ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3000/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 216 din 19 februarie 2010, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea introductiva la instanță, reclamantul R.M. a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziție de restituire în natură pentru imobilul teren în suprafață de 310,50 mp situat în București, sector 2, fost proprietatea lui R.I. (cunoscut și sub numele de R.I.), tatăl reclamantului. Pentru restituirea acestui imobil, reclamantul a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea emisă prin B.E.J., „B., R., B." la 06 noiembrie 2001 (fila 10), notificarea nefiind soluționată până la data sesizării instanței, astfel că tribunalul, potrivit îndrumării obligatorii date de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2007, a procedat Ia soluționarea cererii de restituire pe fond.

În ceea ce privește imobilul, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpârare autentificat din 18 octombrie 1945 la Tribunalul Ilfov, secția Notariat, I.R. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 310,50 mp situat com. suburbană principele Nicolae, pendinte de M.C.

București, stradă ce duce în, București (fila 3). Pentru identificarea imobilului teren, fost proprietatea lui I.R., tribunalul a făcut numeroase diligențe, însă astfel cum rezultă din adresa emisă de către expertul tehnic l.I., desemnat să efectueze expertiza tehnică (fila 78), terenul a fost identificat doar cu concursul unor documente istorice și cu rezerva de a fi eronată identificarea(fila 141), însuși reclamantul susținând că nu poate indica în spațiu unde era amplasat terenul (fila 132). Prin adresa din 28 aprilie 2009 emisă de Primăria municipiului București - Serviciul nomenclatura urbană se comunică relații privind str. M.P., deși s-au solicitat relații privind str. I.M., astfel că nu se poate trage concluzia că între cele două adrese există identitate, ipoteză confirmată și de evidența din „Nomenclatura străzilor din București, inclusiv comune suburbane" la nivelul anului 1959, fiind consemnate str. M.I., care ar putea fi eventual str. M.P.

din actul de vânzare-cumpărare, str. M.P. fiind indicată distinct de aceasta (fila 154). Expertiza a fost efectuată în zona fostei străzi M.P., adresă la care se tace - referire și în materialul istoric întocmit de dl. prof. O.V., fără însă a se putea stabili cu certitudine că cele două adrese sunt identice, (fila 95).Str. I.M. nu este identificată în niciuna dintre schițele și hărțile vechi depuse la dosar. Nu s-a putut reține ca între imobilul dobândit de către R.I. și cel indicat de către reclamant există identitate, însuși reclamantul indicând ca ipotetică str, M.P. Așadar, pe de o parte imobilul nu a putut fi identificat ca fiind cel ce a aparținut lui l.R., iar pe de alta parte, tribunalul a reținut că reclamantul nu a indicat modul de trecere a bunului în proprietatea statului, ori anul și nu a depus nicio probă din care să rezulte că acest teren a fost naționalizat ori expropriat, astfel cum a susținut reclamantul.

De asemenea s-a reținut că din certificatul de naștere eliberat de București - Raionul Stalin, rezultă ca reclamantul R.M. este fiul lui R.I. și R.Z. (fila 6). Potrivit certificatului de deces, R.I. a decedat (fila 8). Din certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3, rezultă că de pe urma defunctului R.I. (R.) deceda,t a rămas ca unic moștenitor R.M., fiu, care culege întreaga masă succesorală, renunțator fund R.M.M. potrivit declarației înregistrată în1971) fila 11), însă la data de 25 aprilie 1996 B.N.P., „M.D." emite certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 de pe urma defuncților R.I. decedat și R.S. decedată, constatând că R.M. este unicul moștenitor în calitate de fiu (fila 12). În legătura cu aceste certificate de moștenitor, tribunalul a reținut că de pe urma defunctului R.I.

au fost încheiate 2 certificate de moștenitor, între care sunt și diferențe, atât în ceea ce privește numele defunctului, care în certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3 figurează cu numele de R.I. (R.) iar în certificatul de calitate de moștenitor din 25 aprilie 1996 emis B.N.P., „M.D." defunctul figurează numai cu numele R.I., precum și în ceea ce privește persoanele străine de succesiune, întrucât în certificatul de deces din 26 noiembrie 1971 emis de Notariatul de Stat sector 3 figurează ca renunțator R.M.M., în timp ce în certificatul de calitate de moștenitor din 25 aprilie 1996 emis de B.N.P., „M.D." rubrica privind persoanele care renunță la succesiune este barată, nefiind făcută nicio mențiune.

Prin declarația de notorietate autentificata din 22 ianuarie 2001 dată pe proprie răspundere în fața notarului public M.A.C., declarantul N.G. a susținut că i-a cunoscut personal pe defunctul R.I., care a decedat la data de 21 august 1968 și știe că este una și aceiași persoană cu R.I. și I.D.R. (fila 5). Concluzionând, tribunalul a reținut că susținerile reclamantului că între R.l. și R.I., autorul său, există identitate de persoană nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar. În ceea ce privește declarația de notorietate, aceasta singura nu poate înlătura probele numeroase și expuse pe larg, care susțin contrariul. Împotriva acestei sentințe a formulat apel R.M., iar prin Decizia civilă nr. 589/A din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 7502 din 25 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantul R.M., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu îndrumarea de a se administra o nouă expertiză topografică de identificare a imobilului, în care să se țină seama de toate elementele de identificare care reies din înscrisurile aflate la dosar, în specia! de indicațiile privind vecinătățile menționate în actul de paretaj voluntar din 1928 și în actul de vânzare cumpărare din anul 1945, prin raportare la hărțile administrative ale zonei din perioadele în care au fost încheiate cele două acte juridice. Ca urmare a casării cu trimitere s-a dispus identificarea terenului menționat în actul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 octombrie 1945 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat pentru a se soluționa fondul cererii de măsuri reparatorii, indicând efectuarea unei expertize topografice și a altor probe.

