Decizia nr. 1399/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. X/35/2013. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 decembrie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, suspendarea executării Raportului de evaluare nr. 58458/G/II din 11 decembrie 2013, întocmit de pârâtă, până la soluționarea definitivă a cauzei, anularea raportului de evaluare menționat, precum și obligarea pârâtei să publice și să mențină pe pagina de internet a instituției dispozitivul sentinței ce se va pronunța, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea definitivă a cauzei, sub sancțiunea amenzii.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 92/CA/2014 - P.I. din 29 aprilie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare ca lipsită de interes și a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 1262 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 92/CA/2014 - P.I. din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând cauza, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., a fost anulat, în parte, Raportul de evaluare nr. 58458/G/II din 11 decembrie 2013, în ceea ce privește starea de incompatibilitate a reclamantului reținută în raport cu deținerea simultană a funcției de primar al Comunei (...) și a funcției de reprezentant al comunei în cadrul AGA SC B. SRL, respectiv, de reprezentant al comunei în cadrul AGA SC C. SA, au fost menținute celelalte constatări ale raportului de evaluare și celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Prin aceeași decizie a fost obligată intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către recurentul-reclamant A., a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și a fost respinsă, în rest, cererea recurentului-reclamant privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiat, întrucât motivarea primei instanțe respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicându-se, într-o manieră suficientă, argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a constatat că incompatibilitatea dintre funcția de primar și calitatea de administrator al societății D. SRL a fost corect reținută de către instanța de fond, în raport cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normei de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate dintre funcția de primar și cea de reprezentant al comunei în cadrul AGA SC C. SA și AGA SC B. SRL, respectiv, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. Astfel, din actele dosarului a rezultat că ambele societăți (SC C. SA și SC B. SRL) sunt operatori regionali, în înțelesul dat acestei noțiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, fiind înființate în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale asociate, ca societăți având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice pe raza de competență a acționarilor. În condițiile în care teritorialitatea celor două societăți face ca mandatul primarului, ca reprezentant al unei localități, să depășească sfera interesului local și să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispozițiile textului de lege sus menționat, care sunt de strictă interpretare și nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional. Mai mult, mandatul primarului în cadrul adunării generale a asociației, depășește interesul local și se subordonează unui interes regional, nefiind îndeplinită premisa ca persoana care exercită funcția să aibă un interes personal ce ar putea influența îndeplinirea cu imparțialitate și obiectivitate a atribuțiilor sale legale.

Contestația în anulare exercitată în cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 februarie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1262 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, solicitând anularea, în parte, a deciziei atacate și soluționarea cauzei, în sensul admiterii recursului, casării în tot a sentinței recurate și anulării în întregime a Raportului de evaluare nr. 58458/G/II din 11 decembrie 2013, întocmit de Agenția Națională de Integritate. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a formulat, în esență, următoarele critici: Prin cererea de recurs, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, cu privire la starea de incompatibilitate reținută în sarcina sa prin exercitarea simultană a funcției de primar și a calității de administrator al societății D. SRL. Acesta nu a fost singurul motiv de casare invocat, ci a susținut și faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că nu mai deținea funcția de administrator în perioada august 2009 - noiembrie 2009, demisionând anterior din această funcție, tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală stare de incompatibilitate. Deși a constituit un motiv de casare distinct, ce a fost probat în recurs cu înscrisuri, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la acest motiv de casare, analizând doar motivul referitor la faptul că nu a emis acte și nu a obținut beneficii în calitate de administrator.

Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că instanța de recurs a analizat toate motivele de casare invocate de recurent, iar pe fondul contestației în anulare, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatei cu privire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare, reprezintă, în fapt, apărări formulate pe fondul contestației în anulare, motiv pentru care, aceste susțineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerințelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat. Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare și procedând, în continuare, la examinarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, se reține că acesta este neîntemeiat. Astfel, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, întrucât nu se poate identifica omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen. Înalta Curte reține că prin cercetarea motivelor de casare se înțelege analiza acestor motive, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare. În cauză, se constată că instanța de recurs a răspuns motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, invocate de reclamant prin cererea de recurs, în considerentele deciziei fiind expuse argumentele care au fundamentat soluția adoptată, prin raportare la criticile formulate de recurent. Din conținutul cererii de recurs rezultă că, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la incompatibilitatea reținută în raport cu deținerea simultană a funcției de primar și a funcției de administrator al societății D. SRL, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a omis să ia în considerare faptul că nu emis niciun act în numele societății și nu a produs vreun prejudiciu. Analizând aceste critici subsumate motivului de casare mai sus menționat, instanța de recurs a reținut că recurentul-reclamant s-a aflat în situația de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, apreciind că este lipsită de relevanță apărarea recurentului referitoare la faptul că nu a emis acte și nu a obținut beneficii în calitate de administrator al societății, în condițiile în care, legea nu condiționează starea de incompatibilitate de astfel de împrejurări. Prin urmare, recurentul-reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate ale sentinței atacate raportat la împrejurarea demisiei sale din funcția de administrator al societății D. SRL, susținerile orale vizând acest aspect, formulate de recurent la termenul de judecată din 12 aprilie 2016, cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, constituind apărări formulate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu un motiv de casare distinct, în sensul cerut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat. De altfel, întreaga argumentare a contestatorului conduce la concluzia că se tinde la reformarea soluției printr-o rediscutare a cauzei, contrar prevederilor art. 503 C. proc. civ., republicat, care nu urmăresc să deschidă părții calea rejudecării recursului, prin reinterpretarea dispozițiilor legale incidente și reanalizarea materialului probator administrat în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.