ÎCCJ, decizie (scj.ro #83721)

Judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Cazul de incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Inexistența cazului de incompatibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - incompatibilitate C. proc. pen., art. 47 alin. (2), art. 320 1 În conformitate cu Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute în art. 320 1 C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunțate conform art. 320 1 C. proc. pen. și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă. În aplicarea Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute în art. 320 1 C. proc. pen. cu privire la unul dintre inculpații trimiși în judecată prin același rechizitoriu pentru o infracțiune la săvârșirea căreia au participat două persoane, a disjuns cauza cu privire la al doilea inculpat și a menționat în considerentele sentinței de condamnare că fapta a fost săvârșită de către inculpatul condamnat împreună cu o altă persoană, nenominalizată, nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la al doilea inculpat, întrucât nu și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza disjunsă în sensul art. 47 alin. (2) C. proc.

pen., nefăcând nicio referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a celui de-al doilea inculpat și nici la fondul învinuirilor formulate prin rechizitoriu împotriva acestuia. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2695 din 12 septembrie 2013 1. Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 359 din 28 mai 2012, a dispus în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. condamnarea inculpatei C.A. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen. În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata C.A. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata C.A. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în forma participației improprii, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit cele trei pedepse menționate mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 348 C. proc.

pen., a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G. și C.A. și autentificat la 31 martie 2010. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei M.G. și a inculpatei C.A. Ulterior verificării și constatării regularității actului de sesizare a instanței, potrivit art. 300 C. proc. pen., inculpata M.G. a învederat instanței faptul că recunoaște săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea de aplicare a procedurii prevăzute în art. 320 1 C. proc.

pen fiind admisă de instanță în ședința publică din data de 6 februarie 2012. Prin sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, s-a dispus disjungerea soluționării cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A. și constituirea unui nou dosar, fixând termen pentru soluționarea noului dosar în data de 5 martie 2012. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul probator confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autoarei acestora.

2. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata C.A., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penată atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a inculpatei C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. I din rechizitoriu), de trafic de influență în forma continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. II din rechizitoriu) și fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală. S-a reținut, în fapt, prin actul de sesizare a instanței, cu privire la punctul I din rechizitoriu (ce vizează ambele inculpate, punctul II vizând-o numai pe inculpata C.A.), că inculpatele M.G. și C.A., în calitate de angajată la societatea A. și, respectiv, angajată la Primăria Sectorului 6 București, în perioada mai 2008 - august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. și F.V.

și au primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul societății A., Primăriei Sectorului 4 și Primăriei Municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil în București, B-dul A. și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul T., aferentă Restaurantului L. La termenul de judecată din data de 6 februarie 2012, inculpata M.G. s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În acest context, Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin sentința nr. 84 din 7 februarie 2012, între altele, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpata M.G. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pe durata prevăzută în art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. A disjuns soluționarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A.

și a dispus constituirea unui nou dosar. Urmare a acestei hotărâri judecătorești și a soluției de disjungere adoptate s-a format un nou dosar penal al Tribunalului București, Secția a ll-a penală, ce a fost repartizat spre soluționare aceluiași judecător ce a pronunțat sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală. Deși magistratul judecător învestit cu soluționarea dosarului, în mod corect, a formulat cerere de abținere și a invocat dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., arătând că prin soluția pronunțată prin sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 și-a exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, în mod greșit și nejustificat, prin încheierea din data de 27 septembrie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de abținere astfel formulată.

În motivarea încheierii s-a reținut că acest caz de incompatibilitate nu este incident în prezenta cauză, că în cuprinsul considerentelor sentinței penale mai sus menționate se observă că judecătorul B.C. nu a făcut referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A., că nu se constată vreo referire sau analiză proprie a judecătorului C.B. la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată, că învinuirea pe care judecătorul a analizat-o sub aspectul existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii penale se referă doar la inculpata M.G., că simpla referire la săvârșirea faptei de către inculpata M.G.

împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunțare în privința coinculpatei C.A., deoarece ea nu este nominalizată în vreun fel, putând fi vorba și de o altă persoană cu privire la care parchetul a făcut cercetări în dosarul de urmărire penală, dar care nu a fost trimisă în judecată și că, de altfel, se observă că învinuirea formulată împotriva inculpatei C.A. prezintă un conținut faptic diferit de cel al învinuirii formulate împotriva coinculpatei M.G., apreciindu-se că nu se constată în considerentele sentinței vreo afirmație care să poată fi interpretată în sensul că judecătorul și-ar fi exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în privința inculpatei C.A.

Potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și a obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Prin urmare, printre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzute în art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se numără și dreptul la o instanță imparțială. Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică și respectul pentru sistemul juridic sunt garanțiile eficienței acestui sistem.

În vederea asigurării imparțialității judecătorului chemat să judece o cauză penală, legiuitorul român a reglementat în art. 46 - art. 48 C. proc. pen. cazurile de incompatibilitate, care atrag nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate într-o atare situație. Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză. Analizând cuprinsul sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012, a Tribunalului București, Secția a II-a penală, curtea de apel a constatat că judecătorul, prin această hotărârea, și-a exprimat părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată în dosarul format ca urmare a disjungerii, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc.

pen. Astfel, în sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, judecătorul a menționat următoarele: „Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare, prin raportare la fapta și la persoana menționate în actul de sesizare, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., instanța a reținut următoarea situație de fapt: În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G., în calitate de angajată la societatea A., a pretins împreună cu o altă persoană suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. și F.V.

și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul societății A., Primăriei Sectorului 4 și Primăriei Municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil în București, B-dul A. și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul T., aferentă Restaurantului L. Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, tribunalul a constatat că situația de fapt reținută în cuprinsul actului de sesizare a instanței corespunde realității, ea fiind, de altfel, recunoscută ca atare de către inculpata M.G.” În contextul celor arătate și în raport cu situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței, astfel cum este menționată și în hotărârea apelată și cu persoanele trimise în judecată, respectiv inculpatele M.G.

și C.A., curtea de apel a apreciat că, deși în sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a Il-a penală, nu este într-adevăr nominalizată în mod expres coinculpata C.A., în fapt, se face referire în mod evident în această hotărâre la activitatea infracțională desfășurată de aceasta, judecătorul fondului exprimându-și în mod cert prin considerentele expuse în sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012 părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată față de coinculpata C.A. A apreciat că se impunea cu atât mai mult în condițiile date admiterea cererii de abținere formulată de judecătorul ce a pronunțat sentința nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, cu cât poziția procesuală a coinculpatei C.A.

cu privire la aceste fapte, ce formează punctul I din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, este total diferită de cea a inculpatei M.G., aceasta contestând comiterea acestor fapte și solicitând achitarea, susținându-și nevinovăția, neavând relevanță că inculpata C.A. a fost trimisă în judecată pentru comiterea și a altor fapte penale, aceasta recunoscând de altfel săvârșirea infracțiunilor menționate la punctul II din rechizitoriu. Chiar dacă judecătorul fondului nu a făcut o referire expresă la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A. și la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată în sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012, este evident că în expunerea acestei hotărâri se referă la apelanta inculpată C.A.

și nu la vreo altă persoană care nu a fost trimisă în judecată de procuror, cum în mod eronat se reține în încheierea din 27 februarie 2012, aceste considerente fiind pur speculative, din actul de sesizare a instanței rezultând fără echivoc că nu poate fi vorba decât de coinculpata C.A., judecătorul fondului făcând aprecieri clare cu privire la participația acesteia la comiterea faptelor de la punctul I din rechizitoriu. Astfel, în opinia curții de apel, din modul în care a fost redată și reținută situația de fapt în sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012 rezultă faptul că judecătorul fondului și-a format o opinie asupra soluției ce poate fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A. În contextul celor arătate și în raport cu dispozițiile legale sus-menționate, curtea de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc.

pen., datorită lipsei imparțialității subiective a judecătorului fondului. În consecință, Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia nr. 322 din 16 noiembrie 2012, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și apelanta inculpată C.A., a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. 3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală, invocând critici de nelegalitate. Procurorul susține atât în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, cât și oral în cadrul dezbaterilor, greșita trimitere spre rejudecare la Tribunalul București, în condițiile în care nu se identifică un caz de incompatibilitate a judecătorului fondului.

