ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1991/2015

Decizia nr. 1991/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 471 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat, în parte, Raportul de inspecție fiscală nr. 456 din 27 decembrie 2012, Decizia de impunere nr. 456 din 27 decembrie 2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 34 din 20 martie 2012, a exonerat reclamanta de plata contribuției în cuantum de 736.952 lei, precum și de plata majorărilor și penalităților de întârziere, aferente contribuției menționate, și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.350 lei, reprezentând onorariu de avocat (10.000 lei) și taxă judiciară de timbru (350 lei).

Împotriva Sentinței civile nr. 471 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, pentru următoarele motive:

Hotărârea primei instanțe este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale, întrucât în cuprinsul întâmpinării sau al Deciziei nr. 25 din 20 martie 2013, nu s-a susținut faptul că neinserarea în cuprinsul contractelor încheiate de un agent economic, a scopului pentru care s-au încredințat ambalajele, echivalează cu o neîndeplinire a obiectivului anual de valorificare.

Împrejurarea că legea instituie o răspundere contravențională pentru nerespectarea condițiilor de formă ale documentelor de însoțire a deșeurilor, alături de răspunderea fiscală de drept comun, nu este de natură să exonereze societatea de la plata obligațiilor fiscale, pentru simplul motiv că nicio dispoziție legală nu exclude posibilitatea intervenției simultane a mai multor forme de răspundere juridică față de fapta ilicită a aceleiași persoane, când prin această faptă se încalcă o pluralitate de norme de natură juridică diferită (Decizia nr. 1421/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 și ale art. 33 alin. (1) și (3) și art. 34 din Ordinul Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor nr. 578/2006, prin simpla predare a cantităților de deșeuri către operatori economici valorificatori, nu înseamnă că se îndeplinesc automat obiectivele anuale de valorificare și reciclare, fiind absolut necesară respectarea tuturor obligațiilor impusele lege.

În mod eronat SC A. SRL a considerat că a valorificat și reciclat deșeuri provenite din importul de bunuri ambalate, pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare, prin predarea acestora către societățile menționate.

Vânzarea deșeurilor de ambalaje nu constituie valorificare prin reciclare, așa cum rezultă din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor (anexa 11B) și din anexa 1 lit. t) la H.G. nr. 621/2005, iar contractele încheiate sunt contracte de vânzare-cumpărare, aspect precizat la capitolul privind obiectul contractului.

Conform adresei emisă de SC B. SRL, această societate a contribuit la atingerea obiectivelor globale de recuperare prin predarea lor ca materie primă secundară în vederea reciclării, fără să rezulte că deșeurile de hârtie-carton au fost predate spre reciclare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare pentru SC A. SRL.

În concluzie, din documentele puse la dispoziție de către reprezentanții societății, referitoare la valorificarea prin reciclare a deșeurilor de ambalaje, nu reiese faptul că au fost îndeplinite obiectivele anuale de valorificare prin reciclare, prin niciuna dintre metodele legal reglementate, individual sau prin transfer de responsabilitate (Deciziile nr. 4152/2011, nr. 2296/2012, nr. 5416/2010 și nr. 5503/2009, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Conform pct. 10 din O.G. nr. 25/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005, contribuția la Fondul pentru mediu se va plăti anual de operatorii economici responsabili până pe 25 ianuarie 2009, numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual aferent anului 2008, de reciclare/valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, și în niciun caz, nu s-a efectuat aplicarea retroactivă a legii.

Prin urmare, momentul nașterii faptului generator al plății nu este lunar, ci anual, deoarece obligația de îndeplinire a obiectivelor de valorificare și reciclare nu este lunară, ci este anuală (Deciziile nr. 4362/2012 și nr. 2296/2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat, și menținerea în tot a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârâtă, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente:

În mod judicios instanța de fond a constatat că pârâta a interpretat greșit dispozițiile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 și art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, având în vedere că în opinia autorității publice, neinserarea în conținutul contractelor încheiate cu un agent economic a scopului pentru care s-au încredințat ambalajele, echivalează cu neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare.

Din analiza motivelor care au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate în cauză, precum și a apărărilor formulate de pârâtă pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, rezultă faptul că, în interpretarea autorității publice, operatorul economic care a optat pentru îndeplinirea obiectivului anual de valorificare individual, trebuia să dovedească îndeplinirea acestuia în baza unui contract al cărui obiect îl constituie îndeplinirea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005: "Operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre".

