ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 166/2016

Decizia nr. 166/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta B. - C. Craiova solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 232 din 16 decembrie 2013 până la soluționarea pe fond a contestației înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 52846 din 17 ianuarie 2014.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 70 din 07 martie 2014,

a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 232 din 16 decembrie 2013 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C. Craiova, în nume propriu și pentru D. Dolj, care a solicitat casarea acesteia și respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a precizat faptul că societatea intimată nu a probat îndeplinirea condițiilor impuse de norma anterior arătată, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În opinia recurentei, prima instanță nu a ținut seama de faptul că decizia de impunere dedusă judecății are ca temei juridic dispozițiile legale aplicabile situației de fapt stabilită de către inspecția fiscală.

Punerea în executare actului administrativ contestat nu poate determina producerea unui prejudiciu previzibil în mod evident, mai precis, prin punerea societății în imposibilitate de plată și de desfășurare a activității comerciale.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 16-21 dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, în baza încheierii de ședință din data de 11 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 30 octombrie 2015.

În baza prevederilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat intimatei administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar acte din care rezultă activitatea societății, precum și Decizia nr. 15 din 14 noiembrie 2013 prin care C. Craiova - D. Dolj - E. - F. a dispus suspendarea executării contestației administrative nr. 122631 din 04 noiembrie 2013 formulată împotriva procesului-verbal din 03 octombrie 2013, în temeiul art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/D/2007 aflat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

De asemenea, intimata a prezentat sentința nr. 346 din 12 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, în raport de care Înalta Curte a apreciat că se impune citarea societății comerciale prin administrator judiciar C.I.I., G.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 232 din 16 decembrie 2013 prin care s-au stabilit în sarcina părții obligații fiscale suplimentare, respectiv:

- T.V.A. în sumă de 1.332.306 lei, dobânzi de 1.062.973 lei, penalități de întârziere de 199.846 lei;

- impozit pe profit în cuantum de 269.917 lei, dobânzi de 334.545 lei, penalități de întârziere de 40.488 lei;

- venituri dividende PF - 7.714 lei, dobânzi de 5.856 lei, penalități de întârziere de 1.157 lei.

Prima instanță, în urma analizei celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat și paguba iminentă - a ajuns la concluzia că acestea sunt îndeplinite.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, Decizia de impunere nr. 232 din 16 decembrie 2013 emisă de recurenta C. Craiova - D. Dolj - E. este titlu de creanță și este susceptibil de a fi contestat, potrivit procedurii reglementate de C. proc. fisc.

De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, aspect necontestat în cauza de față.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Prima instanță a prezentat în mod judicios motivele de fapt și de drept care pot genera o “îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, în concret fiind vorba despre probabilitatea:

- efectuării unei duble impozitări în privința sumei de 1.529.764 lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor obținute de intimata-reclamantă cu titlu gratuit de la SC H. SA Slatina;

- existenței dreptului de deducere a T.V.A., facturată de furnizor, în sumă de 995.504 lei, ca urmare a achiziționării de rețelele de Cablu ATV, în raport de prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc.;

- existenței dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 64.318 lei, aferentă achiziției de mijloace fixe și obiecte de inventar destinate utilizării la imobilul situat în localitatea Băilești, zona Cilieni;

- calculului eronat al majorărilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

În cauza de față, intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care inițierea de către recurenta-pârâtă a procedurii de executare silită pentru suma imputată este de natură a conduce la blocarea activității societății și la falimentul acesteia.

În acest sens, instanța de control judiciar reține faptul că a fost emisă de către autoritatea recurentă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 96 din 19 noiembrie 2013 (filele 116-117 dosar fond).

De asemenea, prin Încheierea nr. 114607 din 22 noiembrie 2013 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Craiova, s-a instituit sechestrul asigurator asupra imobilului cu nr. cadastral, înscris în C.F. a Unității Administrativ Teritoriale Băilești, având ca proprietar societatea intimată (fila 124 dosar fond).

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. Craiova în nume propriu și pentru D. Dolj împotriva sentinței civile nr. 70 din 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.