ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2016

Decizia nr. 778/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. Olt și E. Olt solicitând să se dispună suspendarea efectelor Deciziei nr. 901 din data de 27 martie 2014 emisă de C., până la pronunțarea instanței de fond.

La data de 18 iunie 2014, reclamanta A. a depus cerere de completare a cererii de suspendare, prin care a solicitat suspendarea, pe lângă efectele Deciziei nr. 901 din data de 27 martie 2014 a C., și a efectelor Deciziei nr. 992 din 24 mai 2014 emisă de același pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința nr. 285 din 14 iulie 2014 și încheierii din 9 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare provizorie formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. Olt și E. Olt, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Prin încheierea de ședință din data de 9 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, instanța a respins excepția conexității privind Dosarul nr. x/54/2014 și Dosarul nr. x/54/2014și excepția lipsei calității de reprezentant a B.

Împotriva sentinței civile nr. 285 din 14 iulie 2014 și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 9 iulie 2014 a formulat recurs reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse încheierii de ședință din data de 09 iulie 2014 pronunțate în Dosarul nr. x/54/2014 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează următoarele aspecte:

- Prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției privind lipsa dovezii calității de reprezentant legal al B., invocată în referire la aplicarea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995, art. 80 alin. (1) N.C.P.C. și art. 2, alin. (1) lit. b), teza a II-a din Legea nr. 554/2004;

- Prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a D. Olt, în referire la textele de lege anterior menționate, legat de faptul că întâmpinarea formulată de acest pârât este semnată de E. Olt, deși acesta stă în judecată în mod individual, în calitate de pârât, fiind contestator al Hotărârii nr. 10 din 19 decembrie 2013;

- Prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 139 N.C.P.C. referitoare la conexarea cauzelor, conexare ce a fost respinsă de judecătorul fondului, deși cererile de suspendare a actelor contestate în cele două cauze au între ele o strânsă legătură de obiect și cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 285/2014 au fost invocate critici ce pot fi grupate astfel:

- Existența unor neconcordanțe între considerente și dispozitivul sentinței atacate, în sensul că în considerente se arată că cererea de suspendare este inadmisibilă, iar în dispozitiv soluția este cea de respingere pe fond;

- Instanța nu s-a pronunțat asupra celor solicitate prin cererea de suspendare a efectelor Deciziei nr. 901 din 27 martie 2014 a C. și a efectelor Deciziei nr. 992 din 24 mai 2014 a C., apreciind în mod nelegal că actul vătămător pentru reclamantă este Decizia nr. 58 din 23 iunie 2014, astfel că Decizia nr. 901 din 27 martie 2014 nu mai produce efecte juridice susceptibile de a fi întrerupte prin incidența instituției reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de completare formulată în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat recurenta și suspendarea efectelor Deciziei nr. 992 din 24 mai 2014 a C., până la pronunțarea instanței de fond;

- Hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar motivele avute în vedere sunt contradictorii;

- Instanța a soluționat litigiul fără a intra în judecata fondului, dată fiind soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulate în cauză;

- Instanța nu a interpretat și aplicat dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004;

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind întemeiat, în opinia recurentei, motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 N.C.P.C.

A susținut recurenta reclamantă că prin Deciziile C. nr. 901 din 27 martie 2014 și respectiv nr. 992 din 24 mai 2014 nu au fost anulate deciziile emise de D. Olt în vederea executării hotărârii anulate, și anume cele privind procedura de înscriere, forma de exercitare a profesiei, sediul și achitarea taxei de reînscriere în tabloul avocaților activi al Baroului Olt și care produc efecte juridice.

A mai arătat recurenta reclamantă că Deciziile nr. 12 din 21 februarie 2014, nr. 15 din 18 februarie 2014 și nr. 17 din 26 februarie 2014 emise de D. Olt, în baza cărora a fost înscrisă ca avocat definitiv în D. Olt, s-a decis schimbarea sediului său profesional și înaintarea cererii de transfer către D. Dolj, cu avizul favorabil al D. Olt, au intrat în circuitul civil și și-au păstrat efectele, nefiind anulate de către instanța de contencios administrativ.

A invocat recurenta pârâtă practică judiciară relevantă, respectiv hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, asupra cererii de suspendare formulate în această cauză.

În justificarea demersului său judiciar a susținut recurenta reclamantă că a încetat starea de incompatibilitate în care aceasta s-a aflat în urma pronunțării Deciziei penale nr. 1669 din 16 mai 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție din Dosarul penal nr. x/2/2012, fapta care a stat la baza condamnării penale nefiind o faptă de corupție în legătură cu serviciul, iar prin hotărârea penală nu i-a fost interzis dreptul de a profesa ca avocat.

Un ultim argument al cererii de recurs l-a reprezentat trimiterea făcută la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, indicând ca și reper Cauza Buzescu contra României.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488, pct. 6 și 8 N.C.P.C.;

Prin întâmpinarea depusă la filele 39-41 la dosar, intimatul D. Olt a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă A. ca nefondat, arătând că sentința atacată este legală și temeinică, dat fiind faptul că prin Decizia nr. 58 din 23 iunie 2014 D. Olt a constatat starea de nedemnitate a persoanei în cauză și încetarea calității sale de avocat. În aceste condiții, susține intimatul că în mod corect a reținut prima instanță că actul vătămător este Decizia nr. 58 din 23 iunie 2014, având în vedere că Decizia nr. 901 din 27 martie 2014 nu mai produce nici un efect juridic vătămător pentru recurentă. În situația în care s-ar reține totuși producerea de efecte juridice prin acest act, arată intimatul că cererea de suspendare a efectelor acestui act este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la filele 45-53 de intimata B. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente de fapt și de drept.

Referitor la pretinsa nepronunțare a instanței de fond asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant legal al B., intimatul arată că au fost respectate toate dispozițiile legale și statutare pentru alegerea doamnei F. ca reprezentant al B. în prezenta cauză, prin încheierea contractului de asistență juridică și prin prezentarea în instanță a acestui contract și a împuternicirii avocațiale.

În legătură cu nepronunțarea de către prima instanță asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al D. Olt, menționează intimatul că, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995, „E. reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice sau juridice”, astfel că nu era incompatibil să semneze întâmpinarea depusă în cauză.

Asupra măsurii de respingere a cererii de conexare a celor două dosare, intimatul opinează că este justificată pe faptul că numai una dintre cauze se afla în stare de judecată, cealaltă cauză fiind într-un stadiu incipient, iar în legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți, susține intimata că recurenta reclamantă și-a exprimat punctul de vedere prin cererile depuse la dosar și concluziile orale din etapa dezbaterilor finale.

Nici pretinsa neconcordanță între considerente și dispozitiv nu consideră intimata a fi întemeiată, cât timp considerentele fac corp comun cu dispozitivul, acesta fiind astfel precizat și întregit prin considerente.

În legătură cu nepronunțarea instanței de fond asupra a ceea ce s-a cerut, intimata arată că judecătorul fondului era dator să releve situația juridică ce s-a schimbat pe parcursul soluționării cauzei, fapt pentru care nu mai prezenta relevanță analizarea condițiilor necesare suspendării celor două acte administrative contestate, iar în drept au fost indicate în cuprinsul sentinței atacate prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pronunțarea unei soluții de respingere a cererii de suspendare ca inadmisibilă determina, în opinia intimatei, neanalizarea condițiilor cerute de temeiul juridic al cererii de suspendare, însă, trecând peste aceste aspecte, B. arată că nici pe fond nu ar fi fost întemeiată cererea reclamantei A., cât timp art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 arată că „este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” iar potrivit art. 27 lit. d) din aceeași lege „dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii, îi încetează această calitate.”

Așadar, conform susținerilor intimatei, este irelevant argumentul recurentei potrivit căruia nu a fost condamnată pentru o faptă penală în legătură cu serviciul, iar instanța penală nu i-a interzis dreptul de exercitare a profesiei de avocat, fiind aplicabile prevederile legale referitoare la organizarea profesiei de avocat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 ianuarie 2016 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 9 iulie 2014 și împotriva sentinței nr. 285 din 14 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

6.1. Argumentele de fapt relevante;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 mai 2014, reclamanta A. a solicitat instanței competente să dispună suspendarea efectelor Deciziei nr. 901 din 27 martie 2014 a C., în temeiul art. 14 raportat la art. 2, lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004.

La data de 18 iunie 2014, anterior primului termen de judecată fixat în cauză (din data de 23 iunie 2014), reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și suspendarea efectelor Deciziei nr. 992 din 24 mai 2014 a C., până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Se reține astfel aplicabilitatea prevederilor art. 204 alin. (1) N.C.P.C., potrivit cărora „reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen de judecată la care acesta este citat.”

