ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 293/2017

Ședința publică din data de 2 februarie 2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.07.2014, întocmit de pârâtă.

Prin sentința nr. 215/2014 din 25.11.2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta Agenția Națională de Integritate;

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

- a anulat Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 întocmit de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta Agenția Națională de Integritate arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta critică faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate reține în sarcina intimatului-reclamant un conflict de interese în sensul celor reținute în raportul de evaluare contestat, întrucât situația de fapt expusă în raport nu se află sub incidența art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Arată recurenta că, în motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că în cauză nu s-a dovedit că reclamantul, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, nu ar fi respectat principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților și funcțiilor publice: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public; că nu s-a dovedit că s-ar fi emis acte care nu intrau în competența sa, că ar fi efectuat acte care să îi pună la îndoială integritatea; că veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul său nu întrunesc exigențele noțiunii de "folos necuvenit" în sensul dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Recurenta critică faptul că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, ridicată de Agenția Națională de Integritate pe motiv că prin același raport s-a dispus și sesizarea parchetului, reținând că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 prevăd expres posibilitatea contestării raportului de evaluare la instanța de contencios administrativ, care este îndrituită legal să examineze situația de fapt, incidența normelor legale invocate, susținerile și apărările părților, respectarea sau nu a procedurilor speciale.

Față de cele reținute de către instanța de fond, recurenta apreciază că raționamentul acesteia este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.

În opinia recurentei, din punctul de vedere al infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 301 din C. pen. al României, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, sesizare formulată în temeiul dispozițiilor C. proc. pen. și nu reprezintă un act administrativ, pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Arată recurenta că admiterea acțiunii de anulare a actului administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014, în ceea ce privește latura sa penală, conduce la soluția absurdă în care sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești ar putea fi anulată de o instanță de contencios administrativ. În opinia recurentei, o astfel de soluție depășește competența instanței de contencios administrativ, Parchetul fiind singura instituție competentă să efectueze cercetări.

În ceea ce privește soluția instanței de fond referitoare la inexistența conflictului de interese de natură administrativă reținut de către inspectorul de integritate în sarcina intimatului-reclamant prin raportul de evaluare contestat, recurenta învederează faptul că sunt nefondate susținerile instanței de fond potrivit cărora veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul reclamantului nu întrunesc exigențele noțiunii de "folos necuvenit" în sensul dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât articolul 76 alin. (1) nu se referă la termenul de "folos necuvenit", ci la noțiunea de "folos material".

Precizează recurenta că veniturile salariale în cuantum de 67,247 RON, pe care B., fiul intimatului-reclamant, le-a obținut de la Primăria Comunei Dragomirești, în baza documentelor semnate sau emise de către A., fac parte din categoria "foloaselor materiale", astfel încât, în speță sunt întrunite elementele prevăzute de art. 76 alin. (1) pentru a se constata existența unui conflict de interese.

În opinia recurentei, nu au susținere legală cele reținute de către instanța de fond cu privire la faptul că:

"întrucât atât timp cât singura persoană care a participat a promovat concursul, primarul avea obligația să emită acte prevăzute de lege pentru încadrarea acestuia", întrucât, în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, republicată - Legea administrației publice locale, intimatul - reclamant avea posibilitatea legală de a delega atribuțiile privind semnarea actelor emise pentru fiul său către viceprimar, pentru a evita astfel generarea conflictul de interese.

Însă, contrar acestui drept conferit de Legea nr. 251/2001, intimatul - reclamant, în calitate de primar, a semnat și emis actele în urma cărora fiul său a dobândit un folos material (venituri salariale).

Subliniază recurenta că semnarea respectivelor contracte, dispoziții și acte adiționale reprezintă o manifestare de voință săvârșită cu intenția de a produce efecte juridice, în sensul că fiul intimatului a obținut venituri ca urmare a angajării în cadrul Primăriei Comunei Dragomirești, unde primar este chiar intimatul - reclamant, acesta aflându-se în situația în care, datorită interesului personal de natură patrimonială, nu și-a îndeplinit atribuțiile ce îi revin în calitate de ales local, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării funcției sale publice.

