ÎCCJ, decizie (scj.ro #83721)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83721) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Cazul de

incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Inexistența

cazului de incompatibilitate

Cuprins pe materii:

Drept

procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță

Indice alfabetic:

Drept

procesual penal

-

judecata în cazul recunoașterii

vinovăției

-

incompatibilitate

C.

proc. pen.,

art. 47 alin. (2), art. 320

1

În

conformitate cu Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen. cu privire

la unii dintre inculpați nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și

civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în

judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru

infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii

pronunțate conform art. 320

1

C. proc. pen. și-a exprimat părerea cu

privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.

În

aplicarea Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, judecătorul care a soluționat

cauza conform procedurii prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen. cu privire

la unul dintre inculpații trimiși în judecată prin același rechizitoriu pentru

o infracțiune la săvârșirea căreia au participat două persoane, a disjuns cauza

cu privire la al doilea inculpat și a menționat în considerentele sentinței de

condamnare că fapta a fost săvârșită de către inculpatul condamnat împreună cu

o altă persoană, nenominalizată, nu devine incompatibil să judece acțiunea

penală și civilă cu privire la al doilea inculpat, întrucât nu și-a exprimat

părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă în sensul

art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nefăcând nicio referire la posibila vinovăție

sau nevinovăție a celui de-al doilea inculpat și nici la fondul învinuirilor

formulate prin rechizitoriu împotriva acestuia.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2695 din 12 septembrie 2013

II-a

penală, prin sentința penală nr. 359 din 28 mai 2012, a dispus în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. condamnarea inculpatei C.A. la o pedeapsă

principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen și la o pedeapsă complementară conform art.

65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen.,

pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C.

pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpata C.A. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la o

pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C.

pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpata

C.A. la o pedeapsă principală de 3

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în

forma participației improprii, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000 și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C.

pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3

ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen raportat la art. 34 alin. (1)

lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit cele trei pedepse

menționate mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta

urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și o

pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C.

pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut

încheiat între

S.G. și C.A. și

autentificat

la 31 martie 2010.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și justiție - Direcția Națională Anticorupție,

Secția de Combatere a Corupției, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpatei M.G. și a inculpatei C.A.

Ulterior verificării și constatării regularității actului de

sesizare a instanței, potrivit art. 300 C. proc. pen., inculpata M.G. a învederat instanței faptul că recunoaște săvârșirea infracțiunilor deduse judecății

și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, cererea de aplicare a procedurii prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen fiind admisă de instanță în ședința publică din data de 6 februarie

2012.

Prin sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 pronunțată de

Tribunalul București, Secția a II-a penală, s-a dispus disjungerea soluționării

cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A. și constituirea unui nou dosar,

fixând termen pentru soluționarea noului dosar în data de 5 martie 2012.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în

conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea

cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte

probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul probator confirmând

existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autoarei

acestora.

legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție și inculpata C.A., aducând critici de nelegalitate și

netemeinicie.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penată

atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., curtea

de apel a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatei M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și a inculpatei C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de trafic de influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. I din rechizitoriu), de trafic de

influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (pct. II din rechizitoriu) și fals intelectual în forma

participației improprii, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București,

Secția a II-a penală.

S-a reținut, în fapt, prin actul de sesizare a instanței, cu

privire la punctul I din rechizitoriu (ce vizează ambele inculpate, punctul II

vizând-o numai pe inculpata C.A.), că inculpatele

M.G. și C.A.,

în calitate de angajată la societatea A. și,

respectiv, angajată la Primăria Sectorului 6 București, în perioada mai 2008 -

august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. și

F.V. și au primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de

influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții

de conducere din cadrul societății A., Primăriei Sectorului 4 și Primăriei

Municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile

martorilor cu privire la construirea unui imobil în București, B-dul A. și,

respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul T., aferentă

Restaurantului L.