Se arată că, prin decizia pronunțată, instanța de apel s-a dezînvestit fără a soluționa apelurile declarate în cauză, pronunțând o hotărâre contrară legii, o hotărâre prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. în referire la art. 320 1 C. proc. pen. și Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unui recurs în interesul legii. În opinia procurorului, dispozițiile încălcate sunt prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia invocată.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivului de recurs invocat, a criticilor înfățișate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor M.G. și C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (art. 257 alin. 1 C. pen., art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.) și, în cazul inculpatei C.A., și pentru infracțiunea prevăzută în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București. În contextul procesual în care inculpata M.G. s-a prevalat în fața judecătorului fondului de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., iar procedura simplificată a fost aplicată prin sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012, inculpata M.G. a fost condamnată pentru infracțiunea ce făcuse obiectul judecății. Prin aceeași sentință penală s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A., care nu înțelesese să invoce procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției, dispunându-se astfel constituirea unui nou dosar pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală, ce a fost repartizat spre soluționare aceluiași judecător care pronunțase sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012 privind pe inculpata M.G.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că magistratul judecător învestit cu soluționarea cauzei Tribunalului București, Secția a II-a penală, formată ca urmare a disjungerii, a formulat cerere de abținere, invocând prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și învederând că prin soluția dispusă își exprimase părerea cu privire la modalitatea de rezolvare a acțiunii penale exercitate împotriva inculpatei C.A.; cererea de abținere a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat, în cuprinsul considerentelor sentinței penale judecătorul fondului nefăcând vreo referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.

S-a mai constatat, cu prilejul soluționării cererii de abținere formulată de judecătorul fondului, că nu s-a făcut de către acesta vreo analiză proprie la fondul învinuirii formulată de Ministerul Public cu privire la inculpata C.A., că învinuirea pe care judecătorul a evaluat-o sub aspectul existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii penale a vizat numai inculpata M.G., iar simpla referire la săvârșirea faptei de către M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunțare în privința coinculpatei C.A. În exercitarea controlului judiciar asupra sentinței penale nr. 359 din 28 mai 2012, instanța de apel, chemată să răspundă criticilor aduse de procuror și de apelanta inculpată, a concluzionat cu privire la caracterul fondat al apelurilor promovate în considerarea existenței stării de incompatibilitate a judecătorului fondului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în urma desființării sentinței apelate.

Observând cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și, de asemenea, nu a procedat la aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, context în care, printr-o greșită interpretare a legii, circumscrisă astfel cazului de casare reglementat în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În acord cu susținerile procurorului se poate reține că, în expunerea rațiunilor avute în vedere în motivarea soluției, instanța de apel nu a înțeles să invoce decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în dezlegarea recursului în interesul legii.

Efectuând propriul demers analitic asupra chestiunii în discuție și făcând trimiterea necesară la modalitatea în care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpați, de a judeca acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza trimiterii în judecată a tuturor inculpaților prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate - dar și procedând la o corectă interpretare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc.

pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție arată: Dreptul intern reglementează, printre altele, cazul de incompatibilitate conturat de pronunțarea anterioară a judecătorului cu privire la soluția ce ar putea fi dată în acea cauză (art. 47 alin. 2 C. proc. pen.), ipoteză care semnifică, realmente, exprimarea, anterior judecării cauzei, a dezlegării ce ar putea fi oferită acțiunii penale (condamnare, achitare, încetare proces penal) și celei civile (admitere totală sau parțială a pretențiilor civile, respingerea lor ori lăsarea nesoluționată a acestora). De altfel, pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii penale, dar și a celei civile într-o cauză implică în mod necesar și obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept penal, procesual penal sau cu caracter mixt, operațiune care, pentru a echivala cu o veritabilă pronunțare, trebuie să îmbrace un caracter global.