Conform prevederilor art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006: "Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje".

Din interpretarea conținutului dispozițiilor legale menționate, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că normele legale incidente în materie fac referire la încheierea unui contract în scopul valorificării deșeurilor de ambalaje, pentru îndeplinirea obiectivului anual de valorificare, fără însă, a prevede obligația de menționare expresă în cuprinsul contractului a scopului că are ca obiect valorificarea deșeurilor de ambalaje, această mențiune fiind necesară numai în cuprinsul documentelor de însoțire a mărfii.

Totodată, neefectuarea mențiunii instituite de art. 33 alin. (4) în cuprinsul documentelor de însoțire a mărfii, nu reprezintă o condiție prevăzută de lege pentru îndeplinirea sau probarea obiectivului anual de valorificare prin reciclare a deșeurilor de ambalaje, având în vedere că aceste condiții sunt prevăzute limitativ la art. 33 alin. (1) - (3) din Ordinul nr. 578/2006 și sunt îndeplinite de către intimata-reclamantă.

În condițiile arătate, în mod corect prima instanță a reținut că nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, nu atrage răspunderea fiscală a contribuabilului, ci exclusiv, răspunderea contravențională a acestuia, conform art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005, cu atât mai mult cu cât, în speță, intimata-reclamantă a făcut dovada realității operațiunilor de predare a deșeurilor.

Decizia nr. 1421/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de către recurenta-pârâtă, nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, având în vedere că dispozițiile H.G. nr. 621/2005 și ale Ordinului nr. 578/2006, nu prevăd răspunderea cumulativă (fiscală și contravențională) a contribuabilului pentru nerespectarea cerințelor formale ale documentelor justificative, ci după cum s-a reținut anterior, instituie numai răspunderea contravențională, context în care, omisiunea reclamantei de a însera în cuprinsul documentelor de însoțire a mărfii a scopului încredințării deșeurilor, nu este de natură a afecta situația de fapt, de altfel necontestată de către pârâtă, respectiv, că societatea reclamantă a predat deșeurile unor operatori economici valorificatori, care ulterior, au procedat la reciclarea acestora.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizând considerentele instanței de fond, care a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obiectivul anual de valorificare și reciclare prin predarea deșeurilor de ambalaje către terțe firme valorificatoare, sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 578/2006, se constată că intimata-reclamantă și-a îndeplinit obiectivul anual de valorificare prin reciclare, în mod individual, prin încredințarea deșeurilor de ambalaje, în baza unui contract, unui operator economic valorificator.

Din analiza înscrisurilor administrate în primă instanță, coroborat cu concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară depus la dosarul cauzei, care nu au fost contestate de către pârâtă, rezultă că reclamanta a făcut dovada realității operațiunilor de predare a deșeurilor de ambalaje unor societăți specializate, în vederea reciclării.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază excesiv de formalistă interpretarea dată de către recurenta-pârâtă dispozițiilor legale incidente în cauză, potrivit căreia sancționarea reclamantei prin impunerea la plata contribuțiilor aferente s-ar datora nerespectării unor cerințe de ordin formal în privința documentelor justificative prevăzute de 33 alin. (3) din Ordinul nr. 578/2006, în condițiile în care, societatea a prezentat contractele de preluare a deșeurilor de ambalaje încheiate cu SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL, pentru ambalajele de metal, plastic și hârtie carton, precum și procesele-verbale de predare a ambalajele de lemn către proprii angajați, documente care atestă îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a contribuției la Fondul pentru Mediu, pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 28 august 2008, susținerile recurentei-pârâte privind greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către prima instanță, sunt neîntemeiate.

Indiferent de momentul nașterii obligației de plată, având în vedere modificarea, pe parcursul anului 2008, a actului normativ care reglementează valoarea contribuției, se reține că aplicarea de către pârâtă a cuantumului contribuției prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 25/2008, unor situații născute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ (29 august 2008), încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile.

Soluțiile jurisprudențiale ale instanței supreme, invocate de către recurentă, nu prezintă relevanță în speță, în raport de situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost prezentată anterior, care nu este similară celei din cauzele indicate cu titlu exemplificativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

Instanța de control judiciar va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, având în vedere că la dosarul cauzei nu este depus contractul de asistență juridică nr. x/2014, indicat în conținutul facturii cu care intimata înțelege să facă dovada onorariului de avocat achitat în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 471 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante SC A. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.

Procesat de GGC - CT