La termenul de judecată din data de 6 februarie 2012, inculpata

M.G. s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În acest context, Tribunalul București, Secția a II-a penală,

prin sentința nr. 84 din 7 februarie 2012, între altele, în temeiul art. 345

alin. (2) C. proc. pen. cu referire la

art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpata M.G.

la o pedeapsă principală de 3 ani

închisoare și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen.,

constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 257 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

A disjuns soluționarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata

C.A. și a dispus constituirea unui nou dosar.

Urmare a acestei hotărâri judecătorești și a soluției de

disjungere adoptate s-a format un nou dosar penal al Tribunalului București,

Secția a ll-a penală, ce a fost repartizat spre soluționare aceluiași judecător

ce a pronunțat sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală.

Deși magistratul judecător învestit cu soluționarea dosarului,

în mod corect, a formulat cerere de abținere și a invocat dispozițiile art. 47

alin. (2) C. proc. pen., arătând că prin soluția pronunțată prin sentința nr.

84 din 7 februarie 2012 și-a exprimat părerea cu privire la soluția care ar

putea fi dată în cauză, în mod greșit și nejustificat, prin încheierea din data

de 27 septembrie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a fost

respinsă ca nefondată cererea de abținere astfel formulată.

În motivarea încheierii s-a reținut că acest caz de

incompatibilitate nu este incident în prezenta cauză, că în cuprinsul

considerentelor sentinței penale mai sus menționate se observă că judecătorul

B.C. nu a făcut referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei

C.A., că nu se constată vreo referire sau analiză proprie a judecătorului C.B.

la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această

inculpată, că învinuirea pe care judecătorul a analizat-o sub aspectul

existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii

penale se referă doar la inculpata M.G., că simpla referire la săvârșirea

faptei de către inculpata M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează

antepronunțare în privința coinculpatei C.A., deoarece ea nu este nominalizată

în vreun fel, putând fi vorba și de o altă persoană cu privire la care

parchetul a făcut cercetări în dosarul de urmărire penală, dar care nu a fost

trimisă în judecată și că, de altfel, se observă că învinuirea formulată

împotriva inculpatei C.A. prezintă un conținut faptic diferit de cel al

învinuirii formulate împotriva coinculpatei M.G., apreciindu-se că nu se

constată în considerentele sentinței vreo afirmație care să poată fi

interpretată în sensul că judecătorul și-ar fi exprimat părerea cu privire la

soluția care ar putea fi dată în privința inculpatei C.A.

Potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului,

orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod

public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra

încălcării drepturilor și a obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra

temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

Prin urmare, printre garanțiile dreptului la un proces echitabil

prevăzute în art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se

numără și dreptul la o instanță imparțială.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei

preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces

și trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică și respectul pentru

sistemul juridic sunt garanțiile eficienței acestui sistem.

În vederea asigurării imparțialității judecătorului chemat să

judece o cauză penală, legiuitorul român a reglementat în art. 46 - art. 48 C. proc. pen. cazurile de incompatibilitate, care atrag nulitatea absolută a hotărârilor

pronunțate într-o atare situație.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen.,

nu mai

poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior

părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză.

Analizând cuprinsul sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012, a Tribunalului București, Secția

a II-a

penală, curtea

de apel a constatat că judecătorul, prin această hotărârea, și-a exprimat

părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată în dosarul format ca

urmare a disjungerii, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 47 alin. (2)

C. proc. pen.

Astfel, în sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, judecătorul a menționat următoarele:

„Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi

penale și în faza de cercetare, prin raportare la fapta și la persoana

menționate în actul de sesizare, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G., în calitate

de angajată la societatea A., a pretins împreună cu o altă persoană suma totală

de 145.000 de euro de la martorii B.R.

și

F.V. și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de

euro, pentru a

uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu

funcții de conducere din cadrul societății A., Primăriei Sectorului 4 și

Primăriei Municipiului București și a le determina să avizeze favorabil

cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil în București, B-dul

A. și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul T., aferentă

Restaurantului L.

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză,

tribunalul a constatat că situația de fapt reținută în cuprinsul actului de

sesizare a instanței corespunde realității, ea fiind, de altfel, recunoscută ca

atare de către inculpata M.G.”

