ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3326/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 și ulterior declinată prin sentința civilă nr. 12343 din 9 octombrie 2008 la Tribunalul București, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Tache Nicolae, solicitând instanței în temeiul art. 480 C. civ. ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 360 mp situat în București, sector 1. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul teren mai sus menționat a aparținut autorilor săi I.D.C. și I.E. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, reclamanta fiind unica moștenitoare a acestora.

Prin precizarea acțiunii depusă la dosar la 7 febr.2007, reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost stăpânit de autorul său I.D.C. până în anul 1997 când a intervenit decesul său, după care, deși nu a fost scos din circuitul civil, terenul a fost ocupat în mod fraudulos de pârât. Prin sentința civilă nr. 660 din 06 mai 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamanta nu a înțeles să conteste modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, iar în cauză rezultă că pârâtul face dovada că este proprietarul terenului, conform sentinței civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel, apelanta reclamantă P.A., arătând următoarele: - imobilul este proprietatea reclamantei de la data dobândirii și până în anul 1997 în mod continuu și netulburat; - instanța nu a exercitat rol activ în baza art. 129 C. proc. civ.; - intimatul nu face dovada că V.Z. ar fi fost vreodată proprietara terenului.

Apelul a fost apreciat ca nefondat, fiind respins prin decizia nr. 523/2010, reținându-se că, în cauză s-a făcut dovada că terenul în litigiu a aparținut autorilor reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, transcris în Registrul de transcripțiuni la data de 20 ianuarie 1944 sub nr. 452. În cauză, susținerea apelantei este contrazisă de relațiile depuse din partea Primăriei Municipiului București, care atestă că la nivelul anului 1986 terenul în litigiu figura ca fiind proprietate de stat – posesor fiind Consiliul Popular Sector 1 București.

Mai mult decât atât, apelanta nu a făcut altceva decât să afirme că acest bun este al său, dar niciodată nu a contestat modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, iar pârâtul a făcut dovada că este proprietarul terenului, conform sentinței civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 15561 din 11 decembrie 2002 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. În această situație, instanța nu putea da eficiență juridică titlului de proprietate al apelantei reclamante. Prin cererea înregistrată la data de 03 decembrie 2010, petiționara P.A.

a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea din data de 09 septembrie 2010 dată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 45067/3/2008, constând în menționarea greșită în cuprinsul încheierii a numelui „B.Z.”, în realitate fiind „V.Z.”. Prin cererea înregistrată la data de 03 decembrie 2010, aceeași petiționară formulează o cerere de completare a hotărârii, respectiv decizia civilă nr. 523 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu falsul referitor la chitanța sub semnătură privată încheiată la data de 21 iunie 1969, între numita V.Z.

și intimatul pârât T.N. Curtea, analizând cererile depuse de petiționară, a constatat că cererea de îndreptare este admisibilă, în sensul că din eroare s-a trecut „B.Z.”, în loc de „V.Z.”. În ceea ce privește cererea de completare, Curtea a constatat că o hotărâre se completează numai în caz de „minus petita”, atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. De asemenea, Curtea a apreciat că partea are drept de opțiune între exercitarea apelului sau recursului și formularea cererii de completare, deoarece art. 282 2 C. proc. civ. nu prevede, în termeni imperativi, lipsa unei asemenea opțiuni. Față de cererea de completare depusă, Curtea constată că aceasta este neconcludentă, inutilă și nepertinentă, întrucât acțiunea principală formulată de petiționară la data de 20 noiembrie 2007 nu are un asemenea capăt de cerere.

Astfel, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 24 din 13 ianuarie 2011, a admis cererea formulată de apelanta reclamantă P.A. de îndreptare a erorii materiale a încheierii din 09 septembrie 2010, în sensul că pe tot parcursul încheierii se va trece „V.Z.” și nu B.Z., cum din eroare s-a trecut și a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a aceleiași instanțe, privind proba prevăzută de art. 180 și urm. C. proc. civ., ca fiind neconcludentă, neutilă și nepertinentă.

