ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2015

Decizia nr. 2675/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. 47119/G/II din 23 octombrie 2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin Raportul de evaluare nr. 47119/G/II din 23 octombrie 2012 s-a constatat că, în perioada 23 mai 2009 - 9 august 2010, când a avut calitatea de director coordonator cu contract de management la Direcția pentru sport a județului Bihor, precum și calitatea de consilier local la Consiliul local al comunei Oșorhei, ar fi incidente dispozițiile art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în sensul existenței unei incompatibilități. În același timp se face trimitere în raportul de evaluare și la dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010.

În opinia reclamantului, concluziile raportului de evaluare sunt lacunare, impunându-se anularea lui ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale exprese referitoare la conținutul raportului de evaluare și la concluziile din acest raport.

De asemenea, pe parcursului desfășurării evaluării, inspectorul de integritate nu a respectat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, în sensul că în invitațiile trimise reclamantului nu s-a arătat care este motivul exact al evaluării, nu i s-a adus la cunoștință evaluarea sub aspectul incompatibilității și nici perioada exactă la care se referă evaluarea. Consideră că și formularea lacunară a informărilor de către pârâtă este un alt motiv de nulitate a raportului de evaluare, ca urmare a nerespectării întocmai a dispozițiilor legale din timpul evaluării.

Referitor la calitatea de funcționar public, reclamantul a arătat că la data de 23 mai 2009, în baza Contractului de management nr. 264 din 23 mai 2009 a fost numit director coordonator la Direcția Județeană pentru Sport Bihor, calitate pe care a exercitat-o până la data de 9 august 2009. În același timp avea și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Oșorhei. Calitatea de director coordonator, deținută în baza unui contract de management nu poate fi asimilată calității de funcționar public, contractul de management fiind asimilat unui contract de muncă și neavând nimic în comun cu raportul de serviciu specific funcționarilor publici, astfel că nu se poate pune problema existenței vreunei incompatibilități în înțelesul legii.

Prin Sentința nr. 41 din 7 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență, următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. 47119/G/II din 23 octombrie 2012 s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul în perioada 23 mai 2009 - 9 august 2010, urmare a ocupării de către acesta a funcției de director coordonator al Direcției pentru Sport a Județului Bihor, concomitent cu exercitarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Oșorhei.

Raportul respectă din punct de vedere al conținutului prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, fiind prezentate elementele concrete în raport cu care s-a reținut starea de incompatibilitate, cu indicarea perioadei în care reclamantul s-a aflat sub incidența prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, dar și a consecințelor generate de constatarea stării de incompatibilitate, în acest sens fiind redate integral prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010, cu evidențierea tezei finale a alin. (2).

Prin urmare, sub aspectul încălcării prevederilor art. 17 din Legea nr. 176/2010, prima instanță a apreciat că acțiunea nu este întemeiată.

De asemenea, prima instanță a constatat că nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, informarea transmisă reclamantului sub nr. 22060/G/II din 12 aprilie 2012 permițându-i acestuia să-și exprime punctul de vedere în legătură cu aspectele în raport cu care s-a reținut ulterior în sarcina sa existența stării de incompatibilitate.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, prima instanța a reținut că prin Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 al Ministrului Tineretului și Sportului, reclamantul a fost numit, cu începere din data de 23 mai 2009, în funcția de director coordonator al Direcției pentru Sport a Județului Bihor, pe o perioadă de până la 4 ani.

Ordinul de numire al reclamantului în această funcție a fost emis în temeiul art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, iar la art. 3, Ordinul reia prevederile art. III alin. (9) din actul normativ în baza căruia a fost emis, potrivit căruia „Pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94 - 98 și 111 - 114 din Cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, este total lipsit de relevanță că reclamantul a exercitat funcția de director coordonator în baza contractului de management, contract pe care prevederile art. II alin. 7 din O.U.G. nr. 37/2009 îl asimilează contractului individual de muncă.

Prima instanță a apreciat că prin art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 s-a urmărit extinderea conflictului de interese și a situațiilor de incompatibilitate reglementate prin Legea nr. 161/2003 și noilor funcții înființate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 (art. III, alin. (3), funcție din care face parte și cea de director coordonator al Direcției pentru Sport a Județului Bihor, pe care reclamantul a exercitat-o în perioada 23 mai 2009 - 9 august 2010.

