ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința nr. 40 din 26 ianuarie 2006, Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC R. SA – Agenția Oradea în contradictor cu pârâta B.C.R. Asigurări SA București și, în consecință, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 552.275.535 lei reprezentând diferența de despăgubiri din asigurare, respingând excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin hotărârea Consiliului de Administrație al SC R. SA nr. 20 din 08 iulie 2004 unitățile societății fără personalitate juridică, inclusiv Agenția Oradea au fost împuternicite să reprezinte interesele patrimoniale ale societății în raporturile cu terții, inclusiv instanțe judecătorești chiar dacă operațiunile în cauză au fost făcute sub titulatura de SC R. SA, situație în raport de care excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă. Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanta este titulara poliței de asigurare a bunurilor, pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale încheiată cu asigurătorul B.C.R.

Asigurări SA Oradea la data de 25 aprilie 2003 având a obiect clădiri și construcții proprietatea reclamantei, suma asigurată fiind de 763.822 dolari S.U.A., prima de asigurare de 1.792 dolari S.U.A., iar perioada asigurată de 12 luni, cuprinzând intervalul 26 aprilie 2003 – 25 aprilie 2004. La data de 25 iunie 2003 s-a produs evenimentul asigurat, respectiv o furtună puternică care a determinat avarierea depozitului P + 3, obiectiv asigurat aflat în proprietatea reclamantei, a cărui valoare reală calculată conform raportului de evaluare B.C.R. la 30 noiembrie 2002 este de 566.890 dolari S.U.A. echivalentul a 19.029.936.909 lei, conform raportului de schimb de la acea dată, suma asigurată fiind de 163.257 dolari S.U.A., echivalentul a 5.352.707.259 lei conform anexei la Poliță, la 25 iunie 2003. S-a practicat o subasigurare de 29 % și o franciză de 0,5 % din suma asigurată, reprezentând 816,2 dolari S.U.A.

echivalent cu 26.763.536 lei, iar valoarea totală a facturii de reparații este de 326.850.000 lei. Reclamanta a plătit suma de 1.559.800.901 lei reprezentând contravaloarea reparării daunelor iar asigurătorul a plătit reclamantei o despăgubire în cuantum de 326.850.000 lei. În considerarea art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România modificată, instanța de fond a apreciat că varianta din raportul de expertiză contabilă prin care expertul contabil a procedat la actualizarea valorii de apreciere a proprietății imobiliare, respectiv valorii de piață, prezentată de B.C.R. serviciul credite în raportul din 30 noiembrie 2002 la data producerii evenimentului asigurat - iunie 2003 este cea corectă fiind în concordanță cu criteriul legal și cu prevederile art. 5.1 lit. a) din contractul de asigurare încheiat între părți.

Conform clauzei contractuale, criteriul avut în vedere la calcularea sumei asigurare îl constituie valoarea reală la data asigurării, respectiv „valoarea din nou (prețul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv” și care potrivit precizărilor B.C.R. reprezintă, costul construirii, procurării ori producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere constructiv și al parametrilor de funcționare, la prețurile uzuale de pe piața locală”. Drept urmare, a fost confirmată expertiza care a respectat acest criteriu, pârâta fiind obligată la plata sumei de 552.275.535 lei diferență de despăgubire către reclamantă.

II. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 112 din 27 septembrie 2006, a admis, ca fondat, apelul declarat de B.C.R. Asigurări SA București împotriva sentinței instanței de fond pe care a modificat-o în sensul că obligația pârâtei către reclamantă a fost stabilită la 21 lei în loc de 552.275.535 lei.

Constatând că situația de fapt a fost corect stabilită și că nu face obiectul criticii, instanța de apel a reținut ca întemeiată critica interpretării art. 5.1 lit. a) din contract cu privire la sintagma „valoarea reală a bunurilor” statuând că în sensul contractului și a prevederilor art. 28 din Legea nr. 136/995 valoarea din nou nu este valoarea de circulație a imobilului cum greșit a stabilit instanța de fond în temeiul expertizei ci prețul de înlocuire din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv cum corect a stabilit contraexpertiza, motiv pentru care a confirmat-o modificând sentința în sensul concluziilor sale. III. În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamata SC R. SA Agenția Oradea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în a cărei dezvoltare arată că: - în mod greșit s-a stabilit valoarea de înlocuire a bunului, deoarece potrivit normelor generale aplicabile asigurării clădirilor și Raportului de evaluare întocmit de către B.C.R. cu ocazia emiterii unor scrisori de garanție, valoarea apreciată este egală cu valoarea de piață, și cu prețul de înlocuire, contractul fiind greșit interpretat. IV. Intimata SC B.C.R. Asigurări SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate. La determinarea cuantumului despăgubirii se ia în considerare valoarea declarată de asigurat ce se constituie în suma asigurată la care se reportează valoarea reală a bunurilor la data procedurii daunelor din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv, „valoarea rămasă actuală” este cea reală și nu valoarea apreciată.

V. Recursul este fondat. În cadrul asigurărilor de bunuri, situația în speță, conform cu art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, modificată, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat și ele nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea. În concretizarea prevederilor legale suscitate părțile au încheiat o poliță de asigurare pentru bunurile imobile care se completează și din care fac parte integrantă Condițiile privind asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale, unilateral emise de asigurător, contractul în ce le privește fiind unul de adeziune.

Cum din cuprinsul poliției de asigurare nu rezultă că aceasta s-a încheiat pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului, prevederea art. 28 din lege cu privire la reducerea despăgubirii corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului nu este incidentă în cauza de față. Conform art. 5 pct. 1 din Condițiile generale sumele declarate de asigurat la care se asigură bunurile nu trebuie să depășească valoarea reală la data asigurării adică valoarea de nou (prețul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv.

Drept urmare, valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat este valoarea reală, valoarea de nou (de înlocuire) și care în accepțiunea asiguratorului exprimată în Normele sale proprii reprezintă "costul construirii, procurării ori producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere constructiv și al parametrilor de funcționare, la prețurile uzuale de pe piața locală”. Este de observat, că aceiași accepțiune o dă și C.S.A. cu privire însă la valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, prin art. 54 din Normele privind R.C.A.

date în aplicarea Legii nr. 136/1995 modificată, nr. 113133/2006: prin valoarea de nou a autovehiculelor avariate se înțelege: a) prețul de comercializare practicat de unitățile de specialitate din România la data producerii accidentului; definiție aplicabilă prin analogie și la bunurile imobile, față de faptul că art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 modificată când stabilește tripla condiționare în acordarea despăgubirilor nu distinge între valoarea bunului imobil și mobil. De altfel, interpretarea logică a prevederilor art. 5 pct. 11 din condițiile de asigurare prin prisma naturii și finalității contractelor de asigurare confirmă interpretarea autentică dată de chiar asigurător și concordă cu definiția reglementată de autoritatea de supraveghere în materie de asigurări.

VI. Drept urmare, în mod greșit instanța de apel a stabilit ă valoarea de înlocuire este diferită de valoarea de piață, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va modifica decizia atacată și va respinge apelul, confirmând astfel soluția instanței de fond. În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata la plata sumei de 2.667 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA Agenția Oradea împotriva deciziei nr. 112/ C din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței nr. 40/ COM din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Bihor Oradea de către pârâta B.C.R. A. SA București. Obligă intimata să plătească recurentei suma de 2.667 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2007.