ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2015

Decizia nr. 2253/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/93/2012 la data de 19 martie 2012, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.I. anularea Raportului de Evaluare a incompatibilității întocmit de A.N.I. - Inspecția de Integritate (DGII) Serviciul 3, înregistrat la 1 martie 2012 comunicat la data poștei din 5 martie 2012, în Lucrarea din 7 iunie 2011, sesizată de către consilierul local B. pentru efectuarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților prin care sesizează că numitul contestator este incompatibil cu funcția pe care o deține în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, solicitând instanței să constate netemeinicia raportului de evaluare contestat, și pe cale de consecință să dispună desființarea acestuia și exonerarea de răspundere a contestatorului.

Prin Sentința civilă nr. 417 din 23 mai 2012, Tribunalul Ilfov și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta A.N.I. s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta arată că susținerile reclamantului referitoare la nulitatea absolută deoarece nu cuprinde elementele obligatorii prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, sunt nefondate.

Prin notele de ședință depuse la data de 30 ianuarie 2013 reclamantul A. a dezvoltat motivele acțiuni arătând că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută întrucât nu cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 respectiv obiecțiunile și contestațiile reclamantului la raport, punctul său de vedere exprimat în scris și transmis de avocatul său la 29 august 2011 cuprinzând erori și fără a se avea în vedere transferul imediat către domnul C. a întregului pachet de acțiuni și calitatea de administrator.

La data de 13 februarie 2013, pârâta A.N.I. a depus precizări la completări, reclamantul susținând că acestea sunt nefondate.

Prin Sentința nr. 2.527 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că prin Raportul de evaluare din 1 martie 2012 emis de pârâta A.N.I. s-a constatat că în perioada 25 iunie 2008 - 12 octombrie 2009 reclamantul A., în exercitarea mandatului de primar al comunei Dărăști, județul Ilfov s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, deoarece a deținut concomitent funcția de primar și funcția de administrator al unei societăți comerciale, respectiv al SC D. SRL.

Cu privire la susținerea reclamantului în sensul că raportul de evaluare contestat ar trebui să cuprindă elementele prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, s-a constatat netemeinicia acesteia, întrucât procedura de evaluare și elementele pe care trebuie să le cuprindă raportul de evaluare sunt reglementate de dispozițiile procedurale în vigoare la momentul realizării activității de evaluare și întocmirii raportului de evaluare, și anume de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 176/2010, lege care prin art. 33 pct. 1 a abrogat dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, invocate de reclamant.

Verificând Raportul de evaluare din 1 martie 2012 întocmit de pârâta A.N.I., Curtea constată că acesta cuprinde toate elementele menționate în art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În ceea ce privește punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, reglementat de art. 20 din Legea nr. 176/2010, Curtea de Apel a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că inspectorul de integritate a respectat aceste dispoziții, prin emiterea Adresei din 28 iulie 2011 prin care era informat reclamantul despre existența unei încălcări a regimului juridic al incompatibilităților.

Totodată, s-a apreciat că erorile din punctul de vedere transmis nu influențează legalitatea raportului de evaluare și nu sunt imputabile pârâtului, ci avocatului reclamantului, și nu au influențat concluzia din raportul de evaluare care s-a bazat pe înscrisurile aflate la dispoziția inspectorului de integritate.

În ceea ce privește tardivitatea întocmirii raportului de evaluare raportat la art. 11 din Legea nr. 176/2010, Curtea de Apel a reținut că reclamantul și în prezent ocupă funcția de primar, astfel că acest termen de 3 ani de la încetarea funcției este respectat.

De asemenea, a fost considerată nefondată susținerea reclamantului privind rămânerea fără obiect a raportului de evaluare întrucât în prezent se află în exercitarea altui mandat de primar, în condițiile în care art. 11 din Legea nr. 176/2010 redat mai sus, prevede posibilitatea întocmirii raportului chiar și după încetarea funcției, cu atât mai mult și în cazul exercitării unui nou mandat privitor la aceeași funcție.

