ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 432/59/2010* reclamanta SC D.P.R. SRL Sânnicolau-Mare a chemat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea raportului de inspecție fiscală din 21 decembrie 2009, a deciziei de impunere din 21 decembrie 2009 și a deciziei din 2 martie 2010 de soluționare a contestației prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale de 1.220.236 RON cu majorările de întârziere aferente. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele fiscale au calculat în mod eronat taxa de mediu aferentă deșeurilor de ambalaje nereciclate pentru anii 2006-2008, prin interpretarea greșită a prevederilor Ordinului nr. 578/2006 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 577 din 14 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că reclamanta nu a îndeplinit obiectivul de reciclare a deșeurilor, prin contractele prezentate valorificând ambalajele unor persoane juridice care nu erau autorizate și în operațiuni de reciclare. Prin decizia nr. 3232 din 12 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantă și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lămurirea unor împrejurări legate de neconcordanțele ivite în aplicarea formulei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul de Mediu, prevăzute de art. 32 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.

În fond după casare, prin sentința civilă nr. 63 din 6 martie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța, înlăturând concluziile noii expertize efectuate, a reținut că, potrivit art. 14 din H.G. nr. 621/2005, operatorii economici au obligația de a îndeplini obiectivele anuale privind reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, în caz contrar datorând contribuția la Fondul de Mediu în procentele prevăzute de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006 privind aprobarea metodologiei de calcul.

Interpretând dispozițiile susmenționate, instanța de fond a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obiectivele de valorificare prin reciclare, împrejurarea că a realizat într-un procent mai mare una din componentele formulei de calcul, respectiv obiectivul de valorificare Q3, nu o exonerează de plata taxei de mediu aferentă deșeurilor de ambalaje nereciclate în perioada 2006-2008. Referitor la modificarea adusă Ordinului nr. 578/2006, prin Ordinul nr. 1032/2011, judecătorul fondului a constatat că redactarea cuprinsă în art. 22 alin. (6), deși ulterioară emiterii actelor administrative contestate, confirmă punctul de vedere potrivit căruia în cazul în care este îndeplinit numai unul dintre obiectivele de valorificare, chiar într-un procent mai mare, nu operează compensarea celorlalte două componente.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC D.P.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile ar. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a învederat că prima instanță a înlăturat nejustificat constatările și concluziile raportului de expertiză efectuat după casarea cu trimitere, potrivit cărora, prin aplicarea formulei de calcul prevăzută de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta nu datorează taxa de mediu aferentă deșeurilor pentru ambalaje nereciclate. În acest sens, s-a precizat că, în realitate, instanța a refuzat aplicarea dispozițiilor susmenționate, în condițiile în care formula de calcul este suficient de clară, dar chiar și în ipoteza în care ar necesita o interpretare, trebuia să observe că este o situație de incertitudine a impunerii fiscale și să aplice principiul „in dubio contra fiscum”.

În acest sens, a arătat reclamanta, prin noua reglementare, se precizează în art. 22 alin. (5) din Ordinul nr. 1032/2011 că dacă în formula de calcul o diferență are o valoare negativă, atunci se consideră ca având valoarea zero. Reclamanta a menționat că și în situația în care pentru perioada 2006-2008 s-ar reține în sarcina societății neîndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, în momentul calculării taxei, rezultatul obținut fiind negativ, echivalează cu o obligație de plată egală cu zero. În concluzie, s-a învederat că suma reținută prin actele administrative contestate a fost calculată eronat, prin nerespectarea formulei legale de calcul, iar în fapt obligația de plată la Fondul de Mediu este zero.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că, astfel cum s-a stabilit prin sentința atacată, reclamanta nu și-a îndeplinit obiectivul de reciclare a deșeurilor de ambalaje, care este distinct de cel de valorificare, astfel reglementat și de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006. În acest sens, pârâta a precizat că, dacă reciclarea este una dintre posibilele operațiuni prin care se poate realiza valorificarea, nu se poate spune că prin valorificare, la modul generic, se realizează automat și reciclarea. Astfel fiind, prin simpla predare a cantităților de deșeuri către operatori economici valorificatori nu se consideră că sunt îndeplinite automat obiectivele anuale de valorificare și reciclare.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit H.G. nr. 621/2005 operatorii economici sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele pe care le reintroduc pe piața națională, responsabilități care subzistă de la preluarea ambalajelor până la reciclarea acestora. Neîndeplinirea obiectivelor anuale prevăzute în anexa nr. 4 a H.G. nr. 621/2005 atrage obligația operatorilor economici de a plăti contribuții la Fondul de Mediu, Metodologia de calcul a taxelor fiind aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.

