ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 901/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, infracțiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

în temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit a) teza a II-a și lit b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani, s-a dispus suspendarea condiționată și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare. S-a constatat că inculpatul nu a fost reținut sau arestat preventiv în prezenta cauză. În temeiul art. 14 C. proc. pen. și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999 din vechiul C. civ. și la art. 103 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind N.C.C., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F.

și, în consecință, a fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 56.168 de lei, cu titlu de despăgubiri civile - din care suma de 27.744 de lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, suma de 24.262 de lei reprezentând dobânzi calculate până la data de 15 decembrie 2010 și suma de 4.162 de lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 15 decembrie 2010 - precum și la plata accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, conform O.G. nr. 92/2003. În baza art. 163 C. proc. pen. rap.

la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurător, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv asupra conturilor societăților comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau adrninistrator, situate în țară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziții de indisponibilizare, până la concurența sumei de 56.168 de lei și a accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate. Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a popririi, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune, a sumelor de bani din conturile bancare ale inculpatului deschise la SC B.R.D.

- G.S.G. SA și la SC B.P. SA - Agenția Piața Chibrit, până la concurența sumei de 56.168 de lei și a accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, măsură dispusă prin Ordonanța nr. 1155/P/2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 03 decembrie 2012. Potrivit art. 353 alin. (2) C. proc. pen., măsurile de indisponibilizare ale sechestrului asigurător și popririi asigurătorii sunt executorii. în baza art. 164 alin. (3) C. proc. pen. a fost desemnată A.F.P. sector 1 București, ca organ pentru punerea în executare a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, care va colabora cu a) Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale U.E.

din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de oficiu național pentru recuperarea creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile; b) A.N.A.F.; c) O.N.R.C.; d) O.N.P.C.S.B.; e) A.N.V.; f) Garda Financiară; g) B.N.R.; h) I.G.P.R.; i) A.N.C.P.I.; j) orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii. A.F.P., sector 1 București a înștiințat Tribunalul București, secția a II-a penală, despre demersurile efectuate în vederea punerii în executare a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător.

În temeiul art 191 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: La data de 04 martie 2008, inculpatul B.A. a achiziționat de la societatea comercială K.O. Gmbh din Austria un autoturism, contra sumei de 40.500 euro. Operațiunea comercială respectivă, calificată de legea fiscală ca fiind achiziție intracomunitară, a generat în sarcina inculpatului obligația plății taxei pe valoare adăugată aferente.

Inculpatul a ascuns, din punct de vedere juridic, organelor fiscale române împrejurarea că a realizat achiziția intracomunitară, prin aceea că nu a completat declarația 301 - decontul special de taxă pe valoare adăugată - ceea ce i-a permis acestuia să nu plătească taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) pentru mijlocul de transport achiziționat, cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 27.744 de lei. Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului B.A. a fost încadrată în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins chiar și.

fără executarea pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.A., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât a fost condamnat, deși fapta reținută în sarcina sa este rezultatul unei erori de fapt. A susținut inculpatul că a avut convingerea că a plătit T.V.A.-ul care era inclus în prețul autoturismului, situație față de care se impune achitarea sa. II. Prin Decizia penală nr. nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7437/3/2013.

A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare faptei săvârșite de inculpat. Astfel, în cursul anului 2008, inculpatul B.A. a ascuns sursa impozabilă, respectiv achiziția intracomunitară al cărui fapt generator 1-a constituit, potrivit art. 135 din Legea nr. 571/2003, livrarea autoturismului, de către societatea comercială K.O. Gmbh și nu a înscris această achiziție în decontul special de taxă, respectiv în formularul 301, cauzând, prin neplata taxei pe valoare adăugată corelative achiziției intracomunitare realizate un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.744 de lei.

Din înscrisurile constând în factura din 04 martie 2008 emisă de societatea comercială K.O. Gmbh din Austria și fișa suplimentară la formularul U.I./7 (pentru societăți) (filele 17-19 și 21-23 din dosarul de urmărire penală), mijloace de probă coroborate cu depoziția martorului R.L. (fila 34 din dosarul instanței), rezultă că în data de 04 martie 2008, între societatea comercială K.O. Gmbh, în calitate de vânzător, și inculpatul B.A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a unui autoturism nou, din fabrică, prețul tranzacției fiind de 40.500 de euro, aspect confirmat prin înscrisul reprezentat de chitanța din data de 04 martie 2008 eliberată de vânzător (fila 27-din dosarul de urmărire penală).