În ceea ce privește invocarea de către reclamant a Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 prin care au fost declarate ca fiind neconstituționale mai multe dispoziții din Legea nr. 144/2007, s-a apreciat că nu produc vreo consecință cu privire la legalitatea raportului de evaluare contestat întrucât acest raport a fost emis în baza prevederilor Legii nr. 176/2010, ci nu a dispozițiilor din Legea nr. 144/2007, declarate neconstituționale.

Au fost găsite nefondate și criticile reclamantului privind aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010, întrucât această lege a fost aplicată doar în ceea ce privește procedura de evaluare, care este supusă legii din momentul evaluării. În ceea ce privește aspectele de fond ale cauzei, și anume cele legate de nerespectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților, au fost aplicate dispozițiile legale în vigoare în perioada supusă evaluării și anume dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

A reținut prima instanță că nu a fost dovedită susținerea reclamantului în sensul că a renunțat la funcția de administrator al SC D. SRL la data de 27 iulie 2008, în termenul de 60 de zile prev. de art. 91 din Legea nr. 161/2003, calculat de la data de 25 iunie 2008, când i-a fost validat mandatul de primar.

S-a constatat că din actele dosarului rezultă că reclamantul a cesionat părțile sociale ale SC D. SRL către C. prin Contractul de cesiune autentificat la 17 august 2009 iar revocarea reclamantului din funcția de administrator al acestei societăți s-a făcut prin Decizia noului asociat unic din 30 septembrie 2009.

Curtea de Apel a mai reținut și că data de la care decizia de revocare a reclamantului din funcția de administrator al SC D. SRL este opozabilă terților, inclusiv pârâtei A.N.I., este data înregistrării revocării în registrul comerțului potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, mențiune ce s-a făcut în urma Cereri din 12 octombrie 2009 înscrisă în registrul comerțului în baza Încheierii din 11 decembrie 2009 (astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului aflate la dosar).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se că hotărârea instanței de fond, prin care a fost respinsă acțiunea formulată împotriva raportului de evaluare al A.N.I., cuprinde o motivare contradictorie și este dată cu interpretarea eronată a probelor administrate și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și a dispozițiilor Legii nr. 176/2010.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul-reclamant arată că motivele expuse în hotărârea contestată sunt contradictorii atât în ceea ce privește respingerea excepției nulității și a tardivității emiterii raportului de evaluare în baza Legii nr. 176/2010, în evaluarea unei situații de incompatibilitate ce ar fi existat în perioada 25 iunie 2008 - 12 octombrie 2009 cât și în ceea ce privește incidența aplicării dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. În opinia recurentului aceste dispoziții nu sunt aplicabile deoarece se contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție care consacră principiul neretroactivității.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se arată de către recurent că instanța de fond a interpretat greșit natura raportului de evaluare și probele din care ar rezulta starea de incompatibilitate reținută în ceea ce-l privește.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul invocă greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește evaluarea unei situații de incompatibilitate care din punct de vedere al perioadei era guvernată de dispozițiile Legii nr. 144/2007.

Pe fond recurentul arată că în mod nelegal prima instanță a menținut raportul de evaluare care constată existența unei situații de incompatibilitate, în cauză, în raport de situația de fapt nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Se arată că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie 2008 - 12 octombrie 2009, în exercitarea mandatului de primar al comunei Dărăști, județul Ilfov. Aceasta deoarece după validarea sa ca primar, în termenul de 60 de zile de la data de 27 august 2008 recurentul arată că a renunțat la funcția de administrator al SC D. SRL, fiind confirmată ulterior această situație prin emiterea Deciziei Asociatului Unic din 30 septembrie 2009 și a Contractului de cesiune autentificat din 17 august 2009, modificări înscrise la Registrul Comerțului potrivit Încheierii din 11 noiembrie 2009 și care atestă că în perioada verificată recurentul-reclamant nu s-a aflat în situație de incompatibilitate.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării raportului de evaluare emis de A.N.I.

La dosar intimata-pârâtă a depus concluzii scrise în care solicită respingerea recursului ca nefondat.

