ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6382/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta CN H. SA a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând desființarea Încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi; anularea în parte a deciziei nr. 17 din 07 august 2012, respectiv a măsurilor cuprinse la punctul II și anularea actelor care au stat la baza emiterii deciziei nr. 17 din 07 august 2012. În motivarea acțiunii, se arată că aspectele reținute de organul de control nu constituie abateri de la legalitate și regularitate care să fi determinat producerea unor prejudicii în patrimoniul CN H. SA.

Prin completarea de acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în data de 19 decembrie 2012, reclamanta a solicitat și suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 14/2013 din 21 ianuarie 2013, Curtea Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta CN H. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, este decizia 17 din 07 august 2012 aceasta fiind emisă de o structură județeană a Curții de Conturi. Încheierea dată în soluționarea contestației este doar actul emis în recursul ierarhic. Dispozițiile art. 228 din regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că încât competența materială se va stabili în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., a apreciat că revine tribunalului - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este anularea unui act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 3548/CA/2013 din 06 iunie 2013, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Hunedoara și în consecință: a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ si fiscal, competența de soluționare a acțiunii, a constatat existența unui conflict negativ de competență și, în baza art. 21 C. proc. civ., a dispus înaintarea prezentului dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul, examinând Decizia nr. 17 din 7 august 2012, a constatat că aceasta este emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi, în numele Curții de Conturi.

Or, cum aceasta este o instituție asimilată unei autorități publice centrale, decizia nefiind emisă de o structură județeană cum greșit s-a reținut. În ce privește disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că prin N.C.P.C.

și Legea de punere în aplicare a acestuia, nu s-au modificat și competențele Curții de Apel referitoare la actele emise de autoritățile centrale: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În concluzie, față de cele de mai sus, Tribunalul a considerat că revine Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ si fiscal, competența de soluționare a acțiunii. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea în parte a deciziei nr. 17 din 07 august 2012 și a încheierii nr. 129 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale al Curții de Conturi. Ca atare, emitentul actelor administrative a căror anulare se solicită îl reprezintă o autoritate centrală, respectiv Curtea de Conturi prin Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ - teritoriale. Acțiunea formulată de reclamantă se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din lege.

Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel” . În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile legale citate, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei,

contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale. În cauză, emitentul actelor administrative contestate este o autoritate publică de nivel central, astfel încât, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține curții de apel ca instanță de contencios administrativ. Pe cale de consecință, este corect raționamentul judecătorului de la Tribunalul Hunedoara, care a reținut că Departamentul IV al Curții de Conturi - care a emis Decizia nr. 17 din 7 august 2012 - este asimilat unei autorități publice centrale, nefiind o structură județeană a Curții de Conturi.

În consecință având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta CN H. SA Petroșani în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.