ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6382/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6382/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta CN H. SA a chemat
în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând desființarea Încheierii
nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Comisia de soluționare a
contestațiilor din cadrul Curții de Conturi; anularea în parte a deciziei nr.
17 din 07 august 2012, respectiv a măsurilor cuprinse la punctul II și anularea
actelor care au stat la baza emiterii deciziei nr. 17 din 07 august 2012.
În motivarea acțiunii,
se arată că aspectele reținute de organul de control nu constituie abateri de
la legalitate și regularitate care să fi determinat producerea unor prejudicii
în patrimoniul CN H. SA.
Prin completarea de
acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în data de 19 decembrie
2012, reclamanta a solicitat și suspendarea executării deciziei atacate până la
soluționarea irevocabilă a cauzei.
Hotărârea primei
instanțe aflate în conflict
Prin Sentința civilă nr.
14/2013 din 21 ianuarie 2013, Curtea Apel Alba Iulia, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de
Apel Alba Iulia, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de
soluționare a acțiunii formulate de reclamanta CN H. SA în contradictoriu cu
pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel a reținut că actul administrativ care
constituie obiectul cererii deduse judecății, este decizia 17 din 07 august 2012
aceasta fiind emisă de o structură județeană a Curții de Conturi. Încheierea
dată în soluționarea contestației este doar actul emis în recursul ierarhic.
Dispozițiile art. 228
din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care
reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în
ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin
dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că încât competența materială se va stabili
în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu
modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., a apreciat că revine
tribunalului - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este
anularea unui act administrativ emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, ca autoritate publică județeană.
Hotărârea celei
de-a doua instanțe aflate în conflict
Prin
sentința civilă nr. 3548/CA/2013 din 06 iunie 2013, Tribunalul Hunedoara, secția
a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței materiale a Tribunalului Hunedoara și în consecință: a declinat
în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ si
fiscal, competența de soluționare a acțiunii, a constatat existența unui
conflict negativ de competență și, în baza art. 21 C. proc. civ., a dispus
înaintarea prezentului dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru
pronunțarea unui regulator de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul,
examinând Decizia
nr.
17 din 7
august
2012, a constatat că
aceasta este emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi, în numele Curții
de Conturi. Or, cum aceasta este o instituție asimilată unei autorități publice
centrale, decizia nefiind emisă de o structură județeană cum greșit s-a
reținut.
În ce
privește disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că prin
N.C.P.C. și Legea de punere în aplicare a acestuia, nu s-au modificat și
competențele Curții de Apel referitoare la actele emise de autoritățile
centrale:
(1)
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile
publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,
contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la
1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar
cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se
soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale
curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În concluzie, față de
cele de mai sus, Tribunalul a considerat că revine Curții de Apel Alba Iulia,
Secția de contencios administrativ si fiscal, competența de soluționare a
acțiunii.
Regulatorul de
competență
Înalta Curte,
constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art.
22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și
cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va
stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba
Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor
fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă
din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are
ca obiect anularea în parte a deciziei nr. 17 din 07 august 2012 și a
încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Comisia de soluționare a
contestațiilor din cadrul Departamentului de coordonare a verificării bugetelor
unităților administrativ-teritoriale al Curții de Conturi.
Ca atare, emitentul
actelor administrative a căror anulare se solicită îl reprezintă o autoritate
centrală, respectiv Curtea de Conturi prin Departamentul de coordonare a
verificării bugetelor unităților administrativ - teritoriale.
Acțiunea formulată de
reclamantă se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor Legii
contenciosului administrativ
nr. 554/2004, astfel cum aceasta
este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din
lege.
Or, conform
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
„Litigiile
privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se
soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în
fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă
prin lege organică specială nu se prevede altfel”
.
În
interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile
legale citate, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter
unitar, că ele
instituie
două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după
cum urmează:
- criteriul
poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității
centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv
căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant,
în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric,
stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei
vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor
administrativ-fiscale.
În cauză,
emitentul
actelor administrative contestate este o autoritate publică de nivel central,
astfel încât, conform
art. 10 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art.
2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține curții
de apel ca instanță de contencios administrativ.
Pe cale de
consecință, este corect raționamentul judecătorului de la Tribunalul Hunedoara,
care a reținut că Departamentul IV al Curții de Conturi - care a emis Decizia nr.
17 din 7 august 2012 - este asimilat unei autorități publice centrale, nefiind
o structură județeană a Curții de Conturi.
În consecință având
în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.
(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a
cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta CN H. SA Petroșani în
contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de
Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 septembrie 2013.