La dosar recurentul-reclamant a invocat în scris excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor invocate și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

La dosar intimata-pârâtă a depus punct de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

În ședința publică din 2 iunie 2015 Curtea a încuviințat pentru recurent proba cu acte în baza art. 305 C. proc. civ. și a pus în discuția părților cererea de sesizare a Curții Constituționale și a acordat cuvântul și pe recursul declarat pentru susținerea motivelor de recurs invocate.

Pe cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată și în consecință pentru următoarele considerente cererea de sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a putea fi considerată admisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, cu consecințele legale prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare trebuie să îndeplinească cele trei condiții prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din acest act normativ.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Concret, prin argumentele invocate de recurentul-reclamant în susținerea excepției de neconstituționalitate referită mai sus, autorul excepției are ca scop obținerea, respectiv pronunțarea unei decizii "cu rezervă de interpretare".

Recurentul nu arată, concret, în ce mod, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și, respectiv art. 11 din Legea nr. 176/2010 încalcă dispozițiile constituționale prevăzute la art. 15 alin. (1) și alin. (2), art. 20 alin. (1) și alin. (2), art. 121, art. 142 și art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituția României, limitându-se la a reitera apărările pe care le-a formulat și în fața primei instanțe, în ceea ce privește fondul cauzei.

Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că o excepție este inadmisibilă în cazul în care autorul se mărginește la a invoca în susținerea acesteia o dispoziție constituțională, precum și o afirmație cu caracter absolut generic (a se vedea Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în M. Of. al României r. 164 din 15 martie 2010).

Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și, respectiv art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu este motivată, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit căruia "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

Din motivele pe care se întemeiază excepția, se poate observa că acestea privesc aplicarea legii și nu o excepție de neconstituționalitate.

Practic, autorul excepției urmărește ca instanța de contencios constituțional să se substituie instanței de judecată, ceea ce este nepermis.

În practica sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât criticile de neconstituționalitate și de nelegalitate a aplicării dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 reprezintă și motive de recurs asupra cărora Curtea se va pronunța analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

Față de cele expuse, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Pe recursul declarat în raport de motivele invocate și față de actele depuse în recurs, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză sentința recurată prin care s-a respins acțiunea formulată împotriva raportului de evaluare, fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. În mod corect, nu a fost reținută excepția nulității și excepția tardivității în cele ce privește raportul de evaluare ca motive de nulitate a acestui raport emis cu respectarea normelor de procedură prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Referitor la competența A.N.I. de a verifica acte și fapte anterioare înființării ei, în cauză nu este vorba de o aplicare retroactivă a legii, atâta vreme cât verificarea se raportează la legislația în vigoare la data încheierii actelor sau săvârșirii faptelor. Or, recurentului îi este imputată o stare de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003, în vigoare la data deținerii respectivelor calități.

Mai mult decât atât, în vederea asigurării exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de imparțialitate, integritate, transparență, prin organizarea în mod unitar și instituționalizat a activității de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcțiilor respective și a verificării conflictelor de interese, precum și de sesizare a incompatibilităților, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 144/2007, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2007.

Ulterior, la data de 6 noiembrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege organică.

Potrivit art. 8 din Legea 176/2010, scopul A.N.I. este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele care îndeplinesc funcții și demnități publice, pe perioada îndeplinirii acestora.

Potrivit art. 11 alin. (1) din actul normativ amintit, activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Prin urmare, se constată că intenția reală a legiuitorului a fost necesitatea verificării și identificării unor posibile situații de incompatibilitate, atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Obiectul judecății prezentului dosar îl face contestația formulată de recurent împotriva Raportului de evaluare din 1 martie 2012 al A.N.I. prin care a fost evaluată starea de incompatibilitate în care s-a aflat acesta.

Raportul de evaluare mai sus menționat a fost întocmit în baza Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

De astfel, și instanța de fond reține, temeinic și legal, că în cauză nu suntem în prezența unei aplicări, retroactive a legii, atâta timp cât Legea nr. 176/2010 a fost aplicată doar în ceea ce privește procedura de evaluare, care este supusă legii din momentul evaluării. În ceea ce privește aspectele de fond ale cauzei, și anume cele legate de nerespectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților, au fost aplicate dispozițiile legale în vigoare în perioada supusă evaluării și anume dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003.

