ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului

nr. 432/59/2010* reclamanta SC D.P.R. SRL Sânnicolau-Mare a chemat în judecată

Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea raportului de

inspecție fiscală din 21 decembrie 2009, a deciziei de impunere din 21

decembrie 2009 și a deciziei din 2 martie 2010 de soluționare a contestației

prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale de 1.220.236 RON

cu majorările de întârziere aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că organele fiscale au calculat în mod eronat taxa de mediu

aferentă deșeurilor de ambalaje nereciclate pentru anii 2006-2008, prin interpretarea

greșită a prevederilor Ordinului nr. 578/2006 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor.

Într-un prim ciclu procesual,

prin sentința nr. 577 din 14 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că

reclamanta nu a îndeplinit obiectivul de reciclare a deșeurilor, prin contractele

prezentate valorificând ambalajele unor persoane juridice care nu erau autorizate

și în operațiuni de reciclare.

Prin decizia nr. 3232

din 12 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantă și a casat sentința cu trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru lămurirea unor împrejurări legate de neconcordanțele

ivite în aplicarea formulei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul

de Mediu, prevăzute de art. 32 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.

În fond după casare, prin

sentința civilă nr. 63 din 6 martie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța, înlăturând concluziile noii expertize efectuate, a reținut că,

potrivit art. 14 din H.G. nr. 621/2005, operatorii economici au obligația de a îndeplini

obiectivele anuale privind reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, în

caz contrar datorând contribuția la Fondul de Mediu în procentele prevăzute de

art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006 privind aprobarea metodologiei de calcul.

Interpretând dispozițiile

susmenționate, instanța de fond a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obiectivele

de valorificare prin reciclare, împrejurarea că a realizat într-un procent mai mare

una din componentele formulei de calcul, respectiv obiectivul de valorificare Q3,

nu o exonerează de plata taxei de mediu aferentă deșeurilor de ambalaje nereciclate

în perioada 2006-2008.

Referitor la modificarea

adusă Ordinului nr. 578/2006, prin Ordinul nr. 1032/2011, judecătorul fondului a

constatat că redactarea cuprinsă în art. 22 alin. (6), deși ulterioară emiterii

actelor administrative contestate, confirmă punctul de vedere potrivit căruia în

cazul în care este îndeplinit numai unul dintre obiectivele de valorificare, chiar

într-un procent mai mare, nu operează compensarea celorlalte două componente.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC D.P.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând prevederile ar. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a învederat

că prima instanță a înlăturat nejustificat constatările și concluziile raportului

de expertiză efectuat după casarea cu trimitere, potrivit cărora, prin aplicarea

formulei de calcul prevăzută de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta

nu datorează taxa de mediu aferentă deșeurilor pentru ambalaje nereciclate.

În acest sens, s-a precizat

că, în realitate, instanța a refuzat aplicarea dispozițiilor susmenționate, în condițiile

în care formula de calcul este suficient de clară, dar chiar și în ipoteza în care

ar necesita o interpretare, trebuia să observe că este o situație de incertitudine

a impunerii fiscale și să aplice principiul „in dubio contra fiscum”.

În acest sens, a arătat

reclamanta, prin noua reglementare, se precizează în art. 22 alin. (5) din Ordinul

nr. 1032/2011 că dacă în formula de calcul o diferență are o valoare negativă, atunci

se consideră ca având valoarea zero.

Reclamanta a menționat

că și în situația în care pentru perioada 2006-2008 s-ar reține în sarcina societății

neîndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, în momentul calculării taxei, rezultatul

obținut fiind negativ, echivalează cu o obligație de plată egală cu zero.

În concluzie, s-a învederat

că suma reținută prin actele administrative contestate a fost calculată eronat,

prin nerespectarea formulei legale de calcul, iar în fapt obligația de plată la

Fondul de Mediu este zero.

Prin întâmpinare, pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

susținând în esență că, astfel cum s-a stabilit prin sentința atacată, reclamanta

nu și-a îndeplinit obiectivul de reciclare a deșeurilor de ambalaje, care este distinct

de cel de valorificare, astfel reglementat și de art. 32 alin. (5) din Ordinul

nr. 578/2006.