Raportat la prevederile art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009, numirea reclamantului în funcția de director coordonator al Direcției pentru Sport a Județului Bihor a atras în privința sa incidența prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „a reținut”, astfel încât exercitarea funcției de director coordonator a devenit incompatibilă cu exercitarea mandatului de ales local care intră în categoria funcțiilor de demnitate publică.

Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată mai sus, considerând-o nelegală, fără a încadra în drept motivele de recurs.

În esență, recurentul - reclamant a formulat următoarele critici:

- Legea nr. 176/2010 nu poate fi aplicată retroactiv pentru perioada 23 mai 2009 - 9 august 2010, supusă evaluării în cauză.

- Instanța nu a analizat apărările privind inexistența calității de funcționar public în perioada vizată de raportul de evaluare, în condițiile în care recurentul-reclamant a dobândit calitatea de funcționar public abia la data de 20 septembrie 2010, după ce a renunțat la calitatea de consilier local.

Sentința este nemotivată, pentru că nu cuprinde convingerea instanței asupra elementelor de fapt și de drept, ci reia susținerile intimatei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,arătând, în esență, că sentința este motivată în fapt și în drept, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003 și art. III din O.U.G. nr. 37/2009, iar Legea nr. 176/2010 nu a fost aplicată retroactiv (actul normativ menționat reglementând procedura de evaluare a respectării regimului juridic al declarării averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese și fiind de imediată aplicare), starea de incompatibilitate și sancționarea acesteia fiind reglementate de Legea nr. 161/2003, act normativ aflat în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Prin încheierea din data de 16 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009, emis de Ministerul Tineretului și Sporturilor, excepție invocată de recurentul-reclamant, și a suspendat judecarea recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 184 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 223 din 26 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - reclamant, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din expunerea cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, recurentul - reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. 47119/G din 23 octombrie 2012, prin care Agenția Națională de Integritate a reținut existența stării de incompatibilitate între funcția de director coordonator cu contract de management la Direcția pentru Sport a Județului Bihor și calitatea de consilier local al comunei Oșorhei, deținute simultan în perioada 23 mai 2009 - 9 august 2010. Incompatibilitatea a fost reținută prin aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.” și „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”.

În ceea ce privește aplicarea în timp a Legii nr. 176/2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 621/2 septembrie 2010, Înalta Curte constată că, în speță, verificările au fost declanșate în urma sesizării din oficiu nr. 85009/A/II din 17 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, fiind supuse normelor procedurale instituite prin acest act normativ. Din punctul de vedere al dreptului material, elementele de fapt au fost analizate și încadrate juridic în prevederile art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada supusă evaluării, cu respectarea principiului tempus regit actum.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind încălcarea principiului neretroactivității legii este nefondat, interpretare conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor Secției din data de 30 iunie 2014, accesibilă publicului pe site-ul Înaltei Curți.

Starea de fapt, prezentată în detaliu la pct. 2 din decizia de față, nu a fost contestată, problema de drept ce formează obiectul disputei judiciare în recurs fiind aceea a incidenței prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care în perioada supusă evaluării recurentul - reclamant nu a ocupat o funcție publică în accepțiunea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci o funcție managerială de director coordonator, în care a fost numit în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât în actul administrativ contestat, cât și în hotărârea primei instanțe, s-a reținut corect aplicabilitatea prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, de vreme ce art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 cuprindea norma expresă și clară potrivit căreia pe perioada executării contractului de management, persoanelor în cauză li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94 - 98 și 111 - 114 din Cartea I, Titlul IV din Legea nr. 161/2003.

Recurentului-reclamant i-au fost aduse la cunoștință rigorile funcției de director coordonator din punctul de vedere al regimului incompatibilităților prin însuși Ordinul de numire în funcție nr. 869 din 22 mai 2009, care în art. 3 preia conținutul art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009, particularizându-l pentru cazul în speță.

Sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul celor reținute mai sus, expuse clar și logic, cu respectarea tuturor cerințelor impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte constată, de asemenea, nefondate, criticile referitoare la nemotivarea sentinței și neanalizarea argumentelor reclamantului.

Prin urmare, recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 41 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM