ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2015

Decizia nr. 244/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Arad la data de 30 ianuarie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. Arad și D. și E., solicitând instanței anularea Deciziei nr. 43 din 19 aprilie 2012 emisă de B. Arad, a Deciziei nr. 45 din 19 aprilie 2012 emisă de C. Arad și a Deciziei nr. 478 din 01 septembrie 2012 emisă de D.

Reclamantul a apreciat, în esență, că în mod greșit și trunchiat B. a interpretat dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în sensul că nu a făcut nicio referire la a doua teză din articol, respectiv „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.

A mai arătat reclamantul că, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, pentru a fi nedemn de a fi avocat trebuie îndeplinite două condiții: să fie condamnat prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate și infracțiunea să fie de natură a aduce atingere prestigiului profesiei, condiții care în această situație apreciază că nu sunt îndeplinite.

S-a arătat in acțiune că la data luării deciziei nu aveau la dispoziție sentința și decizia din apel, iar decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nu era redactată și că din cele două hotărâri rezultă cu certitudine ca infracțiunile pentru care a fost condamnat nu au fost săvârșite cu intenție, că acesta nu a săvârșit nici o infracțiune, fiind un simplu angajat.

A susținut reclamantul că din considerentele celor două hotărâri care nu au fost luate în considerare de către Consiliul a rezultat ca respectivele infracțiuni nu aduc nici un fel de atingere profesiei de avocat nefiind săvârșite în legătură cu calitate de avocat și nici în exercitarea profesiei de avocat.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1396 din 28 februarie 2013 pronunțata în Dosarul nr. x/108/2013 de Tribunalul Arad s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 21 iunie 2013.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința

nr. 399 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. Arad, D. și E.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, sub aspectul situației de fapt că reclamantul A., avocat în cadrul Baroului Arad, a formulat o cerere de suspendare a calității de avocat din motive personale, începând cu data de 01 aprilie 2012, întemeiată pe dispozițiile art. 49 lit. d) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 270/2010.

S-a reținut că prin Decizia nr. 43 din 19 aprilie 2012 pronunțată de B. Arad a fost respinsă cererea de suspendare a calității de avocat formulată de reclamant, reținându-se că nu sunt aplicabile normele privind suspendarea din exercițiul profesiei, petentul fiind condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea a două infracțiuni intenționate fiind astfel în prezența unei nedemnități care atrage încetarea calității de avocat, fiind incidente dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 270/2010.

Prin Decizia nr. 45 din 19 aprilie 2012, B. Arad a decis încetarea în temeiul legii a calității de avocat a reclamantului, începând cu data de 11 aprilie 2012, când Decizia nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția penală, a rămas definitivă și radierea reclamantului din tabloul avocaților conform art. 58 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Prin Decizia nr. 478 din 01 septembrie 2012, D. a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate de reclamant împotriva Deciziilor nr. 43 și nr. 45 din 19 aprilie 2012 pronunțate de B. Arad.

A reținut prima instanță, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Arad invocată de pârâți prin întâmpinare, că este neîntemeiată, având în vedere că Deciziile nr. 43 și nr. 45 din 19 aprilie 2012 a căror anulare se solicită au fost emise de organul de conducere al C. Arad, că în soluționarea contestației de către D. s-a solicitat și punctul de vedere al C. Arad comunicat prin adresa din 05 iunie 2012, reclamantul fiind membru al acestui Barou, iar prin deciziile contestate s-a dispus radierea sa din tabloul avocaților C. Arad.

Pe fond, Curtea de apel a constatat că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, fiind motivate atât în fapt cât și în drept.

S-a apreciat prin considerentele sentinței atacate că în mod corect prin Decizia nr. 43 din 19 aprilie 2012 pronunțată de B. Arad a fost respinsă cererea de suspendare a calității de avocat formulată de reclamant, reținându-se că nu sunt aplicabile normele privind suspendarea din exercițiul profesiei, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 270/2010, deoarece din conținutul Deciziei nr. 224/21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția penală, definitivă prin Decizia nr. 1153 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a rezultat că reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate (săvârșirea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., asociere pentru săvârșire de infracțiuni și complicitate la infracțiunea de spălare a banilor prev. și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000), infracțiune de natură a aduce atingere prestigiului profesiei, in raport de considerentele deciziei pronunțate in recurs.

S-a considerat că nu are relevanță faptul că la data comiterii infracțiunilor pentru care a fost condamnat reclamantul nu avea calitatea de avocat și că aceste infracțiuni nu au fost săvârșite în calitate de avocat, in condițiile in care legea nu face o astfel de distincție.

A arătat prim instanță, in raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Statut că la data formulării de către reclamant a cererii de suspendare, respectiv 17 aprilie 2013, se pronunțase Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, fiind menținute dispozițiile din decizia instanței de apel cu privire la condamnarea reclamantului la pedeapsa închisorii, astfel încât reclamantul nu putea imputa D. neîndeplinirea obligației sale de a pune la dispoziție hotărârile judecătorești prin care a fost condamnat.

S-a reținut că nu are relevanță nici împrejurarea că nu era motivată decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție la data la care s-au emis deciziile contestate și că prin Decizia nr. 478 din 01 septembrie 2012, D. a reținut că a fost o eroare materială, menționarea ca dată a încetării calității de avocat a datei de 11 aprilie 2012 în loc de 13 aprilie 2012, data la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare a reclamantului.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență reclamantul A. a arătat următoarele:

- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii din precizarea de acțiune, procesul fiind soluționat fără a intra în cercetarea fondului.

- Hotărârea este nemotivată deoarece nu se arată motivele pe care se sprijină decizia judecătorului, respectiv cum a ajuns la concluzia de a decide respingerea acțiunii.

Nu s-a luat în considerere nici faptul că de la săvârșirea infracțiunii au trecut mai bine de 11 ani și nici faptul că o instanța l-a condamnat cu suspendare și nici faptul că nu a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni în mod personal.

Judecătorul fondului nu a făcut altceva decât a preluat fidel opinia pârâtelor, neavând o opinie proprie justificată de probele administrate în dosar.

- Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea respectiv aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a interpretat eronat textul legal, respectiv dispozițiile legale de nedemnitate profesionale prevăzute atât de lege cât și de statut.

În conformitate cu prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi nedemn de a fi avocat trebuie îndeplinite doua condiții:

- Prima condiție, să fie condamnat definitiv prin Hotărâre Judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate;

Se arată că prin sentința penală, Tribunalul Ialomița a achitat recurentul pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 și l-a condamnat la un an și șapte luni închisoare pentru infracțiunile prevăzute la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu suspendarea condiționată a suspendării pedepsei.

Prin Decizia 224/A Curtea de Apel București, definitivă la 13 aprilie 2012, recurentul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, pentru infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Prin urmare la data luării deciziei, D. în calitate de organ de conducere al D., cât și avocații în calitatea lor de colegi, apărători ai legii aveau obligația atât legală cât și morală de a studia cele trei Hotărâri pentru a stabili dacă această primă condiție este îndeplinită.

Or, la data luării deciziei nu aveau la dispoziție sentința și decizia din apel, iar decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nu era redactată la acea data.

Din cele două Hotărâri rezultă cu certitudine că infracțiunile pentru care recurentul a fost condamnat nu au fost săvârșite cu intenție.

- A doua condiție, este ca infracțiunea sa fie de natură să aducă atingere prestigiului profesiei:

Se arată că dacă legea și Statutul profesiei nu enumera infracțiunile care aduc atingere, nici D. nu avea dreptul să le stabilească. În adoptarea soluției B. trebuia să ia în considerare faptul că infracțiunile au fost săvârșite în anul 2002, data la care nu era avocat și mai mult atitudinea sa de la data exercitării profesiei de avocat la zi a fost una ireproșabilă.

Legiuitorul în cazul în care dorea ca pentru orice infracțiune intenționata persoană să fie nedemnă de a fi avocat atunci nu mai insera și cea de-a doua teză.

Se menționează faptul că nu este de notorietate în județul Arad faptul că, recurentul în calitate de avocat și membru al C. a fost condamnat, ceea ce ar fi denigrat profesia de avocat și ar fi putut fi un motiv de sancționare și nici un caz de excludere.

- Jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție este cristalizată în sensul că referitor la teza I din art. 14 lit. a), avocatul nu este nedemn atâta timp cât nu este condamnat definitiv și ca atare toate acțiunile avocaților în acest sens au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimații - pârâți B. Arad și C. Arad au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Arată intimații că instanța de fond a administrat tot probatoriul solicitat de părți, a cerut în plus în virtutea rolului activ toate documentele utilizate la verificarea situației recurentului.

Nici una din criticile aduse de fostul coleg nu au suport legal, reclamantul este cel care dă dovadă de lipsă de bună credință din 2 considerente:

- la momentul la care acesta a făcut cerere de primire în profesie acesta nu ne-a adus la cunoștință că era cercetat pentru fapte prevăzute de legea penală, fapte care nu pot fi săvârșite decât sub forma intenției.

- nici la momentul la care fiind primit în profesie reclamantul nu a adus la cunoștință C. Arad nici aspectul că fusese trimis în judecată nici faptul că fusese condamnat în mod definitiv, deși avea această obligație conform prevederilor art. 26 din Statut profesiei de avocat.

Se arată că nu există nici vreo reglementare legală care se împiedice B. de a lua măsurile care se impun pentru apărarea prestigiului profesiei sub orice aspecte.

