ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2530/2015

Decizia nr. 2530/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 3400 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2011.

Argumentând cererea, petentul a precizat că se impune lămurirea dispozitivului cu privire la obiectul și cuantumul obligației pârâtei CCSD în raport cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv cele în vigoare la data pronunțării sentinței, întrucât după expirarea perioadei de suspendare a solicitat pârâtei emiterea titlului de despăgubire la suma prevăzută în raportul de evaluare iar pârâta a refuzat.

A mai arătat reclamantul că a pus în executare sentința, însă pârâta a refuzat invocând dispozițiile Legii nou intervenite, respectiv nr. 165/2013.

În fine, petentul face aprecieri în sensul că refuzul pârâtei este nelegal.

În drept a invocat dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

Hotărârea Curții de apel

Prin Încheierea pronunțată, în camera de consiliu, în data de 19 decembrie 2014, a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 3400 din 22 mai 2012, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor Publice, B., C., D., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța analizând dispozitivul Sentinței civile nr. 3400 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de apel în Dosarul nr. x/2/2011, a reținut că a fost dispusă obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. y/FF/CC după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005 - titlul VII.

A mai reținut instanța că din analiza dispozitivului mai sus menționat, precum și a cererii petentului, remarcă faptul ca dispozitivul nu este neclar, nu cuprinde dispoziții potrivnice, nici petentul nu invocă în concret acest lucru.

Dimpotrivă, prin cererea formulată, petentul tinde practic să obțină o completare a motivării sentinței „cu privire la obiectul și cuantumul obligației pârâtei CCSD în raport cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv cele în vigoare la data pronunțării sentinței”, în condițiile în care sentința a rămas irevocabilă la data de 16 mai 2013 prin respingerea recursurilor ANRP și CCSD și deci, nu mai pot fi puse în discuție considerentele primei instanțe, nici „completate”, întrucât ar însemna să se rejudece cauza cu încălcarea autorității lucrului judecat.

În ceea ce privește refuzul executării de către pârâta, instanța a constatat că acesta nu reprezintă un motiv pentru lămurirea dispozitivului, în condițiile în care acesta este clar. Problema aplicabilității sau nu în faza de executare silită a Legii nr. 165/2013 excede competentei instanței învestite cu cererea de lămurire a dispozitivului.

Curtea remarcă faptul că, până la data pronunțării instanței, nu s-a publicat și motivarea deciziei în cauză, decizia nefiind obligatorie decât de la data publicării, ci doar orientativă pentru instanța, iar din analiza dispozitivului acesteia rezultă faptul că instanța de contencios constituțional a avut în vedere aplicarea dispozițiilor legale ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Referitor la practica judiciară invocată de petent, instanța a constatat că încheierea de lămurire dispozitiv invocată vizează o altă ipoteză decât prezenta, în sensul că în acel dosar instanța a avut în vedere o altă situație.

Împotriva acestei Încheieri, a promovat recurs reclamantul A. având în vedere că aceasta este nelegală și netemeinică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 266/1/2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prin Sentința nr. 3400 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondată, s-a respins excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată, precum și excepțiile lipsei calității de reprezentant al Statului Român și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.

Totodată, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții E., F. și D. ca nefondate, a admis,în parte, acțiunea completată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor Publice, Președintele ANPR - B., Vicepreședintele ANPR - C. și Vicepreședintele ANPR.

De asemenea, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. y/FFCC, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea Statului Român la plata de despăgubiri către reclamant și ca nefondată în rest acțiunea formulată de reclamant.

În calea de atac a recursului, prin Încheierea nr. 2461 din data de 28 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 153 alin. (3) Cod procedură a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, pe cale administrativă, Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

La data de 27 iunie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor Publice, B., C., D. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 3400 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cerere care a fost respinsă prin Încheierea pronunțată, în camera de consiliu, în data de 19 decembrie 2014.

Față de cele menționate anterior, având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865 în raport de care fost soluționat recursul declarat împotriva Sentinței nr. 3400 din 22 mai 2012 de către Curtea de Apel București, și judecarea recursului declarat împotriva Încheierii nr. 2461 din data de 28 februarie 2013 prin care s-a respins cererea de lămurire dispozitiv intră în competența Curții de Apel București.

În consecință, va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți în soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, în consecință, va declina cauza spre competentă soluționare în favoarea aceleiași instanțe devenită competentă să soluționeze calea de atac formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți în soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Declină cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM