta baza legală pentru emiterea raportului de evaluare, sunt neîntemeiate. Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, B. este competentă legal să evalueze orice situație de incompatibilitate în privința reclamantului, pe durata mandatului de demnitate publică sau după caz, pe durata exercitării unei funcții publice, precum și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. Cum în cauză, activitatea de evaluare a privit mandatul de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, deținut de reclamant în perioada 2008 - 2012, iar la data emiterii actului de constatare, reclamantul se afla în exercitarea acestui mandat, în acord cu interpretarea primei instanțe, nu se poate reține încălcarea principiului neretroactivității legii. Criticile formulate de recurent vizând nelegalitatea raportului de evaluare, sub aspectul lipsei din capitolul destinat concluziilor, a efectelor principale și complementare constatării de incompatibilitate, sunt nefondate. În mod corect instanța de fond a constatat că raportul de evaluare respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, act normativ care nu stabilește și obligația menționării în cuprinsul actului de constatare a prevenției speciale și/sau corecției subiectului căruia îi este adresat, efectele raportului de evaluare decurgând din lege, în cazul rămânerii sale definitive. Aplicarea sancțiunii nu este de competența B., ci a instituției prefectului, care este obligat să ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a efectelor raportului de evaluare, devenit definitiv. Motivul de recurs privind nelegalitatea raportului de evaluare, sub aspectul reținerii incidenței prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, este, de asemenea, nefondat. Măsurile dispuse în finalul raportului nu aduc atingere nici unuia dintre drepturilor recurentului-reclamant, având în vedere că aplicarea dispozițiilor legale invocate de către recurent, trebuie coroborată cu prevederile cuprinse în același act normativ, referitoare la posibilitatea contestării raportului de evaluare și la aplicarea sancțiunii în situația rămânerii sale definitive. Criticile formulate de recurent referitoare la prescripția răspunderii disciplinare, sunt neîntemeiate. Așa cum s-a reținut anterior, activitatea de evaluare s-a realizat pe durata exercitării de către reclamant a mandatului de președinte al Consiliului Județean Hunedoara (2008-2012), perioadă în care au fost identificate elemente privind încălcarea regimului incompatibilităților, iar raportul de evaluare a fost întocmit în timpul mandatului deținut de reclamant (21 mai 2012), situație în care, de la finalizarea și rămânerea definitivă a actului de constatare, operează sancțiunile dispuse. Aspectele invocate în recurs cu privire la situația identică, în opinia recurentului, în care s-ar fi aflat H., care și-a exercitat concomitent cu reclamantul, mandatul de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, nu pot fi reținute, având în vedere că, din actele dosarului rezultă că, în cazul acestuia, B. a fost sesizată după încetarea mandatului de ales local, iar pe perioada derulării activității de evaluare și la data întocmirii raportului de evaluare, această persoană nu mai exercita o funcție sau o demnitate publică. Înalta Curte va înlătura și criticile reclamantului referitoare la soluția dată de prima instanță asupra cererii de suspendare a judecății, formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013, instanța de fond a respins cererea de suspendare formulată de reclamant în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, față de împrejurarea că a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată iar cercetările se află în etapa actelor premergătoare, conform adresei din 16 noiembrie 2012 emisă de Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara - Poliția municipiului Deva. În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că judecătorului fondului s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, fără a acorda cuvântul părților în vederea dezbaterii contradictorii a cererii, instanța de control judiciar constată, din analiza actelor dosarului, că respectiva cerere a fost supusă discuției contradictorii a părților la termenul de judecată din 23 ianuarie 2013, la care apărătorul reclamantului a depus această cerere la dosar. În condițiile în care la termenul menționat, părțile prezente au luat cunoștință despre motivele invocate de apărătorul reclamantului în susținerea cererii de suspendare a judecății, atât în ședință publică, cât și prin cerere formulată în scris și depusă la dosar și și-au exprimat punctul de vedere propriu asupra acestei cereri, nu se poate reține încălcarea de către instanța de fond a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, care guvernează desfășurarea procesului civil. De asemenea, în mod corect prima instanță, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispoziții legale care dau posibilitatea instanței să decidă asupra oportunității suspendării judecății, în vederea unei bune administrări a actului de justiție. În speță, începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea cercetărilor în faza premergătoare pentru infracțiunea de fals privind identitatea, nu sunt de natură a se încadra în ipoteza prevăzută de lege pentru suspendarea facultativă a judecății, având în vedere că hotărârea care urmează a se pronunța în dosarul penal nu are o influență semnificativă asupra soluției în cauza dedusă judecății, sub aspectul validității raportului de evaluare. Instanța de control judiciar va respinge ca neîntemeiată și critica formulată de recurent vizând soluția de respingere de către instanța de fond a cererii de înscriere în fals, formulată de reclamant în temeiul art. 180-184 C. proc. civ., la termenul de judecată din 13 februarie 2013. Astfel, întrucât cererea de înscriere în fals privește înscrisul sub semnătură privată înregistrat la B. sub nr. 744 din 01 martie 2012, iar obiectul cauzei îl constituie anularea raportului de evaluare întocmit de B., sub aspectul stării de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului, în mod judicios, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea respectivă. Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de recurs formulat cu privire la soluția de încuviințare în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei B., formulată de F. și de G., soluție pronunțată de instanța de fond prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2013. Având în vedere argumentele prezentate în motivarea cererii de intervenție accesorie, care se referă la un contract încheiat de Consiliul Județean Hunedoara cu o societate comercială și la modul de administrare a SC C. SA, instanța de control judiciar apreciază că titularii cererii de intervenție accesorie nu justifică un interes legitim privat în formularea cererii, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății, care privește starea de incompatibilitate a unui ales local. Prin urmare, raportat la conținutul cererii de intervenție accesorie și la interesul invocat de către titularii acesteia în formularea cererii, în mod greșit instanța de fond a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată de F. și de G. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 și a sentinței civile nr. 72 din 20 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, și va modifica , în parte, hotărârile atacate, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulată de F. și de G., menținând celelalte dispoziții cuprinse în încheierea din 23 ianuarie 2013 și în sentința civilă nr. 72 din 20 februarie 2013. Totodată, în temeiul dispozițiilor 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant împotriva încheierilor din 13 februarie 2013, pronunțate în aceeași cauză (pag. 280-281, respectiv, 282-284 din dosarul de fond).