În cauză, prin decizia de casare, ale cărei considerente sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, a fost dezlegat aspectul referitor la stabilirea obligației reclamantei de plată a taxei de mediu, stabilindu-se că din acest punct de vedere actele administrative contestate sunt legale, nefiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul că, prin încheierea contractelor din 2005 și din 2006 și-ar fi îndeplinit obiectivele de valorificare și reciclare. Instanța de recurs a reținut prin decizia nr. 3232/2013 că, întrucât cele două sintagme, obiectivul de valorificare și obiectivul de reciclare sunt distincte, nu s-a făcut dovada îndeplinirii celei din urmă operațiuni, nefiind relevantă predarea ambalajelor unor firme neautorizate în vederea reciclării, iar acestea, la rândul lor, le-au predat altor operatori economici pentru reciclare.

Stabilind că reclamanta datorează obligații la Fondul de Mediu, instanța de control judiciar a impus doar administrarea unor probe suplimentare cu privire la modul și formula efectivă de calcul a taxei, în concordanță cu prevederile Ordinului nr. 578/2006. În fond după casare, s-a reținut prin sentința contestată că reclamanta nu a respectat toate obligațiile impuse de lege, simpla predare a cantităților de deșeuri către operatori valorificatori neechivalând cu îndeplinirea și a obiectivului de reciclare. Referitor la modul de calcul al taxei, instanța de fond a constatat în mod corect că organele fiscale au respectat formula de calcul prevăzută de Ordinul nr. 578/2006, în art. 32 alin. (2)-alin.

(6), stabilindu-se că neîndeplinirea uneia din componente duce la calcularea diferențelor dintre obiectivul anual de valorificare a deșeurilor din ambalaje și cel efectiv realizat, îndeplinirea doar a unui obiectiv, chiar vizând o cantitate valorificată peste procentul legal, neputând să compenseze nerealizarea celorlalte obiective. În raport de prevederile art. 32 alin. (3) și alin. (6) din ordin, au fost înlăturate în mod justificat concluziile expertizei efectuate în fond după casare care, deși reține faptul că sunt nereciclate cantitățile de deșeuri luate în calcul, apreciază că societatea nu datorează taxa de mediu aferentă, deoarece sumele rezultate sunt negative.

Dar, astfel cum s-a motivat în hotărâre, obiectivul de reciclare este diferit de cel de valorificare, fiecare în parte trebuind să fie realizat în procentul stabilit de legislația în domeniu, obiectivul anual de valorificare urmând a fi considerat îndeplinit doar în ipoteza în care fiecare componentă este realizată. Cât privește susținerea reclamantei în sensul că instanța a ignorat constatarea expertizei privind existența unei valori negative în urma efectuării calculului taxei conform formulei prevăzute de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, critica nu este întemeiată, în hotărâre fiind arătat motivat că, prin interpretarea corelată a tuturor prevederilor din acel articol, intenția legiuitorului a fost aceea că nu pot fi compensate matematic obiectivele neîndeplinite, subzistând obligația de plată a contribuției chiar și în cazul în care unul din obiective a fost îndeplinit într-un procent mai mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.P.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 63 din 6 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.