Soluția instanței de fond a fost cea de respingere a cererii de suspendare a celor două acte administrative contestate în fața instanței de contencios ca fiind inadmisibilă, motivat de faptul că, până la data închiderii dezbaterilor în cauza de față, a fost emisă Decizia nr. 58 din 23 iunie 2014 a D. Olt, prin care s-a anulat Decizia nr. 11 din 18 februarie 2014 a D. Olt și s-a constatat starea de nedemnitate profesională a reclamantei A. și încetarea calității acesteia de avocat.

În referire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 09 iulie 2014, în cuprinsul căreia prima instanță a respins ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant al B. a doamnei avocat Dana Babov, fiind făcută dovada reprezentării convenționale prin depunerea contractului de asistență juridică și împuternicirea avocațială anexată, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția vizând lipsa reprezentării legale a B. în semnarea întâmpinării depuse în dosar.

Înalta Curte reține că sunt întemeiate aceste susțineri ale recurentei reclamante A., instanța de fond omițând a se pronunța asupra excepției lipsei calității de reprezentant legal pentru intimata pârâtă B.

Potrivit prevederilor art. 176 N.C.P.C., „nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la (…) 2. reprezentarea procesuală.”

Dată fiind neregularitatea de ordin procesual, constând în omisiunea instanței de fond în a se pronunța asupra excepției lipsei calității de reprezentant al B., din perspectiva analizării reprezentării legale a acestei entități juridice, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii de ședință din 09 iulie 2014, în raport de prevederile art. 488, pct. 5 N.C.P.C. - „încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.”

Efectul admiterii recursului declarat asupra acestei încheieri nu se impune a fi cel de casare, cât timp dezlegarea dată de prima instanță asupra excepției lipsei calității de reprezentant convențional pentru intimata pârâtă B. a fost corectă, prin raportare la prevederile art. 80 și 84 N.C.P.C., astfel că analiza celorlalte excepții se poate realiza cu ocazia rejudecării pricinii.

În privința criticilor aduse sentinței civile nr. 285 din 14 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte observă că se impune cu prioritate a se cerceta respectarea dreptului la apărare al părților în ceea ce privește îndreptățirea acestora de a-și expune punctul de vedere asupra excepțiilor invocate din oficiu de către instanță.

Aceste motiv de recurs, invocat de recurenta reclamantă în calea de atac declarată, este circumscris prevederilor art. 488, pct. 5 N.C.P.C., instanța de recurs putând face încadrarea criticilor formulate în cererea de recurs în temeiul juridic corespondent acestora.

Este de reținut că excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost invocată de pârâții chemați în judecată în niciuna dintre întâmpinările depuse la dosar.

Totodată, se observă că în practicaua încheierii de dezbateri din 09 iulie 2014 nu este invocată excepția inadmisibilității acțiunii de către judecătorul cauzei, care, în aceste condiții, a ajuns să se pronunțe pe ceva ce nu a fost pus în discuția contradictorie a părților litigante.

Potrivit art. 14 alin. (5) și (6) N.C.P.C., ”instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate”, iar hotărârea judecătorească se va întemeia ”numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

Procedând la analiza unei excepții care anterior nu a fost pusă în discuția părților, judecătorul primei instanțe a ignorat prevederile legale referitoare la respectarea principiului contradictorialității părților în procesul civil, pronunțând astfel o sentința nelegală.

Dat fiind faptul că neregula procedurală astfel produsă nu poate fi îndreptată printr-o soluție definitivă în calea de atac, Înalta Curte reține că se impune, ca efect al admiterii recursului declarat în cauză, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării, instanța de fond urmează a face aplicarea prevederilor art. 248 alin. (1) N.C.P.C. referitoare la ordinea de soluționare a excepțiilor invocate, luând în considerare faptul că nu s-a pronunțat în mod distinct asupra excepției lipsei calității de reprezentant al D. Olt a decanului acestui barou, iar potrivit prevederilor art. 501 alin. (3) N.C.P.C., „instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.”

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 N.C.P.C. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din 09 iulie 2014 și a sentinței civile nr. 285/2014, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, consecința fiind cea de casare a sentinței atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, cu luarea în considerare a îndrumărilor date prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 285 din 14 iulie 2014 și încheierii din 9 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.