ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2017

Decizia nr. 1071/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 360/45/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Raportului de evaluare nr. 14597/G/II din 2 aprilie 2014 emis de pârâtă.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 184 din 27 octombrie 2014, a admis acțiunea reclamantului A. și a anulat Raportul de evaluare nr. 14597/G/II din 2 aprilie 2014 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 94 alin. (2

1

) lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și art. 10 C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Art. 94 alin. (2

1

) lit. b) din Legea nr. 161/2003 reglementează o situație de excepție, motiv pentru care este o prevedere legală de strictă interpretare și aplicare, potrivit principiului “exceptio est strictissimae interpretationis”, iar pentru a fi incident în cauză ar trebui să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții: funcționarul public să fie desemnat “printr-un act administrativ”, acest act administrativ să fie emis “în condițiile legii”, iar funcționarul public “să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare.”

În speța de față, actul administrativ prin care intimatul ar fi putut fi desemnat “în condițiile legii” ca membru în Consiliul de Administrație al SC "B" SA Iași ar fi trebuit emis doar de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași. Or, această instituție publică nu a înțeles să mai emită formal un act administrativ distinct și propriu de desemnare a intimatului ca reprezentant al instituției în Consiliul de Administrație al SC "B" SA Iași.

Interpretarea instanței de fond, în sensul că nu ar fi aplicabile prevederile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, deoarece omisiunea de a emite actul administrativ nu îi este imputabilă intimatului care nu ar fi putut refuza numirea și a dat dovadă de bună credință, întrucât nu a ascuns această situație, încalcă principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat, pe de o parte, anularea recursului pentru neîndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, respingerea recursului, ca tardiv formulat sau ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii părții adverse de anulare a recursului, deoarece calea de atac a fost legal timbrată și a fost depusă delegația consilierului juridic Mihai Ionescu. Recursul a fost formulat în termen, respectiv la data de 26 noiembrie 2014.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 17 martie 2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, a cadrului normativ aplicabil în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Raportul de evaluare nr. 14597/G/II din 2 aprilie 2014 prin care recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a concluzionat în sensul că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 9 noiembrie 2009 - 21 septembrie 2011, deoarece a încălcat dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, având în vedere faptul că a deținut concomitent atât funcția publică de Director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași, cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC “C.” SA.

Instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea reclamantului și a anulat raportul de evaluare analizat, întrucât a apreciat că partea nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, în raport de prevederile art. 94 alin. (2

1

) lit. b) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Această soluție este împărtășită de instanța de control judiciar.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, pentru a răspunde la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Părțile litigante au poziții divergente în ceea ce privește incidența în speța de față a dispozițiilor art. 94 alin. (2

1

) lit. b) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, în care se precizează faptul că: “Nu se află în stare de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c), funcționarul public care (…) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității or instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare.”

Instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de legal anterior citat. În concret, intimatul A., în calitate de Director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al SC “C.” S.A. prin art. 11 din Hotărârea nr. 133/2002 emisă de Consiliul Local al municipiului Iași. Actul administrativ de numire a fost emis în condițiile legii, deoarece doar autoritatea publică locală avea competența - în raport de prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, coroborate cu cele ale Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale - să numească consiliile de administrație în societățile comerciale sau regiile autonome în care deține capital majoritar. Intimatul a fost inclus, în calitate de reprezentant al Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași, în Consiliul de Administrație al SC „CET” SA Iași. Pe acest ultim aspect, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță conținutul Notei aflate la dosar fond în care numitul D. confirmă împrejurarea că „în anul 2002, în calitatea pe care o aveam de Director general, la solicitarea telefonică a secretariatului Consiliului Local, am propus pentru a face parte din Consiliul de Administrație al SC “B.” Iași, pe domnul A., ce deținea funcția de Director general adjunct.” Prin adresa nr. 371256 din 11 aprilie 2003, Direcția Generală de Administrare și Control a Activelor Statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat D.G.F.P. Iași să prezinte „Lista cu reprezentanții/specialiștii din Ministerul Finanțelor Publice desemnați în Adunările Generale ale Acționarilor la companiile, societățile naționale și regiile autonome”, solicitare la care D.G.F.P. a Județului Iași a răspuns prin Adresa nr. 5560 din 14 aprilie 2003, ce cuprinde numele intimatului, având funcția de director general adjunct, ca membru în Consiliul de Administrație al “B.” Iași, adresă semnată de numitul D. în calitate de Director general. Este de menționat și faptul că, potrivit fișei postului, intimatul avea obligația să îndeplinească “orice sarcini legate de specificul lor de activitate, încredințate de conducerea DGFP, (…) de conducerea direcției din ANAF”, iar acesta putea fi desemnat de către șeful său ierarhic și prin intermediul unui ordin verbal.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că intimatul a fost desemnat de conducerea instituției publice în care funcționa, că a existat acordul/înștiințarea Ministerului Finanțelor Publice pentru ca autoritatea publică locală, mai precis Consiliul Local al Municipiului Iași, singurul care avea competența de numire a Consiliului de Administrație al “B.” Iași, să îl numească în cadrul acestuia pe intimat, în calitate de reprezentant al D.G.F.P. Iași. Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentei, menționarea acestei activități în declarația de interese completată de intimat demonstrează buna credință a acestuia. Așadar, intimatul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 09 noiembrie 2009 - 21 septembrie 2011, după cum în mod judicios a concluzionat și prima instanță.

În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat, având în vedere faptul că este partea care a pierdut procesul.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 184 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2017.

Procesat de GGC - LM