Împotriva deciziei civile nr. 523 A din data de 30 septembrie 2010 și a deciziei civile nr. 24A/2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze pentru minori si de familie, în dosarul nr. 45067/3/2008, a declarat recurs reclamanta P.A., care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârilor recurate: Se invocă faptul că sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a ignorat cu desăvârșire înscrisul aflat la filele 17-18 din dosarul din apel (aflat și la filele 51-52) și anume sentința civilă nr. 418 din 26 martie 1968 a Judecătoriei Sectorului 8 a Municipiului București; motivarea primei instanțe și a instanței de apel, sunt contradictorii, fără temei legal și nu conduc la dezlegarea judicioasă a pricinii.

Se mai susține că părțile au intenționat să vândă, respectiv să cumpere, un teren situat în strada S. nr. 30, imobil ce nu are legătură cu terenul situat în str. B. nr. 105, astfel cum reiese din adresa nr. 713758/4104 din 24 martie 2008 eliberată de Primăria Municipiului București, Direcția Evidentă Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană; iar înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanța", încheiat la data de 21 iunie 1969 între V.Z. și intimatul-pârât Tache Nicolae, înscris care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 de către Judecătoria Sectorului 1 București, este fals.

Se mai constată că, prin decizia civilă nr. 523 A din data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze pentru minori și de familie, a omis să se pronunțe cu privire la constatarea falsului; că decizia nr. 24A/2011 recurată s-a pronunțat fără citarea părților în ședința de Cameră de Consiliu din data de 13 ianuarie 2011; că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (fiind incident art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). O altă critică vizează faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. ) și anume a art.281 C. proc. civ., în ceea ce privește soluționarea cererii de completare a dispozițiilor hotărârii. Analizând recursurile declarate de recurenta-reclamantă prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce succed: Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtului T.N. să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 360 mp situat în București, str. B., nr. 105, instanțele de fond și apel au rezolvat acțiunea în revendicare pentru compararea titlurilor părților și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 la Tribunalul Ilfov și sentința civilă nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, dându-se prioritate titlului pârâtului.

Instanța de apel era obligată, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâi legale și temeinice. În cauză, instanța de apel s-a limitat la a analiza doar acel contract de vânzare-cumpărare nr. 1473/1944 și sentința civilă nr. 16584 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, și a constatat că pârâtul a făcut dovada proprietății asupra terenului în litigiu cu această sentință civilă și definitivă și irevocabilă. Procedând astfel, s-au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., neanalizându-se și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei și anume: sentința civilă nr. 418 din 20 martie 1968 a Judecătoriei sector 8 a Municipiului București, prin care s-a admis apelul formulat de numiții I.E. și I.D.C. și în fond s-a respins acțiunea Secției Financiare a Consiliului Popular al sectorului 8 al Municipiului București de a se trece în patrimoniul statului terenul situat în București, str. B. nr. 105, sector 1, în suprafață de 360 mp proprietatea apelanților (autorii reclamantei P.E.), certificatul nr. 45R/1968 eliberat de Sfatul Popular al orașului București, proces verbal încheiat la 26 martie 1968 în ds. 839/1968 al Judecătoriei sector 8. Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, casarea deciziei recurate în baza art. 312 C. proc.

civ. și trimiterea cauze spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța pe acțiunea în revendicare dedusă judecății având în vedere toate mijloacele de probă administrate în cauză. Cu ocazia rejudecării, se vor analiza de către instanță și celelalte motive de recurs invocate de reclamantă. Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin această decizie s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii din 09 septembrie 2010 și s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a aceleiași instanțe.

Date fiind dispozițiile art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ. și faptul că hotărârea de completare face corp comun cu hotărârea pe care o completează, fiind supusă acelorași căi de atac conform art. 281 3 C. proc. civ., pentru soluționarea unitară a celor două recursuri, se impune admiterea recursului declarat și împotriva deciziei civile nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, casarea acestei decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, se va analiza și celelalte susțineri formulate în cuprinsul cererii de recurs împotriva deciziei civile nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și a deciziei nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a aceleiași instanțe. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.