ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 27 mai 2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 27 mai 2016 emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluționarea în fața instanței de fond a cererii privind anularea deciziei de impunere nr. x din data de 27 mai 2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 27 mai 2016.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 2183 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei SC A. SRL, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, fiind invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a prezentat pe larg situația de fapt a cauzei, arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) și art. 14 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond a respins ab initio orice posibilitate de analiză, chiar și sub aspect formal a argumentelor prezentate de părți, deși le-a sintetizat, ceea ce dovedește că putea efectua o analiză a acestora. S-a susținut că o asemenea abordare constituie o veritabilă încălcare și greșită aplicare a normelor de drept material care reglementează condițiile de fond în care se poate dispune suspendarea provizorie, întrucât golește de conținut instituția suspendării provizorii.

Sub aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, recurenta a precizat că împrejurările care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal sunt diferite de cele cu privire la legalitatea unui act administrativ clasic și, mai mult, au o specificitate față de cele clasice, aspect ignorat de către instanța de fond la momentul analizei.

Recurenta a susținut că executarea actelor atacate este de natură să creeze reclamantei o pagubă iminentă și suficient de importantă pentru a justifica suspendarea executării actului atacat. Partea a prezentat pe larg situația financiară a firmei și a menționat că executarea deciziei a cărei suspendare se solicită a condus la intrarea recurentei în insolvență.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Direcția Generală a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii atacate.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care, văzând actele și lucrările dosarului, va menține soluția instanței de fond ca fiind legală.

2.1.1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) din C. proc. civ.

("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

2.1.2. Cu privire la motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care:"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține, în deplin acord cu instanța de primă jurisdicție, că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față, Înalta Curte constată că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ dedus judecății.

Instanța de control judiciar nu identifică în cauza de față niciun element care să contureze o "îndoială serioasă" în sensul legii.

Recurenta a susținut în prezentarea cazului bine justificat faptul că actele fiscale atacate au stabilit impozitul minim pe profit în cotă de 5% în mod nelegal, fiind încălcate normele contabile în vigoare cu privire la modalitatea de înregistrare în contabilitate a veniturilor din activități de jocuri de noroc, fiind criticată stabilirea cu încălcarea legislației UE a impozitului pe profit aferent altor activități-pariuri, în cotă fixă nonsport, susținându-se aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2009.

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurentă iar aprecierea că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat se întemeiază și pe împrejurarea că recurenta-reclamantă a invocat în susținerea cazului bine justificat motive de nelegalitate ale actelor atacate care fac obiectul cercetării instanței de fond, care analizează fondul acțiunii privind anularea actelor.

Cercetând în aparență indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, Înalta Curte reține că acestea nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și față de circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, Înalta Curte reține că instanța de primă jurisdicție a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, iar criticile privind nelegalitatea sentinței atacate nu pot fi primite de instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2183 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL