ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 întocmit de pârâtă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost completată la 15 octombrie 2014, reclamantul A. solicitând și anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, prin care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri de 100.000 RON daune morale pentru prejudiciul cauzat prin actele administrative nelegale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014;

A admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 și nr. x, precum și plata daunelor morale;

A respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost completată. Solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.

Recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, având în vedere că instanța de fond a considerat că administratorul unei societăți comerciale se confundă cu managerul unei societăți comerciale, fiind în esență persoana care conduce activitatea unei entități economice.

A arătat că în mod greșit s-a reținut că reclamantul, în calitate de administrator, a desfășurat activități de manager, interzise de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

A precizat că incompatibilitățile prevăzute de Legea nr. 95/2006 sunt explicite, neputând fi extinse și la alte calități și funcții în afara celor prevăzute expres de legiuitor.

Recurentul a arătat că atunci când legiuitorul a considerat că se impune stabilirea unei incompatibilități între o funcție publică și calitatea de administrator într-o societate comercială a prevăzut-o în mod explicit, iar legiuitorul nu a înțeles să utilizeze o denumire generală de manager pentru toate funcțiile de conducere ori de execuție, ci așa cum este demonstrat prin Legea nr. 161/2003, acestea trebuie enumerate explicit pentru a fi atrasă starea de incompatibilitate.

Recurentul a concluzionat că din interpretarea Legii nr. 95/2006 coroborată cu Legea nr. 66/1993 rezultă faptul că legiuitorul a urmărit incompatibilitatea între funcția de șef de secție și cea de manager al unei instituții publice, întrucât doar în cadrul acestora este reglementată noțiunea de manager.

S-a arătat că este incontestabil că șeful de secție se află într-o poziție publică oficială, motiv pentru care nu are dreptul de a urmări interese private care ar putea să influențeze exercitarea cu imparțialitate a îndatoririlor sale publice. Legiuitorul a înțeles însă să sancționeze o astfel de conduită prin intermediul conflictului de interese ce împiedică șeful de secție să desfășoare contracte cu unitatea spitalicească prin intermediul unor societăți comerciale în care are calitatea de asociat sau administrator. A subliniat că aceasta nu îl face incompatibil absolut cu calitatea de administrator într-o societate comercială.

Recurentul a arătat că teza susținută de instanța de fond ar face ca medicul șef de secție să fie incompatibil absolut cu activitatea de administrator în orice fel de societate comercială, indiferent dacă are sau nu legătură cu actul medical, însă nu aceasta a fost intenția legiuitorului când a instituit cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

A arătat recurentul că a interzice șefului de secție să dețină un cabinet medical privat, sub forma unui SRL cu asociat și administrator unic, ar însemna o îngrădire a exercitării actului medical și o discriminare a medicilor care conduc secția, față de medicii care nu au o funcție de conducere.

De asemenea, recurentul a precizat că nu a desfășurat activități de manager, precizând că spre deosebire de prima teză a art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, care stabilește un criteriu formal pentru incompatibilitate, respectiv simpla deținere a calității de manager, teza a doua a aceluiași articol, se raportează la un criteriu pur subiectiv, respectiv dacă reclamantul a desfășurat în concret activități de manager.

Astfel, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat în concret activitatea reclamantului în cadrul societății comerciale, nu s-a raportat strict la particularitățile speței și a analizat tot sub aspect formal dacă un administrator în general efectuează activități de manager.

Recurentul a mai criticat hotărârea instanței de fond arătând că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că în mod greșit s-a procedat mai întâi la solicitarea de informații fără caracter public și doar ulterior a fost informat reclamantul că are dreptul la un punct de vedere.

Recurentul a criticat și aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 32 din Legea nr. 176/2010, arătând că potrivit acestora, dispozițiile legii se aplică persoanelor cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților de stat din sistemul de sănătate publică. Recurentul a susținut că admițând că funcția de șef de secție este o funcție de conducere, aceasta nu este totuși o funcție de control, întrucât șeful de secție deține doar conducerea secției respective, dar se supune controlului exercitat de managerul spitalului.

A fost criticată aplicarea greșită a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010 cu privire la admiterea excepției de inadmisibilitate a contestării Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, arătându-se că instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare arătat a fost dată o soluție de clasare, întrucât nu s-au identificat elemente ale unui conflict de interese din punct de vedere administrativ, ci s-au identificat elemente de natură penală, iar contestarea acestui raport pe calea contenciosului administrativ este inadmisibilă. Recurentul a arătat că textul de lege indicat nu arată că pot fi contestate doar rapoartele de evaluare prin care a fost reținut conflictul de interese, ci poate fi contestat orice raport de evaluare, indiferent de soluția acestuia.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.

Cu privire la critica recurentului ce vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, cu referire la soluția de admitere a excepției de inadmisibilitate a contestării raportului de evaluare nr. x/24 septembrie 2016, intimata apreciază că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 au fost interpretate corect de instanța de fond.

S-a arătat că nu s-a constatat existența unui conflict de interese de natură administrativă, iar cu privire la indiciile săvârșirii infracțiunii de conflict de interese reglementat de art. 301 din C. pen. urmează să se pronunțe organul de cercetare penală. S-a precizat că actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu reprezintă, în drept, un act de sesizare a organului de urmărire penală, act care nu prezintă trăsăturile specifice unui act administrativ în înțelesul dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea acțiunii în contencios administrativ.

A mai arătat intimata că în mod corect a reținut instanța de fond că funcția de medic șef de secție este o funcție de conducere și control. De asemenea, noțiunea de administrator al unei societăți comerciale este echivalentă cu cea de manager al unei instituții publice, dată fiind identitatea atribuțiilor funcțiilor menționate - cumulând calitatea de asociat unic și cea de administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, recurentul a îndeplinit o veritabilă activitate managerială.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, precum și a Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, ambele emise de pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI)

Prin sentința atacată, instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii cu privire la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la același raport de evaluare și a respins acțiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 și nr. x și plata daunelor morale, respingând totodată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 pârâta Agenția Națională de Integritate a constatat din analiza documentelor depuse la dosar că, începând cu 4 mai 2006 - data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 și până în prezent, reclamantul a exercitat, concomitent, atât funcția de șef secție Clinică Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cât și funcția de administrator al SC B. SRL, încălcând astfel prevederile legale privind regimul juridic al incompatibilităților așa cum sunt stipulate prin Legea nr. 95/2006, respectiv prin art. 180 alin. (1) lit. b) și art. 184 alin. (12).

Prin Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 s-a constatat că în urma activității de evaluare au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., deoarece în timpul exercitării funcției de medic Șef secție, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu toate prerogativele care decurg din exercitarea funcției a obținut foloase materiale urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu SC C. SRL, a contractelor de consultanță științifică medicală cu S.C. D. ltd. Reprezentanța și a contractelor de prestări servicii încheiate cu SC E. SRL și SC F. SRL, societăți care aveau încheiate cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu contracte de furnizare medicamente, respectiv contracte de prestări servicii medicale.

În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (3) și art. 26 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legi nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agendei Naționale de integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către reclamant a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 301 din C. pen.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, instanța de fond a reținut că prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010 sunt în sensul că persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ, dând dreptul persoanei care face obiectul evaluării să conteste atât raportul de evaluare a conflictului de interese administrativ, cât și cel de evaluare a incompatibilității, însă în cauză nu s-a constatat existența unui conflict de interese administrativ, iar în ce privește indiciile săvârșirii infracțiunii privind conflictul de interese reglementat de art. 301 C. pen. rămâne să se pronunțe Parchetul.

Actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu reprezintă, în drept, un act de sesizare a organului de urmărire penală, potrivit art. 221 C. proc. pen., care nu prezintă trăsăturile specifice ale unui act administrativ în înțelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte de sine stătătoare, astfel încât nu poate fi cenzurat pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară". Prin urmare, calea procedurală pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de C. proc. pen.

Instanța de contencios administrativ poate fi învestită pe calea acțiunii împotriva raportului de evaluare numai cu analizarea legalității acestui act în ce privește constatarea conflictului de interese de natură administrativă și a stării de incompatibilitate, nu și în ce privește o posibilă infracțiune săvârșită de acesta. Cu privire la indiciile unei infracțiuni a fost sesizat și se va pronunța Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, astfel încât sesizarea parchetului nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, motiv pentru care excepția inadmisibilității a fost admisă.

Prin prisma argumentelor acestei soluții a fost respinsă excepția tardivității acțiunii în anularea raportului de evaluare nr. x/24 septembrie 2014, întrucât termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, invocat de către pârâtă, nu este incident în cauză.

Chiar dacă s-ar admite teza contrară, în raport de data comunicării Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014 (29 septembrie 2014) și data înregistrării completării de acțiune (15 octombrie 2014), se constată că reclamantul a formulat petitul privind anularea acestui raport de evaluare în termen de 15 zile de la comunicare, calculat pe zile libere.

Relativ la Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, ce privește incompatibilitatea reținută în sarcina reclamantului, prima instanță a apreciat că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:

Starea de incompatibilitate reținută în persoana reclamantului pentru perioada 4 mai 2006 - prezent se fundamentează pe prevederile art. 184 alin. (12) raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

După cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, agenția pârâtă a reținut în mod corect starea de fapt referitoare la funcțiile deținute de către reclamant. Astfel, din Adresa nr. x din 24 iunie 2014 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rezultă că reclamantul a îndeplinit funcția de medic șef secție Clinica Cardiologie I din 1 octombrie 1993 până în prezent, cu excepția perioadelor 15 februarie 2008 - 15 mai 2008 și 1 ianuarie 2009 - 1 iulie 2009 când a avut contractul de muncă suspendat. Potrivit Certificatului de furnizare informații nr. 229435/1 din 12 iunie 2014 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, reclamantul deține calitatea de administrator și asociat unic la SC B. SRL din data de 16 martie 1993.

În ce privește echivalența sau diferența între funcția de administrator și cea de manager, instanța de fond a apreciat că, întrucât calitatea de administrator reclamantul a deținut-o la o societate comercială cu răspundere limitată, noțiunea de administrator este echivalentă în cazul acestui tip de persoane juridice de drept privat cu cea de manager al unei instituții publice. Există identitate între atribuțiile unui administrator al unei societăți comerciale, ca cea în care reclamantul a fost asociat unic și administrator și atribuțiile pe care un manager le are de exercitat în instituțiile publice.

După cum rezultă din literatura de specialitate este unanim acceptat că managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice funcției pe care o ocupă. Managerul exercită anumite funcții specifice managementului ca proces, ca urmare conduce oameni, are subordonați și ia decizii care, aplicate, influențează și activitatea altor persoane decât propria activitate.

Indiferent de nivelul ierarhic la care se situează și de domeniul în care își desfășoară activitatea, managerii stabilesc obiective, organizează, coordonează, antrenează personalul la realizarea obiectivelor și controlează modul de realizare a acestora și de desfășurare a activităților. Toate acestea se constituie în funcțiile managementului care sunt exercitate de manageri.

Ori, reclamantul în calitate de asociat unic și administrator al SC B. SRL exercită atribuții de decizie în sensul exercitării funcțiilor managementului în cadrul societății, în sensul stabilirii obiectivelor, al organizării, coordonării, antrenării personalului la realizarea obiectivelor și al controlului asupra modului de realizare a acestora și de desfășurare a activităților. Așadar, cumulând calitatea de asociat unic cu cea de administrator al SC B. SRL, reclamantul îndeplinește o veritabilă activitate managerială, în accepțiunea art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, chiar dacă obiectul de activitate al cabinetului se referă la acordarea de consultații medicale.

În acest context, nu prezintă relevanță apărările reclamantului în sensul că în Legea nr. 31/1990 nu se regăsește noțiunea de manager și nici cele potrivit cărora Legea nr. 66/1993 privind contractul de management, care se aplică doar regiilor autonome și societăților în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, face distincție între funcția de manager și calitatea de administrator.