Din adresa din 10 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului București (fila 20 din dosarul de urmărire penală), în urma furnizării de informații în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul Consiliului (C.E.) nr. 1798/2003 privind cooperarea adrninistrativă în domeniul T.V.A., rezultă că societatea comercială K.O. Gmbh deținea cod valabil de identificare în scopuri de T.V.A. Ulterior, în data de 07 martie 2008, inculpatul a vândut autoturismul achiziționat din Austria, martorului Ș.C., contra sumei de 49.000 de euro, fiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 36 din dosarul de urmărire penală). Astfel, în depozițiile date atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești (filele 34-35 din dosarul de urmărire penală și fila 33 din dosarul instanței), autoturismul, contra sumei de 49.000 de euro, pentru fiul său, Ș.A.G.

Cu aceeași ocazie, inculpatul i-a dat martorului documentele de proveniență ale mașinii. Martorul a mai relatat că s-a ocupat de înmatricularea autoturismului la R.A.R. Așadar, instanța a reținut că autoturismul achiziționat de inculpat din Austria a fost înmatriculat, pentru prima dată, în România, la data de 07 aprilie 2008, de către Ș.A.G., aspect confirmat și prin înscrisurile constând în adresa din 14 septembrie 2012 emisă de D.G.P. a Municipiului București - S.I.F. - Biroul 2 - P.I., F.V.I., cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a autoturismului (filele 49 și 58-59 din dosarul de urmărire penală). Din adresa din 14 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului București (filele 9-10 din dosarul de urmărire penală), cu privire la inspecția fiscală desfășurată la contribuabilii români, rezultă că inculpatul nu folosește cod de înregistrare în scopuri de T.V.A., fiind persoană fizică privată.

Din conținutul aceleiași adrese din 14 iunie 2010, reiese, totodată, faptul că livrarea intracomunitară a autoturismului sus-menționat reprezintă mijloc de transport nou, urmând a fi taxată achiziția intracomunitară în România, motiv pentru care s-a solicitat luarea măsurilor legale ce se impun în vederea declarării și plății de către persoana fizică B.A. a taxei pe valoare adăugată aferente achiziției mijlocului de transport nou. Prin urmare, în vederea clarificării situației fiscale, în baza art. 50 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, inculpatul a fost invitat la sediul A.N.A.F. - A.F.P. sector 1 București, cu documentele referitoare la achiziția, la data de 04 martie 2008, a autoturismului, aspecte rezultate din înscrisurile constând în invitațiile din datele de 21 iunie 2010 și 02 noiembrie 2010 șiprocesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 emise de A.N.A.F.

- A.F.P. sector 1 București (filele 28-33 din dosarul de urmărire penală). S-a reținut că inculpatul nu a achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției autoturismului, deși avea această obligație. Instanța de apel a mai constatat că, așa cum se observă din contractul de vânzare - cumpărare cu firma austriacă, autoturismul respectiv s-a vândut fără plata taxei pe valoare adăugată, iar susținerea inculpatului că a fost în eroare și că a avut convingerea că a plătit T.V.A.-ul, acesta fiind inclus în preț nu poate fi primită. S-a apreciat că, în raport de data achiziției intercomunitare, respectiv 04 martie 2008, inculpatul avea obligația de a completa și depune până la data de 25 aprilie 2008, decontul special de taxă pe valoarea adăugată, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului președintelui A.N.A.F.

nr. 254 din 18 martie 2008 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 301, obligație pe care însă nu a îndeplinit-o. Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (4) C. pen. necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei. În consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul - B.A., constând în aceea că, în cursul anului 2008 a ascuns, din punct de vedere juridic, sursa impozabilă, respectiv achiziția intracomunitară al cărui fapt generator l-a constituit, potrivit art 135 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., livrarea autoturismului, de către societatea comercială K.O.

Gmbh și nu a înscris această achiziție în decontul special de taxă - formularul 301-cauzând astfel, un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.744 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, iar critica adusă de inculpat sentinței de condamnare nu are niciun temei. Împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul B.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, achitarea inculpatului întrucât nu a avut cunoștință că T.V.A- ului nu este inclus în prețul autoturismului.

III. Examinând recursul declarat de inculpatul B.A. prin raportare Ia dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2) 1 , că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 25 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 pct. 17 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen. Verificând mdeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat nu și-a motivat în scris, în tipul prevăzut de lege, motivele de recurs fiind trimise prin fax la data de 10 martie 2014, primul termen de judecată acordat în cauză fiind 12 martie 2014, nerespectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cei reglementat de pct. 172 al art. 385 9 C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentă acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile îaaintea primului termen de judecată. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.

împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțatăân ședință publică, azi 12 fnartie 2014.