În acest sens, al faptului că în cauză nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile în situația în care intimata A.N.I. efectuează procedura de evaluare, prin raportare la dispoziții de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003 dar în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 s-a pronunțat soluție de principiu la data de 30 iunie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză instanța de fond verificând în concret legalitatea raportului de evaluare contestat, în raport de probele administrate, a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în raport de situația de fapt.

Din analiza documentelor și a informațiilor solicitate și primite în scopul desfășurării activității de evaluare, a rezultat că mandatul de primar al recurentului a fost validat la data de 25 iunie 2008 în funcția de primar al comunei Dărăști, prin Încheierea Judecătoriei Cornetu, emisă în Dosarul nr. x/1748/2008.

Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat Agenției prin Adresa din 5 august 2011, că recurentul, deține calitatea de administrator, la SC D. SRL în perioada 5 martie 1998 - 12 octombrie 2009. Urmare Contractului de cesiune autentificat la 17 august 2009 reclamantul s-a retras din societate, cesionând 100% părți sociale, domnului C., care devine asociat unic al societății.

Prin Decizia din 30 septembrie 2009 a asociatului unic, reclamantul, a fost revocat din funcția de administrator, noul administrator fiind dl. C.

Urmare Cererii de mențiuni din 12 octombrie 2009, prin Încheierea nr. 10169 pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2009, în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, a fost admisă cererea de înregistrare a mențiunilor referitoare la cesiunea părților sociale, asociați fizici, depunerea actului constitutiv actualizat.

Din analiza datelor și informațiilor cuprinse în documentele solicitate, cu privire la situația reclamantului, au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților, deoarece, de la data de 25 iunie 2008 de până la data de 12 octombrie 2009, persoana evaluată a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Dărăști, județul Ilfov, cât și funcția de administrator al SC D. SRL.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 "Funcția de primar și viceprimar, primar general și primar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) funcția de președinte, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale (...).

Din interpretarea sistematică a textelor de lege, rezultă faptul că recurentul, în calitate de ales local, este supus regimului juridic privind incompatibilitățile așa cum sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 161/2003, fiind nefondată susținerea reclamantului că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile prezentei spețe.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, în mod legal fiind aplicate și interpretate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin soluția de menținere ca legal emis a raportului de evaluare contestat prin care se reținuse existența pentru recurent în perioada 25 iunie 2008 - 12 octombrie 2009 a unei situații de incompatibilitate sancționată de dispozițiile de drept material în vigoare, pe perioada supusă verificării.

Fapt de necontestat și neînlăturat de actele depuse în recurs, recurentul-reclamant, în perioada 25 iunie 2008 - data validării ca primar al comunei Dărăști conform Încheierii Judecătoriei Cornetu - 12 octombrie 2009, urmare a Contractului de cesiune autentificat la 17 august 2009 a deținut atât funcția de primar, cât și funcția de administrator unic al SC D. SRL.

Deși recurentul invocă că a renunțat la funcția deținută prin Contractul de cesiune la 27 august 2008 nu a depus la dosar acest act în cadrul probei cu acte încuviințată în recurs conform art. 305 C. proc. civ. În aceste condiții, Curtea constată că recurentul nu a probat la dosar încetarea situației de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în termen de 15 zile de la validarea sa ca primar respectiv data de 25 iunie 2008.

Singura manifestare unilaterală de voință, materializată într-un înscris cu dată certă privind încetarea calității sale de administrator o constituie încheierea Contractului de cesiune autentificat la 17 august 2009 act care a fost înscris ulterior împreună cu Decizia din 30 septembrie 2009 în Registrul Comerțului la 12 octombrie 2009.

Indiferent de cele două date certe 17 august 2009, respectiv 12 octombrie 2009 Curtea constată că în perioada verificată, din 25 iunie 2008 - 17 august 2009, 30 septembrie 2009 și cel mai târziu 12 octombrie 2009, recurentul-reclamant a deținut simultan două calități cea de primar și cea de administrator, calități incompatibile în raport de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pe cale de consecință, soluția de menținere a raportului de evaluare contestat este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2.527 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - N