ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3503/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2015, la data de 30 iunie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă în lucrarea nr. 29181/S/I1/31.05.2012. Prin încheierea nr. 3412 din 02 septembrie 2015, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, (fostă secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal) la data de 25 septembrie 2015, sub nr. x/2015.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 62 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 62/2015/11.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În susținerea motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pe mijloace de probă solicitate din oficiu și depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, fără a fi puse în discuția părților. Astfel, se arată că instanța de fond și-a întemeiat și motivat hotărârea pe Hotărârea Consiliului Local Baia Sprie nr. 55/03.04.2007, act depus la dosarul cauzei de B., cu adresa nr. x/18.12.2015, după pronunțarea soluției, asupra căruia recurentul-reclamant nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Un alt aspect nepus în discuția părților se referă la faptul că autoritatea de conducere a Căminului de Pensionari ar fi fost desemnată de consiliul local, ceea ce nu rezultă din niciun act aflat la dosarul cauzei. Procedând în acest fel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 7, art. 14 și art. 237 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 174 C. proc. civ. Cât privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă, în esență, următoarele: a) B. nu este o instituție de interes local aflată în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Local al Orașului Baia Sprie, unde recurentul-reclamant a deținut calitatea de consilier local, astfel că încheierea și derularea contractului nr. x/19.06.2017 între societatea C. SRL și această instituție socială, nu a generat apariția stării de incompatibilitate; b) Caracterizarea B. ca instituție de interes județean rezultă din prevederile art. 42 alin. (1) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011; Faptul că, în completarea veniturilor extrabugetare, B. primește subvenții de la bugetele locale, nu transformă această instituție de asistență socială într-o instituție care funcționează în subordinea sau sub autoritatea consiliului local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia funcționează.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07.04.2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Față de susținerile recurentului-reclamant, privitoare la depunerea la dosarul cauzei a răspunsului emis de B., după rămânerea cauzei în pronunțare, intimata-pârâtă arată că acest înscris a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 24.12.2015, la aproximativ două săptămâni după pronunțarea sentinței atacate în cauză. În lipsa depunerii relațiilor solicitate, instanța de fond nu avea un fundament legal pentru a repune cauza pe rol, astfel că a efectuat propriile verificări cu privire la modalitatea de înființare a acestei instituții de asistență socială, raportat la apărările formulate de părți. Din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond și-a format convingerea potrivit căreia B. este înființat conform Hotărârii Consiliului Local din 03.04.2007, având în vedere informațiile publice afișate pe pagina de internet a acestei instituții, iar nu conținutul adresei de răspuns. Faptul că hotărârea atacată a fost redactată, potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ., la data de 11.01.2016, nu poate forma convingerea că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe înscrisurile depuse de B. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă consideră că recurentul-reclamant a susținut aceleași argumente prezentate în fața instanței de fond și apreciază, în esență, că prima instanță a analizat în mod complet toate chestiunile deduse judecății, pronunțând o soluție în acord cu dispozițiile legale incidente și împrejurările de fapt ale speței, astfel cum rezultă din probele dosarului.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 23 mai 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantul A. vizează încălcarea, de către prima instanță, a principiului legalității desfășurării procesului civil, reglementat de art. 7 din C. proc. civ., a principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 din același act normativ, precum și a dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate încuviința și administra probele solicitate de părți, precum și pe cele dispuse din oficiu, doar în etapa cercetării procesului, până la deschiderea dezbaterilor pe fond. Înalta Curte apreciază a fi fondată această critică, în raport de împrejurarea sesizată de recurentul-reclamant, a administrării probei cu înscrisuri, de către instanța de fond, ulterior închiderii dezbaterilor și rămânerii în pronunțare. Verificând încheierea de ședință din 18 noiembrie 2015, Înalta Curte reține că, la acest termen de judecată, prima instanță a încuviințat probele solicitate de părți, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, reținând că nu există alte cereri de formulat ori excepții de invocat, a închis cercetarea judecătorească și a declarat deschise dezbaterile asupra fondului cauzei. După formularea concluziilor orale, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii, în raport de prevederile art. 396 C. proc. civ., la data de 25 noiembrie 2015. Ulterior, pronunțarea a