ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2233/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 10.02.2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 237/24.07.2015 emisă de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea deciziei atacate și, pe fond, obligarea pârâtei sa soluționeze contestația în procedura prealabilă.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 196/2016 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că prin decizia atacată intimata-pârâtă a suspendat soluționarea contestației formulate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere cu nr. x/31.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2015, întrucât s-a formulat o sesizare penală înregistrată cu nr. x/24.06.2015 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Recurenta critică soluția instanței de fond arătând că instanța a respins acțiunea formulată fără ca intimata-pârâtă să depună la dosar vreun certificat sau orice înscris cu privire la existența unui dosar penal pe rolul parchetului, cu privire la faptul începerii urmăririi penale împotriva societății recurente sau a administratorului acesteia.

Recurenta a arătat că era necesar ca instanța de judecată să aprecieze asupra oportunității unei asemenea măsuri, întrucât sesizarea penală a fost formulată la data de 24.06.2015 și, la mai bine de 6 luni de la depunerea ei, nu a avut loc niciun demers de natură penală împotriva societății.

S-a susținut că lipsa soluționării fondului contestației în procedura prealabilă și suspendarea acesteia conduc la imposibilitatea recurentei de a accesa instanța de judecată pentru verificarea legalității actelor administrative emise pe fond, iar în acest moment societatea se află în executarea silită a obligațiilor reținute în decizia de impunere atacată.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Criticile formulate de recurentă ce vizează motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt fondate, având în vedere următoarele argumente.

Obiectul cauzei privește contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. 237/24.07.2015 emisă de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2015.

Dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 prevăd:

"Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă: (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;"

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă și are ca scop evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleași operațiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare.

Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit întâietatea rezolvării acțiunii penale, care este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că decizia de impunere este emisă în anul 2015, iar până la această dată, conform datelor obținute de la Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Dosarul nr. x/2015 se află în curs de cercetare la I.P.J. Dolj-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din data de 9.07.2015, nefiind începută urmărirea penală față de reclamantă sau reprezentanții acesteia.

Ca atare, nefiind conturate indicii cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, și dat fiind dreptul reclamantei la soluționarea contestației sale într-un termen rezonabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există un temei justificat pentru suspendarea soluționării contestației administrative, astfel încât va obliga autoritatea în cauză să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2015 emisă de ANAF-DGAMC.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va anula decizia atacată și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 196/2016 din 25 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 237/24.07.2015 emisă de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/31.03.2015 emisă de ANAF-DGAMC.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - OB