ÎCCJ, decizie (scj.ro #83065)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83065) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prescripție
extinctivă. Acțiune în
rezoluțiunea
unui contract de
privatizare. Termenul de prescripție aplicabil.
Cuprins pe materii:
Drept comercial. Prescripția extinctivă.
Index alfabetic:
competență teritorială
-
contract
de privatizare
-
prescripție
-
privatizare
-
rezoluțiune
Decretul
nr.167/1958, art.7
O.U.G. nr.51/1998,
art.13 alin. 5
În
cazul unei acțiuni ce vizează
rezoluțiunea
unui
contract de privatizare, pentru pretinsa
neexecutare
a obligațiilor asumate de către cumpărătoare, termenul de prescripție
aplicabil este termenul general de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958.
Prescripția
începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, astfel, în
cauză, dreptul la acțiune s-a născut la data la care obligațiile asumate prin
contract au devenit scadente.
Secția comercială,
Decizia nr.475 din 9 februarie 2010
Prin
sentința nr.10857/20 octombrie 2008, Tribunalul București, Secția a VI-a
comercială, a respins excepția
necompetenței
teritoriale invocată de pârâtul M.I. și a admis excepția prescripției dreptului
la acțiune, respingând ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta AVAS
București, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000
lei.
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în
rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare acțiuni
nr.TL
22/28
aprilie 2000, solicitând totodată să rețină toate sumele achitate în contul
acesteia și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor ce au făcut obiectul
contractului; obligarea pârâtului la plata daunelor interese constând în
contravaloarea unui număr de 30316 acțiuni ce au fost cesionate de cumpărător
fără acordul AVAS; obligarea pârâtului la plata sumei de 348,45 lei
reprezentând daune interese pentru
nerespectarea
art.8.7
lit.c
din contract și la plata daunelor
interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse AVAS, a căror valoare va fi
stabilită printr-o expertiză economico-financiară conform art.21 alin.3 din OG
nr.25/2002.
Cu privire la excepția de
necompetență
teritorială a
instanței (Tribunalul București) instanța fondului a reținut incidența
dispozițiilor art.10 alin.1 C.
proc
.
civ
., potrivit cu care, în afară de instanța domiciliului
pârâtului – în cererile privitoare la
rezoluțiunea
unui contract - este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru
executarea, chiar în parte a obligațiunii, constatând că potrivit art.14.9
locul contractului este sediul vânzătorului.
Dându-se eficiență prevederilor art.12 C.
proc
.
civ
., s-a constatat că este competent teritorial să
soluționeze cauza Tribunalul București.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a avut în vedere
data acțiunii – 22 aprilie 2008 – și
petitul
principal al acțiunii, constând în
rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare
nr.TL
22/28 aprilie
2000 pentru
neexecutarea
unor obligații asumate de
cumpărător, considerând că, în cauză, are aplicabilitate termenul general de
prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958.
Așa fiind, s-a apreciat că reclamanta avea posibilitatea de a solicita
rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare pentru
neîndeplinirea
obligațiilor asumate prin contractul de
privatizare (așa cum acestea au fost indicate prin acțiune) în termen de 3 ani,
termen ce s-a împlinit, cu mult înainte de data promovării acțiunii.
De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.1 alin.2 din
Decretul nr.167/1958 potrivit cu care – odată cu stingerea dreptului la acțiune
privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind dreptul
accesoriu – și a constatat ca prescrise și
petitele
accesorii capătului principal, de rezoluțiune a contractului de
vânzare-cumpărare acțiuni.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca
nefondat
prin decizia nr.165 din 7 aprilie 2009 a Curții de
Apel București, Secția a VI-a comercială, care a reținut că în cauza dedusă
judecății nu-și au aplicabilitate prevederile O.U.G.
nr
.
51/1998.
S-a mai reținut că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani
reglementat de Decretul nr.167/1958, termen ce a început să curgă – pentru
petitul
principal al acțiunii – la data contractului,
împlinindu-se la 28 aprilie 2003, fiind prescrise și
petitele
accesorii acestuia conform principiului „
accesorium
sequitur
principale”.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta AVAS București, care a invocat
art.304 pct.9 C.
proc
.
civ
.,
în dezvoltarea căruia a susținut următoarele:
-
Ambele instanțe au ignorat dispozițiile art.13 alin. 5 din O.U.G. nr.51/1998
care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de
A.V.A.S. este de 7 ani.
- În
cauză nu sunt incidente prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, iar dreptul
la acțiune al A.V.A.S. s-a născut la 18 decembrie 2006 când, prin adresa
nr.VP
4/6407/18 decembrie 2006 i s-a solicitat pârâtei să
prezinte documentele care să ateste îndeplinirea clauzelor contractuale cu
privire la realizarea obligațiilor de mediu.
Recursul este
nefondat
pentru următoarele
considerente:
Cu
privire la pretinsa incidență a prevederilor O.U.G. nr.51/1998 se constată, pe
de o parte, că reclamanta nu a invocat un astfel de temei în acțiunea promovată
în instanță, și că, pe de altă parte, aceasta se află în eroare, făcând
confuzie între prescripția dreptului de a cere executarea silită și prescripția
dreptului material la acțiune.
Demersul
judiciar al reclamantei nu are caracterul unei executări silite, ci al unei
acțiuni de drept comun ce vizează
rezoluțiunea
unui
contract de privatizare pentru pretinsa
neexecutare
a
obligațiilor asumate prin acesta de către pârâtă.
În
consecință, termenul de prescripție aplicabil este termenul general de 3 ani
reglementat de Decretul nr.167/1958, așa cum corect au reținut și instanțele
anterioare.
Conform
art.7 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data la care
se naște dreptul la acțiune, astfel că în cauza dedusă judecății dreptul la
acțiune s-a născut la data la care obligațiile asumate prin contract au devenit
scadente.
În
atare situație, în raport de prevederile menționate nu a fost primită
susținerea recurentei potrivit căreia, dreptul său la acțiune s-ar fi născut la
data de 18 decembrie 2006, când i s-ar fi solicitat pârâtului prezentarea
documentelor care să ateste realizarea obligațiilor de mediu.
Cum
critica recurentei este limitată, sub acest aspect, numai la
petitul
privind
neîndeplinirea
obligației de realizare a investițiilor de mediu, s-a arătat că acestea au avut
termene scadente până în decembrie 2003, fiind prescrise la data
formulării acțiunii (aprilie 2008),
neavând
relevanță
perioada de derulare a contractului.
În
consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că decizia
atacată este dată cu aplicarea corectă a normelor incidente în cauză, motiv
pentru care a menținut-o prin respingerea recursului ca
nefondat
.