ÎCCJ, decizie (scj.ro #83067)

Piața

de capital. Ofertă publică de preluare. Acțiune în despăgubire.

Termen de prescripție aplicabil

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Prescripție extinctivă.

Index alfabetic:

excepția

prescripției dreptului la acțiune

-

ofertă publică de preluare

-

răspundere delictuală

-

termen de prescripție

C.

proc. civ., art. 137 alin. (1)

Decretul

nr. 167/1958, art. 3, art. 7

Legea

nr. 297/2004, art. 182 alin. (3), art. 203 și urm.

Potrivit

art. 182 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 - dreptul la despăgubire trebuie

exercitat de cel prejudiciat de ofertantul responsabil pentru o ofertă de

preluare, întocmită cu nerespectarea vreunei prevederi legale, „în maximum

6 luni de la data cunoașterii deficienței prospectului/documentului,

dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea ofertei publice”, legea privind

piața de capital – ca lege specială – stabilind, deci, un termen de

prescripție special, derogatoriu prin raportare la termenul general de

prescripție de drept comun de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958,

art. 3 raportat la art. 7.

Întrucât

acțiunea vizează o ofertă publică de preluare,

realizată în baza dispozițiilor art. 203 și următoarele din

Legea nr. 297/2004, dreptul de a promova o acțiune în despăgubiri

urmează a fi supus termenului special de prescripție reglementat de

art. 182 alin. (3) din aceeași lege.

Secția

comercială, Decizia nr. 549 din 11 februarie

2010

Reclamanta

SIF Oltenia SA Craiova a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. SA,

Buzău, solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de

1.676.426,27 lei reprezentând diferență preț pentru pachetul de

273.479 acțiuni - reprezentând 17,99% din capitalul social al S.C. C.

Argeș SA - dintre valoarea valorificată în cadrul ofertei publice de

cumpărare derulată în perioada 5 aprilie 2007 – 25 aprilie 2007,

și prețul legal datorat de 10,89 lei/acțiune.

Prin sentința

comercială nr. 320/2009, Tribunalul Buzău, Secția

comercială și de contencios administrativ, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în

garanție CNVM, invocată de către aceasta, a respins

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de chemata în

garanție CNVM, a respins excepția de litispendență,

invocată de chemata în garanție, a respins cererea de chemare în

garanție a CNVM formulată de pârâtă, a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.676.426,27 lei.

Instanța

a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 182 alin. (2)

din Legea nr. 297/2004, întrucât reclamanta, ca acționar minoritar,

și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ. – răspundere delictuală, pretinzând diferența de preț dintre valoarea

reală a acțiunilor și valoarea oferită în cadrul procedurii

derulate în baza art. 206 din Legea nr. 297/2004, că cererea de chemare în

garanție este o cerere subsecventă cererii principale, fiind deci

incident art. 720

5

C. proc. civ., că CNVM este autoritatea

administrativă, autonomă, cu personalitate juridică ce

reglementează piața de capital, ale cărui acte emise în

îndeplinirea atribuțiilor sale legale sunt acte administrative ce pot fi

atacate pe calea contenciosului administrativ, că nu sunt întrunite

condițiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi admisă

excepția de litispendență prin raportare la cea de a doua

cauză care are ca obiect anularea deciziei nr. 445/2007 a CNVM, precum

și că lansarea de către pârâtă a ofertei publice

obligatorii de preluare a acțiunilor peste termenul prevăzut de art. 203

din Legea nr. 297/2004 a prejudiciat pe reclamantă, pârâta alegând prin

fraudă o altă metodă de calcul a prețului decât cea

legală, aceasta fiind și sancționată contravențional

de CNVM, comportamentul său abuziv reprezentând izvorul daunelor suferite

de reclamantă.

Apelul

declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței primei instanțe

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 91/2009 a Curții de Apel

Ploiești, Secția comercială, de contencios administrativ fiscal,

care a reținut, în acest sens, că în mod corect prima

instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune

al reclamantei, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 182 alin. (2)

din Legea nr. 297/2004 deoarece reclamanta nu a invocat vreun viciu privind

oferta, ci neîndeplinirea în termen a obligației apelantei decurgând din

dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, acțiunea

fiind promovată în baza art. 210 alin. (2) din menționata lege,

termenul de prescripție fiind cel de 3 ani, prevăzut de art. 3

coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și că în

cauză nu există autoritate de lucru judecat față de

obiectul diferit al pricinii în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 3196/2007 a Curții de Apel București, nefiind

întrunite nici condițiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea

opera litispendența, iar CNVM - ca autoritate administrativă care

reglementează piața de capital - nu poate avea calitate

procesuală pasivă în acțiunea întemeiată pe

dispozițiile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, așa cum

întemeiat a stabilit și prima instanță. A mai reținut

instanța de control judiciar că apelanta pârâtă nu a respectat

dispozițiile art. 203 alin. (1) și ale art. 204 alin. (1) din Legea

nr. 297/2004, lansând oferta de preluare a acțiunilor peste termenul

prevăzut de art. 203 alin. (1) din legea menționată și

folosind o altă metodă de calcul decât cea prevăzută de

art. 204 alin. (1) din aceeași lege, lansând oferta la prețul de

vânzare de 13,09 lei/acțiune, mai mare decât prețul legal datorat de

10,89 lei/acțiune, oferta fiind astfel întocmită încât să nu se

poată realiza înstrăinarea efectivă a pachetului de

acțiuni, comportamentul abuziv al apelantei pârâte fiind izvorul daunelor

suferite de reclamanta intimată, cum judicios a stabilit prima

instanță.