În acest sens, pârâta

a precizat că, dacă reciclarea este una dintre posibilele operațiuni prin care se

poate realiza valorificarea, nu se poate spune că prin valorificare, la modul generic,

se realizează automat și reciclarea.

Astfel fiind, prin simpla

predare a cantităților de deșeuri către operatori economici valorificatori nu se

consideră că sunt îndeplinite automat obiectivele anuale de valorificare și reciclare.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, potrivit H.G.

nr. 621/2005 operatorii economici sunt responsabili pentru întreaga cantitate de

deșeuri generate de ambalajele pe care le reintroduc pe piața națională, responsabilități

care subzistă de la preluarea ambalajelor până la reciclarea acestora.

Neîndeplinirea obiectivelor

anuale prevăzute în anexa nr. 4 a H.G. nr. 621/2005 atrage obligația operatorilor

economici de a plăti contribuții la Fondul de Mediu, Metodologia de calcul a taxelor

fiind aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.

În cauză, prin decizia

de casare, ale cărei considerente sunt obligatorii pentru instanța de trimitere,

a fost dezlegat aspectul referitor la stabilirea obligației reclamantei de plată

a taxei de mediu, stabilindu-se că din acest punct de vedere actele administrative

contestate sunt legale, nefiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul că,

prin încheierea contractelor din 2005 și din 2006 și-ar fi îndeplinit obiectivele

de valorificare și reciclare.

Instanța de recurs a reținut

prin decizia nr. 3232/2013 că, întrucât cele două sintagme, obiectivul de valorificare

și obiectivul de reciclare sunt distincte, nu s-a făcut dovada îndeplinirii celei

din urmă operațiuni, nefiind relevantă predarea ambalajelor unor firme neautorizate

în vederea reciclării, iar acestea, la rândul lor, le-au predat altor operatori

economici pentru reciclare.

Stabilind că reclamanta

datorează obligații la Fondul de Mediu, instanța de control judiciar a impus doar

administrarea unor probe suplimentare cu privire la modul și formula efectivă de

calcul a taxei, în concordanță cu prevederile Ordinului nr. 578/2006.

În fond după casare, s-a

reținut prin sentința contestată că reclamanta nu a respectat toate obligațiile

impuse de lege, simpla predare a cantităților de deșeuri către operatori valorificatori

neechivalând cu îndeplinirea și a obiectivului de reciclare.

Referitor la modul de

calcul al taxei, instanța de fond a constatat în mod corect că organele fiscale

au respectat formula de calcul prevăzută de Ordinul nr. 578/2006, în art. 32 alin.

(2)-alin. (6), stabilindu-se că neîndeplinirea uneia din componente duce la calcularea

diferențelor dintre obiectivul anual de valorificare a deșeurilor din ambalaje și

cel efectiv realizat, îndeplinirea doar a unui obiectiv, chiar vizând o cantitate

valorificată peste procentul legal, neputând să compenseze nerealizarea celorlalte

obiective.

În raport de prevederile

art. 32 alin. (3) și alin. (6) din ordin, au fost înlăturate în mod justificat concluziile

expertizei efectuate în fond după casare care, deși reține faptul că sunt nereciclate

cantitățile de deșeuri luate în calcul, apreciază că societatea nu datorează taxa

de mediu aferentă, deoarece sumele rezultate sunt negative.

Dar, astfel cum s-a motivat

în hotărâre, obiectivul de reciclare este diferit de cel de valorificare, fiecare

în parte trebuind să fie realizat în procentul stabilit de legislația în domeniu,

obiectivul anual de valorificare urmând a fi considerat îndeplinit doar în ipoteza

în care fiecare componentă este realizată.

Cât privește susținerea

reclamantei în sensul că instanța a ignorat constatarea expertizei privind existența

unei valori negative în urma efectuării calculului taxei conform formulei prevăzute

de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, critica nu este întemeiată, în hotărâre

fiind arătat motivat că, prin interpretarea corelată a tuturor prevederilor din

acel articol, intenția legiuitorului a fost aceea că nu pot fi compensate matematic

obiectivele neîndeplinite, subzistând obligația de plată a contribuției chiar și

în cazul în care unul din obiective a fost îndeplinit într-un procent mai mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D.P.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 63 din 6 martie 2014 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2015.