ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1073/85/12.03.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. 33213/G/II/23.07.2013, prin care a fost declarat incompatibil.

Prin sentința civilă nr. 161/CA din data de 9 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate și a fost declinată competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 20 februarie 2015, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 83din data de 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate.

A fost respinsă, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2013.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului și, în consecință, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

S-a apreciat că, în mod nelegal, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că la data de 22 august 2013 reclamantul a contestat raportul de evaluare emis de ANI, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, arătând că nu mai există elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, punctul de vedere fiind transmis prin scrisoare recomandată, fără a primi vreun răspuns din partea Agenției.

Pe fondul cauzei, s-a considerat de către recurent că nu se află în situație de incompatibilitate, întrucât persoana fizică autorizată A. nu a desfășurat niciodată o activitate economică, fiind radiată încă din data de 22.09.2010.

În fine, s-a susținut că recurentul-reclamant a respectat prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în sensul că și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 63 din acest act normativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 12 - 14 de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

În esență, s-a susținut că, în mod corect, instanța de fond a respins acțiunea, admițând excepția tardivității, având în vedere că raportul de evaluare a fost primit de către reclamant la data de 08.07.2013, acțiune fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 12.03.2014.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 83 din 27 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, încheiere prin care Completul de filtru a apreciat că motivele de casare se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/23.07.2013 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care a fost declarat incompatibil.

Prin Raportul de evaluare nr. x/23.07.2013 pârâta Agenția Națională de Integritate, în urma activității de evaluare, a reținut că reclamantul A. se află în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut și deține simultan atât funcția de primar al Comunei Vurpăr, județ Sibiu cât și: funcția de administrator al S.C. B. S.R.L. în perioada 18.06.2008 - 04.02.2011, funcția de administrator al S.C. C. S.R.L. începând cu data de 18.06.2008 până în prezent; calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în perioada 18.06.2008- 22.09.2010, membru al consiliului de administrație al Ocolului Silvic Dealul Sibiului R.A. începând cu data de 25.02.2011 până în prezent, fiind încălcate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d și g) din Legea nr. 161/2003.

În drept, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilității nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenția sesizează în termen de 6 luni instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitățile."

Având în vedere că aceste norme de drept procedural conținute de legea specială nu fac nici o referire la modul de calcul al termenului, Înalta Curte reține că termenul de contestare se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie, potrivit cu care când termenul se socotește pe zile nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul nici ziua când acesta se împlinește.

Totodată, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește că în cazul în care un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că raportul de evaluare contestat de către reclamant a fost comunicat de pârâta Agenția Națională de Integritate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reclamantul intrând în posesia acestuia la data de 26 iulie 2013, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul Curte de apel, aspect de altfel necontestat de reclamant.

În raport de prevederile legale sus-enunțate, reclamantul trebuia să conteste raportul de evaluare întocmit în cauză în termen de 15 zile de la primirea acestuia, termen care a început să curgă de la data de 26 iulie 2013 și s-a împlinit la data de 12 august 2013.

Totodată, Înalta Curte reține că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 12 martie 2014, cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nefăcând nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. privind repunerea în termen.

În fine, apreciază instanța că și contestația formulată de reclamant către instituția pârâtă la data de 22 august 2013, a fost formulată cu nerespectarea termenului aplicabil în cauză, în raport de data de împlinire a termenului, respectiv 12 august 2013.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va aprecia că soluția de respingere, ca tardivă, a acțiunii reclamantului, cu consecința menținerii actului contestat în cauză, este temeinică și legală.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 83 din 27 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2018.