Împotriva

deciziei de mai sus pârâta a declarat recurs solicitând, cu invocarea art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei

atacate în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în

judecată, susținând, în acest sens, în primul rând, că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 182 din Legea nr. 297/2004 raportat la care

acțiunea reclamantei intimate este prescrisă, oferta publică de

preluare încheindu-se la data de 25 aprilie 2007 iar acțiunea

introdusă la 26 septembrie 2008, fiind înregistrată după data de

25 aprilie 2008, data împlinirii termenului special de prescripție de 12

luni, reglementat de art. 182 alin. (3) din legea menționată, nefiind

incidente dispozițiile art. 3 coroborate cu ale art. 7 din Decretul nr. 167/1958

- cum eronat a stabilit instanța criticată.

Recurenta

a mai criticat instanța de apel și pentru greșita aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 297/2004, aceasta ignorând că oferta

publică de preluare s-a desfășurat în condițiile aprobate

expres de CNVM prin Decizia nr. 445/2007, fiind întocmită corect potrivit

art. 204 alin. (2) din legea menționată coroborate cu

dispozițiile art. 68 alin. (4) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006,

instanța de apel interpretând greșit actele deduse

judecății care sunt supuse dispozițiilor legii speciale,

respectiv ale Legii nr. 297/2004, inclusiv în ceea ce privește dreptul la

despăgubiri al acționarului eventual prejudiciat, și nu doar

principiilor de drept comun ale răspunderii delictuale, reclamanta

intimată neavând – în acest sens – un drept de opțiune.

Examinând

recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și, cu

prioritate, cu privire la modul de soluționare de către instanța

de apel a excepției prescripției dreptului la acțiune al

reclamantei intimate, s-a constatat că acesta este fondat.

Dând

eficiență dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor care fac de prisos, în total sau, în parte, cercetarea în fond

a pricinii, și examinând excepția prescrierii dreptului la acțiune

al reclamantei intimate, invocată constant de către recurenta

pârâtă, s-a constatat că aceasta este fondată, instanța de

apel, care a confirmat soluția primei instanțe, respingând-o

neîntemeiat.

S-a

reținut, în acest sens, că - potrivit art. 182 alin. (3) din Legea

nr. 297/2004 - dreptul la despăgubire trebuie exercitat de cel prejudiciat

de ofertantul responsabil pentru o ofertă de preluare, întocmită cu

nerespectarea vreunei prevederi legale, „în maximum 6 luni de la data

cunoașterii deficienței prospectului/documentului, dar nu mai târziu

de 1 an de la încheierea ofertei publice”, legea privind piața de capital

– ca lege specială – stabilind, deci, un termen de prescripție

special, derogatoriu prin raportare la termenul general de prescripție de

drept comun de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, art. 3 raportat

la art. 7, avut greșit în vedere de instanța de apel.

Întrucât

acțiunea vizează o ofertă publică de preluare,

realizată în baza dispozițiilor art. 203 și următoarele din

Legea nr. 297/2004, dreptul de a promova o acțiune în despăgubiri al

reclamantei urmează a fi supus termenului special de prescripție

reglementat de art. 182 alin. (3) din aceeași lege, raportat la care

introducerea acțiunii la data de 26 septembrie 2008 s-a făcut

după împlinirea la 25 aprilie 2007 a termenului de prescripție de un an, calculat de la data cunoașterii deficienței ofertei, respectiv

de la data de 25 aprilie 2006 a încheierii ofertei publice de preluare,

derulată între 5 aprilie 2007 și data menționată, date necontestate

de reclamanta intimată.

Față

de dispozițiile evocate s-a constatat că excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei intimate

invocată de pârâta recurentă este întemeiată, instanța de

apel, confirmând soluția dată de instanța de fond cu privire la

aceasta, procedând greșit, acțiunea reclamantei intimate fiind

prescrisă.

Văzând

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cercetarea celorlalte

motive de recurs este de prisos.

Față

de cele de mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art.312 alin. (1) și (3)

C. proc. civ., recursul recurentei pârâte a fost admis, iar decizia

recurată a fost modificată în sensul că a fost admis apelul

pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, care a fost

schimbată în parte, în sensul admiterii excepției prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâtă și respingerii

acțiunii reclamantei ca prescrisă, cu menținerea celorlalte

dispoziții.