ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 681/2016

Decizia nr. 681/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Deciziei nr. A/61 din 04 iunie 2013 și a Deciziei nr. A/261 din 25 iulie 2013, precum și obligarea pârâtei la sistarea solicitărilor adresate reclamantei de a derula oferta publică de preluare obligatorie a SC C. SA.

În cauză SSIF D. SA a formulat cerere de intervenție accesorie, în calitate de acționar minoritar al SC C. SA., solicitând admiterea în principiu și pe fond admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii principale.

1.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211 din 24 ianuarie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, formulată de intervenienta SSIF D. SA.

1.2. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că motivarea hotărârii recurate este ambiguă, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar constatările prin care instanța înțelege să-și motiveze hotărârea, fie sunt favorabile recurentei fie sunt străine de pricină, făcându-se referiri la sentința civilă nr. 3352/2013 în sensul că a rămas irevocabilă prin nerecurare, deși a fost declarat recurs împotriva acesteia.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a menționat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

S-a susținut că este în afara oricărui dubiu faptul că E. a derulat în condițiile art. 203 din Legea nr. 297/2004 o ofertă publică de preluare obligatorie în anul 2006 a SC C. SA. și, din acel moment, conform art. 66 alin. (1) din Regulamentul F. nr. 1/2006 putea achiziționa nelimitat acțiuni ale aceluiași emitent, fără a mai exista în sarcina sa obligația de a derula o nouă oferă publică. A admite contrariul ar însemna ca odată ce o persoană sau un grup de persoane au depășit pragul de 33% din drepturile de vot în urma oricărei tranzacții, ar trebui efectuată o nouă ofertă publică de preluare obligatorie, soluție care nu poate fi acceptată, fiind contrară regulii unicității ofertei publice de preluare obligatorie.

Recurenta a menționat și faptul că având în vedere că E. deține totalitatea drepturilor de vot asupra SC A. SRL, persoană juridică - acționar al emitentului SC C. SA, în baza art. 4 alin. (1) lit. i) din Instrucțiunile F. nr. 3/2003, deținerea SC A. SRL reprezintă dețineri indirecte ale recurentului.

Prin urmare, în mod eronat, instanța de fond a reținut că în ceea ce o privește pe recurentă este nerelevantă derularea ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, întrucât în anul de referință aceasta nu exista, neavându-se în vedere că E. a derulat oferta publică obligatorie de preluare. Astfel, E. și SC A. SRL (întreprindere controlată de acesta) nu mai pot fi obligați la derularea unei noi oferte publice de preluare a societății emitente SC C. SA.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile formulate de recurentă.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 10 iunie 2015.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene care a fost respinsă prin Încheierea din ședința de la 28 ianuarie 2016.

Înalta Curte analizând recursul formulat, reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat întrucât se constată că sentința recurată respectă cerințele prevăzute de art. 425 pct. b) C. proc. civ., nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Referirile la sentința nr. 3352/2013 ca fiind irevocabilă prin nerecurare, sunt nerelevante și fără consecințe, cu atât mai mult cu cât această hotărâre este în prezent irevocabilă prin respingerea recursului formulat de recurentă ca nefondat prin Decizia nr. 3074 din 8 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Nemulțumirile recurentei-reclamante în ceea ce privește considerentele sentinței atacate nu pot conduce la concluzia că acest motiv de recurs este întrunit.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Astfel cum rezultă din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, prin Decizia nr. A/61 din 4 iunie 2013 B. a dispus la art. 1 sancționarea recurentei cu amendă în cuantum de 150.000 lei, în calitatea sa de acționar al SC C. SA. Oradea, iar conform art. 3 din aceeași decizie i-a fost acordat un termen de 15 zile de la data emiterii actului administrativ individual pentru executarea obligației legale privind efectuarea ofertei publice de preluare obligatorie.

Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a nerespectării dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, urmare a faptului că SC A. SRL Oradea, împreună cu persoane cu care acționează în mod concertat nu au depus la F. în termenul prevăzut de art. 203 din Legea nr. 297/2004 documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA. Oradea și, de asemenea, a nerespectării dispozițiilor dispuse prin actele administrative individuale emise anterior de F., de a efectua oferta publică de preluare obligatorie în termenele specificate.

Se constată faptul că la baza emiterii Deciziei A/61 din 4 iunie 2013 au stat și prevederile Ordonanței F. nr. 5 din 15 ianuarie 2013, care a făcut obiectul unei acțiuni în anulare, ce a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 3074 din 8 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul confirmării legalității acestei decizii.

Împotriva Deciziei B. nr. A din 61 din 4 iunie 2013 recurenta a formulat contestație soluționată prin Decizia nr. A/261 din 25 iulie 2013, în sensul respingerii contestației și menținerii deciziei atacate ca temeinică și legală.

În mod corect instanța de fond a reținut că decizia atacată în cauza de față nu este prima prin care reclamanta a fost sancționată pentru nerespectarea obligației privind efectuarea ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA., operând excepția puterii de lucru judecat cu privire la această problemă de drept.

Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure.

Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Necontestat este că prin Ordonanța F. nr. 106 din 4 aprilie 2012 s-a pus în vedere recurentei să respecte disp. art. 203 din Legea nr. 297/2004, aceasta fiind sancționată cu avertisment în calitatea sa de acționar al SC C. SA., iar cu privire la această ordonanță nu s-au depus dovezi că a fost anulată în vreun fel.

De altfel, și prin alte Ordonanțe emise de F./B., respectiv nr. 185 din 20 iunie 2012, nr. 323 din 25 septembrie 2012, nr. 5 din 15 ianuarie 2013 și Decizia din cauza de față nr. 61 din 4 iunie 2013, s-a dispus sancționarea administratorului și asociatului unic, respectiv a recurentei cu amenzi pentru neîndeplinirea demersurilor vizând derularea ofertei publice de preluare și nerespectarea actelor emise de F./B. în acest sens.

Prin urmare, în cauză, cu privire la obligația de a derula oferta publică de preluare conform dispozițiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, în mod corect instanța de fond a reținut că în considerarea puterii de lucru judecat o astfel de problemă nu mai poate fi repusă în discuție, aceasta fiind tranșată în mod irevocabil prin sentința nr. 3352 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 3074/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind confirmată sentința recurată și statuat faptul că recurenta-reclamantă are obligația legală de a derula oferta publică de preluare impusă atât prin Ordonanța nr. 5/2013 cât și prin Ordonanța nr. 106/2012, Ordonanța nr. 185/2012, Ordonanța nr. 323/2012, acte care au făcut obiectul controlului de legalitate al instanțelor.

De altfel, ordonanțele menționate anterior prin care s-a instituit obligația legală de a derula oferta publică, au fost confirmate sub aspectul legalității fiind reținută puterea de lucru judecat și prin Deciziile nr. 2357 din 5 iunie 2015 și nr. 9 din 9 ianuarie 2014, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fiind confirmată astfel soluția pronunțată pe excepția puterii de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurentă pe aspectul obligației instituite prin art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 66 alin. (1) din Regulamentul F. nr. 1/2006.

În altă ordine, referitor la invocarea Dispunerii de măsuri nr. 7 din 4 aprilie 2013 prin care a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 66 alin. (3) din Regulamentul F. nr. 1/2006, se reține că întrucât persoanele care acționează în mod concertat și dețin un control atât direct cât și indirect asupra acțiunilor societății emitente, depășind cu mult pragul de 33%, cum este și cazul în speță, nu beneficiază de dispozițiile art. 2 teza I din Dispunerea de măsuri nr. 7/2013, fiind în mod evident incidente dispozițiile art. 203 din Legea nr. 297/2004.

În consecință, soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioară, Înalta Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 211 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.