În rejudecare, după casare, prin Decizia civilă nr. 34/A din data de 3 februarie 2014 Curtea de Apel București, secția a lII-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă R.D. (moștenitoarea lui R.M.) împotriva sentinței civile nr. 216 din 19 februarie 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 18404/3/2008, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul București prin primarul general. A schimbat în tot sentința apelată în sensul că: A obligat Primăria municipiului București să emită o dispoziție de măsuri reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013. A obligat pe intimat la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

În cauză, s-a efectuat proba cu expertiză tehnică judiciară (topo) și a fost identificat terenul, față de care nu s-au formulat obiecțiuni, condu zi onându-se că terenul nu mai poate fi retrocedat în natură (fila 57 dosar curte). Instanța de apel a reținut că pe parcursul soluționării litigiului a apărut Legea nr. 165/2013, care a modificat Legea nr. 10/2001, aceasta fiind de imediată aplicare. S-a statuat că terenul nu mai poate fi restituit în natura, iar în lumina noilor dispoziții ale Legii nr. 165/2013, Primăria municipiului București va fi obligată să emită dispoziție cu măsuri reparatorii prin puncte conform acestei legi. Prin încheierea din 23 iunie 20.14 Curtea de apel București a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul acestei decizii, cerere formulată de apelanta-reclamantă, R.D.

A dispus îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 34/A din 03 februarie 2014, în sensul că numele intimatuiui-pârât să emită dispoziții reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013, este "Municipiul București prin primarul general" și, nu Primăria municipiului București, cum din eroare s-a trecut. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general, care a formulat următoarele critici întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cpc.

- Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, deși a fost admis apelul reclamantei R.D., recunoscându-se incidența legii noi (Legea nr. 165/2013), s-a dispus obligarea Primăriei municipiului București să emită o dispoziție de măsuri reparatorii conform acestei lege, în condițiile în care pârât în prezenta cauză este Municipiul București (persoană juridică de drept public potrivit Legii nr 215/2001, reprezentată de către primarul General). Recurentul subliniază că obligarea Municipiului București (și nu a Primăriei municipiului București cum eronat s-a menționat în dispozitiv) la emiterea unei dispoziții, trebuia să aibă ca obiect "acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte" și nu "măsuri reparatorii prin puncte (cum greșit s-a dispus)". - Hotărârea recurată este nelegală deoarece, în mod greșit, instanța de nu a menționat și obiectul litigiului (terenul situat în București, sector 2, fosta com.

suburbană Principele Nicolae pendinte de București); făcând astfel imposibil de executat o hotărâre judecătorească. La termenul de judecată din 4 noiembrie 2014 intimata reclamantă, prin avocat a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general susținând că motivele nu pot fi încadrate în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Excepția nulității recursului, urmează a fi respinsă, deoarece criticile formulate prin motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile legale invocate de recurent, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în speța, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarelor considerente: Prin cererea introductivă de instanță reclamantul R.M.

a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Municipiul București prin primarul general să emită o dispoziție de restituire în natură pentru imobilul teren, notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, în suprafață de 310,50 mp situat în București, sector 2, fost proprietatea tatălui reclamantului. In cazul în care restituirea în natură nu este posibilă reclamantul a solicitat emiterea unei dispoziții/decîziii motivate de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Referitor la evoluția cadrului legal prin care au fost reglementate modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reține că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin eehivaient vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". De asemenea, potrivit art, 26 alin. (1) din aceeași lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut ia art. 25 alin, (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită." Pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobileior preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din acest act normativ „Dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi." Art. 1 alin. (2) din lege dispune că „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III." În speța de față, s-a stabilit prin expertiza efectuată că terenul solicitat nu mai poate fi restituit în natură, astfel că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 365 din 16 mai 2013, situație necontestată de părți.

Recurentul reclamant contestă însă faptul că în mod greșit a fost obligată Primăria Municipiului București la emiterea dispoziției de măsuri reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013 și nu Municipiul București prin primarul general. Critica a rămas Iară obiect, față de împrejurarea că, așa cum s-a arătat maî sus, această problemă a fost rezolvată, făcând obiectul unei cereri de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta R.D. (moștenitoarea lui R.M.). Astfel, prin încheierea din 23 iunie 2014 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 34/A din 03 februarie 2014, în sensul că numele intimatului-pârât, să emită dispoziții reparatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013, este Municipiul București prin primarul general" și, nu Primăria municipiului București, cum din eroare s-a trecut, îndreptarea facându-se pe ambele exemplare ale hotărârii.

Referitor la susținerea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală deoarece instanța de nu a menționat și obiectul litigiului (terenul situat în București, sector 2, fosta com. suburbană Principele Nicolae pendinte de București), Înalta Curte reține că acest motiv reprezintă o chestiune de ordin formal, în cuprinsul hotărârii facându-se trimiteri exacte cu privire la terenul identificat prin expertiza topo (filele 56-57 dosar curte de apel), pentru care se va emiîe dispoziție. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul pârâtului fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât Municipiul București prin primarul general va fi obligat la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 34/A din data de 3 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentul pârât Municipiul București prin primarul general la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă R.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.