fost amânată la data de 9 decembrie 2015 și 11 decembrie 2015, astfel cum rezultă din încheierile din 25 noiembrie 2015 și 9 decembrie 2015. La data de 10 decembrie 2015, prima instanță a dispus emiterea unei adrese către B. prin care a solicitat înaintarea, de urgență, a actelor cu privire la înființare/constituire după 1990, statutul sau orice act deținut de această instituție cu privire la înființare. Totodată, prin adresă s-a pus în vedere instituției destinatare să precizeze dacă se află sub autoritatea vreunei instituții precum: D.G.M.P.S., Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Primăria Orașului Baia Sprie, Prefectura Județului Maramureș. Prin Sentința civilă nr. 62, pronunțată la 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată. La data de 24 decembrie 2015, a fost înregistrată la dosarul instanței de fond adresa prin care B. a răspuns solicitărilor instanței, conform adresei emisă la 10 decembrie 2015 . Înalta Curte reține că principiul contradictorialității este un principiu fundamental al procesului civil, care asigură respectarea dreptului la apărare al părților, precum și a dreptului la un proces echitabil. Acest principiu este expres reglementat în cuprinsul art. 14 din C. proc. civ., pentru cauza de față fiind relevante în special alin. (1), (4) și (6) ale acestui text de lege: "(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (...) (4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.(...) (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii." În ceea ce privește aplicabilitatea acestui principiu în procedura de administrarea probelor, art. 254 alin. (5) C. proc. civ. dispune că: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc", iar art. 391 C. proc. civ. prevede că: "Instanța poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea acestei măsuri.". Aceste texte de lege se corelează cu prevederile art. 260 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea nu prevede altfel." În raport de datele speței, se impun a fi menționate și prevederile art. 400 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților." Din analiza tuturor acestor texte de lege, rezultă că principiul contradictorialității și necesitatea respectării dreptului la apărare al părților se manifestă pe tot cursul procesului civil, inclusiv în cursul cercetării judecătorești, în faza de încuviințare și administrare a probatoriilor. Aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului instanței de a dispune, din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea cauzei, cu condiția punerii lor în discuția părților și a administrării înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. În cauza de față, prima instanță a dispus completarea probei cu înscrisuri, prin emiterea unei adrese de relații către B., ulterior închiderii dezbaterilor și rămânerii în pronunțare, părțile neavând posibilitatea de a-și exprima opinia asupra necesității suplimentării probatoriului și nici de a formula apărări cu privire la conținutul adresei de răspuns comunicată de instituția publică. Apreciind necesară completarea probelor din dosar, instanței de fond îi revenea obligația repunerii cauzei pe rol, potrivit art. 400 C. proc. civ. și administrării probei în condiții de contradictorialitate, oferind, astfel, posibilitatea părților de a administra, după caz, dovada contrară, conform art. 260 alin. (4) C. proc. civ. Este adevărat că răspunsul emis de B. nu s-a aflat la dosarul cauzei la data pronunțării instanței de fond, însă acest aspect este lipsit de relevanță, în condițiile în care, chiar dacă înscrisul administrat suplimentar nu a putut influența soluția pronunțată în cauză, recurentul-reclamant a exprimat o opinie rezonabilă în sensul că acest act a influențat considerentele hotărârii atacate. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte constată a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură imperative, menținerea acesteia fiind incompatibilă cu cerințele unui proces echitabil, desfășurat cu respectarea principiului legalității. Se impune, astfel, soluția casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale ale părților. Soluția de casare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare se impune și prin raportare la greșita interpretare, de către instanța de fond a prevederilor art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, în ceea ce privește lipsa unei distincții referitoare la subordonarea, față de consiliul local sau județean, a instituției care a încheiat un contract comercial cu societatea la care alesul local sau soțul ori ruda de gradul I a acestuia deține calitatea de acționar/administrator. În acest sens, Înalta Curte constată că, pentru a fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 90 din Legea nr. 161/2003, este necesar să existe relația de subordonare a instituției publice față de consiliul local în care persoana vizată de situația de incompatibilitate exercită funcția de consilier local, sau, în cazul în care aceasta exercită funcția de consilier județean, relația de subordonare a instituției se raportează la consiliul județean din care face parte persoana în cauză. Prin urmare, în rejudecare, prima instanță va relua dezbaterile în vederea analizării existenței sau inexistenței relației de subordonare a B. față de Consiliul Local Baia Sprie, în condiții de contradictorialitate și pe bază de probe legal administrate. În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 62 din 11 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.