ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința nr. 40 din
26 ianuarie 2006, Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC R.
SA – Agenția Oradea în contradictor cu pârâta B.C.R. Asigurări SA București și,
în consecință, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 552.275.535 lei
reprezentând diferența de despăgubiri din asigurare, respingând excepția lipsei
calității procesuale active invocată de pârâtă.
În considerentele sentinței
s-a reținut că prin hotărârea Consiliului de Administrație al SC R. SA nr. 20
din 08 iulie 2004 unitățile societății fără personalitate juridică, inclusiv
Agenția Oradea au fost împuternicite să reprezinte interesele patrimoniale ale
societății în raporturile cu terții, inclusiv instanțe judecătorești chiar dacă
operațiunile în cauză au fost făcute sub titulatura de SC R. SA, situație în
raport de care excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă.
Pe fond, prima instanță a
reținut că reclamanta este titulara poliței de asigurare a bunurilor, pentru
riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale încheiată cu
asigurătorul B.C.R. Asigurări SA Oradea la data de 25 aprilie 2003 având a
obiect clădiri și construcții proprietatea reclamantei, suma asigurată fiind de
763.822 dolari S.U.A., prima de asigurare de 1.792 dolari S.U.A., iar perioada
asigurată de 12 luni, cuprinzând intervalul 26 aprilie 2003 – 25 aprilie 2004.
La data de 25 iunie 2003 s-a
produs evenimentul asigurat, respectiv o furtună puternică care a determinat
avarierea depozitului P + 3, obiectiv asigurat aflat în proprietatea
reclamantei, a cărui valoare reală calculată conform raportului de evaluare B.C.R.
la 30 noiembrie 2002 este de 566.890 dolari S.U.A. echivalentul a
19.029.936.909 lei, conform raportului de schimb de la acea dată, suma
asigurată fiind de 163.257 dolari S.U.A., echivalentul a 5.352.707.259 lei
conform anexei la Poliță, la 25 iunie 2003.
S-a practicat o subasigurare
de 29 % și o franciză de 0,5 % din suma asigurată, reprezentând 816,2 dolari S.U.A.
echivalent cu 26.763.536 lei, iar valoarea totală a facturii de reparații este
de 326.850.000 lei.
Reclamanta a plătit suma de
1.559.800.901 lei reprezentând contravaloarea reparării daunelor iar
asigurătorul a plătit reclamantei o despăgubire în cuantum de 326.850.000 lei.
În considerarea art. 27 din
Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România modificată,
instanța de fond a apreciat că varianta din raportul de expertiză contabilă
prin care expertul contabil a procedat la actualizarea valorii de apreciere a
proprietății imobiliare, respectiv valorii de piață, prezentată de B.C.R. serviciul
credite în raportul din 30 noiembrie 2002 la data producerii evenimentului
asigurat - iunie 2003 este cea corectă fiind în concordanță cu criteriul legal
și cu prevederile art. 5.1 lit. a) din contractul de asigurare încheiat între
părți.
Conform clauzei
contractuale, criteriul avut în vedere la calcularea sumei asigurare îl
constituie valoarea reală la data asigurării, respectiv „valoarea din nou
(prețul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea,
întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv” și care potrivit
precizărilor B.C.R. reprezintă, costul construirii, procurării ori producerii
din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere
constructiv și al parametrilor de funcționare, la prețurile uzuale de pe piața
locală”.
Drept urmare, a fost
confirmată expertiza care a respectat acest criteriu, pârâta fiind obligată la
plata sumei de 552.275.535 lei diferență de despăgubire către reclamantă.
II. Curtea de Apel Oradea, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 112 din 27
septembrie 2006, a admis, ca fondat, apelul declarat de B.C.R. Asigurări SA
București împotriva sentinței instanței de fond pe care a modificat-o în sensul
că obligația pârâtei către reclamantă a fost stabilită la 21 lei în loc de
552.275.535 lei.
Constatând că situația de
fapt a fost corect stabilită și că nu face obiectul criticii, instanța de apel
a reținut ca întemeiată critica interpretării art. 5.1 lit. a) din contract cu
privire la sintagma „valoarea reală a bunurilor” statuând că în sensul
contractului și a prevederilor art. 28 din Legea nr. 136/995 valoarea din nou
nu este valoarea de circulație a imobilului cum greșit a stabilit instanța de
fond în temeiul expertizei ci prețul de înlocuire din care se scade uzura în
raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv
cum corect a stabilit contraexpertiza, motiv pentru care a confirmat-o
modificând sentința în sensul concluziilor sale.
