Decizia nr. 1/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4534/2015 a Tribunalului Maramureș

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 06.07.2015, întocmit de pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 4534 din 18 noiembrie 2015, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 decembrie 2015. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 18 din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 18 din 21 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Raportului de evaluare nr. x/06.07.2015, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate. În susținerea recursului, recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea instanței de fond este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, texte de lege din care rezultă că noțiunile de "deliberare", "adoptare" și "dezbatere" sunt folosite de legiuitor în mod distinct, pentru a accentua fazele prin care trece o problemă supusă dezbaterii în consiliul local, până la adoptarea acesteia. Având în vedere această distincție, nu se poate considera că faza dezbaterilor este parte a deliberării, cum greșit a interpretat prima instanță, întrucât dezbaterile asupra problemelor votate în consiliul local se desfășoară în ședințe publice, orice persoană putând participa la aceste dezbateri. În cauză, a susținut recurentul-reclamant, nu există nicio probă aptă să demonstreze existența conflictului de interese, această concluzie a intimatei-pârâte și a instanței de fond datorându-se interpretării eronate a textului legii. Astfel, faptul că în procesele-verbale de ședință au fost consemnate informații sumare, din care, însă, rezultă abținerea recurentului-reclamant de la vot, nu pot să reprezinte probe în dovedirea existenței conflictului de interese, decât printr-o interpretarea eronată și extensivă a legii. Totodată, recurentul-reclamant a arătat că nu-i este imputabilă lipsa din procesele-verbale de ședință a mențiunilor referitoare la anunțarea interesului personal, întrucât nu are calitatea de redactor al proceselor-verbale de ședință.

Apărările formulate în cauză La data de 7 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin Rezoluția din 9 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut incidența dispozițiilor art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, ale art. 46 din Legea nr. 215/2001 și ale art. 76 lit. f) din Legea nr. 393/2004, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 24/27.03.2009, prin care se aprobă darea în administrare a pășunii comunale Cavnic către B. "Gutinul" Cavnic, asociație la care persoana evaluată deține funcția de președinte de la data de 17.06.2005. Totodată, s-a reținut că reclamantul A. a participat și la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 34/17.05.2012 și nr. 13/21.02.2013, privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 24/27.03.2007. Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003: "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.", iar conform art. 77 din același act normativ: "Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare." Dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevăd că: "Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.". În cauză sunt incidente și prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora: "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) f) o asociație sau fundație din care fac parte", precum și dispozițiile art. 77 din aceeași lege, potrivit cărora: "(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă". Pornind de la aceste premise de ordin legislativ, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut existența conflictului de interese, în ceea ce-l privește pe reclamantul A., iar criticile de nelegalitate expuse prin recursul declarat în cauză sunt nefondate. Principala critică formulată de reclamantul A. în cadrul recursului o reprezintă greșita interpretare de către instanța de fond a prevederilor legale incidente (citate anterior), în ceea ce privește diferențierea terminologică a noțiunilor de "deliberare", "adoptare" și "dezbatere", reclamantul apreciind că legea interzice doar participarea la deliberarea și adoptarea hotărârii consiliului local, nu și la dezbaterea asupra chestiunii supusă votului. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, apreciind că, deși textele de lege nu stipulează o interdicție expresă de participare la dezbateri, aceasta este subînțeleasă, dezbaterea reprezentând parte a procesului de deliberare, iar argumentul recurentului-reclamant referitor la interpretarea extensivă a legii de către prima instanță nu este întemeiat. Pretinsa diferențiere terminologică sesizată de recurentul-reclamant nu este în acord cu scopul reglementării legislative a conflictelor de interese și cu principiile enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume "imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public". Astfel, din cuprinsul textelor de lege anterior citate rezultă că interdicția participării la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului local este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existența unui posibil interes de natură patrimonială al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca și condiție, o influență demonstrată în îndeplinirea atribuțiilor demnitarului/funcționarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existența posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor persoanei în cauză. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal de natură patrimonială, acesta ar putea influența decizia adoptată, prin luarea cuvântului și/sau prin combaterea poziției exprimate de ceilalți participanți la dezbateri, și, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese. Înalta Curte reține că, la data adoptării Hotărârii Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 24/27.03.2009, reclamantul A. deținea calitatea de președinte al B., iar obiectul hotărârii adoptate de consiliul local îl reprezintă aprobarea dării în administrare a pășunii comunale Cavnic, în suprafață de 101,91 ha, către asociația al cărei președinte era reclamantul. Obiectul Hotărârilor Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 34/17.05.2012 și nr. 13/21.02.2013 îl reprezintă modificarea și completarea Contractului de închiriere a pășunii comunale din 30.03.2009, încheiat între Orașul Cavnic și B. în temeiul Hotărârii Consiliului Local al Orașului Cavnic nr. 24/27.03.2009. Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat în mod corect efectele adoptării celor trei hotărâri ale consiliului local, în raport de prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, fiind întemeiată concluzia că recurentul-reclamant avea un interes patrimonial direct în adoptarea acestora, hotărârile consiliului local reprezentând cadrul normativ care i-au permis să atingă scopul urmărit, și anume acela de a închiria pășunea aparținând unității administrativ-teritoriale, în vederea desfășurării activității asociației pe care o conducea. Pe cale de consecință, recurentului-reclamant, în calitate de ales local, îi revenea nu numai obligația de a se abține de la deliberarea și adoptarea chestiunilor supuse la vot, dar și obligația de a nu lua parte la dezbateri, pentru a preveni influențarea deciziei ce urma a fi adoptată și a fi respectat în totalitate regimul conflictului de interese. Un alt set de critici expus de reclamantul A. în cadrul recursului privesc împrejurarea neconsemnării, în cadrul proceselor-verbale de ședință, a anunțării existenței interesului personal, la începerea dezbaterilor asupra celor trei hotărâri ale consiliului local. În această privință, Înalta Curte constată că mențiunile din cuprinsul celor trei procese-verbale de ședință probează faptul că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligația ce-i revenea conform art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, iar consemnarea abținerii la vot nu probează și nu susține afirmația recurentului-reclamant în sensul anunțării interesului patrimonial anterior începerii dezbaterilor. Evitarea conflictului de interese de către consilierul local presupune îndeplinirea unor obligații legale cumulative, și anume anunțarea interesului personal, la începutul dezbaterilor, abținerea de la participarea la dezbateri, precum și abținerea de la votul exercitat cu privire la problemele în care consilierul local are un interes patrimonial, iar nerespectarea oricăreia dintre aceste obligații atrage concluzia nerespectării regimului incompatibilităților. Este de necontestat faptul că recurentul-reclamant nu are calitatea de redactor al respectivelor procese-verbale de ședință, dar, în raport de dispozițiile art. 42 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, acesta avea posibilitatea ca, în cadrul următoarei ședințe a consiliului local, să conteste conținutul procesului-verbal aferent ședinței anterioare și să ceară consemnarea anunțării existenței interesului patrimonial. Or, la dosarul cauzei nu a fost depusă vreo dovadă în sensul că recurentul-reclamant și-ar fi manifestat dezacordul cu privire la consemnările din cuprinsul proceselor-verbale de ședință, în condițiile art. 42 alin. (5) din Legea nr. 215/2001. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.