Precizează de asemenea intimații că în toate situațiile în care avocați ai C. Arad au fost condamnați penal s-a procedat la încetarea calității de membru pe temeiul art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 republicată și nici una din persoane nu

a contestat măsura.

În lege nu se face nici unde referire la situația dacă condamnarea vizează fapte săvârșite în calitate de avocat sau anterior obținerii acesteia.

Consideră intimații că în mod sigur condamnarea la o pedeapsă cu executare pentru 3 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și complicitate la infracțiunea de spălare a banilor reprezintă un caz de nedemnitate.

Recurentul - reclamant a formulat răspuns la întâmpinare precizând în esență că respectivele infracțiuni nu aduc atingere profesiei de avocat nefiind săvârșite în legătură cu calitatea de avocat și nici în exercitarea profesiei de avocat.

Se arată că Decizia nr. 45/2012 de încetare a calității de avocat nu respectă procedura disciplinară, că a solicitat suspendarea nu radierea din tabloul avocaților motivată de necesitatea de a avea un document prin care să justifice la F. Arad suspendarea obligațiilor fiscale.

A mai arătat că recurentul că a fost condamnat într-un dosar politic, nu cu referire la persoana sa ci alături de omul de afaceri „x - trimis în judecată sub titulatura de „baron local”.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele următoare:

- În ceea ce privește cererea precizatoare de acțiune, privind obligarea pârâtelor să emită o decizie privind admiterea cererii reclamantului - recurent de suspendare din calitatea de avocat și înscrierea pe tabloul avocaților suspendați

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cererii reclamantului - recurent privind anularea Deciziei nr. 43/2012 de respingere a cererii reclamantului de suspendare a calității de avocat, Decizia nr. 45/2012 - emisă din oficiu de încetare a calității de avocat, Decizia nr. 478/2012 a Consiliului Uniunii.

Cererea așa zisă - precizatoare putea fi analizată ca o consecință a admiterii cererii reclamantului - recurent ceea ce în cauză nu este posibil întrucât instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată. Practic, motivarea instanței de fond privește implicit și cererea precizatoare, acțiunea având un caracter unitar.

- În ceea ce privește nemotivarea sentinței de fond, această critică nu este însușită având în vedere că din considerentele sentinței recurate rezultă care au fost argumentele instanței de fond pentru care nu a primit apărările recurentului - reclamant fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru ca un avocat să fie nedemn.

Nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că organul de conducere al Baroului nu avea acces la sentința și decizia de condamnare din apel și că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu era redactată.

Este evident că în urma cererii reclamantului - recurent de suspendare din profesia de avocat pentru că era condamnat definitiv și încarcerat deja, C. Arad și D. analizând situația reclamantului au apreciat că există caz de nedemnitate folosind orice surse judiciare pentru a se informa, nu are relevanță în concret decât faptul că există o decizie irevocabilă de condamnare pentru o infracțiune care afectează prestigiul profesiei de avocat.

Faptul că organul de conducere al C. Arad a considerat că este vorba despre o infracțiune care este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei în lipsa motivării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nu viciază actele administrative emise pentru că de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție - se putea vedea și infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv recurentul, respectiv art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, art. 17 din Legea nr. 78/2000.

Nu se poate considera că infracțiunea de spălare de bani și de asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii de infracțiuni nu sunt infracțiuni de pericol social ridicat care afectează demnitatea profesiei de avocat.

De altfel, recurentul - reclamant la data primirii în profesia de avocat fusese deja condamnat definitiv și nu a adus acest fapt la cunoștința conducerii C. Arad, încălcându-se prevederile art. 26 din Statutul profesiei de avocat care prevede „Pentru aplicarea legii, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia”.

În acest context nu prezintă consistență argumentul că infracțiunile au fost săvârșite în anul 2002 când recurentul - reclamant nu era avocat, întrucât trebuia să informeze C. Arad la data cererii de primire în profesie despre hotărârea de condamnare și chiar înainte de a fi avocat trebuia să respecte legile țării.

- Referitor la faptul că infracțiunea nu ar fi fost săvârșită cu intenție sau că a fost vorba despre un dosar politic al unui baron local, se reține că toate infracțiunile pentru care a fost condamnat recurentul - reclamant au fost intenționate și au legătură cu prestigiul profesiei de avocat.

- Referitor la alte cazuri similare privind alți colegi avocați condamnați definitiv și care nu au fost șterși de pe listele de avocați definitivi. Se reține că în speță nu avem situația celorlalți la care face referire reclamantul, instanța nu este sesizată cu o judecată prin comparație cu situația altor persoane, nu există temei legal, probe în sensul celor afirmate de recurent, fiecare având propria situație juridică concretă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, Înalta Curte va respinge în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 399 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.