Nici modul de reglementare a situațiilor de incompatibilitate în cazul primarilor și viceprimarilor prevăzute art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate primi relevanța pretinsă de către reclamant, întrucât acest text enumeră funcții de conducere și de execuție deținute nu numai la societăți comerciale, ci și la alte entități.

Răspunzând și celorlalte critici ale reclamantului vizând elementele stării de incompatibilitate, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical din aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică;

b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate;

c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești;

d) exercitarea oricărei funcții în cadrul organizațiilor sindicale sau patronale de profil.

Fiind stabilit anterior că reclamantul, în calitate de administrator al SC B. SRL, îndeplinește activitate managerială, nu pot fi primite susținerile acestuia în sensul că situația sa se încadrează în lit. a) din textul art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care într-adevăr nu se aplică șefilor de secție, și nu în lit. b) cum a reținut agenția pârâtă. Cum dispozițiile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt clare, fiind delimitate în lit. a) - d) patru situații de incompatibilitate care nu se suprapun, nu pot fi primite nici afirmațiile reclamantului că interdicția prevăzută la lit. b) a alin. (1) din art. 180 vizează exclusiv activități sau funcții de manager în unități spitalicești.

În concluzie, sensul art. 184 alin. (12) cu trimitere la incompatibilitatea reglementată de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este că există incompatibilitate între funcția de șef de secție de spital public, care se exercită în temeiul contractului de administrare și funcția de manager, care, în cazul persoanelor juridice de drept privat este denumită de Legea nr. 31/1990 administrator.

Intenția legiuitorului prin norma de trimitere de la art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006 este în sensul de a institui incompatibilitatea șefilor de secții din spital care au contract de administrare cu exercitarea unei activități sau a oricărei alte funcții de administrare prin similitudine cu incompatibilitatea instituită managerului de spital de a exercita orice altă activitate sau funcție de manager.

În ceea ce privește nulitatea raportului de evaluare față de prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prima instanță a constatat că apărarea reclamantului nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 20, 13 și 15 Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare a incompatibilităților poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere a persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date și informații de la persoanele fizice sau juridice. Datele solicitate sunt publice și odată ce a fost comunicată reclamantului înștiințarea despre declanșarea procedurii de evaluare, prin adresa din 19 mai 2014, ANI era îndreptățită să solicite informații relevante autorităților publice, acestea putând fi valorificate în mod legal la elaborarea raportului de evaluare. S-a respectat și prevederea art. 20, solicitându-se reclamantului un punct de vedere care este cuprins în raportul de evaluare.

Neîntemeiate au fost considerate și susținerile reclamantului privind nulitatea raportului de evaluare pentru inaplicabilitatea Legii nr. 176/2010 șefilor de secție.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate este competentă să realizeze activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2).

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor:

Analiza coroborată a celor două texte mai sus enunțate conduce la concluzia că Agenția Națională de Integritate este competentă să evalueze existența incompatibilităților pentru persoanele cu funcții de conducere și control din cadrul spitalelor publice de stat.

Pentru a lămuri dacă funcția de medic șef de secție se circumscrie noțiunii de funcție de conducere și control din cadrul spitalelor publice de stat se impune a fi analizate prevederile speciale în materie, respectiv normele Legii 95/2006, în speță art. 184 din care rezultă că funcția de medic șef de secție este o funcție de conducere (alin. (2), persoana care o ocupă încheie un contract de administrare (alin. (4) și poate fi subiect al stării de incompatibilitate (alin. (12).

Este adevărat că funcția de medic șef de secție nu este o funcție publică de autoritate întrucât, spre deosebire de managerul spitalului, activitățile desfășurate de șeful de secție, în baza unui contract de administrare sunt specific administrative, acesta răspunzând de calitatea actului medical realizat în secția respectivă, având atribuții și responsabilități restrânse la asigurarea calității actului medical (art. 184 alin. (3).

Însă, în raport de dispozițiile art. 184 alin. (2) și alin. (12) din Legea nr. 95/2006, distincția realizată între funcția de conducere și funcția publică de autoritate nu este relevantă.

Funcția de medic șef de secție este și funcție de control. Întrucât răspunde de calitatea actului medical (art. 184 alin. (3), concluzia logică este că medicul șef de secție îndeplinește și atribuții de control în cadrul secției respective.

Referitor la aplicarea Legii nr. 176/2010 unor activități desfășurate anterior intrării în vigoare a acestei legi, se constată că incompatibilitățile în cauză sunt reglementate de Legea nr. 95/2006, aceasta conținând norme de drept material, iar procedura de cercetare și de sancționare a acestora este stabilită de Legea nr. 176/2010, care cuprinde în principiu norme de drept procesual.

În consecință, nu se poate pune problema în speță de o aplicare retroactivă a Legii nr. 176/2010, întreaga procedură fiind derulată sub imperiul acestei legi, iar din punctul de vedere al dreptului material, incompatibilitatea reținută în sarcina reclamantului a fost analizată și încadrată juridic în prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, în vigoare în întreaga perioadă supusă evaluării, cu respectarea principiului tempus regit actum.

Întrucât acțiunea având ca obiect anularea celor două rapoarte de evaluare nu a fost admisă, obligarea la daune morale, fiind un capăt de cerere subsecvent, nu poate avea o altă soluție nefiind îndeplinite cerințele antrenării răspunderii civile delictuale, întrucât nu există nici o faptă generatoare de prejudiciu.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. b) raportat la art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte reține că aceste prevederi legale reglementează incompatibilitatea dintre funcția de șef de secție al unui spital public și exercitarea oricărei activități sau alte funcții de manager. În speță însă, se constată că recurentul a avut calitatea de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, calitate care, în opinia instanței de control judiciar nu poate fi echivalată exercitării activității sau funcției de manager.

Înalta Curte are în vedere că Legea nr. 161/2003 menționează distinct în cadrul incompatibilităților reglementate pentru demnitățile și funcțiile publice (art. 82 și următoarele din lege) funcția de manager și cea de director, administrator, membru al consiliului de administrație etc. al unei societăți comerciale. Această distincție denotă faptul că atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu demnitate sau funcție publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea societăților comerciale nr. 31/1990, act normativ care, de altfel, nu folosește noțiunea de "manager" pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societății.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, date fiind limitările aduse dreptului persoanelor la muncă și la desfășurarea unei activități economice, în materia incompatibilităților legea nu poate fi interpretată extensiv, în sensul conferirii pentru noțiunea de manager a înțelesului comun al acesteia, în detrimentul celui rezultat din reglementările legale incidente. Aceasta în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ, aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.

Ca urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală în ceea ce privește menținerea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, întrucât are la bază o interpretare extensivă a normelor legale incidente, incluzându-se în mod nepermis în sfera incompatibilităților prevăzute de Legea nr. 95/2006 o situație pe care legiuitorul nu a intenționat să o sancționeze.

Chiar dacă prin cererea de recurs, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, așa cum a fost completată, Înalta Curte constată că nu au fost formulate în mod explicit critici în ceea ce privește respingerea solicitării de acordare a daunelor morale, astfel că această soluție nu poate fi modificată

Cât privește critica referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte apreciază că această critică nu este întemeiată, instanța de fond respingând în mod corect ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014. Aceasta în condițiile în care, art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 prevede următoarele:

(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare, precum și, dacă este cazul, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că raportul de evaluare a conflictului de interese ce poate fi contestat este exclusiv cel care se referă la conflictul de interese administrativ, dat fiind că numai în privința acestuia se pune problema sesizării organelor competente pentru declanșarea procedurii disciplinare, precum și cea a sesizării instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea și va anula Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 453 alin. (2) din noul C. proc. civ., intimata Agenția Națională de Integritate va fi obligată la 1000 RON cheltuieli de judecată către recurent, sumă reprezentând contravaloarea parțială a taxei de timbru și onorariului de avocat achitate de acesta la instanța de fond și în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 51/2015 din data de 4 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea reclamantului A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x din 24 septembrie 2014.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimata Agenția Națională de Integritate la 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurent.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM