ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 901/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 901/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza actelor

dosarului, constată următoarele:

I.

Prin sentința penală nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a

fost condamnat inculpatul B.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală constând în ascunderea bunului ori

a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale, infracțiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. în

temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă

complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit a) teza a II-a și

lit b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale. în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 3 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, s-au interzis inculpatului, cu titlu de

pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de

încercare de 4 ani, s-a dispus suspendarea condiționată și executarea pedepsei

accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc.

pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în

cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare. S-a

constatat că inculpatul nu a fost reținut sau arestat preventiv în prezenta

cauză.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și

346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999 din vechiul C. civ. și la art.

103 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

287/2009 privind N.C.C., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea

civilă A.N.A.F. și, în consecință, a fost obligat inculpatul către partea

civilă la plata sumei de 56.168 de lei, cu titlu de despăgubiri civile - din

care suma de 27.744 de lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, suma de

24.262 de lei reprezentând dobânzi calculate până la data de 15 decembrie 2010

și suma de 4.162 de lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la

data de 15 decembrie 2010 - precum și la plata accesoriilor aferente debitului

până la data stingerii sumei datorate, conform O.G. nr. 92/2003.

În baza art. 163 C. proc. pen. rap. la

art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura de indisponibilizare a

sechestrului asigurător, în vederea garantării reparării pagubei produse prin

infracțiune, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv

asupra conturilor societăților comerciale la care acesta figurează ca

împuternicit, beneficiar real, asociat sau adrninistrator, situate în țară sau

în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei

dispoziții de indisponibilizare, până la concurența sumei de 56.168 de lei și a

accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C.

proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a popririi, în vederea

garantării reparării pagubei produse prin infracțiune, a sumelor de bani din

conturile bancare ale inculpatului deschise la SC B.R.D. - G.S.G. SA și la SC

B.P. SA - Agenția Piața Chibrit, până la concurența sumei de 56.168 de lei și a

accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, măsură

dispusă prin Ordonanța nr. 1155/P/2011 emisă de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București la data de 03 decembrie 2012. Potrivit art. 353 alin. (2)

C. proc. pen., măsurile de indisponibilizare ale sechestrului asigurător și

popririi asigurătorii sunt executorii. în baza art. 164 alin. (3) C. proc. pen.

a fost desemnată A.F.P. sector 1 București, ca organ pentru punerea în

executare a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, care va

colabora cu a) Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu

oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale U.E. din cadrul

Ministerului Justiției, în calitate de oficiu național pentru recuperarea

creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din

săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;

b) A.N.A.F.; c) O.N.R.C.; d) O.N.P.C.S.B.; e) A.N.V.; f) Garda Financiară; g)

B.N.R.; h) I.G.P.R.; i) A.N.C.P.I.; j) orice altă autoritate sau instituție

publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și

valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii.

A.F.P., sector 1 București a

înștiințat Tribunalul București, secția a II-a penală, despre demersurile

efectuate în vederea punerii în executare a măsurii de indisponibilizare a

sechestrului asigurător.

În temeiul art 191 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 04 martie 2008, inculpatul

B.A. a achiziționat de la societatea comercială K.O. Gmbh din Austria un

autoturism, contra sumei de 40.500 euro.

Operațiunea comercială respectivă,

calificată de legea fiscală ca fiind achiziție intracomunitară, a generat în

sarcina inculpatului obligația plății taxei pe valoare adăugată aferente.

Inculpatul a ascuns, din punct de

vedere juridic, organelor fiscale române împrejurarea că a realizat achiziția

intracomunitară, prin aceea că nu a completat declarația 301 - decontul special

de taxă pe valoare adăugată - ceea ce i-a permis acestuia să nu plătească taxa

pe valoare adăugată (T.V.A.) pentru mijlocul de transport achiziționat,

cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 27.744 de lei.