În contextul celor arătate și în raport cu situația de fapt

reținută prin actul de sesizare a instanței, astfel cum este menționată și în

hotărârea apelată și cu persoanele trimise în judecată, respectiv inculpatele M.G.

și C.A., curtea de apel a apreciat că, deși în sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a Il-a penală, nu este într-adevăr nominalizată în mod expres

coinculpata C.A., în fapt, se face referire în mod evident în această hotărâre

la activitatea infracțională desfășurată de aceasta, judecătorul fondului

exprimându-și în mod cert prin considerentele expuse în sentința penală nr. 84

din 7 februarie 2012 părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată față

de coinculpata C.A.

A apreciat că se impunea cu atât mai mult în condițiile date

admiterea cererii de abținere formulată de judecătorul ce a pronunțat sentința

nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, cu

cât poziția procesuală a coinculpatei C.A. cu privire la aceste fapte, ce

formează punctul I din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, este total diferită de

cea a inculpatei M.G., aceasta contestând comiterea acestor fapte și solicitând

achitarea, susținându-și nevinovăția, neavând relevanță că inculpata C.A. a

fost trimisă în judecată pentru comiterea și a altor fapte penale, aceasta

recunoscând de altfel săvârșirea infracțiunilor menționate la punctul II din

rechizitoriu.

Chiar dacă judecătorul fondului nu a făcut o referire expresă la

posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A. și la fondul învinuirii

formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată în sentința

penală nr. 84 din 7 februarie 2012, este evident că în expunerea acestei

hotărâri se referă la apelanta inculpată C.A. și nu la vreo altă persoană care

nu a fost trimisă în judecată de procuror, cum în mod eronat se reține în

încheierea din 27 februarie 2012, aceste considerente fiind pur speculative,

din actul de sesizare a instanței rezultând fără echivoc că nu poate fi vorba

decât de coinculpata C.A., judecătorul fondului făcând aprecieri clare cu

privire la participația acesteia la comiterea faptelor de la punctul I din

rechizitoriu.

Astfel, în opinia curții de apel, din modul în care a fost

redată și reținută situația de fapt în sentința penală nr. 84 din 7 februarie

2012 rezultă faptul că judecătorul fondului și-a format o opinie asupra

soluției ce poate fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A.

În contextul celor arătate și în raport cu dispozițiile legale

sus-menționate, curtea de apel a apreciat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., datorită lipsei imparțialității

subiective a judecătorului fondului.

În consecință, Curtea de Apel București, Secția I penală, prin

decizia nr. 322 din 16 noiembrie 2012, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție și apelanta inculpată C.A., a desființat sentința penală atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală, invocând critici de

nelegalitate.

Procurorul susține atât în cuprinsul motivelor de recurs depuse

în scris la dosarul cauzei, cât și oral în cadrul dezbaterilor, greșita

trimitere spre rejudecare la Tribunalul București, în condițiile în care nu se identifică un caz de incompatibilitate a judecătorului fondului.

Se arată că, prin decizia pronunțată, instanța de apel s-a dezînvestit

fără a soluționa apelurile declarate în cauză, pronunțând o hotărâre contrară

legii, o hotărâre prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. în referire la art. 320

1

C. proc. pen. și Decizia nr. 17 din

12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în

dezlegarea unui recurs în interesul legii.

În opinia procurorului, dispozițiile încălcate sunt prevederile

art. 47 alin. (2) C. proc. pen., art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate obligatoriu de către Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia invocată.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin

prisma motivului de recurs invocat, a criticilor înfățișate, dar și din oficiu,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatelor M.G. și C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic

de influență în formă continuată (art. 257 alin. 1 C. pen., art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.) și, în cazul inculpatei C.A., și pentru infracțiunea prevăzută în art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza

fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București.

În contextul procesual în care inculpata M.G. s-a prevalat în

fața judecătorului fondului de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar procedura simplificată a fost aplicată prin sentința penală nr. 84

din 7 februarie 2012, inculpata M.G. a fost condamnată pentru infracțiunea ce

făcuse obiectul judecății.

