ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 549/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 septembrie

2008 reclamanta S.I.F. Oltenia SA, Craiova, cheamă în judecată pe pârâta SC A.

SA, Buzău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată pârâta la plata sumei de 1.676.426,27 lei reprezentând diferență preț

pentru pachetul de 273.479 acțiuni - reprezentând 17,99% din capitalul social

al SC C. Argeș SA - dintre valoarea valorificată în cadrul ofertei publice de

cumpărare, derulată în perioada 5 aprilie 2007 - 25 aprilie 2007, și prețul legal

datorat de 10,89 lei/acțiune.

Prin sentința

comercială nr. 320 din 17 februarie 2009 Tribunalul Buzău, secția comercială și

de contencios administrativ, respinge excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de pârâtă, admite excepția lipsei calității procesuale pasive

a chematei în garanție CNVM, invocată de către aceasta, respinge excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de chemata în garanție CNVM,

respinge excepția de litispendență, invocată de chemata în garanție, respinge

cererea de chemare în garanție a C.N.V.M. formulată de pârâtă, admite acțiunea

reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 1.676.426,27 lei, cu 19.955 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Pentru a decide

astfel instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 182 alin. (2) din

Legea nr. 297/2004 întrucât reclamanta, ca acționar minoritar, și-a fundamentat

acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ. – răspundere delictuală, pretinzând

diferența de preț dintre valoarea reală a acțiunilor și valoarea oferită în

cadrul procedurii derulate în baza art. 206 din Legea nr. 297/2004, că cererea

de chemare în garanție este o cerere subsecventă cererii principale, fiind deci

incident art. 720

5

C. proc. civ., că C.N.V.M. este autoritatea

administrativă, autonomă, cu personalitate juridică ce reglementează piața de

capital, ale cărei acte emise în îndeplinirea atribuțiilor sale legale sunt

acte administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, că

nu sunt întrunite condițiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi

admisă excepția de litispendență prin raportare la cea de a doua cauză care are

ca obiect anularea Deciziei nr. 445 din 29 martie 2007 a C.N.V.M., precum și că

lansarea de către pârâtă a ofertei publice obligatorii de preluare a acțiunilor

peste termenul prevăzut de art. 203 din Legea nr. 297/2004 a prejudiciat pe

reclamantă, pârâta alegând prin fraudă o altă metodă de calcul al prețului

decât cea legală, aceasta fiind și sancționată contravențional de C.N.V.M.,

comportamentul său abuziv reprezentând izvorul daunelor suferite de reclamantă.

Apelul declarat de

apelanta pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat

prin Decizia nr. 91 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ fiscal, care reține, în acest sens, că în mod

corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamantei, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 182 alin. (2) din

Legea nr. 297/2004 deoarece reclamanta nu a invocat vreun viciu privind oferta,

ci neîndeplinirea în termen a obligației apelantei decurgând din dispozițiile art.

203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, acțiunea fiind promovată în baza art. 210

alin. (2) din menționata lege, termenul de prescripție fiind cel de 3 ani,

prevăzut de art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și că

în cauză nu există autoritate de lucru judecat față de obiectul diferit al

pricinii în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3196 din 5 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, nefiind întrunite nici condițiile art. 163 alin. (1) C.

proc. civ. pentru a putea opera litispendența, iar C.N.V.M. - ca autoritate

administrativă care reglementează piața de capital - nu poate avea calitate

procesuală pasivă în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 210 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004, așa cum întemeiat a stabilit și prima instanță. Mai reține

instanța de control judiciar că apelanta pârâtă nu a respectat dispozițiile art.

203 alin. (1) și ale art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, lansând oferta

de preluare a acțiunilor peste termenul prevăzut de art. 203 alin. (1) din

legea menționată și folosind o altă metodă de calcul decât cea prevăzută de art.

204 alin. (1) din aceeași lege, lansând oferta la prețul de vânzare de 13,09

lei/acțiune, mai mare decât prețul legal datorat de 10,89 lei/acțiune, oferta

fiind astfel întocmită încât să nu se poată realiza înstrăinarea efectivă a

pachetului de acțiuni, comportamentul abuziv al apelantei pârâte fiind izvorul

daunelor suferite de reclamanta intimată, cum judicios a stabilit prima

instanță.

