ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2016

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secție contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Timiș - Consiliul Baroului Timiș și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei din 27.08.2013 emisă de Consiliul Baroului Timiș, suspendarea efectelor actului administrativ atacat, până la soluționarea cauzei și obligarea pârâților la înregistrarea modificării intervenite în Tabloul avocaților.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 64 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Timiș - Consiliul Baroului Timiș și Uniunea Națională a Barourilor din România și cererea de suspendare a executării Deciziei din 27.08.2013 emise de Consiliul Baroului Timiș.

Recursul declarat de A. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamanta A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În memoriul de recurs și precizările ulterioare, recurenta a susținut că: • sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază; se reține greșit că hotărârea de excludere din profesie a fost supusă la vot; este ignorată lipsa de motivare a deciziei atacate iar trimiterea la sentința penală confirmă această teză; • au fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 26 alin. (4) și 58 din Statutul profesiei de avocat, prin aceea că nu a fost supusă votului Consiliului Baroului Timiș, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat; singurul aspect supus la vot a fost cererea de amânare; nu s-a verificat starea de nedemnitate, în contextul în care încă nu fusese redactată de către Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia penală nr. 2126 din 18.06.2013; s-au încălcat principiile echității și proporționalității, adoptându-se o măsură vădit disproporționată față de scopurile declarate de emitentul actului atacat.

Apărările Uniunii Naționale a Barourilor din România și Baroului Timiș Prin întâmpinarea comună formulată, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând punctual la motivele de casare invocate de recurentă, intimații au arătat că sentința fondului este amplu motivată, cuprinzând opinia judecătorului cu privire la fiecare dintre susținerile reclamantei, sens în care fac trimitere la paragrafele aferente. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimații reiterează apărările de la fondului cauzei și susțin că procesul-verbal tipărit atașat la dosarul cauzei atestă că, cu ocazia prezentării în fața Consiliului Baroului, recurenta a pus concluzii atât pe cererea de amânare, cât și pe fondul pricinii având ca obiect excluderea din profesie. Prin trimiterea la hotărârea penală de condamnare s-a realizat și cerința motivării actului, fiind evident că infracțiunea pentru care a fost condamnată, infracțiune de corupție săvârșită în participație cu soțul său, vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, atrage nedemnitatea exercitării profesiei de avocat.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea pronunțată la data de 6 noiembrie 2015, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către A., achiesând la punctul de vedere exprimat de magistratul-asistent prin raportul său asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul soluționării căii de atac în condițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. La termenul stabilit pentru judecarea recursului, 5 februarie 2016, a fost analizată excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă la data de 21.08.2014, fiind admisă în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv numai cu privire la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și respinsă în privința dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pentru argumentele arătate în cuprinsul încheierii respective.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Controlul de legalitate declanșat de către recurenta-reclamantă A., pe calea comună a art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizează Decizia nr. 98 din 27 august 2013 prin care Baroul Timiș a dispus încetarea calității sale de avocat, prin constatarea nedemnității profesionale, urmare condamnării prin Sentința penală nr. 159 din 28.12.2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, modificată în parte prin Decizia penală nr. 2.126 din 18.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Curtea de apel a analizat detaliat toate susținerile reclamantei referitoare la procedura finalizată prin emiterea actului administrativ atacat, considerentele de la pag. 5 și 6 ale sentinței fiind o dovadă în acest sens. În rezumat, instanța a argumentat că din cuprinsul procesului-verbal al ședinței Consiliului Baroului din 27.08.2013 rezultă că încetarea calității de avocat a fost rezultatul votului unanim al membrilor organului colegial. S-a mai arătat că trimiterea la hotărârea de condamnare suplinește motivarea actului, câtă vreme din considerentele acesteia rezultă cu evidență că fapta penală săvârșită afectează prestigiul profesiei de avocat. În aceste coordonate, sentința curții de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., redând într-o manieră logică și coerentă argumentele pentru care s-au respins susținerile reclamantei. Mai mult, în cuprinsul sentinței sunt analizate chiar și aspectele colaterale invocate de reclamantă, care nu reprezentau veritabile motive de nelegalitate ale deciziei administrative (cum ar fi informațiile furnizate de către unii membri ai consiliului baroului după terminarea ședinței), în scopul elucidării depline a aspectelor de fapt ale cauzei, ceea ce ține de apanajul exclusiv al instanței de fond și justifică, o dată în plus, caracterul nefondat al motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Și în ceea ce privește aplicarea cadrului normativ la situația de fapt, hotărârea fondului este la adăpost de orice critică. Potrivit art. 26 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat: "Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit legii" iar art. 56 din același act normativ statuează că: "(1) Calitatea de avocat încetează: d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii". În esență, recurenta invocă trei încălcări ale dispozițiilor legale citate, susținând că în fața Consiliului baroului și-a exprimat poziția doar cu privire la solicitarea de a se amâna luarea unei decizii; că nu s-a realizat o analiză a contextului pronunțării condamnării penale, mai ales că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție încă nu era motivată și, în fine, că sancțiunea aplicată este disproporționată. Reevaluând înscrisurile administrate la fondul cauzei pentru a răspunde punctual la criticile redate anterior, Înalta Curte observă mai întâi, în acord cu prima instanță, că potrivit consemnărilor din procesul-verbal de ședință al Consiliului Baroului, reprezentantul recurentei și-a exprimat punctul de vedere atât cu privire la cererea de amânare, cât și cu privire la cauza de încetare a calității de avocat. Astfel, în înscrisul menționat s-a consemnat: "Este prezentă la ședința de consiliu doamna avocat A. pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la sentința penală dată împotriva dânsei. Doamna avocat este prezentă împreună cu domnul avocat B. Domnul avocat susține că doamna A. a fost achitată pentru asociere și nu a fost folosită calitatea de avocat. Solicită amânarea suspendării calității de avocat. Consiliul în unanimitate a hotărât încetarea calității de avocat a doamnei A., prin constatarea nedemnității profesionale cu consecința radierii sale de pe Tabloul avocaților definitivi din Baroul Timiș, începând cu data de 27 august 2013." Cât privește modul în care forul decizional și-a manifestat dreptul de apreciere conferit de dispozițiile statutare citate, Înalta Curte reține că, chiar și în lipsa unei motivări proprii, trimiterea la hotărârea penală de condamnare, satisface această exigență procedurală. Întreaga doctrină și jurisprudență la care face trimitere recurenta în privința obligativității motivării actului administrativ, mai ales a aceluia prin care se aplică sancțiuni ori se limitează drepturi ale persoanelor, pornește de la premisa că un act administrativ nemotivat îl pune pe cetățean într-o stare de inegalitate în raport cu administrația, prin aceea că necunoscându-i resorturile nu știe cum să le combată. În cauză însă resorturile decizionale rezultă cu claritate din sentința de condamnare a recurentei pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție: complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în participație cu soțul său, la vremea respectivă vicepreședinte al unei curți de apel. Contextul săvârșirii acestei infracțiuni, indisolubil legată de domeniul justiției face ca decizia de încetare a calității de avocat, ca efect al constatării nedemnității să fie pe deplin justificată. În același sens, de altfel, s-a consolidat și jurisprudența acestei instanțe (e.g. Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2.848/2011, nr. 3.783/2014). Împrejurarea că la momentul adoptării actului atacat Decizia instanței de recurs nr. 2.126 din 18.06.2013 nu era încă motivată este nerelevantă, câtă vreme din certificatul de grefă prezentat rezultă că în privința infracțiunii menționate soluția de condamnare pronunțată de prima instanță fusese menținută. Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul de față, ca nefondat.