Prin aceeași sentință penală s-a dispus disjungerea cauzei în

ceea ce o privește pe inculpata C.A., care nu înțelesese să invoce procedura

judecății în cazul recunoașterii vinovăției, dispunându-se astfel constituirea

unui nou dosar pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală, ce a fost

repartizat spre soluționare aceluiași judecător care pronunțase sentința penală

nr. 84 din 7 februarie 2012 privind pe inculpata M.G.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că magistratul

judecător învestit cu soluționarea cauzei Tribunalului București, Secția a II-a

penală, formată ca urmare a disjungerii, a formulat cerere de abținere,

invocând prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și învederând că prin

soluția dispusă își exprimase părerea cu privire la modalitatea de rezolvare a

acțiunii penale exercitate împotriva inculpatei C.A.; cererea de abținere a

fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că nu este incident cazul de

incompatibilitate invocat, în cuprinsul considerentelor sentinței penale

judecătorul fondului nefăcând vreo referire la posibila vinovăție sau

nevinovăție a inculpatei C.A.

S-a mai constatat, cu prilejul soluționării cererii de abținere

formulată de judecătorul fondului, că nu s-a făcut de către acesta vreo analiză

proprie la fondul învinuirii formulată de Ministerul Public cu privire la

inculpata C.A., că învinuirea pe care judecătorul a evaluat-o sub aspectul

existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii

penale a vizat numai inculpata M.G., iar simpla referire la săvârșirea faptei

de către M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunțare în

privința coinculpatei C.A.

În exercitarea controlului judiciar asupra sentinței penale nr.

359 din 28 mai 2012, instanța de apel, chemată să răspundă criticilor aduse de

procuror și de apelanta inculpată, a concluzionat cu privire la caracterul

fondat al apelurilor promovate în considerarea existenței stării de

incompatibilitate a judecătorului fondului, cu consecința trimiterii cauzei

spre rejudecare în urma desființării sentinței apelate.

Observând cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar a

dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și, de

asemenea, nu a procedat la aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 17 din 12

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să

soluționeze recursul în interesul legii, context în care, printr-o greșită

interpretare a legii, circumscrisă astfel cazului de casare reglementat în art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În acord cu susținerile procurorului se poate reține că, în

expunerea rațiunilor avute în vedere în motivarea soluției, instanța de apel nu

a înțeles să invoce decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în dezlegarea

recursului în interesul legii.

Efectuând propriul demers analitic asupra chestiunii în discuție

și făcând trimiterea necesară la modalitatea în care Înalta Curte de Casație și

Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat

prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 cu privire la incompatibilitatea

judecătorului care a soluționat cauza prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpați, de a judeca acțiunea penală și

civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza trimiterii în judecată a

tuturor inculpaților prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care

există stare de conexitate sau indivizibilitate - dar și procedând la o corectă

interpretare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

- Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Dreptul intern reglementează, printre altele, cazul de

incompatibilitate conturat de pronunțarea anterioară a judecătorului cu privire

la soluția ce ar putea fi dată în acea cauză (art. 47 alin. 2 C. proc. pen.), ipoteză care semnifică, realmente, exprimarea, anterior judecării cauzei, a

dezlegării ce ar putea fi oferită acțiunii penale (condamnare, achitare,

încetare proces penal) și celei civile (admitere totală sau parțială a

pretențiilor civile, respingerea lor ori lăsarea nesoluționată a acestora).

De altfel, pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii

penale, dar și a celei civile într-o cauză implică în mod necesar și

obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept penal,

procesual penal sau cu caracter mixt, operațiune care, pentru a echivala cu o

veritabilă pronunțare, trebuie să îmbrace un caracter global.

În situația în care sunt mai mulți inculpați deduși judecății,

iar numai unul ori unii dintre aceștia recunosc faptele reținute în sarcina lor

prin actul comun de trimitere în judecată, invocând în favoarea lor

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. ce reglementează procedura

simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, judecătorul care ia

act de această „pledoarie a vinovăției” nu devine în mod automat incompatibil

de a judeca ceilalți inculpați (fie ei și într-o participație penală) într-o

cauză disjunsă ulterior.

Caracterul aparte și inedit totodată al procedurii instituite

prin art. 320

1

C. proc. pen. de către legiuitor permite a observa

că, într-un asemenea context procesual, judecătorul are obligația de a face o

analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele

prevăzute de lege, probele administrate în faza urmăririi penale față de

persoana care solicită aplicarea acestei proceduri fiind suficiente și la

îndemâna magistratului judecător în a stabili o pedeapsă pentru fapta proprie.

Astfel, în cauza de față, judecătorul fondului, în cuprinsul

sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a

penală, a procedat în mod just la evaluarea vinovăției inculpatei M.G., fără a

valorifica posibilitatea de a se referi la vinovăția inculpatei C.A. față de

care cercetarea judecătorească propriu-zisă s-a derulat ulterior în cauza

disjunsă și fără a se antepronunța sub vreo formă cu privire la vinovăția

acesteia din urmă în evaluarea vinovăției inculpatei M.G., respectând astfel

întru-totul caracterul personal al acțiunii penale, chiar în împrejurarea unei

acțiuni penale indivizibile. Prin urmare, susținerile instanței de prim control

judiciar cu referire la aspectul că judecătorul fondului și-a format o opinie

asupra soluției ce putea fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A. sunt

lipsite de fundament și nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât însăși

instanța de apel remarcă în cuprinsul deciziei pronunțate că judecătorul

fondului nu a făcut nicio referire expresă la posibila vinovăție sau

nevinovăție a inculpatei C.A. și la fondul învinuirii formulate de Ministerul

Public cu privire la activitatea inculpatei în sentința penală nr. 84 din 7

februarie 2012.

Nici susținerea potrivit căreia expunerea sentinței evocate,

deși menționează aspecte vizând săvârșirea infracțiunii de o altă persoană fără

a fi nominalizată, ar releva cu evidență că în cauză este vorba de inculpata

C.A., pe considerentul că actul de trimitere în judecată deduce judecății și

această persoană, nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că

trimiterile făcute de judecătorul fondului la o altă persoană angrenată în

acțiunea infracțională nu semnifică, sub vreo formă, referiri la vinovăția

acesteia, vreo antepronunțare cu privire la aceasta, în condițiile în care nu

se identifică niciun element de evaluare a învinuirii aduse inculpatei C.A., ci

dimpotrivă se poate constatata că în întregul cuprins al considerentelor

sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a

penală, judecătorul fondului s-a mărginit la fapta și persoana față de care era

incidentă recunoașterea vinovăției.

În consecință, în prezenta cauză, soluționarea acțiunii penale,

civile cu privire la inculpata M.G., conform procedurii prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen., oferă suficiente garanții de imparțialitate din punct de vedere al

legii pentru ca același judecător să poată da o soluție cu privire la inculpata

C.A., în cauza disjunsă, înlăturând orice suspiciune obiectivă justificată cu

privire la lipsa imparțialității.

Astfel, caracterul personal al răspunderii penale, existența

unui cadru procesual definit de o cercetare judecătorească autentică, nouă în

care faptele inculpatei C.A. au fost evaluate, fără referiri la sentința

anterioară, probele ce vizează pretinsa activitate infracțională, vinovăția

inculpatei, incluzând, desigur, administrarea recunoașterii inculpatei M.G.

care a înțeles să beneficieze de dispozițiile de favoare ale art. 320

1

C. proc. pen. în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă se constituie în tot atâtea

garanții procesuale.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație

și Justiție apreciază că judecătorul fondului care a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cu privire la inculpata M.G.

(pronunțând în acest sens sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012), nu a

devenit incompatibil prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare în a

soluționa acțiunea penală și civilă cu privire la inculpata C.A., în ipoteza în

care trimiterea în judecată a celor două inculpate s-a făcut prin același

rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există conexitate, în împrejurarea

în care hotărârea anterioară nu cuprinde referiri la vinovăția inculpatei C.A.

ori motivarea nu conține date care să presupună o antepronunțare cu privire la

vinovăția acesteia.

În lumina rațiunilor expuse, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva

deciziei nr. 322 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, Secția I penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza Curții de Apel

București spre judecarea apelurilor.