ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7698/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 6 București la 7 decembrie 2007, reclamanta E.I. a chemat în judecată pe pârâta C.M., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 2291 mp situat în București, Str. F., sector 6. În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 947, 969, 1073, 1077 și 1294 C. civ. și ale art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, reclamanta a arătat că este moștenitoarea legală a defuncților I.M. și I.T., care au cumpărat terenul în litigiu în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat la 15 martie 1952 cu numiții M.A.

și A.M., a căror moștenitoare este pârâta. Reclamanta a mai precizat că terenul, al cărui preț a fost achitat integral în anul 1957 a fost comasat la proprietatea vecină a părinților săi, din Str. F. nr. X, odată cu intrarea în posesie, actul de vânzare-cumpărare în formă autentică neputând fi perfectat întrucât terenurile au fost scoase din circuitul civil. În raport de precizarea reclamantei cu privire la valoarea imobilului de 515.000 RON, Judecătoria sectorului 6 București prin Sentința civilă nr. 7080 din 30 octombrie 2008 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, competent conform dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Tribunalul București, secția a III-a civilă, pe rolul căruia s-a înregistrat cauza sub nr. 46777/3/2008, prin Sentința civilă nr. 1357 din 25 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi au stăpânit în fapt terenul în litigiu, pentru ca în acest mod să poată fi stabilit momentul la care le-a fost negat dreptul. S-a reținut, totodată, că autorul pârâtei, M.A., posesor al unui teren agricol de 16 ha situat în comuna Militari, a donat respectivul teren Ministerului Agriculturii, care l-a preluat conform procesului-verbal din 31 mai 1951. În aceste condiții, s-a apreciat că la data întocmirii pretinsei chitanțe cu autorii reclamantei - 30 aprilie 1951, autorul pârâtei nu mai avea teren pe care să îl poată înstrăina conform chitanței de la dosar.

S-a concluzionat că, potrivit relațiilor privind situația juridică a terenului, a rezultat că prin Sentința civilă nr. 780 din 3 decembrie 1996, hotărâre irevocabilă, tatăl pârâtei, A.M.R., al cărui autor era M.A., a obținut restituirea suprafeței de 51.662 mp teren din totalul de 16 ha și 418 mp cât deținea acesta, iar în baza respectivei hotărâri, Prefectul Municipiului București a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 28 august 1997. Un al doilea lot de teren, în suprafață de 97.509 mp a fost solicitat conform Legii nr. 10/2001, prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dreptul litigios fiind cedat de pârâtă unui terț, căruia i s-a emis dispoziție de către Primarul General.

Un al treilea lot, în suprafață de 11240 mp, constituie obiect al unei cauze în curs de judecată, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 2312 din 2 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta E.I., susținând că înscrisul sub semnătură privată la care a făcut referire prin acțiune reprezintă o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate, dispunând de o acțiune personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție de 30 de ani, care începe să curgă de la momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului cumpărător.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 40/A din 10 decembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă cu privire la pretențiile vizând suprafața de 616,23 mp, teren identificat în anexa 7 din raportul de expertiză întocmit de expert P.O., marcat prin punctele 18 - 14 - 15 - 8 - 18, și a respins aceste pretenții. S-a admis în parte acțiunea și s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 1674,89 mp situat în București, Str. F. nr. Y (fost F. nr. X), identificat în anexa 7 a raportului de expertiză întocmit de expert P.O., marcat prin punctele 13 - 16 - 8 - 18 - 13. S-a menținut dispoziția privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

A fost obligată intimata la plata sumei de 4.495 RON cheltuieli de judecată către apelantă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că, la data de 30 aprilie 1951, autorii reclamantei au dobândit în proprietate printr-un înscris sub semnătură privată, terenul în suprafață de 2291 mp situat în Str. F. fără număr, sector 6, pe care l-au comasat la proprietatea lor în suprafață de 1840 mp, situată în București, Str. F. fără număr, cumpărat tot de la A.M. și M.A., prin actul de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Ilfov, din 26 noiembrie 1949. S-a mai reținut că, la momentul exproprierii, prin Decretul nr. 243 din 26 iulie 1976, autorii reclamantei stăpâneau în fapt terenul ce face obiectul litigiului, motiv pentru care s-a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 1073 și 1077 C. civ.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.M., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că hotărârea atacată se întemeiază pe date nesusținute de actele dosarului și, deci, străine cauzei, care nu țin seama că anterior introducerii acțiunii de către reclamantă, cu 3 ani și 6 luni, respectiv la 6 decembrie 2007 a vândut terenul soților R. cu actul autentificat sub nr. X. S-a menționat că suprafața de 51.000 mp pentru care s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate privată de către Prefectura Municipiului București cuprinde și suprafața pretins vândută părinților reclamantei, astfel că este infirmată concluzia instanței de apel privind punerea în posesie a recurentei abia în anul 2006. La prima zi de înfățișare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va constata că, deși recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4.093,52 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 1 noiembrie 2011, aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală menționată. În consecință, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, să se anuleze recursul declarat de pârâta C.M. ca netimbrat. Reținându-se că, deși prin întâmpinare reclamanta-intimată E.I. a solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu au fost dovedite, Curtea va respinge cererea de acordare a cheltuielilor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta C.M. împotriva Deciziei nr. 40/A din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata E.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2011. Procesat de GGC - CT