III. În contra deciziei
menționate a declarat recurs reclamata SC R. SA Agenția Oradea pentru motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărei dezvoltare arată că:
- în mod greșit s-a stabilit
valoarea de înlocuire a bunului, deoarece potrivit normelor generale aplicabile
asigurării clădirilor și Raportului de evaluare întocmit de către B.C.R. cu
ocazia emiterii unor scrisori de garanție, valoarea apreciată este egală cu
valoarea de piață, și cu prețul de înlocuire, contractul fiind greșit
interpretat.
IV. Intimata SC B.C.R.
Asigurări SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea
recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate.
La determinarea cuantumului
despăgubirii se ia în considerare valoarea declarată de asigurat ce se
constituie în suma asigurată la care se reportează valoarea reală a bunurilor
la data procedurii daunelor din care se scade uzura în raport cu vechimea,
întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv, „valoarea rămasă
actuală” este cea reală și nu valoarea apreciată.
V. Recursul este fondat.
În cadrul asigurărilor de
bunuri, situația în speță, conform cu art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările și reasigurările în România, modificată, despăgubirile ce se
plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul
producerii riscului asigurat și ele nu pot depăși valoarea bunului din momentul
producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut
asigurarea.
În concretizarea
prevederilor legale suscitate părțile au încheiat o poliță de asigurare pentru
bunurile imobile care se completează și din care fac parte integrantă
Condițiile privind asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte
calamități și riscuri speciale, unilateral emise de asigurător, contractul în
ce le privește fiind unul de adeziune.
Cum din cuprinsul poliției
de asigurare nu rezultă că aceasta s-a încheiat pentru o sumă asigurată
inferioară valorii bunului, prevederea art. 28 din lege cu privire la reducerea
despăgubirii corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și
valoarea bunului nu este incidentă în cauza de față.
Conform art. 5 pct. 1 din
Condițiile generale sumele declarate de asigurat la care se asigură bunurile nu
trebuie să depășească valoarea reală la data asigurării adică valoarea de nou
(prețul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea,
întrebuințarea și starea de întreținere a bunului respectiv.
Drept urmare, valoarea
bunului din momentul producerii riscului asigurat este valoarea reală, valoarea
de nou (de înlocuire) și care în accepțiunea asiguratorului exprimată în
Normele sale proprii reprezintă "costul construirii, procurării ori
producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct
de vedere constructiv și al parametrilor de funcționare, la prețurile uzuale de
pe piața locală”.
Este de observat, că aceiași
accepțiune o dă și C.S.A. cu privire însă la valoarea autovehiculului la data
producerii accidentului, prin art. 54 din Normele privind R.C.A. date în
aplicarea Legii nr. 136/1995 modificată, nr. 113133/2006: prin valoarea de nou
a autovehiculelor avariate se înțelege:
a) prețul de comercializare
practicat de unitățile de specialitate din România la data producerii
accidentului; definiție aplicabilă prin analogie și la bunurile imobile, față
de faptul că art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 modificată când
stabilește tripla condiționare în acordarea despăgubirilor nu distinge între
valoarea bunului imobil și mobil.
De altfel, interpretarea
logică a prevederilor art. 5 pct. 11 din condițiile de asigurare prin prisma
naturii și finalității contractelor de asigurare confirmă interpretarea
autentică dată de chiar asigurător și concordă cu definiția reglementată de
autoritatea de supraveghere în materie de asigurări.
VI. Drept urmare, în mod
greșit instanța de apel a stabilit ă valoarea de înlocuire este diferită de
valoarea de piață, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va
admite recursul, va modifica decizia atacată și va respinge apelul, confirmând
astfel soluția instanței de fond.
În baza art. 274 C. proc.
civ., va obliga intimata la plata sumei de 2.667 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC R. SA Agenția Oradea împotriva deciziei nr. 112/ C din 27
septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul
declarat împotriva sentinței nr. 40/ COM din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului
Bihor Oradea de către pârâta B.C.R. A. SA București.
Obligă intimata să plătească
recurentei suma de 2.667 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 ianuarie 2007.