În situația în care sunt mai mulți inculpați deduși judecății, iar numai unul ori unii dintre aceștia recunosc faptele reținute în sarcina lor prin actul comun de trimitere în judecată, invocând în favoarea lor dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. ce reglementează procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, judecătorul care ia act de această „pledoarie a vinovăției” nu devine în mod automat incompatibil de a judeca ceilalți inculpați (fie ei și într-o participație penală) într-o cauză disjunsă ulterior. Caracterul aparte și inedit totodată al procedurii instituite prin art. 320 1 C. proc. pen.

de către legiuitor permite a observa că, într-un asemenea context procesual, judecătorul are obligația de a face o analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele prevăzute de lege, probele administrate în faza urmăririi penale față de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri fiind suficiente și la îndemâna magistratului judecător în a stabili o pedeapsă pentru fapta proprie. Astfel, în cauza de față, judecătorul fondului, în cuprinsul sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a procedat în mod just la evaluarea vinovăției inculpatei M.G., fără a valorifica posibilitatea de a se referi la vinovăția inculpatei C.A.

față de care cercetarea judecătorească propriu-zisă s-a derulat ulterior în cauza disjunsă și fără a se antepronunța sub vreo formă cu privire la vinovăția acesteia din urmă în evaluarea vinovăției inculpatei M.G., respectând astfel întru-totul caracterul personal al acțiunii penale, chiar în împrejurarea unei acțiuni penale indivizibile. Prin urmare, susținerile instanței de prim control judiciar cu referire la aspectul că judecătorul fondului și-a format o opinie asupra soluției ce putea fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A. sunt lipsite de fundament și nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât însăși instanța de apel remarcă în cuprinsul deciziei pronunțate că judecătorul fondului nu a făcut nicio referire expresă la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.

și la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la activitatea inculpatei în sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012. Nici susținerea potrivit căreia expunerea sentinței evocate, deși menționează aspecte vizând săvârșirea infracțiunii de o altă persoană fără a fi nominalizată, ar releva cu evidență că în cauză este vorba de inculpata C.A., pe considerentul că actul de trimitere în judecată deduce judecății și această persoană, nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că trimiterile făcute de judecătorul fondului la o altă persoană angrenată în acțiunea infracțională nu semnifică, sub vreo formă, referiri la vinovăția acesteia, vreo antepronunțare cu privire la aceasta, în condițiile în care nu se identifică niciun element de evaluare a învinuirii aduse inculpatei C.A., ci dimpotrivă se poate constatata că în întregul cuprins al considerentelor sentinței nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, judecătorul fondului s-a mărginit la fapta și persoana față de care era incidentă recunoașterea vinovăției. În consecință, în prezenta cauză, soluționarea acțiunii penale, civile cu privire la inculpata M.G., conform procedurii prevăzute în art. 320 1 C. proc.

pen., oferă suficiente garanții de imparțialitate din punct de vedere al legii pentru ca același judecător să poată da o soluție cu privire la inculpata C.A., în cauza disjunsă, înlăturând orice suspiciune obiectivă justificată cu privire la lipsa imparțialității. Astfel, caracterul personal al răspunderii penale, existența unui cadru procesual definit de o cercetare judecătorească autentică, nouă în care faptele inculpatei C.A. au fost evaluate, fără referiri la sentința anterioară, probele ce vizează pretinsa activitate infracțională, vinovăția inculpatei, incluzând, desigur, administrarea recunoașterii inculpatei M.G. care a înțeles să beneficieze de dispozițiile de favoare ale art. 320 1 C. proc.

pen. în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă se constituie în tot atâtea garanții procesuale. În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorul fondului care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu privire la inculpata M.G. (pronunțând în acest sens sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012), nu a devenit incompatibil prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare în a soluționa acțiunea penală și civilă cu privire la inculpata C.A., în ipoteza în care trimiterea în judecată a celor două inculpate s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există conexitate, în împrejurarea în care hotărârea anterioară nu cuprinde referiri la vinovăția inculpatei C.A.

ori motivarea nu conține date care să presupună o antepronunțare cu privire la vinovăția acesteia. În lumina rațiunilor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 322 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, Secția I penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza Curții de Apel București spre judecarea apelurilor.