Prima instanță a apreciat că, în

drept, fapta inculpatului B.A. a fost încadrată în dispozițiile art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Individualizarea judiciară a pedepsei

s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins chiar

și. fără executarea pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată a

executării acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul B.A., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât a fost

condamnat, deși fapta reținută în sarcina sa este rezultatul unei erori de

fapt.

A susținut inculpatul că a avut

convingerea că a plătit T.V.A.-ul care era inclus în prețul autoturismului,

situație față de care se impune achitarea sa.

II. Prin Decizia penală nr. nr. 224/A

din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul B.A. împotriva

sentinței penale nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7437/3/2013. A fost obligat inculpatul la

200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod

corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, dând o încadrare

juridică corespunzătoare faptei săvârșite de inculpat. Astfel, în cursul anului

2008, inculpatul B.A. a ascuns sursa impozabilă, respectiv achiziția

intracomunitară al cărui fapt generator 1-a constituit, potrivit art. 135 din

Legea nr. 571/2003, livrarea autoturismului, de către societatea comercială

K.O. Gmbh și nu a înscris această achiziție în decontul special de taxă,

respectiv în formularul 301, cauzând, prin neplata taxei pe valoare adăugată

corelative achiziției intracomunitare realizate un prejudiciu bugetului de stat

în cuantum de 27.744 de lei.

Din înscrisurile constând în factura

din 04 martie 2008 emisă de societatea comercială K.O. Gmbh din Austria și fișa

suplimentară la formularul U.I./7 (pentru societăți) (filele 17-19 și 21-23 din

dosarul de urmărire penală), mijloace de probă coroborate cu depoziția martorului

R.L. (fila 34 din dosarul instanței), rezultă că în data de 04 martie 2008,

între societatea comercială K.O. Gmbh, în calitate de vânzător, și inculpatul

B.A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare

a unui autoturism nou, din fabrică, prețul tranzacției fiind de 40.500 de euro,

aspect confirmat prin înscrisul reprezentat de chitanța din data de 04 martie

2008 eliberată de vânzător (fila 27-din dosarul de urmărire penală).

Din adresa din 10 iunie 2010 emisă de

A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului București (fila 20 din dosarul de urmărire

penală), în urma furnizării de informații în conformitate cu prevederile art.

22 din Regulamentul Consiliului (C.E.) nr. 1798/2003 privind cooperarea

adrninistrativă în domeniul T.V.A., rezultă că societatea comercială K.O. Gmbh

deținea cod valabil de identificare în scopuri de T.V.A.

Ulterior, în data de 07 martie 2008,

inculpatul a vândut autoturismul achiziționat din Austria, martorului Ș.C.,

contra sumei de 49.000 de euro, fiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare

pentru un vehicul folosit (fila 36 din dosarul de urmărire penală).

Astfel, în depozițiile date atât în

timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești (filele

34-35 din dosarul de urmărire penală și fila 33 din dosarul instanței),

autoturismul, contra sumei de 49.000 de euro, pentru fiul său, Ș.A.G. Cu

aceeași ocazie, inculpatul i-a dat martorului documentele de proveniență ale

mașinii. Martorul a mai relatat că s-a ocupat de înmatricularea autoturismului

la R.A.R.

Așadar, instanța a reținut că

autoturismul achiziționat de inculpat din Austria a fost înmatriculat, pentru

prima dată, în România, la data de 07 aprilie 2008, de către Ș.A.G., aspect

confirmat și prin înscrisurile constând în adresa din 14 septembrie 2012 emisă

de D.G.P. a Municipiului București - S.I.F. - Biroul 2 - P.I., F.V.I., cartea de

identitate și certificatul de înmatriculare a autoturismului (filele 49 și

58-59 din dosarul de urmărire penală).

Din adresa din 14 iunie 2010 emisă de

A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului București (filele 9-10 din dosarul de

urmărire penală), cu privire la inspecția fiscală desfășurată la contribuabilii

români, rezultă că inculpatul nu folosește cod de înregistrare în scopuri de

T.V.A., fiind persoană fizică privată.