În consecință, arată recurenta, Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut conflictul de interese în care s-a aflat intimatul-reclamant, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, astfel că solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și, rejudecând, respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului ca fiind nefondată.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

La termenul din 2 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limita și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe, de respingere a excepției inadmisibilității, de admitere a acțiunii și de anulare a actului contestat, este nelegală, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. este întemeiat, instanța de fond făcând o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2014 reclamantul A. a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.07.2014 al Agenției Naționale de Integritate, prin care pârâta a reținut că ar exista un conflict de interese, conform art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004, conflict generat de semnarea de către reclamant a Contractului individual de muncă nr. 25 din 08.01.2006, a 8 acte adiționale la acest contract (2007-2012), a Dispozițiilor nr. 60/09.02.2010, de reîncadrare a fiului său, B., ca referent și nr. 69/09.12.2012, privind reîncadrarea pe clase de salarizare a aceleiași persoane.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenția Națională de Integritate a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, în motivarea acesteia arătând că prin raportul de evaluare s-a dispus și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., astfel încât, deși art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 recunoaște dreptul persoanei evaluate de a contesta raportul la instanța de contencios administrativ, atât timp cât prin acest act se sesizează parchetul, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune să se pronunțe cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni.

S-a depus de către reclamant soluția dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași - Ordonanța de clasare a cauzei din data de 16.10.2014.

În fapt, reclamantul a fost primar ales al Comunei Dragomirești din județul Vaslui în perioada 2004-2008, calitate în care a semnat contractul individual de muncă al fiului său B. (Contractul nr. x/8.01.2006), care a fost singura persoană care a participat la concursul organizat- pentru ocuparea postului de referent în aparatul de specialitate al primăriei. Ulterior, reclamantul a semnat 8 acte adiționale la contract și două dispoziții de reîncadrare pe clase de salarizare, grade și gradații conform Legii nr. 284/2010.

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta Agenția Națională de Integritate, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 întocmit de către pârâtă.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și de anulare a actului contestat, nu poate fi împărtășită de instanța de control judiciar pentru că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, Înalta Curte apreciază că este greșită soluția dată de instanța de fond asupra excepției de inadmisibilitate invocată în cauză, pentru următoarele considerentele:

Prin raportul de evaluare contestat s-a constatat încălcarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese, reglementat de dispozițiile art. 70, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și de dispozițiile art. 75 lit. a din Legea nr. 393/28.09.2004 privind Statutul aleșilor locali și, în același timp, au fost identificate indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de dispozițiile art. 301 alin. (1) din C. pen.

Raportul de evaluare a fost comunicat, în temeiul art. 10 lit. f, art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1) și (2) și art. 26 alin. (1) lit. i, persoanei evaluate și Instituției Prefectului - Județul Vaslui și, în același timp, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu privire la existența de indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 301 alin. (1) C. pen., conform punctului 3 din raport.

Astfel, în speță ne aflăm în fața a două situații distincte:

- pe de o parte, un conflict de interese de natură administrativă, a cărui soluționare este de competența instanței de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel;

- pe de altă parte, infracțiunea de conflict de interese aflată în competența organelor de cercetare penală, respectiv a Parchetului.

Din punctul de vedere al infracțiunii de conflict de interese, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispozițiilor C. proc. pen.

În condițiile în care prin raportul de evaluare s-a luat măsura de sesizare a parchetului cu privire la existența indiciilor infracțiunii de conflict de interese, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, aspect care excedează competenței sale.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În acest context trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenția Națională de Integritate către organul de urmărire penală privește cercetarea existenței infracțiunii de conflict de interese, sesizare care nu poate forma obiectul analizei judiciare de către instanța de contencios administrativ, existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă și actul de sesizare a organelor de cercetare penală și acest act de sesizare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, ci este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorități sau instituții de a sesiza existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esența regimului de putere publică și nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăși efecte juridice.

Astfel, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei constată, pe de o parte, existența unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat intimatul-reclamant, însă, pe de altă parte, prin acest raport recurenta-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă.

Deci, sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acțiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar, contrar celor reținute de prima instanță și în acord cu susținerile recurentei-pârâte, apreciază că în mod corect, prin raportul de evaluare contestat, Agenția Națională de Integritate a stabilit existența unui conflict de interese, în sensul dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004, conflict generat de semnarea de către reclamant a Contractului individual de muncă nr. 25 din 08.01.2006 al fiului său B., a 8 acte adiționale la acest contract (2007-2012), a Dispozițiilor nr. 60/09.02.2010, de reîncadrare a fiului său ca referent și nr. 69/09.12.2012 privind reîncadrarea pe clase de salarizare a aceleiași persoane.

Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, intimatul-reclamant A. a deținut funcția de primar al Comunei Dragomirești în perioada 2004-2012, iar în mandatul 2004 - 2008, în exercitarea acestei funcții, a semnat Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006 al domnului B., fiul său, în funcția de referent în aparatul de specialitate al primarului comunei Dragomirești, județul Vaslui, precum și un număr de opt acte adiționale la Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006, acte adiționale fără număr din data de 10.10.2007, 10.04.2008, 10.10.2008, 10.01.2010, 25.07.2010, 10.01.2011, 10.06.2012, respectiv 10.12.2012.

Ulterior, intimatul - reclamant a emis Dispoziția nr. 60/09.02.2010 privind reîncadrarea domnului B. în funcția de referent în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Dragomirești, județul Vaslui și Dispoziția nr. 96/12.02,2011 privind reîncadrarea pe clase de salarizare, grade și gradații conform Legii nr. 284/2010 a domnului B., inspector asistent în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Dragomirești, județul Vaslui.

De asemenea, în mandatul 2008-2012, reclamantul A. a semnat un număr de șase acte adiționale la Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006 al domnului B., inspector fiscal în cadrul Compartimentului Contabilitate din Aparatul de specialitate al Primarului Comunei Dragomirești, județul Vaslui.

Procedând astfel, intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Înalta Curte apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond că veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul reclamantului nu întrunesc exigențele noțiunii de "folos necuvenit" în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece art. 76 alin. (1) sus citat nu se referă la termenul de "folos necuvenit", ci la noțiunea de "folos material".

Or, veniturile salariale în cuantum de 67,247 RON, pe care B., fiul intimatului-reclamant, le-a obținut de la Primăria Comunei Dragomirești, în baza documentelor sus menționate, documente semnate sau emise de către tatăl său A., fac parte din categoria "foloaselor materiale", astfel încât, în speță sunt întrunite elementele prevăzute de art. 76 alin. (1) pentru a constata existența unui conflict de interese.

De asemenea, nu au susținere legală cele reținute de către instanța de fond în sensul că, atâta timp cât singura persoană care a participat la concurs a promovat, primarul avea obligația să emită acte prevăzute de lege pentru încadrarea acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 215/2001, republicată:

"Primarul poate delega atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin in domeniile respective."

Astfel, intimatul-reclamant avea posibilitatea legală de a delega atribuțiile privind semnarea actelor emise pentru fiul său către viceprimar, pentru a evita astfel generarea conflictului de interese.

Însă, în speță, intimatul-reclamant, în calitate de primar, a semnat și emis actele enumerate anterior, în urma cărora fiul său a dobândit un folos material (venituri salariale).

Rolul reglementării conflictului de interese este de a preveni situațiile în care funcționarii publici, aleșii locali sau demnitarii ar sluji interesul personal, datorită existenței unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor sau asociaților lor un anumit avantaj. Aceste situații includ și împrejurările în care existența unor obligații ale funcționarilor, aleșilor locali sau demnitarilor față de orice terț ar putea afecta imparțialitatea deciziilor acestora.

În speță există un interes personal al intimatului-reclamant, care s-a materializat prin angajarea fiului său în cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Dragomirești, județul Vaslui, cu încălcarea prevederilor art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

În conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative", iar, potrivit dispozițiilor art. 71 din același act normativ:

"principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, actualizată: "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv".

Prin urmare, intimatul-reclamant a avut un interes personal în ceea ce privește angajarea fiului său, având posibilitatea anticipării deciziei autorității, din funcția sa de conducător al administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

În cauză, în mod greșit prima instanță a constatat că nu există un conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, având în vedere că interesul personal poate fi reprezentat și de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată - în cauză fiul intimatului-reclamant, îl obține ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică, de natură a influența exercitarea cu obiectivitate a atribuțiilor.

Prin implicarea patrimonială a fiului său, căruia evident i-a fost produs un folos material, s-au încălcat prevederile indicate privind regimul juridic al conflictelor de interese.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind astfel fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A., ca inadmisibilă în ceea ce privește cererea de anulare a pct. 3 din raportul de evaluare contestat și ca neîntemeiată în rest.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 215/2014 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamantului A. privind anularea punctului 3 din Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 emis de Agenția Națională de Integritate și în rest ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.