Împotriva deciziei de

mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și

respingerii cererii de chemare în judecată, susținând, în acest sens, în primul

rând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 182 din Legea nr. 297/2004 raportat la care acțiunea

reclamantei intimate este prescrisă, oferta publică de preluare încheindu-se la

data de 25 aprilie 2007 iar acțiunea introdusă la 26 septembrie 2008, fiind

înregistrată după data de 25 aprilie 2008, data împlinirii termenului special

de prescripție de 12 luni, reglementat de art. 182 alin. (3) din legea

menționată, nefiind incidente dispozițiile art. 3 coroborate cu ale art. 7 din

Decretul nr. 167/1958 - cum eronat a stabilit instanța criticată.

Recurenta critică

instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 297/2004,

aceasta ignorând că oferta publică de preluare s-a desfășurat în condițiile

aprobate expres de C.N.V.M. prin Decizia nr. 445 din 29 martie 2007, fiind

întocmită corect potrivit art. 204 alin. (2) din legea menționată coroborate cu

dispozițiile art. 68 alin. (4) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, instanța

de apel interpretând greșit actele deduse judecății care sunt supuse

dispozițiilor legii speciale, respectiv ale Legii nr. 297/2004, inclusiv în

ceea ce privește dreptul la despăgubiri al acționarului eventual prejudiciat,

și nu doar principiilor de drept comun ale răspunderii delictuale, reclamanta

intimată neavând - în acest sens - un drept de opțiune.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului pârâtei ca

nefondat, apreciind că decizia recurată este legală și temeinică, fiind

pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale pertinente, instanța

reținând corect culpa recurentei în calcularea prețului acțiunii în oferta

publică de preluare.

Examinând recursul

pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și, cu prioritate, cu

privire la modul de soluționare de către instanța de apel a excepției

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei intimate, se constată că

acesta este fondat.

Dând eficiență

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos, în total sau, în

parte, cercetarea în fond a pricinii, și examinând excepția prescrierii

dreptului la acțiune al reclamantei intimate, invocată constant de către

recurenta pârâtă, se constată că aceasta este fondată, instanța de apel, care a

confirmat soluția primei instanțe, respingând-o neîntemeiat.

Se reține, în acest

sens, că - potrivit art. 182 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 - dreptul la

despăgubire trebuie exercitat de cel prejudiciat de ofertantul responsabil

pentru o ofertă de preluare, întocmită cu nerespectarea vreunei prevederi

legale, trebuie exercitat „în maximum 6 luni de la data cunoașterii deficienței

prospectului/documentului, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea ofertei

publice”, legea privind piața de capital - ca lege specială - stabilind, deci,

un termen de prescripție special, derogatoriu prin raportare la termenul

general de prescripție de drept comun de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958,

art. 3 raportat la art. 7, avut greșit în vedere de instanța de apel.

Întrucât acțiunea de

față vizează o ofertă publică de preluare, realizată în baza dispozițiilor art.

203 și următoarele din Legea nr. 297/2004, dreptul de a promova o acțiune în

despăgubiri al reclamantei urmează a fi supus termenului special de prescripție

reglementat de art. 182 alin. (3) din aceeași lege, raportat la care

introducerea acțiunii la data de 26 septembrie 2008 s-a făcut după împlinirea

la 25 aprilie 2007 a termenului de prescripție de un an, calculat de la data

cunoașterii deficienței ofertei, respectiv de la data de 25 aprilie 2006 a

încheierii ofertei publice de preluare, derulată între 5 aprilie 2007 și data

menționată, date necontestate de reclamanta intimată.

Față de dispozițiile

evocate se constată că excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamantei intimate invocată de pârâta recurentă este întemeiată, instanța de

apel, confirmând soluția dată de instanța de fond cu privire la aceasta,

procedând greșit, acțiunea reclamantei intimate fiind prescrisă.

Văzând dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., cercetarea celorlalte motive de recurs este de

prisos.

Față de cele de mai

sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

recursul recurentei pârâte urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a

fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva

sentinței primei instanțe, care urmează a fi schimbată în parte în sensul

admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și

respingerii acțiunii reclamantei ca prescrisă, cu menținerea celorlalte dispoziții.

Cu aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata reclamantă, ca parte

căzută în pretenții, urmează a fi obligată să plătească recurentei pârâte suma

de 19.963,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta

SC

A. SA Buzău, împotriva Deciziei nr. 91 din 3 iunie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ fiscal.

Modifică decizia

atacată, în sensul că admite apelul pârâtei, schimbă în parte sentința nr. 320

din 17 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ, în sensul că admite excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantei, S.I.F. Oltenia SA

Craiova, ca fiind prescrisă.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Obligă intimata

reclamantă S.I.F. Oltenia SA Craiova la 19.963,5 lei cheltuieli de judecată

către recurenta pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.