Din conținutul aceleiași adrese din 14

iunie 2010, reiese, totodată, faptul că livrarea intracomunitară a

autoturismului sus-menționat reprezintă mijloc de transport nou, urmând a fi

taxată achiziția intracomunitară în România, motiv pentru care s-a solicitat

luarea măsurilor legale ce se impun în vederea declarării și plății de către

persoana fizică B.A. a taxei pe valoare adăugată aferente achiziției mijlocului

de transport nou.

Prin urmare, în vederea clarificării

situației fiscale, în baza art. 50 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, inculpatul a fost invitat la sediul A.N.A.F. - A.F.P. sector

1 București, cu documentele referitoare la achiziția, la data de 04 martie

2008, a autoturismului, aspecte rezultate din înscrisurile constând în

invitațiile din datele de 21 iunie 2010 și 02 noiembrie 2010 șiprocesul-verbal

din data de 23 septembrie 2010 emise de A.N.A.F. - A.F.P. sector 1 București

(filele 28-33 din dosarul de urmărire penală).

S-a reținut că inculpatul nu a achitat

taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției autoturismului, deși avea această

obligație. Instanța de apel a mai constatat că, așa cum se observă din

contractul de vânzare - cumpărare cu firma austriacă, autoturismul respectiv

s-a vândut fără plata taxei pe valoare adăugată, iar susținerea inculpatului că

a fost în eroare și că a avut convingerea că a plătit T.V.A.-ul, acesta fiind

inclus în preț nu poate fi primită.

S-a apreciat că, în raport de data

achiziției intercomunitare, respectiv 04 martie 2008, inculpatul avea obligația

de a completa și depune până la data de 25 aprilie 2008, decontul special de

taxă pe valoarea adăugată, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului președintelui

A.N.A.F. nr. 254 din 18 martie 2008 pentru aprobarea modelului și conținutului

formularului 301, obligație pe care însă nu a îndeplinit-o.

Instanța de apel a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 51 alin. (4) C. pen. necunoașterea sau cunoașterea greșită a

legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.

În consecință, instanța de prim

control judiciar a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul - B.A., constând

în aceea că, în cursul anului 2008 a ascuns, din punct de vedere juridic, sursa

impozabilă, respectiv achiziția intracomunitară al cărui fapt generator l-a

constituit, potrivit art 135 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., livrarea

autoturismului, de către societatea comercială K.O. Gmbh și nu a înscris

această achiziție în decontul special de taxă - formularul 301-cauzând astfel,

un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.744 de lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, așa cum, în mod corect, a reținut

instanța de fond, iar critica adusă de inculpat sentinței de condamnare nu are

niciun temei.

Împotriva Deciziei penale nr. 224/A

din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

a declarat recurs inculpatul B.A., solicitând admiterea căii de atac

exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, achitarea

inculpatului întrucât nu a avut cunoștință că T.V.A- ului nu este inclus în

prețul autoturismului.

III. Examinând recursul declarat de

inculpatul B.A. prin raportare Ia dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din

același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul

recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici

instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a

devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2)

1

,

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare

din oficiu.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la

data de 25 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește

în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut în art. 385 pct. 17 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat, se

constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio

modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din

categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind

necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control

judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Verificând mdeplinirea acestor

cerințe, se observă, că recurentul inculpat nu și-a motivat în scris, în tipul

prevăzut de lege, motivele de recurs fiind trimise prin fax la data de 10

martie 2014, primul termen de judecată acordat în cauză fiind 12 martie 2014,

nerespectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această

împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile

art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele

ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi

luate în considerare din oficiu și pe cei reglementat de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentă

acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu

poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat

anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2)

C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de

motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile îaaintea primului termen

de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate

aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în

temeiul art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr.

224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat plata sumei de 250 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțatăân ședință publică, azi 12

fnartie 2014.